Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Decizia nr. 166/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 166/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 166/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 166/A/2016
Ședința publică de la 15 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A.
Judecător C. P.
Grefier R. M. ȘOFRONICI
Pe rol se află soluționarea apelului civil, privind pe apelanții pârâți O. S. L., G. B. C., G. B. C., G. B. C., B. M., S. Z., P. V., C. V., C. M., B. S., B.-B. I., P. A.-S., P. A., curator B. A. M. împotriva sentinței civile nr.8077/2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara în dos._ în contradictoriu cu intimata reclamantă . și intimații, T. B., B. F., B. A. și P. V., având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 08.02.2016 parte integranta din prezenta hotărâre și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art.396 al.1 N.C., a amânat pronunțarea cauzei pentru termenul din data de 15.02.2016.
Se constată că prin serviciul de registratură al instanței s-au depus la data de 11.02.2016 concluzii scrise formulate de apelanții pârâți; la data de 12.02.2016 s-au depus concluzii scrise formulate de intimata reclamantă .; la data de 15.02.2016 intimata reclamantă . a depus prin faxul instanței Ordonanța de clasare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței nr.8077/22.06.2015 pronunțata de Judecatoria Timișoara, în dos. nr._, constată următoarele:
Prin sentința nr.8077/22.06.2015 pronunțata de Judecatoria Timișoara, în dos. nr._ prima instanță a admis cererea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții O. L. S., G. B. C., G. B. C. și G. C., B. F. și B. M., S. Z. și P. V., C. V. și C. M., B. S., B. B. I., P. A. S. și P. A..
A dispus evacuarea pârâților din imobilul înscris în CF nr._ ( nr. CF. vechi 6205) situat in Timișoara, ., jud. T..
A stabilit remunerația definitivă a curatorului special desemnat în prezenta cauză să apere interesele pârâților G. B. C., G. C., B. F., Străuți V. și C. M. la suma de 300 lei (onorariu + TVA).
A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat pârâții G. B. C., G. C., B. F., Străuți V. și C. M. la plata către curatorului special desemnat în prezenta cauză, av. B. A. M., la suma de 200 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 1033 alin. 1 din Codul Procedura Civila “Dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane“.
In conformitate cu art. 1038 și art. 1040 Cod proc. civ., „atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării.” iar, „dacă locatarul sau ocupantul notificat în condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.”
Având in vedere aceste dispoziții, instanța a reținut că procedura speciala a acțiunii in evacuare, este incidentă nu numai în situația în care între părți a fost încheiat un contract de locațiune, ci și în situația în care imobilul este ocupat fără drept de către o persoană, cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului.
În cauză, pârâții prin întâmpinarea formulată se apără invocând un drept de locațiune asupra imobilului, în temeiul contractelor de închiriere încheiate cu Primăria Timișoara care susțin că s-au prelungit de drept prin OUG nr. 8/2004 și căreia îi achită în continuare chirie, solicitând obligarea reclamantei la menținerea contractelor de închiriere pe care le au pentru imobilul pe care îl dețin.
În ceea ce privește cererea pârâților O. L. S., G. B. C., B. F. și B. M., S. Z. și P. V., C. V. și C. M., B. S., Brei Conchis I., P. A. S. și P. A. de obligare a reclamantei la menținerea contractelor de închiriere pe care le au pentru imobilul pe care îl dețin, având în vedere că potrivit art. 1042 C. pr. civ., « pârâtul chemat în judecată, potrivit procedurii prevăzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere reconvențională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanție, pretențiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată”, instanța a respinso ca inadmisibilă.
Potrivit Sentinței civile nr. 2182/20.09.2010 a Tribunalului T. pronunțată în dosarul nr. 3909._ și a Deciziei nr.612/08.02.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr._ (f.39-63), s-a constatat că între reclamantă, pe de o parte și Municipiul Timișoara și pârâții din prezenta cauză, în calitate de intervenienți, pe de altă parte, de-a lungul timpului au avut loc litigii având ca obiect calificarea regimului juridic al imobilului ce face obiectul prezentului litigiu, prin hotărârile judecătorești mai sus menționate statuându-se cu putere de lucru judecat că « reclamanții ( respectiv Municipiul Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara ) susțin că titlul de proprietate al statului român este dovedit prin Constituția României din anul 1965, întrucât anterior anului 1989 toate întreprinderile aparțineau statului român, însă acest aspect constituie o prezumție care a fost răsturnată, întrucât donația a fost făcută de Muller I. și M. nu statului român, ci Întreprinderii de Stat Industria Română de P. Timișoara, astfel cum rezultă din contractul de donație nr. 8252/1961, astfel încât statul român nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra acestui imobil.
La rândul său, pârâta C. SA a dobândit imobilul de la Întreprinderea de Stat Industria Română de P. Timișoara, în calitate de donatară, în urma privatizării, aspect care rezultă din înscrisurile depuse la dosar în faza procesuală a recursului.
Întrucât întotdeauna dreptul de proprietate a aparținut Întreprinderii de Stat Industria Română de P. Timișoara, iar prin Ordinul nr. 74/1969, această întreprindere nu a transmis un drept de administrare către Întreprinderea de Stat Industria Română de P. Timișoara, astfel cum s-a stabilit pe cale judecătorească, Întreprinderea de Locuințe Timișoara și, ulterior succesorii în drepturi ai acesteia, respectiv reclamanții din prezenta cauză ( respectiv Municipiul Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara ), nu au dobândit un drept de proprietate sau un drept de administrare asupra imobilului din . pe care să îl poată opune în mod valabil în prezenta cauză. »
În ceea ce privește susținerea pârâților potrivit căreia au un drept de locațiune asupra imobilului, în temeiul contractelor de închiriere încheiate cu Primăria Timișoara care s-au prelungit de drept prin OUG nr. 8/2004, instanța nu reținuto pentru următoarele motive:
Potrivit adresei nr. SC2014-_/15.09.2014 (f.25), Primăria Municipiului Timișoara- Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse-Biroul Locuințe, pârâții din prezenta cauză au deținut « contracte de închiriere ce au expirat în 2004 și nu au fost prelungite conform OUG nr.8/2004 deoarece din consultarea extrasului de Carte Funciară a reieșit că acest imobil nu se mai află în proprietatea Statului Român ».
Mai mult decât atât potrivit adresei nr. DP 2010-_ de la fila 26 din dosar, încă din data de 29.03.2010, Primăria Municipiului Timișoara- Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse-Biroul Locuințe a comunicat pârâtei P. A. aceeași stare de fapt, respectiv că, « (...) urmare a verificării extrasului CF din care a reieșit faptul că imobilul nu se află în proprietatea Statului Român, contractele de închiriere încheiate pentru apartamentele din imobil, nu au mai putut fi prelungite. »
De altfel, însăși Înalta Curte de casație și Justiție prin Decizia nr.3/2015 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul T. în Dosarul nr._ privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2009 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe, aprobată prin Legea nr. 309/2009, a statuat că „este cert că legiuitorul, prin actele normative inițiale, respectiv Legea nr. 17/1994 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, a reglementat situația juridică a contractelor de închiriere, indiferent de proprietar, iar prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2004, aprobată prin Legea nr. 219/2004, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, a reglementat doar situația juridică a contractelor de închiriere ce vizează imobile ale căror proprietari sunt statul român și unitățile administrativ-teritoriale.”
În consecință, nu a putut opera prelungirea de drept invocată de către pârâți cu privire la contractele de închiriere încheiate între Primăria Timișoara și pârâți având ca obiect imobilul din mun. Timisoara, ., jud. Timis, proprietatea tabulară a reclamantei . Timișoara, aceste contracte neintrând în sfera de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2004, pentru că acest act normativ reglementa doar situația juridică a contractelor de închiriere ce priveau imobile ale căror proprietari sunt statul român și unitățile administrativ-teritoriale.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor OUG nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, invocate de către pârâți, instanța a constatat că, în cauză, nu a avut loc o procedură de restituire a imobilului situat administrativ în mun. Timisoara, ., jud. Timis, litigiile dintre unitatea administrativ teritorială – Municipiul Timișoara și reclamanta din prezenta cauză . Timișoara, purtându-se la inițiativa unității administrativ teritoriale, având ca obiect rectificarea de carte funciară și o acțiune în constatare, iar nu procedura Legii nr. 10/2001, astfel încât nu se poate reține incidența acestui act normativ cu privire la subrogarea proprietarului în drepturile statului sau ale unității deținătoare în privința contractelor de închiriere care ar fi grefat folosința imobilului din cauză și nici cu privire la prelungirea de drept a contractelor de închiriere în condițiile prevăzute de acest act normativ.
De aceea, argumentul pârâților privind aplicabilitatea în speță a acestui act normativ nu se poate reține.
Față de aceste aspecte, instanța a reținut că pârâții nu au făcut dovada vreunui titlu valabil, opozabil proprietarilor, titlu care să justifice ocuparea imobilului din care se cere evacuarea, astfel încât este evident că aceștia sunt simpli ocupanți ai imobilului pe care îl dețin fără drept și fără acordul proprietarei.
Reclamanta, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus reproduse, a procedat la notificare pârâților prin adresele 45-56/26.11.2014 (f.27-38), punându-le în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 5 de zile de la data comunicării notificării.
Conform dispozițiilor art. 555 Cod civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Ori de câte ori sunt încălcate unele dintre atributele dreptului de proprietate, titularul dreptului are posibilitatea de a recurge la mijloacele juridice de apărare a acestui drept real. Astfel, atributul folosinței din conținutul dreptului de proprietate asupra imobilului poate fi valorificat de titularul dreptului pe calea acțiunii în evacuare a persoanelor care ocupă fără titlu bunul.
Având în vedere aceste argumente, instanța a admis cererea formulată de reclamantă si, în consecință, a dispus evacuarea pârâților din imobilul înscris în CF nr._ ( nr. CF. vechi 6205) situat in Timișoara, ., jud. T., pentru lipsă de titlu.
În ceea ce privește cererea formulată de curatorul special desemnat în prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art.202 alin.3 C.pr. civ. raportat la art. 58 C. pr.civ., să reprezinte interesele pârâților G. B. C., G. C., B. F., Străuți V. și C. M., privind majorarea onorariului stabilit provizoriu la suma de 100 lei la suma de 600 lei, în temeiul art. 58 alin.4 C. pr.civ., ținând seama de activitatea desfășurată de acesta în prezenta cauză, instanța a stabilit remunerația definitivă a curatorului special desemnat în prezenta cauză să apere interesele pârâților G. B. C., G. C., B. F., Străuți V. și C. M., avocat B. A. M., la suma de 300 lei (onorariu + TVA).
În conformitate cu dispozițiile art. 202 alin.3 teza finală C. pr. civ, instanța a obligat pârâții G. B. C., G. C., B. F., Străuți V. și C. M. să plătească diferența neachitată a onorariului curatorului special în cuatum de 200 lei către curatorului special desemnat în prezenta cauză, av. B. A. M..
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă în prezenta cauză, instanța reține că potrivit 451 alin.2 C. pr. civ Cod proc.civila, este îndreptatita sa aprecieze in ce măsura onorariul pentru aparatorul ales, platit de partea care a câstigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fata de marimea pretentiilor si complexitatea cauzei, intrucat prin angajarea unui apărator nu trebuie sa se urmareasca impovararea partii cazute in pretentii, scopul exercitării dreptului la aparare fiind acela de a valorifica pretentii alegate.
Avand in vedere aceste dispozitii legale, instanta constata ca fata de obiectul pricinii, actele procedurale indeplinite de catre reclamantă in prezenta cauza, mijloacele de proba administrate, onorariul avocatial pentru avocatul C. M. in cuantum de 2.800 lei solicitat este nepotrivit de mare in raport de elementele mai sus mentionate si de munca indeplinita de catre avocat, suportarea de către pârâți a unui onorariu de 1100 lei fiind mai mult decât rezonabilă.
De asemenea, se are in vedere si faptul ca prin aplicarea 451 alin.2 C. pr. civ, nu se intervine în contractul de asistenta juridica, care își produce efectele pe deplin între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fata de mărimea pretențiilor si complexitatea cauzei.
Cu atât mai mult cu cat însăși jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului apreciază in problematica rambursării cheltuielilor de judecata în care sunt cuprinse si onorariile avocațiale, ca „acestea urmează să fie recuperate de partea care a câștigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil „având în vedere rolul judecătorului în desfășurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și muncii depuse de avocat (cauza Nielsen și Johnsen împotriva Norvegiei, cauza S. și P. împotriva României, cauza Almeida, Garret și alții contra Portugaliei).
Pentru aceste considerente, a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat parțial.
Împotriva sentinței civile nr.8077/22.06.2015 pronunțata de Judecatoria Timișoara, în dos. nr._ , au declarat apel apelanții pârâți O. S. L., G. B. C., G. B. C., G. B. C., B. M., S. Z., P. V., C. V., C. M., B. S., B.-B. I., P. A.-S., P. A. solicitând admiterea apelului si pe cale de consecința în rejudecare respingerea cererii de evacuare formulata de reclamanta . Timișoara in temeiul art.1033 C. si următoarele si obligarea aceasteia la menținerea contractelor de închiriere avute pentru imobilul in litigiu.
În al doilea rând au solicitat suspendarea judecații pana la soluționarea dosarului penal 2021/P/2015 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara
In opinia apelanților pârâți, soluția pronunțata de prima instanța este netemeinica si nelegala, aceștia au arătat că nu au ocupat abuziv imobilul din Timișoara, . si nici nu au procedat la apartamentarea acestuia după bunul lor plac sau interes, in fiecare contract de închiriere fiind menționat ce încăperi fac parte din contractul de închiriere respectiv care este apartamentul care este închiriat fiecăruia dintre ei.
Apreciază că prima instanța trebuia sa respingă acțiunea reclamantei deoarece pârâții nu ocupau imobilul fara titlu, prin nenotificarea conform OUG 40/1999, contractele lor de închiriere fiind prelungite de drept.
In plus reclamanta C. SRL nu a demonstrat care dintre pârâți ocupau imobilul pe care îl revendica si din care solicita evacuarea. O dovada în plus a acestui lucru este ca aceasta nu a înțeles sa ceara evacuarea si a apartamentelor care au fost predate Primăriei Timișoara sau care sunt ocupate de alte instituții.
Apelanții pârâți au susținut acest lucru deoarece imobilul din ..l a suferit in anul 1969 o împărțire rezultând 2 imobile nr.l si nr.l A . Suprafața ocupata de apartamentele pârâților este mai mare decât suprafața imobilului pe care susține reclamanta ca îl are in proprietate.
Deși au solicitat primei instanțe administrarea probatoriului cu expertiza, solicitarea le-a fost respinsă, instanța apreciind ca se află în procedura speciala de evacuare.
Totodată conform reglementarilor legale de protecție a chiriașilor reclamanta era obligată la menținerea contractelor de închiriere.
Având în vedere raporturile juridice existente între pârâți în calitate de chiriași- locatari si Primăria Timișoara în calitate de locator contractele de închirierea au beneficiat de prelungire conform OUG 40/1999 după cum reiese din copiile acestora atașate la întâmpinarea depusa în instanța.
Ținând cont de prevederile OUG 40/1999 Primăria Timișoara trebuia sa le notifice schimbarea proprietarului imobilului în care domiciliau conform art.9 alin. 3) „Persoana juridică, care a deținut sau a administrat locuința, va comunica chiriașului titular al contractului de închiriere, în scris, cu confirmare de primire, în termen de 15 zile de la data procesului-verbal de restituire a locuinței, faptul ca începând cu aceasta data poate sa încheie un nou contract de închiriere cu proprietarul care a redobândit locuința.” In același timp este obligată sa pună la dispoziție proprietarului, fără plata, copii de pe contractul de închiriere și de pe anexele la acesta, lucru pe care aceasta nu l-a făcut, ba din contra le-a încasat chirii inclusiv pana in decembrie 2014.
Au mai arătat că la întâlnirea cu reprezentanții societății reclamante de la sediul executorului judecătoresc și-au manifestat intenția de a încheia cu aceasta contracte de închiriere în continuare conform prevederilor art.10 alin.2 din OUG 40/1999, însa aceștia au refuzat nejustificat acest lucru.
In aceste condiții apelanții pârâți au apreciat ca le sunt incidente prevederile art.ll din OUG 40/1999 A..(l) Nerespectarea de către proprietar a dispozițiilor art. 10 alin. (1) atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior pana la încheierea unui nou contract de închiriere. Neplata chiriei pana la încheierea noului contract de închiriere nu poate fi invocată de proprietar ca motiv de evacuare a chiriașului sau a fostului chiriaș.
Având în vedere aceste prevederi legale au arătat că exista practica judiciară, instanțele au reținut omisiunea proprietarilor de a le notifica chiriașilor refuzul încheierii unui nou contract de închiriere, ca și omisiunea acestora de a dovedi existența unui caz legal de refuz de reînnoire a locațiunii, în condițiile în care chiriașii au continuat să locuiască în spațiile locative respective și să achite chiria lunară, deci, au arătat intenția reînnoirii locațiunii.
În acest sens, s-a reținut că nu sunt incidente considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza R.-S. vs. România, deoarece dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 40/1999 sunt clare, precise și previzibile, iar mecanismul reglementat de acest act normativ special este aplicabil.
Consideră că prima instanța trebuia sa tina cont si de Dispozițiile art. 22 al. 1 și 2 din același act normativ OUG 40/1999, conform cărora: (1) Notificarea prealabilă a chiriașului de către proprietar privind refuzul de a reînnoi contractul de închiriere se face prin executorul judecătoresc și trebuie să indice motivul refuzului.
În sfârșit, dispozițiile finale ale art. 22 mai sus menționat clarifică într-un mod indubitabil problema în discuție, întrucât prevăd în mod expres că „în lipsa notificării ori în caz de nulitate a acesteia pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) și la art. 14 alin. (3), contractul de închiriere se reînnoiește în condițiile art. 14 alin. (l)n.
Așadar, această normă legală stabilește pe de o parte sancțiunea nulității pentru notificarea care nu respectă cerințele legale mai sus menționate, iar pe de altă parte arată și care este consecința nerespectării de către proprietar a procedurii prin care își poate valorifica dreptul de a refuza reînnoirea contractului de închiriere, adică tocmai reînnoirea lui de drept în condițiile reglementate de art. 14 al. 1 din OUG nr. 40/1999, adică pentru aceeași perioadă ca cea inițial stabilită.
Apelanții au apreciat că prima instanța trebuia sa tina cont de aceste prevederile imperative de protecție sociala ale legii si de faptul că, chiriașii majoritatea cu probleme sociale, bătrâni, șomeri, cu copii mici aveau nevoie de timp pentru a putea găsi locuințe conform nevoilor.
Aceasta deoarece statul are obligații atât față de proprietar, cât și față de chiriaș și a limitat pe o perioadă rezonabilă dreptul de folosință al bunului de către proprietar pentru ca problema locativă a chiriașilor să poată fi rezolvată.
In probațiune: înscrisuri și expertiza.
In drept au invocat prevederile OUG 40/1999, OUG 8/11.03.2004, OUG 44/13.05.2009, OUG 43/26.06.2014, C.Pr.civ 1033-1040 art.466-482, cod civil art.l810,1813.
Intimata reclamantă . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pentru netemeinicie si nelegalitate, menținerea sentinței civile atacate, ca fiind în concordanta cu starea de fapt si de drept, context in care dispunerea evacuării apelanților-pârâți, impusa de prevederile legale în materie, este iminenta în a-și produce efectele.
Intimata reclamantă arată că se află în procedura speciala a evacuării, in care se dezbate singura apărare admisibila si anume: lipsa titlului în baza căruia reclamantul solicita evacuarea (in lumina prevederilor art.1042 alin (2) Ncpc), celelalte probleme invocate nu fac obiectul acestei proceduri, ele au fost tranșate cu putere de lucru judecat, după 13 ani, de către ICCJ.
Au mai arătat faptul ca, deși, procedura speciala a evacuării îi permite sa recurgă la evacuarea propriu-zisa imediat ce a obținut hotărârea de evacuare, aceasta fiind executorie, nu a procedat de aceasta maniera.
Raportat la temeiul de drept al cererii de apel, precum si al motivării apelului cu probele aferente, apelantii-parati nu au respectat condițiile impuse de art.470 NCPC, lit. c) si d), iar, conform art 470, alin (3), acestea sunt prevăzute sub sancțiunea decăderii. Temeiul de drept al apelului, în speța dedusa judecații, este art. 466 si urm din NCPC raportat la art.1041, alin. (5) din NCPC. Neexistând temeiul de drept impus, mai înainte precizat, se face aplicarea dispozițiilor art.470, alin (3).
Răspunzând motivelor invocate în apelul declarat, intimata reclamantă arată că susținerea ocupanților de respingere a cererii de evacuare si obligarea la menținerea unor contracte de închiriere, care nu au existat niciodată intre parați si societatea C., nu pot fi reținute de instanța de judecata, neexistând o temeinicie a acestora si neavând nicio legătura cu starea de drept si de fapt a cazului aferent acțiunii promovata.
Si pentru ca ocupanții au susținut si la fond ca societatea reclamantă ar fi obligata la aplicarea OUG 40/1999, a învederat faptul ca aceste prevederi nu sunt legale în ceea ce privește situația supusa dezbaterii, deși acest imobil nu a aparținut niciodată unei autorități de stat, cu atât mai puțin in ultimii ani de când aparține unei societăți private, cu asociați străini, cumpărătoare de buna credința;
Referitor la adresa despre care se face vorbire și în apel referitoare la faptul ca acum 20 de ani, aproape, conducerea de atunci a societății ar fi afirmat ca acest imobil nu îi aparține, nu se refera la acest CF, era vorba de cu totul alt CF invocat, posibil cel al soților Muller, CF pe care reclamanta nu îl cunoaște.
A mai arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a stopat toate aceste încercări prin afirmația "Aceasta proprietate din . nu a aparținut niciodată Statului R., ci este proprietatea .", fosta IRP. Este motivul pentru care Primăria nu avea ce sa notifice către Ocupanții imobilului din .. Proprietarul nu "s-a schimbat" (cum încearcă sa acrediteze apelanții-pârâți), a fost același dintotdeauna: . - fosta P. SI BLANURI, fosta IRP! D. Primăria si-a arogat aceasta calitate, dar fara a avea vreun document in acest sens, doar "puterea" unei autorități de Stat
Argumentele apelanților-pârâți nu au legătura cu natura pricinii, nu subzista in condiții de atac a hotărârii pronunțate, nu au legătura cu procedura speciala a evacuării, care trebuie sa respecte prevederile art.1033 si următoarele din NCPC. Hotărârea instanței de fond tocmai aceste prevederi Ie-a respectat. S-a pronunțat in deplina respectare a condițiilor imperative ale procedurii speciale a evacuării dintr-un imobil ocupat abuziv, fara drept si fara titlu. Orice alt argument sau considerent nu are nicio legătura cu cerințele acestei proceduri speciale si nu poate fi luat in considerare, pentru ca se încalcă dispozițiile legale.
Intimata reclamantă consideră că prima instanța, respectând dispoziția legala prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie sa fie motivate, a motivat sentința apelata referindu-se la actele dosarului, a fost în deplina concordanta cu acestea, răspunzând corect la toate capetele cererii dedusa judecații, dar si la toate apărările formulate de apelanții-pârâți, judecând in baza probelor administrate in cauza, a argumentelor si raționamentelor juridice, a principiilor si regulilor de drept substanțial si procesual, referindu-se la realitatea faptelor si la judecați concrete, neiterand o motivare sprijinita pe formulări generale si abstracte. Așadar, instanța a intrat in judecata fondului motivând in mod just sentința apelata.
Cu privire la cererea de suspendare a judecații solicitata de apelanții-parați nu poate fi reținuta, câta vreme dosarul nr.2021/P/2015 nu se afla pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, ci la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Politie Județean T., în vederea stabilirii "existentei sau inexistentei infracțiunilor reclamate", așa cum de altfel se precizează în adresa expediata de Serviciul menționat, adresa pe care apelanții-parați au depus-o la dosar.
Considerentele supra precizate conchid spre aceea ca cererea in evacuare pe calea procedurii speciale, reglementata de NCPC in cuprinsul art. 1033-1048, vizând, în cazul în speța, evacuarea paraților care ocupa abuziv si fara drept imobilul proprietatea societății noastre, este conforma cu realitatea stării de fapt si de drept, motiv pentru care a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, netemeinic si nelegal, iar pe cale de consecința menținerea Sentinței atacate ca fiind temeinica si legala, context in care, pe fond, a solicitat admiterea cererii în evacuare promovata de reclamanta intimată si sa se dispună evacuarea apelanților-pârâți din imobilul ocupat fara niciun un titlu, abuziv si fara drept.
Conform art.223 din Legea 134/2010, coroborat cu art.411 NCPC, din motive obiective a solicitat judecarea cauzei si in eventuala absenta de la dezbateri.
Analizând apelul pârâților apelanți O. L., G. B. C., G. B. C., G. C., B. M., S. Z., P. V., C. V., C. M., B. Ș., B. B. I., P. A. Ș. și P. Anika prin prisma motivelor invocate în cererea de apel și având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului Tribunalul reține că acesta este nefondat.
Pârâții apelanți au formulat apel împotriva sentinței civile nr.8077/22.06.2015 a Judecătoriei Timișoara criticând soluția primei instanțe sub aspectul admiterii cererii reclamantei intimate de evacuare a pârâților apelanți din imobilul situat în Timișoara, . ,jud. T. înscris în CF_ Timișoara ( CF vechi 6205) pe calea procedurii speciale prevăzute de art.1033 și urm. Noul cod procedură civilă.
Tribunalul va analiza cererea de apel a pârâților apelanți raportat la criticile formulate de către aceștia prin motivele de apel și va analiza existența titlului reclamantei intimate precum și lipsa titlului pârâților apelanți ca și condiții de admisibilitate ale acțiunii întemeiate pe procedura specială a evacuării din imobilele ocupate fără drept.
Astfel în ceea ce privește titlul reclamantei apelante de proprietară a imobilului în litigiu, contrar susținerilor pârâților apelanți, Tribunalul reține că prima instanță în mod corect a apreciat că raportat la puterea pozitivă de lucru judecat a sentinței civile nr.2182/2010 a Tribunalului T. și a deciziei nr.612/08.02.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, reclamanta intimată are calitatea de proprietară a imobilului situat în Timișoara, .,jud. T.. Acest aspect contrar susținerilor pârâților intimați nu mai poate fi pus în discuție în prezentul litigiu întrucât prin aceasta s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat dobândit de hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile anterior soluționate.
De altfel situația de carte funciară este conform hotărârilor judecătorești antemenționate, reclamanta intimată fiind proprietara tabulară a imobilului în litigiu.
În ceea ce privește condiția corelativă prevăzută de art.1033 Noul cod procedură civilă respectiv lipsa titlului pârâților apelanți, Tribunalul reține de asemenea contrar susținerilor pârâților apelanți din cererea de apel că prima instanță în mod legal și temeinic a reținut că pârâții apelanți în prezenta cauză nu dețin un titlu în baza căruia să dobândească dreptul de folosință asupra apartamentelor care alcătuiesc imobilul în litigiu.
Astfel din adresa nr.SC 2014-_/15.06.2014 emisă de către Primăria Municipiului Timișoara Tribunalul reține că pârâții apelanți au deținut apartamentele în litigiu în baza unor contracte de închiriere ce au expirat în anul 2004 și care nu au mai fost prelungite întrucât din situația de carte funciară a rezultat că imobilul în litigiu nu se mai află în proprietatea Statului Român.
Având în vedere că proprietatea imobilului în litigiu nu aparținea Statului Român la momentul intrării în vigoare a OUG 8/2004 invocată de către pârâții apelanți ca și temei de drept al prelungirii contractelor de închiriere Tribunalul reține că în mod corect prima instanță raportat la dispozițiile Deciziei nr.3/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României pronunțată în dezlegarea unor probleme de drept a stabilit că obiectul de reglementare a OUG 8/2004 aprobată prin Legea 219/2004 și OUG 44/2009 aprobată prin Legea nr.309/2009 vizează doar contractele de închiriere ce se referă la imobile aflate în proprietatea statului român sau a unităților administrativ teritoriale, astfel că contractele de închiriere ale pârâților apelanți nu au fost prelungite de drept .
Nici susținerile pârâților apelanți din motivele de apel referitor la aplicabilitatea în speță a OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor nu sunt întemeiate în condițiile în care astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, Tribunalul constată că imobilul în litigiu nu a fost restituit reclamantei intimate ca urmare a unor legi speciale de restituire ci a fost dobândit în proprietate de către aceasta prin donație.
Pentru toate aceste considerente Tribunalul reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1033 și urm. Noul cod procedură civilă pentru a se putea uza de procedura specială a evacuării din imobilele ocupate fără drept, respectiv reclamanta intimată este proprietara imobilului în litigiu corelativ cu lipsa titlului pârâților apelanți ale căror contracte de închiriere încheiate inițial nu au mai fost prelungite de drept .
Pentru aceste considerente în temeiul art.480 alin. 1 C.proc. civilă raportat la art. din Noul cod procedură civilă instanța reține că apelul pârâților apelanți nu este fondat, urmând a fi respins. Prima instanță în mod legal și temeinic a admis acțiunea reclamantei intimate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în apel tribunalul reține că ele nu au fost solicitate de către reclamanta intimată astfel că nu le va acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelanții pârâți O. L. S., CNP_, cu domiciliul în Timișoara ., . G. B. C. CNP_ și G. B. C. și G. C. cu domiciliul în Timișoara ., ., B. M., cu domiciliul în Timișoara ., ., S. Z., CNP_ și P. V. cu domiciliul în Timișoara ., ., C. V. și C. M., cu domiciliul în Timișoara ., ., B. S., cu domiciliul în Timișoara ., . B. B. I., cu domiciliul în Timișoara ., ., P. A. S. CNP_ și P. A. CNP_ cu domiciliul în Timișoara ., . împotriva sentinței civile nr.8077/2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara în dos._ în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul in Timisoara, ..16, înregistrata la ORC T. sub nr.J_, ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.02.2016.
Președinte, R. A. | Judecător, C. P. | |
Grefier, R. M. ȘOFRONICI |
Red. R.A.19.02.2016
Tehnored. R.Ș. 22 Februarie 2016
Prima inst. jud:: I. B. M.
Red 11 ex,sm.1 ex; .>
| Acţiune în constatare. Decizia nr. 102/2016. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
