Contestaţie la executare. Decizia nr. 164/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 164/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ nr. 164/A
Ședința publică din data de 12 februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. Ș.
JUDECĂTOR: M. R.
GREFIER: R. K.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva Deciziei Civile nr.747/A/03.08.2014, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._/325/2013*, în contradictoriu cu intimatul B. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin decizia civila nr. 747/A din 03.08.2015, pronunțată de Tribunalul T. a fost respins apelul formulat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 80/26.02.2015, pronunțată de Judecătoria F., în dosarul nr._/325/2013, în contradictoriu cu intimatul B. G. .
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Apelanta DGFRP Timișoara, în reprezentarea Ministerului Finanțelor nu a invocat motive de apel distincte de motivele expuse pe larg în contestația la executare, astfel că tribunalul apreciază că criticile apelantei vizează respingerea excepțiilor invocate în fața judecătoriei și respingerea contestației pe fondul ei.
Tribunalul a reținut că aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât prima instanță a analizat în detaliu toate apărările formulate în cadrul contestației la executare, respingând motivat și legal excepțiile invocate de către contestatoare.
În mod corect a considerat judecătoria că nu se poate aprecia, în speță, că executarea silită a fost demarată împotriva unei persoane care nu are calitatea de debitor, în condițiile în care contestatoarea - în mod constant pe parcursul litigiilor purtate cu intimații - și-a îndeplinit rolul de mandatar al Ministerul Finanțelor Publice ( încheierea de încuviințare a executării silite și somația constată că are calitatea de debitor Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generala a Finanțelor Publice T.).
In ceea ce privește excepția de prematuritate a cererii de executare silită, instanța de fond a apreciat în mod corect că este neîntemeiată și a respins-o.
Executarea silită este declanșată în temeiul titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătoreasca. Conform art. 622 alin. 2 NCPC în cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare. Rezultă din aceste dispoziții legale, că un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească se va pune în executare silită numai împotriva debitorului, așa cum a fost această, calitate stabilită prin însăși titlu executoriu
Conform art. 711 alin. 2 NCPC, „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu”.
Prin contestația formulată se contestă însuși titlul executoriu, contestatoarea aduce critici de nelegalitate a titlului executoriu, nefiind de acord cu executarea în temeiul acestui titlu. Ca atare, condiția de bază pentru a putea fi primită o asemenea cerere de chemare în judecată este ca titlul executoriu, reprezentat în speță de o hotărâre judecătorească, să conțină în dispozitiv, anumite ambiguități, neclarități sau soluții susceptibile de interpretare și aplicare diferite.
Practica judiciară în materie a statuat în mod constant că o contestație la titlu poate fi admisă doar în acele situații, rare de altfel, având în vedere că una dintre principalele obligații ale judecătorului este aceea de a stabili dacă măsurile dispuse prin hotărârea pronunțată nu sunt ambigue, în care dispozitivul nu este clar, lipsit de orice echivoc, fără, însă, a se putea modifica, pe această cale, situația reținută definitiv și irevocabil, deoarece în acest cadru procesual nu se pot pune în discuție și administra probe pentru a se combate situații de fapt care și-au primit o soluție în procesul de fond, deoarece s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat (res iudecata pro veritate habetur). Altfel spus, pe calea contestației la executare se pot urmări doar clarificări, dacă într-adevăr este cazul, asupra înțelesului, întinderii sau a modului de aplicare a titlului executoriu, legiuitorul român creând în acest fel posibilitatea ca instanța emitentă a titlului să facă lămuriri de natură a permite executarea fără dificultăți a hotărârii pusă în executare, și nicidecum modificarea acesteia.
Contestația la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită. Ea nu este și nu poate fi considerată un mijloc procedural creat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor legale de atac, ordinare sau extraordinare. Deci, instanța competentă a soluționa contestația nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă, o soluție contrară încălcând în mod grav principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. Aceasta, întrucât natura imperativă a dispozițiilor care reglementează instituția puterii lucrului judecat împiedică orice tentativă de rediscutare a chestiunilor care privesc fondul cauzei, instanța chemată să soluționeze o contestație la executare fiind obligată să se conformeze și ea, la rândul său, întrutotul titlului executoriu ce se execută și nicidecum să dispună modificarea lui, singurele apărări de fond care pot fi invocate fiind cele care vizează cauze de stingere a obligației care au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii.
Apelanta contestatoare a invocat nelegalitatea executării silite, dar nu a dovedit în ce mod au fost viciate actele execuționale privind executarea in litigiu; în prezenta contestație neputând să fie supus analizei titlul executoriu pe fond.
Totodată, se remarcă împrejurarea că - deși apelanta a invocat prevederile OG nr. 22/2002 - în susținerea excepției de inadmisibilitate, din actele depuse la dosar nu a rezultat dovada lipsei de fonduri (executorul judecătoresc solicitând contestatoarei să depună dovezi cu privire la lipsa de fonduri urmând ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată ). Prin urmare, în mod corect, prima instanță nu a putut reține această excepție și a respins-o ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de executare silită, tribunalul constată că instanța de fond, în mod legal a admis excepția tardivității introducerii contestației la executare împotriva încheierii executorului judecătoresc de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 27.11.2013, raportat la disp. art. 669 alin. 4 C.pr.civ. și potrivit art. 714 alin. 2 C.pr.civ., apreciind că – deși contestatoarei i s-a comunicat de la executorul judecătoresc somația, înștiințarea și anexele, inclusiv încheierea de stabilire cheltuieli, la data de 29.11.2013, aceasta a introdus prezenta contestație la executare pe rolul Judecătoriei F. la data de 06.12.2013, cu depășirea termenului legal.
Văzând ca judecătoria a reținut corect starea de fapt si a realizat o corecta aplicare a legii, tribunalul va respinge, apreciind ca fiind neîntemeiat apelul formulat in cauza, fără cheltuieli de judecata, necuvenite apelantei – ca parte aflata in culpa procesuala - si nesolicitate de către intimat.
Împotriva Deciziei civile nr. 747/A/din 03.08.2015, pronunțată de Tribunalul T. a formulat contestație în anulare apelanta DGFP T., solicitând admiterea contestației și anularea deciziei contestate, cu consecința admiterii contestației la executare și anularea actelor de executare contestate și respectiv exonerarea de la plata cheltuielilor de executare.
În motivarea contestației în anulare, se arată că instanța de apel în mod eronat a menținut excepția tardivității contestației împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor, că atât somația cât si încheierea i-au fost comunicate în data de 02.12.2013, că ar fi fost un non sens ca executorul să comunice încheierea de stabilire a cheltuielilor înaintea datei comunicării somației și că instanța de apel nu a verificat acest aspect motiv pentru care apreciază că soluția dată de aceasta are la baza o eroare materială.
De asemenea, reiterează excepția inadmisibilității de ordin subiectiv a executării silite, raportat la faptul că debitorul din titlul executoriu este Statul reprezentat legal de MFP și nu si Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara. Calitatea de reprezentant dată DGRFP Timișoara, rezultă din mandatul nr._/10.11.2010, emis da MFP, citat în calitate de reprezentant legal al Statului R.. Mandatul a fost dat până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești din dosarul nr._, al Judecătoriei Timișoara.
Față de acest aspect, apreciază contestatoarea că este inadmisibilă executarea silită a mandatarului, creditorul trebuind să se îndrepte eventual împotriva Statului R., prin MFP.
În drept, s-au invocat prevederile art. 503 alin 2 pct. 2 din Codul de procedura civilă .
Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele:
Conform prevederilor art.503 alin.1 C.pr.civ, hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Totodată, potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4, se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, conform prevederilor art.503 alin.1 C.pr.civ.
În speță, contestatoarea invocă motivul prevăzut de dispozițiile art.503 alin.2 pct.2 Cod.pr.civ., susținând că dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța de apel în mod eronat a menținut hotărârea primei instanțe în ceea ce privește excepția tardivității contestației la executare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor din data de 27.11.2013 și în ceea ce privește excepția inadmisibilității executării silite.
Motivul prevăzut de art.503 alin.2 pct.2 Cod.pr.civ, se referă la greșeli materiale cu caracter procedural constând în neobservarea de către instanța a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată (ca de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul fusese depus la poștă în termenul prevăzut de lege pentru declararea căii de atac, anularea recursului ca netimbrat deși la dosar a fost depusă recipisa de plată a taxei de timbru etc.).
În situația în care instanța de apel a cunoscut existența actelor, le-a interpretat și apreciat, nu mai poate fi vorba despre o greșeală materială în sensul legii, ci eventual o greșeală de judecată care nu se poate îndrepta de aceeași instanța prin retractarea propriei sale hotărâri, pe calea contestației în anulare.
Greșelile instanței de apel care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a prevederilor legale.
În speță, contestatoarea nu invocă o eroare materială în sensul celor anterior menționate, ci o pretinsă greșeală de judecată săvârșită de instanța care a soluționat apelul, ce excede controlului în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Așadar, întrucât aspectele invocate exced noțiunii de greșeală materială, astfel cum aceasta a fost expusă anterior și întrucât pe calea contestației în anulare, nu este admisibil a se examina justețea soluției pronunțate de instanța de apel, tribunalul va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva Deciziei Civile nr.747/A/03.08.2014, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._/325/2013*,
în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de art.503 alin.2 pct.2 Cod.pr.civ, invocate de contestatoare.
Se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, cu sediul în Timișoara .. 9 B, împotriva Deciziei Civile nr.747/A/03.08.2014, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._/325/2013*, în contradictoriu cu intimatul B. G., domiciliat în Timișoara .. 10 .> Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2016.
P. JUDECATOR
L. Ș. M. R.
GREFIER
R. K.
Red.LȘ
Tehnored.RK
Ex.4/18.02.2016
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1471/2013.... | Anulare act. Sentința nr. 1291/2014. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
