Anulare act. Sentința nr. 1291/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1291/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 1291/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1291/PI
Ședința publică din 29.05.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții C. M., C. D., N. C., N. M., P. V. A., I. M., I. M., S. E. M., V. R. D., V. G., M. C., M. M., P. L., P. G., C. I., C. M., O. A. D., O. G., V. T., V. D., V. I., T. F. N., T. G., T. A., C. M. A., C. C. D., C. D. I., C. M., M. A. I., L. Z., P. N., P. D. E., M. F., V. D., V. S., H. G., T. C., B. S. M., B. O., I. D., I. O. B., ., M. I., M. E., T. C. Z., F. M., F. L., C. A., C. G. M., P. M., R. B. N., R. A., N. L. R., B. G., B. M., B. I., C. A., C. F., O. E., S. F., F. F., F. J., R. R., M. F., M. I., S. E., S. M., G. D., N. S., N. P., C. O., C. V. M., L. M., B. A., O. M. L., O. Z., A. A. F., C. M. A., B. M. C., C. I., C. C., F. T., F. M. L., T. P. A., T. D. D., C. I., S. S. și P. C., în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului Timișoara, M. Timișoara, G. T., G. V. și C. V., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul F. T., personal, asistat de avocat Ț. C., reprezentant și al reclamanților lipsă, consilier juridic Jenariu C., pentru pârâții P. Municipiului Timișoara și M. Timișoara, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin Serviciul Registratură, în data de 26.05.2014, au fost depuse de către reclamanți, prin avocat, o cerere de modificare a cadrului procesual, însoțită de actele doveditoare ale calității de proprietari pentru persoanele a căror introducere în cauză o solicită și de 3 extrase din mass-media referitoare la acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, precum și precizare de acțiune, în 5 exemplare. Totodată, prin același serviciu, în data de 27.05.2014, au fost depuse note de ședință de către pârâții G. T. și G. V., prin avocat, în 3 exemplare.
Reprezentantul reclamanților depune împuternicirea avocațială.
Reprezentantul pârâților P. Municipiului Timișoara și M. Timișoara depune delegația de reprezentare.
Un exemplar al precizării de acțiune și al notelor de ședință se comunică reprezentantului pârâților P. Municipiului Timișoara și M. Timișoara.
Instanța, din oficiu, în temeiul art. 158-159 ind. 1 și art. 1 și 2 pct. 1 lit. b - toate apartenente legii procedurale civile, observând valoarea imobilului astfel cum a fost indicată de reclamanți, cum și obiectul acțiunii pendinte, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului T., cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Reprezentantul reclamanților lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul pârâților P. Municipiului Timișoara și M. Timișoara solicită admiterea excepției.
Instanța rămâne în pronunțarea asupra incidentului procedural.
După sfârșitul dezbaterilor, dar înaintea închiderii ședinței de judecată, s-au prezentat avocat M. R., pentru intimatul, lipsă, C. V., avocat M. A. pentru pârâții, lipsă, G. T. și G. V., care au solicitat admiterea excepției invocate.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului T. sub nr. 7630/30/22.08.2012, reclamanții C. M., C. D., N. C., N. M., P. V. A., P. C., I. M., I. M., S. E. M., V. R. D., V. G., M. C., M. M., P. L., P. G., C. I., Reclamant C. M., O. A. D., O. G., V. T., V. D., V. I., T. F. N., T. G., T. A., C. M. A., C. C. D., C. D. I., C. M., M. A. I., L. Z., P. N., P. D. E., M. F., V. D., V. S., H. G., T. C., B. S. M., B. O., I. D., I. O. B., ., M. I., M. E., T. C. Z., F. M., F. L., C. A., C. G. M., P. M., R. B. N., R. A., N. L. R., B. G., B. M., B. I., C. A., C. F., O. E., S. F., F. F., F. J., R. R., M. F., M. I., S. E., S. M., G. D., N. S., N. P., C. O., C. V. M., L. M., B. A., O. M. L., O. Z., A. A. F., C. M. A., B. M. C., C. I., C. C., F. T., F. M. L., T. P. A., T. D. D., C. I. și S. S. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:
- anularea parțială a Dispoziției nr. 84/19.01.2012, emisă de P. Municipiului Timișoara, în privința art. 1, 2 și 3;
- anularea tuturor actelor juridice încheiate ulterior în baza Dispoziției nr. 84/19.01.2012, precum și anularea efectelor juridice produse de acestea, și anume:
- procesul verbal de punere în posesie cu privire la terenul restituit în natură;
- înscrierile și intabulările efectuate în cărțile funciare cu privire la terenul restituit în natură;
- contractul de vânzare-cumpărare a terenului restituit în natură, încheiat între G. T. și G. V., pe de o parte, și C. V., pe de altă parte;
- dezmembrările și intabulările efectuate în cărțile funciare, urmare a contractului de vânzare-cumpărare;
- rectificarea tuturor cărților funciare în care au fost înscrise și/sau intabulate drepturile reale cu privire la terenul, nelegal restituit în natură, numiților G. T. și G. V., în sensul radierii acestora și revenirea la situația anterioară emiterii Dispoziției nr. 84/19.01.2012 emisă de P. Municipiului Timișoara;
- constatarea dobândirii dreptului lor de folosință asupra parcelei de teren cu nr. top 1775/1/2, în suprafață de 1040 mp, înscrisă în CF nr._ Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._), respectiv, terenul aferent celor 68 garaje (fiecare din acestea parte componentă a locuinței), drept izvorât din legea în vigoare la data cumpărării locuințelor, anume - art. 3 alin 2 din Decretul-Lege nr. 61/1990;
- constatarea dobândirii dreptului lor de proprietate asupra aceleiași parcele de teren cu nr. top 1775/1/2, în suprafață de 1040 mp, înscrisă în CF_ Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._), respectiv, terenul aferent celor 68 garaje, în temeiul art. 10 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 85/1992, cu consecința intabulării acestui drept de proprietate în cărțile funciare individuale ale garajelor;
- obligarea Primarului Municipiului Timișoara la emiterea unei noi Dispoziții, care să înlocuiască Dispoziția anulată parțial, cu respectarea prevederilor art. 10 alin 2 teza II ("... pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent") din Legea nr. 10/2001, precum și a prevederilor pct. 10.1, pct. 10.2 și pct. 10.3 din Normele Metodologice aprobate prin HG 250/2007 și HG 923/2010;
- obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată;
În susținerea demersului judiciar, reclamanții arată, în esență, că toate parcelele de teren restituite în natură prin Dispoziția nr. 84/2012 se încadrează în categoria celor prohibite de la restituire, potrivit art. 10 al. 2 din Legea nr. 10/2001, astfel cum este explicitat la punctele 10.1, 10.2, 10.3 din Normele Metodologice.
În sensul celor de mai sus, învederează că suprafețele restituite moștenitorilor fostului proprietar nu sunt libere, întrucât sunt afectate de construcții și amenajări, cum sunt garajele, căile de acces, aleile pietonale, parcarea auto și sunt subtraversate de conductele de alimentare cu apă și de cele de canalizare. Toate aceste construcții și amenajări fac parte din investiția reprezentată de blocul de locuințe situat în Timișoara, Calea A., ., B și C, care a început în anul 1987, constructorul inițial fiind TCM Timișoara - societate reorganizată sub forma S.C. TIM CON SA. Fiecare din cele 68 de garaje are o suprafață de 17 mp și este parte integrantă a câte unei locuințe, astfel cum rezultă și din contractele de vânzare – cumpărare inițiale (încheiate cu S.C. OJCVL TIM SA și S.C. TIM CON SA). Investiția mai cuprinde un hidrofor propriu, alei și căi de acces betonate, parcare pentru autoturisme - proprie blocului, rețea de alimentare cu apă și de canalizare, precum și spațiu verde.
Prin sentința civilă nr. 6145/29.05.1995, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 6807/1995 - irevocabilă - s-a constatat edificarea de către S.C. TIM CON SA Timișoara, pe terenul proprietatea Statului Român, înscris în CF_ Timișoara, nr. top. 1775/1 și în CF nr._ Timișoara, nr. top._/1, a celor 68 de garaje, precum și a blocului și a stației hidrofor, dispunându-se întabularea construcțiilor în cărțile funciare. În atare situație, reclamanții consideră că această hotărâre înlătură și suplinește orice viciu cu privire la pretinsa lipsă a autorizației de construire, subliniind, de altfel, că nu li se poate reține nicio culpă sub acest aspect, față de calitatea lor de cumpărători de bună credință. După achiziționarea apartamentelor, inclusiv a garajelor, au depus cereri la Primăria Municipiului Timișoara, pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile Legii nr. 85/1992, dar că instituția pârâtă nu a făcut propuneri de emitere a ordinelor privind atribuirea terenului aferent în favoarea tuturor proprietarilor de apartamente și a omis din cuprinsul propunerilor, terenul de sub garaje.
Consideră că aceste împrejurări au constituit premisele emiterii, în mod nelegal, a Dispoziției de restituire nr. 84/2012, dincolo de împrejurarea că notificarea persoanei îndreptățite, G. Helene M. I., viza măsuri reparatorii prin echivalent „pentru diferența de teren inclusă în zona de blocuri”.
Solicită a se constata că, în acest fel, precum și prin utilizarea unor noțiuni care nu există în cuprinsul legii și al normelor, respectiv „terenuri/suprafețe aparent libere”, P. Municipiului Timișoara a săvârșit un abuz, acordând mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut.
În ceea ce privește lipsa contractelor de concesiune cu privire la terenul aferent garajelor, reclamanții arată că au înscris în cărțile funciare individuale, un drept de folosință asupra acestuia, pe toată durata existenței construcției.
Sintetizând motivele de nelegalitate a dispoziției contestate, reclamanții arată că: art. 1 încalcă prevederile art. 10 al. 2 din Legea nr. 10/2001 și punctele 10.1, 10.2, 10.3 din Normele Metodologice, prin aceea că vizează terenuri care nu trebuiau restituite; art. 2 ignoră prevederile art. 3 paragraful 2 din Decretul – Lege nr. 61/1990, prin aceea că nu ține seama de faptul că reclamanții sunt titularii dreptului de folosință a terenului aferent garajelor, așa încât un astfel de drept nu putea fi recunoscut și în favoarea numiților G. T. și G. V.; art. 3 este nelegal, prin raportare la art. 1, în sensul că suprafața de teren ce nu se poate restitui în natură, este mult mai mare.
Reclamanții invocă în sprijinul celor de mai sus și practica în materie a ICCJ, referindu-se la considerentele deciziei nr. 6755/18.06.2009.
În ceea ce privește capetele de cerere accesorii, consideră că admiterea acestora decurge din admiterea capătului principal de cerere, fiind susținute și de prevederile art. 10 al. 1-3 din Legea nr. 85/1992, art. 36 al. 2 din Legea nr. 18/1991, art. 10 al. 2 teza a II-a din Legea nr. 10/2001 și punctele 10.1, 10.2, 10.3 din Normele Metodologice.
În drept, reclamanții au invocat disp. art. 1 al. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004.
Acțiunea s-a timbrat cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Pârâții M. Timișoara și P. Municipiului Timișoara au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii. În esență, au arătat că, în conformitate cu procesul verbal întocmit in data de 13.11.2002, privind starea de fapt actuala a imobilului revendicat, imobilul construcție a fost demolat, iar in locul acestuia (pe cele trei numere topo) s-au construit un . 7 etaje, o casa (B), parter si etaj, o baterie de garaje suprapuse (C), zona fabricii UTT (D), un hidrofor (E), zone verzi si alei; în procesul verbal se menționează, de asemenea, faptul ca, se impune întocmirea unei expertize tehnice pentru determinarea valorii imobilului si identificarea terenului ce se poate restitui in natura; potrivit adresei Serviciului B.D.U, din data de 15.06.2011, din suprafața de teren preluata de Statul R., de_ mp, aferenta imobilelor cu nr. top. 1773, nr. top. 1774 si nr. top. 1775, înscrise inițial in C.F. nr. 2201 Timișoara, pe vechiul amplasament, s-au identificat suprafețele aparent libere (380 mp +1189 mp+ 997 mp = 2566 mp) care, din punct de vedere tehnic, pot fi restituite in natura.
În conformitate cu adresa Serviciului B.D.U din data de 28.09.2011, pe .. 1775/1/2, sunt edificate 68 de garaje fără autorizație de construcție; de asemenea, din adresa Direcției Patrimoniu - Biroul Licitații Contracte din data de 10.11.2011, rezulta ca pentru terenul aferent parcelei nr.top. 1775/1/2, înscrisa in C.F._ Timișoara, nu sunt încheiate contracte de concesiune; conform C.F. nr._ Timișoara, imobilul cu nr. top. 1775/2, teren in suprafața de_ mp, transcris din C.F. nr._ Timișoara, a fost dobândit cu drept de proprietate de către "Uzinele Textile Timișoara" in baza H.G. nr. 834/1991; potrivit declarației notariale pe proprie răspundere, autentificata sub nr. 620/02.08.2011 la Biroul Notarial "D. R.", numiții G. T. si G. V. au declarat ca renunța necondiționat la acordarea beneficiului Legii nr. 10/2001 cu privire la construcțiile aferente imobilului revendicat din Timișoara, ..
În aceste condiții, pârâții arată că, in conformitate cu art. 1, art. 2 alin. 1 lit. a, art. 3, art. 4, art. 10, art. 22, art. 23, art. 25 si art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicata, cu modificările si completările ulterioare, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, coroborate cu prevederile HG 250/2007 privitoare la normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția nr. 84/19.01.2012, s-a restituit in natura imobilul cu nr. top._/1/1/1/1/1/2- teren in suprafața de 380 mp, imobilul cu nr. top 1775/1/1/1 - teren intravilan in suprafața de 1189 mp si imobilul cu nr.top. 1775/1/2/1 - teren intravilan in suprafața de 997 mp conform documentației topo-cadastrala de identificare întocmita de ing. Ț. V. C., numiților G. T., in cota de 1/2 parte si G. V., in cota de 1/2 parte.
De asemenea, arată că, pentru diferența de teren in suprafața de 3761 mp care nu se poate restitui in natura, s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificata prin OUG nr. 81/2007, numiților G. T., in cota de 1/2 parte si G. V., in cota de ½ parte.
În concluzie, pârâții învederează că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie.
În drept, pârâții au invocat prevederile Legii nr. 10/2001.
În cauză, a formulat întâmpinare și pârâtul C. V., prin care a invocat, în principal, excepția necompetentei materiale funcționale a secției de contencios administrativ a Tribunalului T. in soluționarea cauzei, apreciind că aceasta revine secției civile a Tribunalului; excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților in promovarea acțiunii; excepția inadmisibilității acțiunii; excepția necompetentei materiale a Tribunalului T., in soluționarea acțiunii; in privința capătului 4 de cerere, excepția lipsei de interes, in privința capătului 5 de cerere, excepția inadmisibilității; pe fond, solicită respingerea acțiunii ca netemeinica si nelegala.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâtul arată că reclamanții tind prin prezenta acțiune, sa obțină anularea Dispoziției nr. 84/19.01.2012, emisa de P. Municipiului Timișoara, dispoziție prin care s-a dispus retrocedarea către vechii proprietari ai terenurilor - terenuri de care au fost lipsiți in mod nelegal in timpul regimului comunist de dinainte de anul 1989 - precum si obligarea Primarului Municipiului Timișoara la emiterea unei noi dispoziții de restituire.
Arată că, pentru a se dispune anularea dispoziției de restituire si emiterea uneia noi, prin capetele de cerere nr. 1, 2, 3 si 6 din acțiune, reclamanții au apelat exclusiv la texte de lege conținute de către Legea nr. 10/2001, situație in care, pe cale de consecința, competenta materiala funcționala de soluționare a cauzei revine secției civile a Tribunalului T. si nu secției de contencios administrativ.
Deși reclamanții susțin că dispoziția de restituire ar fi un act administrativ de putere, pârâtul apreciază că rezentul litigiu este unul ce poate fi soluționat numai si numai in condițiile legii speciale, derogatorie de la reglementarea generala, anume - Legea nr. 10/2001 si nu Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, ce are incidența in cazul altor acte si situații juridice; fiind vorba de o lege speciala, derogatorie de la reglementarea generala, atât in ceea ce privește competenta materiala a instanțelor judecătorești, cat si a subiectelor de drept care pot formula acțiuni in justiție, este evident ca Legea nr. 10/2001 este de stricta interpretare, găsindu-si aplicabilitatea in cazul tuturor acțiunilor ce au ca obiect contestarea dispozițiilor de retrocedare emise de către unitățile deținătoare ale bunurilor imobile preluate abuziv de stat.
În continuare, pârâtul arată că, fiind evident vorba de o contestare a dispoziției de retrocedare întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, aceasta putea fi formulata numai de către categoriile de persoane stabilite de către dispozițiile art. 26. al. 3, coroborat cu art. 3 din lege, respectiv, numai de către persoanele îndreptățite la masurile reparatorii in temeiul acestui act normativ, categorie in care reclamanții nu se încadrează, aceștia fiind terți fata de procedura de retrocedare; în atare situație, respectiv in situația terților, demersul lor judiciar, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este unul nelegal, aceștia neavând calitate procesuala activa in promovarea si susținerea acțiunii; terții ce se considera prejudiciați in drepturile lor prin emiterea dispoziției de retrocedare, au la îndemână o acțiune de drept comun, întemeiata pe alte temeiuri de drept si supusa unei alte competente de soluționare, respectiv - judecătoriei in raza căreia se găsește imobilul retrocedat si nu tribunalului, ca in cazul acțiunii speciale întemeiate pe Legea nr. 10/2001.
De asemenea, mai arată că, tot prin raportare la temeiul indicat de reclamanți in stabilirea competentei materiale funcționale a secției de contencios administrativ a tribunalului, anume Legea nr. 554/2004, se impune a se constata că prezenta acțiune este inadmisibilă, deoarece nu poate fi soluționată decât in baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
În privința capătului de cerere nr. 4, pârâtul apreciază că acesta este lipsit de orice obiect, in condițiile in care reclamanții au, fiecare in parte, in folosința, o cota parte din terenul in discuție, situație in care nu vad care ar mai fi folosul efectiv urmărit de aceștia, motiv pentru care înțeleg sa invoc excepția lipsei de interes a acestui capăt de cerere.
Referitor la capătul 5 de cerere, pârâtul arată că se impune respingerea ca inadmisibil, in condițiile in care competenta de soluționare a cererilor având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuințelor cumpărate in temeiul Legii nr. 85/1992 si a Decretului-Lege nr. 61/1990, nu revine instanței de judecata, ci revine Prefectului județului, așa cum stabilește fără putința de tăgada art. 36 al. 2 din Legea nr. 18/1991, la care face trimitere art. 10 al. 4 din Legea nr. 85/1992, iar reclamanții ar fi trebuit să urmeze o procedură specială.
În ce privește fondul cauzei, pârâtul arată că susținerile reclamanților sunt absolut netemeinice si nelegale, întrucât instituția care a dispus retrocedarea terenurilor libere către foștii proprietari, a constatat ca garajele despre care se face vorbire, au fost construite fără autorizație de construcție si, mai mult, ca reclamanții nu au avut niciodată încheiate contracte de concesiune pentru terenul pe care se găsesc aceste garaje, situație in care este evident ca singura soluție care se impunea era aceea ca terenul sa fie restituit proprietarilor care au fost deposedați, fără voia lor, de bunul care le aparținea in mod legal.
Pârâtul apreciază că nu are niciun fel de importanta acea așa-zisa prelungire a autorizației de construire a blocului in care se găsesc apartamentele aflate in proprietatea reclamanților, in condițiile in care înscrisul care conține aceasta prelungire, nu face referire decât la blocul de locuințe, fără a avea vreo mențiune cu privire la garajele in litigiu, pentru care, in mod firesc, trebuia sa existe o alta autorizație de construire sau, cel puțin, sa se facă mențiune cu privire la ele in autorizația de construire a blocului.
Pârâtul consideră că dispoziția de retrocedare a fost întocmită si emisă in mod corect si legal, cuprinzând doar terenurile ce puteau fi restituite in natura, iar susținerile reclamanților nu pot fi primite.
În drept, a invocat disp. art. 115 - 118 cod pr. civ., Legea nr. 10/2001.
Au formulat întâmpinare și pârâții G. T. și G. V., prin care au invocat următoarele excepții:
- excepția necompetenței materiale funcționale a secției de contencios administrativ a Tribunalului T. în soluționarea prezentei cauze, apreciind că - competența revine secției civile a Tribunalului; în susținerea acestei excepții, arată că Dispoziția de restituire a terenurilor a fost emisă de primar în baza dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, lege care reglementează atât procedura de emitere, cât și modalitatea de contestare a acesteia; în ce privește posibilitatea de a contesta Dispoziția, legea specială stabilește și competența instanțelor referitoare la judecarea unor astfel de cereri; astfel, în primul rând, instanța de contencios administrativ nu este competentă să soluționeze o cauză care are ca finalitate anularea unei Dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001; mai mult, soluționarea capetelor de cerere nr. 1, 2, 3 si 6 din acțiune, chiar pe motivarea expusă de reclamanți, este posibilă doar prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, de către secția civilă a Tribunalului T.; această lege este de strictă interpretare și se aplică tuturor acțiunilor ce au ca obiect contestarea dispozițiilor de retrocedare, sens în care invocă și practica ICCJ - decizia nr. 1626 din 10 martie 2010 și nr. 1821/R-C./07.09.2011;
- excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în promovarea prezentei acțiuni, deoarece dispozițiile art. 26 al. 3, coroborate cu disp. art. 3 din Legea stabilește persoanele îndreptățite să formuleze astfel de acțiuni; astfel, Dispoziția poate fi atacată numai de către persoanele îndreptățite la măsurile reparatorii în temeiul acestui act normativ, iar reclamanții nu fac parte din această categorie de persoane; prin urmare, reclamanții au calitatea de terț față de Dispoziția nr. 84/2012, neavând calitate procesuală activă în promovarea prezentei acțiuni;
- excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât, față de temeiul de drept invocat, respectiv, pe de o parte Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, Legea 10/2001, se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă. fiind promovată de alte persoane decât cele îndreptățite la măsurile reparatorii, pe lângă faptul că în acest caz, competența ar reveni secției civile a tribunalului; în acest sens, invocă, de asemenea, jurisprudența ICCJ;
Referitor la capătul de cerere nr. 4, pârâții apreciază că acesta este lipsit de obiect, întrucât reclamanții dispun, în folosință de o cotă parte din terenul în discuție, sens în care înțeleg să invoce excepția lipsei de interes a acestora.
1 I.C.CJ, Secția civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 1626 din 10 martie 2010
Referitor la capătul 5 de cerere, în temeiul dispozițiilor art. 10 al. 1, 2 si 3 din Legea nr. 85/1992, pârâții arată că înțeleg să invoce excepția inadmisibilității.
În fine, în privința fondului cauzei, pârâții arată că susținerile reclamanților sunt netemeinice și nelegale, întrucât referatul care a stat la baza emiterii Dispoziției de retrocedare, a constatat că edificarea garajelor s-a realizat fără autorizație de construcție, iar reclamanții nu dețin contracte de concesiune pentru terenul de sub garaje; deși reclamanții invocă în favoarea lor existența hotărârii judecătorești prin care s-a dispus intabularea garajelor și în care se vorbește despre o ""prelungire"" a autorizației de construcție a blocului de locuință, nicidecum a garajelor, în realitate, autorizația nu a existat; chiar și în situația în care ar fi fost predată la DCA, trebuia să existe, fie un duplicat sau cotor în arhiva Primăriei, fie actele premergătoare eliberării autorizației de construcție (cereri, avize, certificat de urbanism, etc.); întrucât garajele au fost edificate într-un corp separat de blocul de locuințe, trebuia să existe o autorizație distinctă pentru edificarea acestora, ceea ce nu este.
În drept, au invocat disp. art. 115 - 118 Cod de procedură civilă, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 85/1992, Decretul-Lege nr. 61/1990.
Reclamanții au formulat un răspuns la întâmpinarea formulată de pârâții M. Timișoara și P. Municipiului Timișoara, prin care au solicitat respingerea excepției invocate, arătând că disp. art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001 se referă doar la dispozițiile de respingere a notificărilor (ccea ce nu este cazul de față), fiind de strictă interpretare; acest text de lege nu se referă la acțiunile terților împotriva deciziilor de admitere a notificărilor.
În continuare, reclamanții susțin natura administrativă a dispozițiilor emise de primari, apreciind că acestea se încadrează în definiția dată noțiunii de act administrativ prin art. 2 al. 1 lit. d din Legea nr. 554/2004; în acest sens, invocă și disp. art. 25.6 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001.
De asemenea, reclamanții reiau aspectele învederate în cuprinsul acțiunii introductive, vizavi de fondul cauzei.
La termenul de judecată din data de 29.03.2013, instanța, prin încheiere, față de temeiul de drept invocat, în mod expres, de reclamanți, prin reprezentant, în susținerea acțiunii de față, reiterat și susținut chiar în fața instanței, art. 1 al. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, a respins excepția de necompetență funcțională a secției de contencios administrativ, având în vedere și principiul disponibilității.
Prin sentința nr. 2929/PI/CA/7.06.2013, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții supra nominalizați în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului Timișoara, C. V., G. T. și G. V..
Au fost obligați reclamanții la plata către pârâții G. T. și G. V., a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată și la plata sumei de 3000 lei către pârâtul C. V., cu același titlu.
Prin decizia civilă nr. 2601/01.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 7630/30/_13, a fost admis recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2929/7.VI.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T..
A fost casată sentința și trimisă cauza spre competentă soluționare în primă instanță, Tribunalului T., secția I civilă.
Pentru a pronunța această decizie,Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în judecarea cauzei, excepție susținută de pârâții din litigiu, prin întâmpinările formulate în primă instanță, și examinând cererea prin prisma acestei excepții, a admis recursul, declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2929/7.VI.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță, Tribunalului T., secția I civilă, pentru că:
Art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2007 prevede că decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului, face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acesteia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Deci, potrivit legii, actele emise de primar sau de autoritățile prevăzute la art. 25 al. ultim din Legea nr. 10/2001, modificată, și anume de președinții consiliilor județene potrivit art. 21 al. 4 din aceeași lege, au natura juridică de înscrisuri autentice, prin care se restituie, în natură, un drept de proprietate asupra bunurilor vizate prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, deci raportul juridic generat prin respectivele acte emise de autoritățile statului, este de natură civilă.
Consecința naturii juridice de drept civil a dreptului stabilit prin deciziile sau dispozițiile susmenționate o reprezintă reglementarea expresă cuprinsă în prevederile art.26 al.3 din Legea nr.10/2001, modificată, care prevede dreptul atacării deciziilor sau dispozițiilor de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură a imobilelor, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării.
Raportat la această constatare și ținând cont de natura juridică de drept civil a raportului juridic născut în condițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, modificată, revine instanței civile competența materială pentru judecarea cauzei de față.
Trebuie evidențiat, de asemenea, că, competența materială a instanței civile de a soluționa asemenea litigii este impusă de ansamblul reglementărilor internaționale și naționale aplicabile într-un asemenea domeniu.
În acest sens, este de observat că sintagmei din art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căreia "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî "... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil", nu i se poate da o altă semnificație decât aceea dedusă din caracterul titlului de proprietate care, fiind de natură patrimonială, este un drept civil.
De aceea, în caz de contestare, protecția juridică a acestui drept nu ar putea fi asigurată decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției. Ca urmare, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001 dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile și, respectiv, dispozițiile privind imobilele aflate sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, iar nu în aceea specifică contenciosului administrativ.
Cum sentința Tribunalului T. s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor legale analizate, se admite recursul reclamanților, așa cum s-a menționat anterior, cu aplicarea și a art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Curtea a mai reținut că este irelevantă, sub aspectul competenței materiale, invocarea prevederilor art. 25.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care atribuie dispoziției primarului de aprobare a restituirii în natură caracterul de act administrativ de putere pentru că această reglementare nu modifică dispoziția art. 25 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, privitor la instanța competentă material în litigiile vizate de această lege, prin norme cu caracter administrativ neputându-se stabili sau modifica atributul funcțional al instanțelor în judecarea cauzelor, știut fiind că această capacitate este prevăzută numai prin norme de natura legii, potrivit dispozițiilor cuprinse în legea de organizare judecătorească.
În soluționarea problemei competenței materiale a litigiilor vizate de Legea nr. 10/2001 trebuie avută în vedere și reglementarea art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care prevede că nu pot fi atacate pe calea contenciosului actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organizatorică, o altă procedură organică.
Deci, legiuitorul permite ca unele acte administrative să aparțină competenței materiale a altor instanțe, ceea ce este aplicabil și cauzelor întemeiate pe Legea nr. 10/2001, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1626/2010, iar în jurisprudența Curții de Apel Timișoara în materie poate fi evidențiată prin decizia civilă nr. 5345/6.XII.2012 pronunțată în dosarul nr._, care stabilește cu putere de lucru judecat că dispozițiile emise în condițiile Legii nr. 10/2001 nu pot face nici obiectul excepției de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, pentru că sunt emise într-un raport de drept civil și nu de drept administrativ, conform art. 2 alin. 1 lit. c din aceeași lege a contenciosului administrativ.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului T. - Secția I Civilă, sub nr._, la data de 12.05.2014.
La termenul de judecată din data de 29.05.2014, instanța din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1, 158-159 și art. 1 și 2 pct. 1 lit. b - toate apartenente legii procedurale civile, observând valoarea imobilului astfel cum a fost indicată de reclamanți, cum și obiectul acțiunii pendinte, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului T., cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, excepție pe care urmează să o admită pentru cele ce urmează.
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, demersul judiciar pendent poartă asupra anulării parțiale a Dispoziției nr. 84/19.01.2012 emisă de P. Municipiului Timișoara, în condițiile de exigență ale art.25 apartenente legii nr. 10/2001, republicată, demers inițiat de terțe persoane în accepția legii speciale.
Tribunalul amintește că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-21 decembrie 1989, - așa cum o arată și titulatura - este o lege cu caracter reparator ce vizează restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de la foștii proprietari, și care reglementează o procedura specială de restituire în natură, sau, în situația în aceasta nu este posibilă, de stabilire a unor măsuri reparatorii în echivalent. Procedura reglementată de legea nr. 10/2001 cuprinde în mod obligatoriu etapa administrativă inițiată prin notificarea de către persoana îndreptățită a beneficia de prevederile legii a persoanei juridice deținătoare a imobilului, potrivit art.21 din lege, cea de-a doua etapă, facultativă, fiind reglementată de prevederile art. 26 alin. 3 și 4 apartenente aceleiași legi și care se desfășoară în limitele aceluiași cadru procesual fixat de legiuitor, dec. civ. nr. 1073/1.02.2006, în Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2006, p. 251) .
Cel din urmă text de lege, în al său alin. 3, spunând că „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.” confirmă teza potrivit căreia legiuitorul a stabilit o competență specială, derogatorie de la dreptul comun, în favoarea secției civile a tribunalului numai în limita acțiunilor ce se circumscriu sferei de aplicare a prevederilor art. 26 din legea nr. 10/2001. Altfel spus, numai acțiunilor ce vizează decizia/ dispoziția entității învestite cu soluționarea cauzei, or, după caz, cele îndreptate contra refuzului nejustificat al acesteia a soluționa notificarea remisă de persoana îndreptățită.
Devenind îngăduită și chiar obligatorie concluzia că toate celelalte acțiuni în justiție ce și-ar avea sorgintea în prevederile legii cu nr. 10/2001 exced prerogativelor jurisdicționale speciale, expres conferite secției civile a tribunalului, urmând ca instanța competentă a statua asupra lor să fie stabilită după regulile de drept comun ale legii procedurale civile. Că este așa o confirmă numeroase și decizii de speță ale instanței supreme, dintre care amintim, cu titlu de practică jurisprudențială (dec. civ. 1073/2006 nepublicată, dec. civ. nr. 4108/18.05.2005, în Jurisprudența Secției civile pe anul 2005, p. 204).
În speță, reclamanții s-au conformat exigențelor art. 112 pct. 3 din codul de procedură civilă de la 1865, și, prin actul procedural aflat în compunerea dosarului având nr._ al Tribunalului T. la fila 123, au apreciat valoarea de circulație a terenului ce a făcut obiectul dispoziției la aproximativ 60-65 de euro m.p. Aceiași petiționari au omis însă a lua în considerare, la estimarea valorii globale a petitului principal, că, prin acțiunea pendinte au solicitat anularea parțială a Dispoziției nr. 84/19.01.2012 emisă de P. Municipiului Timișoara, în limita imobilului-teren în întindere cantitativă de 1040 m.p. identificat topografic sub nr. 1775/1/2 în CF nr._ Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a Cf_ Timișoara) și asupra căruia solicită recunoașterea jurisdicțională a unui drept de folosință, și mai apoi, de proprietate. Or, raportat la acest imobil și luând în calcul valoarea de 65 de euro m.p. estimată de reclamanți, rezultă că valoarea obiectului principal se situează sub nivelul sumei de 500.000 de lei, la epoca introducerii acțiunii, (la data de 22.08.2012, cursul euro BNR era de 4,3912 lei); context în care valoarea imobilului de 67.600 de euro (65 de euro înmulțit cu 1040 m.p în echivalent lei se situa la nivelul sumei de 296.845,12 lei.) atrage inexorabil competența materială a judecătoriei în primă instanță în a tranșa disputa procesuală pendinte prin raportare la exigențele art. 1 și 2 pct.1 lit. b - toate apartenente legii procedurale civile.
Celelalte petite ale cererii introductive se privesc a fi subsecvente și într-o legătură de dependență față de cel principal (anularea Dispoziției nr. 84/19.01.2012 în limita imobilului supra anunțat). Știut fiind și că în speța pendinte interesează valoarea bunului a cărui proprietate/folosință este contestată - respectiv imobilul-teren în întindere cantitativă de 1040 m.p. identificat topografic sub nr. 1775/1/2 în CF nr._ Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a Cf_ Timișoara.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, va da eficiență maximă incidentului procedural invocat din oficiu, cu consecința declinării competenței materiale a soluționării cauze pendinte în favoarea Judecătoriei Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului T. invocată din oficiu și-n consecință
Declină competența soluționării acțiunii formulate de reclamanții C. M., C. D., N. C., N. M., P. V. A., I. M., I. M., S. E. M., V. R. D., V. G., M. C., M. M., P. L., P. G., C. I., C. M., O. A. D., O. G., V. T., V. D., V. I., T. F. N., T. G., T. A., C. M. A., C. C. D., C. D. I., C. M., M. A. I., L. Z., P. N., P. D. E., M. F., V. D., V. S., H. G., T. C., B. S. M., B. O., I. D., I. O. B., ., M. I., M. E., T. C. Z., F. M., F. L., C. A., C. G. M., P. M., R. B. N., R. A., N. L. R., B. G., B. M., B. I., C. A., C. F., O. E., S. F., F. F., F. J., R. R., M. F., M. I., S. E., S. M., G. D., N. S., N. P., C. O., C. V. M., L. M., B. A., O. M. L., O. Z., A. A. F., C. M. A., B. M. C., C. I., C. C., F. T., F. M. L., T. P. A., T. D. D., C. I., S. S. și P. C., în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului Timișoara, M. Timișoara, G. T., G. V. și C. V., în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Nesupusă niciunei căi de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2014.
Președinte, Grefier, A. A. A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 2/25.06.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 164/2016. Tribunalul TIMIŞ | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 430/2013. Tribunalul... → |
|---|
