Obligaţie de a face. Decizia nr. 165/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 165/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr.165/A
Ședința publică din data de 12 februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. Ș.
JUDECĂTOR: D. B.
GREFIER: R. K.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelanții C. D. I. și C. B., împotriva Sentinței civile nr.7965/02.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru intimată av. Surianu D. în substituirea av. B. B., lipsă fiind apelanții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire și chitanța nr. 238/18.01.2016, ce face dovada achitării onorariului de avocat.
Instanța constată că prin serviciul de registratură la data de 10.02.2016 s-a depus de către apelantul C. D., răspuns la întâmpinare. Detașează și comunică un exemplar cu reprezentantul intimatei ,care învederează instanței că nu solicită termen să i-a cunoștință de înscrisul ce i-a fost comunicat.
Instanța pune în discuție cererea apelanților privind introducerea în cauză a organului emitent al Ordinului nr.54/21.03.2014, respectiv a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, în vederea soluționării excepției de nelegalitate.
Reprezentantul intimatei se opune introducerii în cauză a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, în calitate de organ emitent al Ordinului nr.54/21.03.2014.
Instanța respinge cererea apelanților privind introducerea în cauză a organului emitent al Ordinului nr.54/21.03.2014, respectiv a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, în vederea soluționării excepției de nelegalitate, având în vedere că în apel, conform prevederilor art. 478 al. 1 Cod.pr.civ, nu poate fi schimbat cadrul procesual.
Reprezentantul intimatei învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate și asupra apelului formulat.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea tuturor excepțiilor invocate, precum și a apelului formulat de apelanți, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constata următoarele:
Prin Sentința civilă nr._/02.06.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timisoara a admis acțiunea civilă formulată de reclamata S.C. A. E. Panonia S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C. D. I. și C. B., au fost obligați pârâții să permită reclamantei accesul pe terenul înscris în CF nr._ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012, s-a dispus ca în cazul în care pârâții nu se conformează, hotărârea să țină loc de acord în sensul de a permite reclamantei accesul pe terenul înscris în CF nr._ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012 și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 520 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotarire, prima instanță a reținut următoarele:
Din cuprinsul H.G. nr. 1153/2012, reiese că a fost aprobat un acord petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și AuDAX Resources Ltd., în calitate de concesionar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din hotărâre. Art. 2 din această hotărâre prevede că acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 PARTA, aprobat potrivit art. 1, intră în vigoare la data publicării hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prin Ordinul nr. 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale a fost aprobat transferul integral al drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate prin acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 PARȚA, aprobat prin H.G. nr. 1153/2012, de către firma AuDAX Resources Ltd. către firma A. E. Panonia S.R.L.
Reclamanta i-a notificat pe pârâți prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și i-a invitat la sediul Cabinetului de Avocat B. B. în data de 01.07.2014, orele 11:00, pentru a le solicita accesul pe terenul proprietatea lor, înscris în CF nr._ Săcălaz, și în vederea stabilirii condițiilor concrete în care urmau să se realizeze operațiunile de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice, însă pârâții nu au dat curs invitației și nici nu au permis accesul reclamantei pe terenul lor.
Instanța reține că refuzul pârâților de a permite accesul reclamantei pe terenul lor în vederea efectuării operațiunilor susmenționate, operațiuni pe care aceasta este autorizată a le efectua în baza H.G. nr. 1153/2012 și a Ordinului nr. 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale este nejustificat, îmbrăcând forma abuzului de drept, sancționat de art. 15 C.civ., care prevede că „niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.”
Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile legale invocate, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost modificată și a obligat pârâții să permită reclamantei accesul pe terenul înscris în CF nr._ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.
În cazul în care pârâții nu se conformează, s-a dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de acord al acestora.
În temeiul art. 453 C.proc.civ. au fost pârâții la plata către reclamantă a sumei de 520 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial, conform chitanței nr. 190/11.03.2015.
Împotriva Sentinței civile nr._/02.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara au formulat apel pârâții C. D. I. și C. B., solicitând în temeiul art. 480 alin. 3 c.proc.civ, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât prima instanță nu a intrat în judecata fondului iar în subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 c.proc.civ., anularea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, pârâții apelanți au arătat că cererea de transformare a cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun a fost formulată cu rea credință, cu încălcarea prev. art. 12 c.proc.civ., și au solicitat scoaterea cauzei de pe rol și parcurgea etapelor procedurale prevăzute imperativ de art. 194-210 c.proc.civ. În dosarul nr._/325/2014 al Judecătoriei Timișoara, reclamanta a mai formulat o cerere absolut identică cu cererea inițială din prezentul dosar, prin care pe calea ordonanței președințiale a solicitat să i se permită accesul pe aceleași terenuri ale mele, iar prin sentința civilă nr._/22.10.2014 pron. de Jud. Timișoara menținută prin decizia civ. nr.726/19.12.2014 de Trib. T. în dos.civ. nr._/325/2014, s-a respins cererea reclamantei de emitere a ordonanței președințiale.
Deși cu autoritate de lucru judecat instanțele au respins cererea reclamantei, aceasta reintroduce cereri identice, iar la primul termen de judecată solicită transformarea acestor cereri în acțiuni de drept comun, cu scopul evident de nu se parcurge etapa prealabilă primului termen de judecată prev. imperativ de art. 194 - 210 c.proc.civ., și deci cu încălcarea art. 12 C.proc.civ.
În doctrină se reține ca modalitate de exercitare a drepturilor procesuale cu rea credință: formularea cu rea-credința a unei cereri (principale, accesorii, adiționale, incidentale, privind exercitarea unei cai de atac) evident netemeinice și nelegale, (în speță cu autoritate de lucru judecat) cu scopul de obține anumite avantaje procedurale ori procesuale.
Prin această manevră, reclamanta încearcă să evite verificarea: timbrajului, a competenței, a condițiilor de formă a cererii de chemare în judecată, precum și pentru ca pârâții să fie privați de termenul legal de 25 de zile pentru a își formula apărările, încălcând dispozițiile imperative de proc. civilă.
Reclamanta folosește repetitiv această procedură nelegală pentru a ocoli prevederi imperative de drept procesual civil, și până acum a folosit-o în zeci de dosare aflate pe rolul Judecătoriei Timișoara. .
Prin urmare, prima instanță trebuia să observe aceste aspecte, să scoată cauza de pe rol pentru a parcurge toate etapele prealabile primului termen de judecată, ori să acorde termenul legal de 25 de zile pentru a putea formula apărările, termen de care nu au beneficiat, și la care aveau dreptul, în conformitate cu dispozițiile art. 201 Cod.pr.civ. Prin neacordarea termenului legal de a formula întâmpinarea, le-a fost încălcat dreptul la apărare garantat de art. 13 c.proc.civ. și am fost lipsiți de un proces echitabil astfel cum este garantat de art. 6 din CEDO.
În subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 c.proc.civ., solicită anularea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei, pentru următoarele motive:
Acțiunea reclamantei este formulată de o persoană fără calitate. Conform art. 1000 c.proc.civ., reclamantul are posibilitatea de a solicita transformarea cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun. O asemenea cerere, prin care se renunță la un tip de acțiune, fiind apoi transformată într-un alt tip de acțiune, este un act de dispoziție procesual care, conform art. 81 c.proc.civ. poate să se facă de către reprezentant doar în baza unui mandat special. Ori un asemenea mandat special nu a fost atașat cererii de transformare a ordonanței președințiale.
De fapt, în totalitatea ei, împuternicirea avocațială atașată cererii introductive nu este legală, întrucât nu cuprinde în concret obiectul împuternicirii avocațiale, fiind precizat doar: „redact, asist, reprez.", astfel contestă în totalitate mandatul avocațial, care este nelegal, deoarece el trebuie să fie concret, să prevadă exact în ce constă, ce obiect vor avea activitățile mult prea generale indicate în împuternicire, iar pentru transformarea cererii evident este nevoie de mandat special.
Odată cu depunerea cererii de transformare a cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun, trebuia să fie depus mandatul special, care trebuie să fie prealabil depunerii cererii în lipsa acestuia, transformarea cererii a fost făcută de o persoană fără calitate, cererea formulată fiind nulă.
Reclamanta nu are calitate procesuală activă de a solicita un drept de servitute asupra terenurilor apelanților, Ordinul Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 fiind nelegal încălcând art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004.
Prin HG nr. 1153/27.11.2012, s-a aprobat acordul petrolier pentru explorare -dezvoltare - exploatare în perimetrul EX-10 Parța, încheiat între ANRM și Audax Resources LTD, cu sediul central în Australia.
Concesionarul Audax Resources LTD își schimbă denumirea în A. E. LTD, și transferă integral drepturile și obligațiile asumate prin acord către firma A. E. Panonia SRL București.
Transferul, susțin apelanții, a fost aprobat cu încălcarea art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, deci în mod nelegal. Acest text impune ca persoana juridică care preia dreptul de concesiune să aibă „capacitatea tehnică și financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere în condițiile stabilite prin acord.". Cea de-a doua concesionară nu îndeplinește aceste condiții cerute imperativ de textul legal potrivit bilanțurile pe anii 2013 - 2014 al noului titular al acordului, de pe site-ul Ministerului de Finanțe, din care reiese faptul că: este o societate înființată în anul 2012, deci fără experiență în activitățile pentru care s-a angajat; nu are salariați;cifră de afaceri 0, pierderi foarte mari, de 281.185 lei în anul 2013 și 469.728 lei în anul 2014; datorii foarte mari, de 4.547.073 lei în anul 2013 și 4.147.530 lei în anul 2014; este o societate cu răspundere limitată; are capital MINIM de 200 lei;are capitaluri proprii negative de -244.742 lei în anul 2013 și -756.838 lei în anul 2014. A. E. Panonia SRL nu are cel puțin capacitatea financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere din acord, transferul fiind astfel nelegal, ceea ce lipsește reclamanta de calitate procesuală activă.
Prima concesionară a licitat concesiunea în mod formal, tocmai pentru a ocoli verificarea celui de-al doilea concesionar care nu ar fi putut niciodată să câștige licitația și să încheie Acordul de concesiune. Potrivit prevederilor art. 34 alin. 2 lit. g) din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004, precum și a art. 8 alin. 3 lit. g) din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, Runda a X-a, publicat în 2009, cu privire la acordarea concesionării Perimetrelor, plicul exterior trebuia să cuprindă, inter alia, scrisoare de bonitate din partea băncii ofertantului sau a altor instituții și organizații, la care este înregistrat sau lucrează ofertantul, inclusiv auditorii sau contabilii autorizați independenți ai acestuia, cuprinzând situația indicatorilor privind lichiditatea globală, solvabilitatea patrimonială, rata profitului brut și rentabilitatea financiară.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. 3 lit. i) din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, plicul exterior trebuia să cuprindă informații referitoare la capacitatea tehnică a ofertantului, precum prezentarea operațiunilor petroliere derulate până la acea dată în România sau în alte țări, dotarea tehnică existentă sau alte date care să ateste capacitatea de a desfășura operațiuni petroliere, prezentarea activităților de explorare / exploatare derulate în România, în cazul în care ofertanții erau titulari de acorduri petroliere în cadrul procedurii de evaluare, astfel cum este reglementată de art. 15 pct. B.b. din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, B. b., comisia de evaluare a verificat capacitatea tehnică a ofertantului analizând: experiența managerială și domenii acoperite de specialiștii companiei; experiență în explorarea unor zone similare; rata de succes în explorare; înțelegeri prealabile scrise sau precontracte cu firme prestatoare de servicii pentru operațiunile petroliere propuse în faza obligatorie, care nu se execută de către ofertant; utilizarea unor metodologii de investigare, procesare, interpretare moderne.
Conform art. 99 alin. 2 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004, odată cu cererea de transfer a titularului acordului de concesiune, trebuiau să se depună acte privind capacitatea tehnică și financiară ale persoanei juridice la care urmează să fie transferate drepturile dobândite și obligațiile asumate.
Apelanții invocă excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004, care prevede:
„Art. 4. (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu ori la cererea părții interesate.
(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul." n funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte normative și acte individuale.
Acest ordin, care este un act administrativ cu caracter individual, încalcă prevederile art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, societatea A. E. Panonia SRL neavând capacitatea financiară necesară atât efectuării operațiunilor petroliere, cât mai ales garantării faptului că, în cazul în care se vor produce daune terenurilor mele, ori mediului, vor avea capacitatea financiară să acopere aceste prejudicii.În urma licitației organizate de ANRM, a fost concesionat acest perimetru pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța companiei australiene Audax Resources LTD care a îndeplinit toate condițiile impuse pentru a câștiga licitația. Imediat după câștigarea licitației, Audax Resources LTD înființează în România un SRL de apartament, iar ANRM-ul îi aprobă imediat transferul integral al drepturilor și obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune, cu încălcarea evidentă a legii.
Apelanții au menționat, totodată, că reclamanta nu are un drept de servitute asupra terenurilor lor din mai multe motive.
Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea petrolului, "acord petrolier este actul juridic încheiat, potrivit prevederilor prezentei legi, între autoritatea competentă și una sau mai multe persoane juridice române ori străine, în vederea acordării concesiunii petroliere." La pct. 24 al aceluiași articol sunt definite operațiunile petroliere: "operațiuni petroliere semnifică ansamblul de activități de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare a unui zăcământ petrolier, înmagazinarea subterană, transportul și tranzitul petrolului pe conducte magistrale, precum și operarea terminalelor petroliere".
Pentru a putea derula aceste operațiuni, titularul acordului petrolier trebuie să dobândească dreptul de folosință asupra terenurilor în care derulează operațiuni petroliere, deci inclusiv pentru operațiuni de explorare.
Articolul 6 din Legea 238/2004 prevede că dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării operațiunilor petroliere se dobândește în condițiile legii, prin:a) vânzarea-cumpărarea terenurilor și, după caz, a construcțiilor situate pe acestea, la prețul convenit între părți; b)schimbul de terenuri, însoțit de strămutarea proprietarului afectat și de reconstrucția clădirilor pe terenul nou acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat, conform convenției părților;c)închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între părți;d)exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;e) concesionarea terenurilor;f) asocierea dintre proprietarul terenului și titularul de acord; g)alte proceduri prevăzute de lege."
După ce titularul acordului petrolier dobândește dreptul de a folosi anumite terenuri pentru operațiuni petroliere, în vederea accesului și a activităților implicate de acces legiuitorul a prevăzut în art. 7 că asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publica, necesare accesului in perimetrele de explorare sau exploatare si asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implica, se instituie, in favoarea titularului, un drept de servitute legala. Pentru a demara activitățile de explorare, reclamanta trebuia să dobândească dreptul de folosință asupra unor terenuri prin una din modalitățile arătate în art. 6, după care, în situația în care nu are o posibilitate de acces spre acestea, să solicite instituirea unui drept de servitute asupra terenurilor necesare acestui scop. Din cuprinsul documentației depuse de reclamantă nu rezultă că ar avea dreptul de folosință asupra vreunui teren, astfel că solicitarea de a i se institui un drept de servitute pe toate terenurile aflate în proprietatea mea, este nejustificată.
Conform art. 755 Codciv. servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. Chiar și numai din această definiție rezultă faptul că cel care solicită servitutea trebuie să aibă cel puțin în folosință, dacă nu în proprietate, un imobil (fondul dominant) și doar atunci, și în condițiile în care nu există altă posibilitate de acces poate beneficia de o servitute (fondul aservit).
Reclamanta nu a făcut dovada posesiei asupra unui imobil spre care nu ar avea acces decât doar trecând peste terenurile apelanților, iar în lipsa dovezii existenței fondului dominant nu se poate solicita instituirea unei servituți de trecere.
De altfel, din cuprinsul acțiunii, rezultă că pârâta, prin servitutea solicitată dorește să efectueze operațiuni petroliere (explorare) pe terenul apelanților și nicidecum nu dorește doar să aibă acces spre terenul său. O hotărâre care să-i permită reclamantei să folosească terenul pentru operațiuni petroliere, fără acordul apelanților ar echivala cu o expropriere.
În speță nu sunt incidente prevederile Legii 238/2004, astfel că cererea de a li se recunoaște acest drept este nelegală, deoarece gazele de șist nu se regăsesc și nu sunt reglementate de legea petrolului nr. 238/2004.
Guvernul a clasificat, în opinia apelanților, în mod abuziv, toate acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și concesionari.
Judecătorii au dreptul, potrivit dispozițiilor art. 7 al. 4 din Legea nr. 182/2002 la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, drept garantat judecătorilor, de a studia acest acord pentru a constata dacă acordul petrolier se referă la hidrocarburi convenționale, sau neconvenționale, adică gaze de șist.
Solicită apelanții ca instanța să studieze acest acord. Consideră că puteau fi clasificate eventual doar datele despre indicii financiari ai concesionarilor, dar în nici un caz informațiile de interes public la care au dreptul proprietarii terenurilor pe care se vor desfășura operațiunile concesionate. Dreptul la informare este un drept fundamental garantat de Constituție în art. 31, dar titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor au în plus dreptul de a fi informați complet și concret referitor la toate operațiunile care se vor efectua pe terenurile lor, drept prevăzut de art. 5 lit. a din OUG 195/2005 privind protecția mediului.
S-a mai arătat că potrivit art. 2 din această lege: „Petrolul reprezintă substanțele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarța terestră și care, în condiții de suprafață, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de țiței și condensat.", iar art.3 prevede că „Gazele naturale cuprind gazele libere din zăcăminte de gaz metan, gaze dizolvate în țiței, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția amestecurilor de gaz condensat." Deci, în art. 1 al. 3 din Legea 238/2004, nu sunt prevăzute și gazele de șist, pentru a se putea reține faptul că fac parte din bogățiile de interes public ale subsolului prevăzute de alin. 3 art. 136 din Constituție, astfel că aparțin comunităților locale, singurele care au dreptul de a dispune de ele, iar statul nu are nici un drept de servitute pentru explorarea sau exploatarea lor.
Dacă în intenția legiuitorului era să reglementeze, să enumere, să includă în noțiunea de gaze naturale cuprinse în acest text normativ și gazele de șist, nimic nu-l oprea să o facă, dar ele nu sunt indicate ca făcând parte din noțiunea de gaze naturale avute în vedere de text și nu se poate adăuga la lege și nici distinge acolo unde legea nu o face. Dacă legiuitorul folosea doar noțiunea generică de gaze naturale, s-ar fi putut interpreta că și gazele de șist intră în această categorie, dar câtă vreme alin. 3 al art. 2 enumera limitativ categoriile de gaze la care se referă legea 238/2004, nimeni nu poate adăuga și alte categorii de gaze, deoarece este nelegal.
Actuala lege a petrolului se ocupă doar de gaze convenționale, nu și de gaze neconvenționale, cum sunt gazele de șist.
Conceptul de gaze neconvenționale a fost dezvoltat cu precădere, în ultimii zece ani, odată cu perfecționarea tehnologiilor de explorare și extracție a acestui tip de gaze. Definiția generală a gazelor neconvenționale se referă la acele acumulări de gaze naturale care nu pot fi identificate, caracterizate și produse comercial prin tehnologii comune de explorare și producție și care sunt cantonate în rezervoare cu permeabilități și porozități reduse, ce nu permit curgerea decât prin aplicarea pe scară largă a fracturărilor hidraulice și săpării de sonde orizontale sau multilaterale.
Au mai arătat apelanții că în cauza T. contra României, Curtea europeana a condamnat România într-un caz legat de protecția mediului. Curtea europeană a constatat că autoritățile române nu au impus societății Transgold condiții de funcționare apte să evite producerea unor prejudicii mediului și sănătății umane. Mai mult, au permis acestei societăți să funcționeze și după accidentul din ianuarie 2000, încălcând principiul precauției care ar fi impus o restricționare a activității atâta timp când existau serioase îndoieli cu privire la siguranța procesului tehnologic. Concluziile studiilor de mediu pe baza cărora s-a permis funcționarea fabricii Aurul nu au fost niciodată aduse la cunoștința publicului, care nu a avut posibilitatea de a le contesta. Deși dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor privind mediul este garantat, autoritățile române au continuat să îl ignore chiar și după producerea accidentului din ianuarie 2000.
Totodată, apelanții au arătat că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, întrucât a acordat reclamantei dreptul să intre pe terenurile sale cu încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 238/2004, în mod gratuit, fără stabilirea unei rente în favoarea lor.
Art. 7 din Legea nr. 238/2004 prevede că: „ (1) Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală. 2)Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin.(1) se face contra plătii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri și/sau permise.(3) In cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii."
Așadar, conform acestei prevederi legale, accesul reclamantei pe terenurile apelanților se poate face doar în baza unei convenții sinalagmatice și oneroase, iar în cazul în care părțile nu se înțeleg, hotărârea instanței va ține loc de această convenție. Este evident că atât cererea de chemare în judecată cât și hotărârea judecătorească ce s-a pronunțat trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de valabilitate ale oricărui act juridic, prevăzute de art. 1179 c.civ.: capacitatea părților; consimțământul; un obiect determinat și licit; o cauză licită și morală.
Prin cauză se înțelege, conform art. 1235 c.civ., faptul juridic sau material ce constituie temeiul direct și imediat al dreptului subiectiv ce urmează a fi valorificat. Ori aceasta lipsește cu desăvârșire atâta timp cât reclamanta nu oferă niciun fel de contraprestație din partea sa.
Susținând că acțiunea reclamantei nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1236 c.civ., cauza fiind inexistentă, ca urmare a lipsei contraprestației părților, apelanții solicită să se dispună anularea acesteia în temeiul art. 1238 c.civ., deoarece acordarea accesului la terenurile lor trebuie să se facă concomitent cu stabilirea cuantumului rentei anuale care i se datorează, a prejudiciului care se va crea, a contravalorii lui și a garanțiilor că el va fi reparat.
Nimic din toate acestea nu sunt puse în discuție în acțiune, reclamanta nefiind dispusă să achite nicio sumă de bani pentru a i se permite accesul pe terenurile apelanților, ceea ce încalcă art. 7 din Legea nr. 238/2004, art. 1179, 1235 - 1239 c.civ., art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Reclamanta, potrivit susținerilor apelanților nu spune exact ce va face pe terenurile lor, deși au dreptul de a ști exact în ce constă, în concret, activitățile ei pe teren, în baza art. 31, 44 din Constituție, art. 1 Protocolul 1 CEDO, art. 555 c.civ. De asemenea, instanța nu a impus reclamantei să readucă terenul la situația sa inițială, ori să o oblige să îi despăgubească pentru eventualele prejudicii aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte eventuale daune, în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 238/2004.
Dacă soluția primei instanțe ar rămâne nemodificată, reclamanta ar avea dreptul să intre pe terenul apelanților în mod gratuit, și fără să readucă terenul la situația sa inițială, ceea ce în mod evident este nelegal și îi prejudiciază grav.
S-a menționat că proiectul de achiziție de date presupune parcurgerea următoarelor etape:-marcarea pe teren, din 40 în 40 de m (pentru proiectul 2D), respectiv din 50 în 50 de m (pentru proiectul 3D), prin picheți, a punctelor de generare și a punctelor de recepție ce vor fi amplasate pe aliniamentele seismice;-realizarea, de către echipa de perforare, a găurilor de împușcare, manual (cu burghie) sau mecanic (cu tractorașe, roto-percutoare sau picamere) - găuri în pământ singulare (la max. 10 m) sau având 3 m între ele: găuri în pământ grupate (4 buc), de mica adâncime (3 m) - în funcție de obiectivul prospecțiunii și de condițiile locale;-încărcarea găurilor de împușcare cu exploziv de către echipa de artificieri, cantitatea fiind de 0,250 - 1,0 kg de exploziv/gaura (în mod curent dinamita), în locații echidistantate la 40m sau de 50 m, pe aliniamentele proiectate, într-o gaura singulara cu diametrul de 90 mm, adânca de 10 m sau în 4 găuri grupate mici, cu diametrul de 60 mm și adâncimea de 3 m, având 3 m între ele în cadrul grupării;-generarea semnalului seismic se va face, din fiecare locație de pe aliniamentul de generare, prin doua metode adaptate mediului întâlnit: detonarea controlata din stația
de înregistrare a dinamitei îngropate în pământ (explozii), printr-un aparat purtat de un membru al echipei, respectiv vibrarea controlata, de un sistem hidraulic, a unei placi metalice, amplasata și ancorata pe suprafața solului prin greutatea utilajului care o și transporta (VIBROSEIS) (Fig. 1). Vibratoarele merg unul în spatele celuilalt si plasează din 40 în 40 de m/din 50 in 50 de m. Vehiculele staționează aproximativ un minut în fiecare locație pentru a colecta semnalele seismice; recepția semnalului seismic este realizata de dispozitivul de înregistrare, format din geofoni amplasați de-a lungul profilului seismic, prize și cablu conectate la sistemul de înregistrare digitala, stația seismică. Stația seismica înregistrează răspunsul subsolului la trecerea semnalului seismic spre obiectivul de cercetat și înapoi la receptori ca pe un curent electric indus în bobinele traductorilor. După terminarea înregistrării la un punct de generare stația comută automat conexiunile pentru noua poziție a dispozitivului de înregistrare activ utilizat la punctul de împușcare care următor, procesul repetându-se pentru toate punctele de împușcare dispuse în lungul profilului seismic.
Au menționat că lucrările care se vor face pe terenurile lor sunt ample și vor afecta puternic atât solul cât și culturile. După ce vor trece echipele de luare a datelor seismice, tot terenul va fi bătătorit de utilaje mari și foarte grele.Gropile, care sunt de 9 cm în diametru si 10 m adâncime vor trebui astupate.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 238/2004, prevede expres faptul că accesul la terenurile afectate de servitutea legală prev. la art. 7 alin. (1) se face prin negociere cu respectarea principiului egalității de tratament dintre cele două părți și al echității.
În acest litigiu trebuie soluționate toate aceste aspecte, întrucât, în cazul în care reclamanta nu va readuce terenul la situația lui inițială, vor fi nevoiți să promoveze un nou proces, care va fi de competența instanțelor din București, de la sediul reclamantei, și să aibă sarcina:achitării taxei judiciare de timbru, achitării onorariului de avocat, probei, care implică achitarea onorariului unui eventual expert, etc,
Ori, astfel cum este reglementat art. 7 și 8 din Legea nr. 238/2004, nu aceasta a fost voința legiuitorului. Și nici nu ar putea să fie altfel, atâta timp cât are un drept de proprietate garantat de art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Arată că reclamanta nu se obligă să readucă terenurile la situația lor inițială, iar cum situația ei financiară nu este bună, nu există nici o garanție că o vor face, sau că o vor putea face.
Totodată, arată că are un drept de proprietate garantat de art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, iar prin acțiune reclamantul vrea ca, prin intermediul instanței de judecată, să impună condițiile sale, fără ca să poată negocia nimic, având aceeași atitudine de forță pe care a avut-o în notificări, împotriva dispozițiilor art. 8 din legea petrolului.
Prin urmare, cum prima instanță nu a cercetat fondul, permițând accesul reclamantei pe terenurile lor fără nici un fel probă care să dovedească calitatea sa, dreptul de servitute, fără să stabilească nivelul rentei ce i se cuvine precum și nivelul despăgubirilor cuvenite, apelanții solicită, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, respingerea acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată, intimata . SRL a solicitat respingerea, ca netemeinic si nelegal, a apelului formulat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
Consideră că instanța a procedat corect, soluționând cauza pe baza actelor de la dosar, o trimitere spre rejudecare neavând suport juridic, apărând ca fiind evident netemeinică și nelegală solicitarea.
În ceea ce privește susținerea apelantei că a fost formulată acțiunea de către o persoană fară calitate, solicită a o respinge. Calitatea de reprezentant a sa este dovedita prin împuternicire avocațială, așa cum și cea a domnului avocat e de asemenea dovedita prin împuternicire avocațială. Aceasta delegație nu e doar pentru formularea cererii de ordonanța președințială, cum malițios deduce avocatul apelanților, ci e pentru redactare, asistenta, reprezentare, iar așa cum desigur ar trebui a fi dedus, în menționarea mandatului de redactare, se includ orice acte în cadrul respectivului demers judiciar, deci inclusiv cel al transformării ordonanței în acțiune de drept comun.
Pe de altă parte, legea nu cere ca pentru transformarea cererii din ordonanța președințiala în acțiune de drept comun să existe un mandat special în acest sens, așa cum afirmă, fără a întemeia în drept această susținere, apelantul.
A treia excepție invocată, cea a lipsei calității procesual active a reclamantei de a cere dreptul de servitute asupra terenurilor, trebuie respinsă, având în vedere în primul rând că nu a cerut dreptul de servitute asupra terenurilor pârâtei.
Acest drept de servitute legală este instituit în art. 7 Legea 238/2004, cererea nepurtând asupra constatării unui drept de servitute, ci asupra unei obligații de a face, adică obligarea pârâților de a le permite accesul pe terenurile lor. Respectiva cerere a făcut-o în temeiul Hotărârii de Guvern care îi conferă acest drept, dar și a Ordinului ANRM de transfer a drepturilor si obligațiilor asumate prin Acord. Acest Ordin ANRM e perfect valabil, iar contestările malițioase și negarea unor acte juridice emise în acord cu dispozițiile legale, nu pot fi primite ca apărări valabile, scopul lor fiind clar, de a tergiversa și a nega evidența, pârâta trebuind să se conformeze normelor legale.
Cât privește excepția de nelegalitate a Ordinului 54/21.03.2014 al ANRM, pârâta a solicitat respingerea acesteia, arătând că ordinul este perfect legal, fiind acordat în temeiul susținerii cererii de transfer bazată pe o . acte, respectiv scrisoare de garanție, dovezi bancare, dar si obligația legala instituita de Legea Petrolului, de a se înființa pe teritoriul țării societatea.
Critica de fond, adusă hotărârii atacate, cum că instanța ar fi permis să intre pe teren fără să verifice dacă sunt incidente în speță prevederile Legii 238/2004, este potrivit susținerilor intimatei, fără nici un suport juridic. Mai mult, în motivarea acestei critici, se regăsesc elemente care nu corespund adevărului, invocate de către parat, în scopul de a aduce atingere imaginii societății și implicit activității societății. Cu o minimă diligență, din lecturarea celor câteva rânduri ale HG 1153/2012, s-ar fi putut observa că temeiul de drept al adoptării respectivei hotărâri e Legea Petrolului. Chiar dacă acordul nu e unul public ( fiind de esența Legii petrolului clasificarea) e evident că acest Acord, așa cum arata Hotărârea de Guvern, e întemeiat pe Legea Petrolului. În chiar art. 1 al acestei legi se menționează care sunt resursele la care se refera întreaga lege, petrolul și gazele naturale, ele fiind definite în alin. 2 si 3 ale art.1.
Reclamanta a depus la dosar Adresa 2911/13.03.2013 a ANRM care confirma faptul că, prin oferta prezentată la licitație nu s-au făcut specificații despre gazele de șist, iar acestea nu au fost incluse în programul de explorare lucrări. Deci, reclamanta nu desfășura nici o operațiune care să privească gazele de șist, ci doar petrolul și gazele naturale.
Solicitările de a afla care e adâncimea până la care reclamanta se obliga să obțină date, excede cadrului procesual, și e evident fără relevanță pentru prezentul demers judiciar, cât timp art. 1 alin 1 din Legea petrolului, dar si Constituția, cuprind referiri clare care arată că resursele naturale, cele de petrol si gaze naturale aparțin statului, astfel încât, până la momentul în care nu se va modifica legislația, proprietarul terenului nu are nici un drept în a fi parte la strategia națională a Statului privind modul în care acesta înțelege să exploreze și exploateze pentru resursele sale.
În ceea ce privește critica referitoare la stabilirea unei rente în favoarea pârâtei, intimata a menționat că aceasta nu poate invoca propria culpă.
Consideră intimata că instanța în mod corect a observat că a îndeplinit rigorile Legii Petrolului. Astfel, conform art. 7 al Legii Petrolului, lege în temeiul căreia s-a încheiat Acordul de Concesiune cu Statul roman, este obligată să plătească o renta anuală pentru exercitarea dreptului de servitute legala, în temeiul unei Convenții încheiate cu proprietarii de terenuri, în termen de 60 de zile de la data comunicării către aceștia, a unei notificări scrise. Se prevede că „în cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință in termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii."
Or, reclamanta a făcut dovada că a trimis notificare scrisă pârâtei, așa cum s-a făcut si dovada că aceștia au primit respectiva notificare, dar au ales să nu dorească nici o întâlnire pentru negocierea unei rente, deși în notificare s-au adus la cunoștința prevederile acestui art. 7 al Legii petrolului si s-a arătat în ce scop au fost invitați: " Propunerea noastră este de a discuta condițiile în care putem exercita aceste drepturi de acces la teren conferite de lege, având în vedere principiul atingerii minime a dreptului dumneavoastră de proprietate. Dorim să stabilim totodată măsura în care terenul dumneavoastră va fi afectat de operațiunile noastre petroliere și prejudiciul eventual pe care îl suferiți, urmând ca noi sa vă plătim o compensație raportat la atingerea pe care o aducem proprietății. Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere contravaloarea producției estimate a culturilor și plantațiilor afectate, asa cum e statuat in art. 10 din Legea 238/2004, cu modificări ulterioare."
Astfel, intimata consideră că și-a arătat intenția de a plăti doua sume de bani. Una pentru dreptul de acces, pentru perioada cât va intra pe teren, adică pentru cele 30 de zile, nefiind vorba de o renta anuala, ci doar pentru aceasta perioadă ( denumită în notificare " compensație legala", iar o a doua sumă de bani o plătește dacă cauzează vreo pagubă terenului sau culturii, așa cum prevede art. 10 din Legea Petrolului.
A mai arătat că pârâta nu a făcut prin avocatul ales cerere reconvențională cu anumite pretenții, arătând doar că nu dorește să permită accesul.
Instanța de fond, potrivit susținerilor intimatei, în mod corect a procedat la admiterea acțiunii. E evident că nu i s-a impus plata unei rente anuale, o despăgubire și să lase terenul - în forma pe care l-a găsit, câtă vreme aceste prevederi există în Legea Petrolului și sunt obligatorii.
Totodată, intimata a arătat că va plăti dreptul de acces, precum si despăgubirile în caz de daune asupra terenului.
Consideră că în mod corect instanța a cercetat fondul și s-a bazat pe actele depuse la dosar ca și probe care dovedesc susținerile sale, astfel încât o rejudecare nu poate fi primită ca fiind legală.
Pentru considerentele arătate, s-a solicitat respingerea apelului pârâtei și menținerea hotărârii atacate.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.477 din Noul cod.pr.civ, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Ca un prim motiv de apel, pârâții apelanți invocă faptul că au mai fost chemați în judecată de aceeași reclamantă, solicitând obținerea aceluiași drept pe calea ordonanței președințiale, cerere care a fost respinsă în dosarul_/325/2014 al Judecătoriei Timișora și că în dosarul de față nu erau întrunite condițiile pentru transformarea cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun.
Tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art.1002 alin 2 Cod.pr.civ, ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului, astfel încât, după depunerea unei cerere de ordonanță președințială, reclamanta poate formula o acțiune de drept comun având același obiect.
Cât privește transformarea cererii de ordonanță președințială în cerere de drept comun, potrivit art. 1002 Cod.pr.civ, aceasta poate fi făcută la solicitarea reclamantului, până la închiderea dezbaterilor la prima instanță, cu încunoștiințarea pârâtului. Or, aceste condiții au fost respectate în speță, reclamanta depunând cerere de transformare a ordonanței președințiale în acțiune de drept comun înaintea primului termen de judecată.
Transformarea cererii de ordonanță președințială este permisă de legea procedurală civilă, neputându-se reține că aceasta a fost făcută cu rea-credință.
Nu se poate reține, totodată, încălcarea dreptului pârâților la apărare, prin aceea că nu ar fi avut posibilitatea de a depune întâmpinare, câtă vreme, potrivit încheierii de ședință din data de 21.04.2015 și proceselor-verbale de înmânare depuse la dosar (f.32-33-dosar fond), pârâților le-a fost comunicată cererea de transformare a ordonanței președințiale în cerere de drept comun, cu mențiunea de a-și exprima poziția procesuală față de această cerere.
Totodată, întrucât odată fixat termenul de judecată, legea procedurală civilă nu permite reluarea procedurii administrative de regularizare a cererii de chemare judecată, este neîntemeiată susținerea apelanților pârâți în sensul că, în speță, se impunea scoaterea cauzei de pe rol și parcurgerea etapelor procedurale prevăzute imperativ de art.194-210 C.pr.civ, cu posibilitatea depunerii întâmpinării în termen de 25 zile de la comunicarea transformării cererii de odonanță președințială în acțiune de drept comun.
Referitor la modalitatea în care a fost formulată cererea de transformare a ordonanței președințiale într-o acțiune de drept comun, tribunalul reține că împuternicirea avocațială acordată apărătorului reclamantei pentru redactare, asistență și reprezentare (depusă la fila 20-dosar primă instanță), acoperă inclusiv posibilitatea de formulare a unei precizări a cererii de chemare judecată, în sensul de alege ca aceasta să fie soluționată pe calea procedurii de drept comun, iar nu a celei speciale.
Susținerile apelanților conform cărora împuternicirea avocațială ar trebui să menționeze detaliat în ce va consta activitatea prestată de avocat, sunt neîntemeiate nefiind posibil să se prevadă la începutul procesului care sunt actele ce vor fi îndeplinite de avocat, asistența juridică și reprezentarea fiind acordate în funcție de specificul fiecărui dosar în parte și ținând cont de poziția procesuală a părții adverse pe parcursul soluționării întregului litigiu.
Transformarea unei cereri de ordonanță președințială într-o cerere întemeiată pe dispozițiile dreptului comun nu reprezintă un act de dispoziție în sensul art. 81 alin. 1 Cod.pr.civ, pentru că nu implică renunțarea la un drept sau încheierea unei tranzacții, ci reprezintă o apreciere în concret a mijlocului procedural legal adecvat pentru apărarea dreptului subiectiv pretins.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, apelanții pârâți susțin că aceasta nu are legitimitate procesuală activă întrucât transferul dreptului și obligațiilor asumate prin acord de către antecesoarea sa nu ar fi legal, încălcându-se art. 34 alin.3 din Legea nr.238/2004, context în care invocă și excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004, prin raportare la art. 34 alin.3 din Legea nr.238/2004.
Articolul 4 din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ, prevede condițiile de admisibilitate ale excepției de nelegalitate invocate pe cale incidentală în cursul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești și anume: excepția trebuie să aibă ca obiect un act administrativ unilateral cu caracter individual (condiție îndeplinită în speță- Ordinul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, având caracterul unui act administrativ unilateral cu caracter individual, de vreme ce privește exclusiv transferul drepturilor și obligațiilor asumate printr-un acord petrolier de la o persoană juridică la o altă persoană juridică); trebuie să existe un proces pe rolul instanței judecătorești, indiferent în ce fază se află acesta, fond, apel, recurs sau într-o cale extraordinară de atac (condiție, de asemenea, îndeplinită în speță); de actul administrativ, ce face obiectul excepției de nelegalitate, să depindă soluționarea litigiului pe fond (această din urmă condiție nefiind îndeplinită în cauză).
Soluționarea fondului prezentului litigiu nu depinde de soluționarea excepție de nelegalitate a Ordinul Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 (prin care s-a aprobat transferul integral al drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru exploatare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parta, aprobat prin HG nr.1153/27.11.2012, de către firma AuDaxResources LTD –care si-a schimbat denumirea în A. E. L.T.D. - către firma . SRL), de vreme ce independent de persoana juridică care este titularul acordului petrolier, obligația proprietarilor terenurilor vizate de acest acord (de a permite accesul în vederea desfășurării operațiunilor petroliere) este una legală, derivată din dreptul de servitute legală conferit de legiuitor beneficiarilor contractelor de concesiune, persoana juridică beneficiară neprezentând relevanță sub aspectul fondului litigiului.
Pe cale de consecință, urmează a fi respinsă atât excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004), cât și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate, aflată în strânsă interdependență cu aceasta, argumentele apelantei fiind întemeiate exclusiv pe nelegalitatea ordinului arătat.
Referitor la motivele de apel vizând fondul litigiului, tribunalul reține că acestea sunt neîntemeiate, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea 238/2004.
Reclamanta . SRL, este titularul drepturilor și obligațiilor asumate prin acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX 10-Parța, aprobat prin HG nr.1153/2012, acestea fiindu-i transferate conform Ordinului 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 54/21.03.2014.
Potrivit articolului 7 alin 1 din Legea 238/2004: „Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală”, servitute care se exercită, potrivit aliniatului 4 al aceluiași articol, pe durata operațiunilor petroliere.
Conform articolului 8 alin.1 din același act normativ: „Accesul la terenurile afectate de servitutea legală prevăzută la art.7 alin. (1) se stabilește prin negocieri între titularul acordului petrolier și proprietarii de terenuri, cu respectarea principiului egalității de tratament și al echității”.
Astfel fiind, reclamanta are un drept de servitute legală asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, iar exercitarea efectivă a acestui drept nu poate avea loc în lipsa accesului la teren. Opunerea proprietarului terenului justificată prin plenitudinea atributelor dreptului său de proprietate, nu poate paraliza exercitarea dreptului de servitute legală al reclamantei. Exercitarea dreptului de proprietate al pârâtei poate suferi unele limitări în condițiile legii, o astfel de limitare fiind și instituirea unei servituți legale de felul celei prevăzute de art. 7 alin 1 din Legea 238/2004.
Corespunde realități că dreptul de proprietate privată este garantat și ocrotit prin lege, indiferent de titular, fiind ridicat la rangul de principiu constituțional, și că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În cauză însă nu se pune problema unei exproprieri, ci a unei limitări, îngrădiri, a exercitării dreptului de proprietate, limitare stabilită prin Legea nr. 238/2004, prin care s-a instituit un drept de servitute legală în favoarea beneficiarei Acordului de Concesiune de explorare, dezvoltare, exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 PARTA.
Referitor la nestabilirea de către prima instanță a unei rente în favoarea pârâților, tribunalul reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, judecătorul fiind chemat a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, după cum statuează dispozițiile art. 22 alin. 6 Cod.pr.civ.
Este adevărat că art. 7 din Legea 238/2004, prevede că exercitarea dreptului de servitute legală se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, rentă al cărei cuantum este stabilit de către instanță în cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință. Neprevăzându-se însă în lege că instanța se va pronunța din oficiu asupra rentei, trebuie aplicat principiul general de drept care guvernează procesul civil, acela al necesității formulării unei cereri de către partea interesată (în speță, necesitatea formulării unei cereri reconvenționale în acest sens de către pârâți). Acesta este argumentul pentru care tribunalul apreciază că prima instanță nu avea obligația de a dispune din oficiu nici readucerea terenului la starea sa inițială și nici de a obliga reclamanta la despăgubire „pentru eventualele prejudicii aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor precum și pentru alte eventuale daune”. Pronunțarea primei instanțe în acestă modalitate nu poate fi considerată a încălca dispozițiile art. 44 din Constituție sau ale art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, câtă vreme pârâții au posibilitatea de a investi instanța cu o cerere în sensul celor anterior arătate.
La dosar există dovada îndeplinirii procedurii prin care reclamanta a notificat pârâții la o întâlnire pentru a reglementa condițiile accesului pe terenurile proprietatea acestora, însă așa cum rezultă din procesul verbal nr.9/01.07.2014, încheiat de Cabinetul de Avocat B. B., pârâții nu s-au prezentat în vederea negocierii.
Aceasta nu înseamnă însă că apelanții pârâți nu au dreptul de a pretinde și obține, prin bună învoială, sau, în caz de dezacord, pe cale jurisdicțională, o despăgubire justă, proporțională și echitabilă pentru prejudiciul ce li se va produce ca o consecință a exercitării dreptului de acces, precum și contravaloarea lipsei de folosință a porțiunii de teren afectată de dreptul de acces al apelantei pe perioada necesară exercitării lui, apelanții pârâți având posibilitatea formulării ulterioare a unei cereri pentru plata rentei, a unor eventuale despăgubiri sau pentru stabilirea altor măsuri reparatorii în cazul în care reclamanta le va provoca un prejudiciu.
Cât despre exploatarea unor eventuale gaze de șist, tribunalul reține că prin Decizia nr.25/29.06.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 521 alin.3 Cod. proc. civ., a statuat, interpretând dispozițiile art. 1 din Legea petrolului cu nr. 238/2004, în sensul că gazele de șist se includ în categoria „resurselor de petrol” ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român.
Referitor la susținerea apelantei pârâte în sensul că cererea de chemare în judecată și hotărârea pronunțată trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de validitate ale oricărui act juridic, prevăzute de art.1179 C.civ, tribunalul reține că cererii de chemare judecată și hotărârii judecătorești nu le sunt aplicabile condițiile de valabilitate ale actul juridic civil. Cererea de chemare în judecată trebuie să întrunească doar condițiile de formă prevăzute de art. 194-196 Cod.pr.civ, instanța, în urma verificării prealabile a condițiilor de exercitare a acțiunii civile, statuând asupra existenței sau inexistentei dreptului dedus judecății pe baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente. Hotărârea judecătorească definitivă se bucură de autoritate de lucru judecat, prezumându-se că este legală și temeinică și că exprimă adevărul.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul reține că prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cererii, în limitele în care a fost investită, neexistând temeiuri pentru a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Contrar susținerilor apelanților, tribunalul reține că sentința primei instanțe este temeinic argumentată, judecătorul fondului expunând atât situația de fapt, cu trimitere la actele juridice care, în opinia sa, fundamentează dreptul reclamantei de acces la terenul proprietatea pârâtei, cât și dispozițiile legale incidente în cauză, care justifică recunoașterea dreptului pretins de către reclamantă, hotărârea apelată respectând condițiile prevăzute de art. 425 Cod.pr.civ.
Prin urmare, întrucât motivele invocate în susținerea căii de atac sunt nefondate, în temeiul prevederilor art 480 alin. 1 Cod, pr.civ, instanța va respinge apelul formulat și va menține ca temeinică și legală sentința apelată.
În baza prevederilor art. 453 Cod.pr.civ., instanța va obliga apelanții C. D. I. și C. B., aceștia fiind în culpă procesuală, să plătească intimatei . SRL suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat achitat conform chitanței de plată depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanții C. D. I. și C. B.,domiciliați în Timișoara, ., . împotriva Sentinței civile nr.7965/02.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocat B. B. din Timișoara .. 4 .> Obligă apelanții C. D. I. și C. B. să plătească intimatei . SRL suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2016.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR:
L. Ș. D. B.
GREFIER
R. K.
Red. LȘ
Tehn.RK
Ex. 5/23.02.2016
Primă instanță: Judecator M. J.
| ← Superficie. Decizia nr. 29/2016. Tribunalul TIMIŞ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
