Pretenţii. Decizia nr. 715/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 715/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-05-2016 în dosarul nr. 715/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-a CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.715/A
Ședința publică din data de 25.05.2016
PREȘEDINTE: L. D.
JUDECĂTOR: I. A. D.
GREFIER: G. G.
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâtul apelant B. I. împotriva sentinței civile nr._/29.09.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată G. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, a răspuns apelantul persomal și asistat de avocat Boss Dagmar și intimata personal și asistată de avocat C. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că la data de 21.04.2016, prin serviciul registratură, apelantul a depus la dosar originalul chitanței privind achitarea taxei de timbru în calea de atac declanșate de acesta.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea căii de atac, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Arată că reclamantă intimată a prezentat instanței de fond un certificat medical și rețete medicale, care nu au legătura cu incidentul din 06.05.2013, precum și că declarațiile martorilor propuși de reclamantă sunt infirmate prin actul oficial emis de societatea comerciala ce deține magazinul de lângă casa unde locuiește aceasta, fact care confirma ca la data de 06.05.2013, zi de sărbătoare a Paștelui, acest magazin a fost închis, iar martorii nu puteau ieși astfel din acest magazin și să vadă incidentul. Invocând prevederile art.1371 NCC, precizează că în speță, culpa îi aparține intimatei, care a ignorat că pe tăblița de la poarta de la . era trecut mesajul ”câine rău”. În final, arată că aspectul vizând amendarea martorului K. M. a fost tranșat într-un alt dosar.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea în parte a apelului în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul obligării apelantului la plata taxei judiciare de timbru, iar în ceea ce privește cuantumul pretențiilor, în suma de 1500 lei, solicită menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr._/29.09.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G. I., în contradictoriu cu pârâtul B. I. și pe cale de consecință a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei, cu titlu de pretenții.
S-a respins în rest acțiunea și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 575 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a ajunge la aceasta soluție, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara în data de 03.04.2015, reclamanta G. I. a chemat în judecată pârâtul B. I., solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru prejudiciul provocat ca urmare a mușcăturii de câine de care a suferit, în cuantum de 1000 lei daune materiale, și 6000 lei daune morale (câte 1000 lei/zi pentru 6 zile de îngrijiri medicale).
În motivare, reclamanta a arătat că în data de 06.05.2013, în timp ce se afla pe .. Jimbolia, a fost victima câinelui pârâtului, care a mușcat-o, fiind lăsat nesupravegheat pe stradă.
În urma mușcăturii suferite, reclamanta a arătat că a avut nevoie de îngrijiri medicale și de tratament de specialitate prelungit, raportat și la vârsta sa înaintată. Reclamanta mai arară că s-a prezentat și la Institutul de Medicină Legală Timișoara, unde i s-a eliberat Certificatul medico-legal nr. 750/21.05.2013, din care rezultă faptul că a fost victima unei mușcături de câine, primind un numar de 6 zile de îngrijiri medicale.
A mai arătat reclamanta că a fost în imposibilitate de a se prezenta la locul de muncă și a primit un număr de 16 zile de concediu medical, conform Certificatului de Concediu Medical . nr._ și conform Certificatului de Concediu Medical . nr._. Reclamanta arată de asemenea faptul că pârâtul a fost sancționat conform Legii nr. 61/1991 și nu a contestat procesul-verbal de sancționare.
Aceste aspecte, a considerat reclamanta că atrag răspunderea delictuală a pârâtului, în baza art. 1375 din Noul Cod Civil, fiind îndeplinite cerințele legale, și anume: fapta animalului, concretizată în mușcătura provocată, existența prejudiciului material și moral, răspunderea pârâtului, în calitate de proprietar al câinelui prin existența raportului de cauzalitate între fapta animalului aflat sub paza sa și prejudiciul cauzat reclamantei.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1375, art. 1377, art. 1381, art. 1385 și art. 1386 din Noul Cod civil.
Pârâtul B. I. a formulat întâmpinare (f. 20-22) prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâtul a arătat că, potrivit art. 1380 Cod civil, în cazurile prevăzute la art. 1375 Cod civil, nu există obligație de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseși ori a unui terț.
În cazul de față, pârâtul a arătat că în data de 06.05.2013, prima zi de P., reclamanta o căuta pe o doamnă I. în fața casei de pe . din Jimbolia, a bătut în geam și în poartă, a deschis poarta, iar cainele din curte a reacționat la toate aceste zgomote până când vecina P. A. E. a deschis geamul și i-a spus reclamantei unde locuiește persoana cautată. Lăsând poarta deschisă, câinele a ieșit pe stradă și i-a provocat reclamantei o mușcătură deoarece l-a împins cu piciorul. În cazul în care s-ar face aplicarea dispozițiilor art. 1371 Cod civil, instanța urmează a constata că reclamanta a contribuit la cauzarea leziunilor, proprietarul câinelui fiind chemat să răspundă doar parțial pentru prejudiciu.
Pârâtul a arătat că a luat toate măsurile de a o ajuta imediat pe reclamantă, a dus-o la spital, a așteptat până i s-a făcut toaleta rănii, a mers la farmacie și a cumpărat medicamentele prescrise și a dus-o pe reclamantă acasă, aceasta locuind departe de . de sediul spitalului.
Pârâtul a subliniat faptul că din carnetul de sănătate al câinelui rezultă că acesta a fost vaccinat, motiv pentru care nu s-au produs complicații. Deoarece medicul a cerut să vină a doua zi la control, pârâtul arată că s-a prezentat în data de 07.05.2013 la locuința reclamantei, dar aceasta nu i-a deschis. Din scrisoarea medicală anexată acțiunii, rezultă că reclamanta s-a prezentat în data de 08.05.2013 la spital, ocazie cu care s-a recomandat un control la Policlinică și s-a acordat un concediu medical de 8 zile începând cu data de 08.05.2013 până în data de 15.05.2013. Certificatul medico legal din 21.05.2013 confirmă excoriație acoperită de crustă brună-negricioasă, ce înseamnă rană vindecată și fără complicații. Având în vedere aceste constatări, certificatul de concediu medical din 24.05.2013, având drept cod diagnostic nr. 651 „.” urmează a fi înlăturat, neavând nicio legatură cu starea de fapt din 06.05.2013.
De asemenea, pârâtul a considerat că trebuie înlăturate rețeta din 06.08.2013 emise de un medic primar ginecolog și cea din 24.05.2013 emisă de un medic primar interne pentru afecțiuni cardiace, neavând legătură cu litigiul.
D. urmare, pârâtul a apreciat că pretențiile reclamantei, ridicate după 2 ani de zile, sunt nefondate, atât cele materiale, cât și cele morale, reclamanta căutând să prezinte și acte medicale care nu au vreo legatură cu cele întâmplate în data de 6 mai 2013.
Reclamanta G. I. a formulat răspuns la întampinare (f. 34, 35) prin care a solicitat respingerea susținerilor pârâtului, subliniind faptul că a fost mușcată de câine ca urmare a neglijenței pârâtului, care a lăsat animalul nesupravegheat, iar rezultatul produs nu i se poate imputa reclamantei, aceasta arătând că nu a contribuit în vreun fel la provocarea câinelui ori la lăsarea acestuia pe drumul public. În ceea ce priveste remarca pârâtului, că după doi ani de zile reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea de față, aceasta arată faptul că legea îi permite oricând, în cadrul termenului general de prescripție, să aleagă momentul, neexistând vreo dispoziție contrară.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
Din proba testimonială cu martorii M. R., M. R. și P. A.-E. (f. 39-41), coroborată cu proba cu înscrisurile: buletin de externare/scrisoare medicală, certificatul medico-legal nr. 750/21.05.2013 și referatul medical întocmit în data de 26.06.2015 de Spitalul Dr. Karl Diel din Jimbolia (f. 7-10, 45), a reieșit că reclamanta a fost mușcată în data de 06.05.2013 la gamba stângă de câinele aparținând pârâtului, angajându-se astfel răspunderea civilă delictuală a acestuia în condițiile reglementate de art. 1075 Cod civil.
D. fiind faptul că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale este una obiectivă, adică independentă de culpa proprietarului animalului, instanța de fond a analizat apărarea pârâtului întemeiată pe incidența dispozițiilor art. 1080 Cod civil, în sensul că prejudiciul ar fi fost produs exclusiv de fapta reclamantei sau cel puțin ar fi existat o culpă concurentă a acesteia.
În acest sens, pârâtul a arătat că reclamanta ar fi mers în data de 06.05.2013 la imobilul în care locuiește și el și, căutând o persoană pe nume I., ar fi bătut în geamul de la stradă al apartamentului martorei P. A.-E. și în poarta imobilului pentru a cere informații, dar până când martora a ieșit din casă, reclamanta a deschis poarta curții, iar câinele, agitat de zgomotele făcute prin loviturile în geam și în poartă, a ieșit din curte și a mușcat-o pe reclamantă de picior, pentru că aceasta l-ar fi împins.
Instanța de fond a respins apărările pârâtului, ca neîntemeiate, deoarece starea de fapt, astfel cum reiese din declarațiile martorilor reclamantei și chiar din cuprinsul întâmpinării pârâtului nu se circumscrie cauzei de exonerare de răspundere invocate de către acesta din urmă.
Prima instanță a apreciat că, faptul că reclamanta ar fi bătut la un geam al imobilului în care locuia și pârâtul, respectiv la geamul apartamentului martorei P. A.-E., și în poarta imobilului, nu reprezintă o conduită culpabilă a reclamantei care să aibă drept consecință logică și previzibilă incidentul ce face obiectul prezentului litigiu. Împrejurarea că reclamanta ar fi împins câinele cu piciorul nu a fost probată, astfel că nu a fos reținută de către prima instanță.
În concluzie, judecătoria a conchis că probatoriul administrat în cadrul cercetării judecătorești a susținut existența răspunderii pârâtului pentru prejudiciul cauzat de câinele său și inexistența unei cauze exoneratoare de răspundere.
În ceea ce privește daunele-interese solicitate de către reclamantă, prima instanță le-a considerat parțial întemeiate. La determinarea cuantumului acestora s-a ținut seama de faptul că daunele materiale nu au fost dovedite, în condițiile în care nu au fost depuse dovezi ale efectuării unor cheltuieli determinate de producerea faptei ilicite, iar concediile medicale nu reprezintă, în sine, un prejudiciu, pacientul primind indemnizație conform dispozițiilor legale în materie.
Prima instanță a constatat că prin certificatul medico-legal s-a reținut că leziunile produse prin mușcătura câinelui necesitau 5-6 zile de îngrijiri medicale, iar nu 8 zile cum a fost acordat concediul medical prin certificatul . nr._ din data de 05.05.2013 (f. 12). Cel de-al doilea certificat medical depus la dosar (f. 13) are menționat un cod de diagnostic ce nu corespunde cu afecțiunile produse prin mușcătura câinelui, motiv pentru care această probă a fost înlăturată de către prima instanță.
Instanța de fond a apreciat, în lipsa oricăror probe care să circumstanțieze suferințele morale produse reclamantei, că există o daună morală inerentă acestui tip de faptă ilicită care poate fi reparată, în mod echitabil, prin acordarea sumei de 1500 lei. La stabilirea acestui cuantum s-a avut în vedere consecința redusă ca gravitate a incidentului și, ca reper obiectiv, cuantumul venitului mediu pe economie. De asemenea, introducerea acțiunii după o perioadă de timp destul de mare de la producerea incidentului și prezentarea unui certificat de concediu medical care nu a avut legătură cu prejudiciul produs prin mușcătura câinelui, cu scopul de a obține un cuantum mai mare al daunelor-interese, sunt elemente care nasc o prezumție simplă asupra caracterului parțial speculativ al acțiunii reclamantei, ceea ce determină cenzurarea pretențiilor sale de către prima instanță.
Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 1375, 1381 Cod civil, instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei, cu titlu de pretenții, respingând în rest acțiunea pentru considerentele expuse anterior.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 575 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 75 lei aferentă pretențiilor admise și onorariu avocat în cuantum de 500 lei, conform chitanței depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul B. I., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, apelantul arată că prezentarea de către reclamantă a unui certificat medical și a unor rețete medicale, care nu au legătura cu incidentul din 06.05.2013 a dat în mod corect naștere unei prezumții simple "asupra caracterului parțial speculativ al acțiunii reclamantei”, considerând că obligarea sa la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de daune morale, este o sumă prea mare, raportat la acest caracter speculativ al acțiunii.
Apelantul arată că, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta nu a dovedit pretențiile solicitate prin acțiune, ba mai mult a incercat să duca în eroare instanța de judecata prin înscrisurile prezentate, care nu au nici o legătura cu incidentul din 06.05.2013.
Apelantul susține că declarațiile martorilor propuși de reclamanta sunt infirmate prin actul oficial emis de societatea comerciala, ce deține magazinul de lângă casa unde locuiește acesta, act care confirma ca la data de 06.05.2013, zi de sărbătoare a Paștelui, acest magazin a fost închis, iar martorii nu puteau ieși astfel din acest magazin și să vadă incidentul.
Apelantul contestă faptul de prima instanță nu a luat in considerare declarația martorei de la fila 41, care a declarat ca reclamanta nu a așteptat ca martora sa vina la poarta, ci a intrat in curte, desi la poarta era un semn " câine rau ".
Apelantul apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1371 C.civ. instanța de fond, în mod greșit l-a obligat la plata unor daune morale in suma de 1500 lei, mai ales daca se are in vedere faptul, ca acesta a cumpărat medicamentele pentru reclamanta, a dus-o la spital etc., și din actele medicale rezulta doar o curățire si o toaleta a rănii si nu altceva mai grav.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, apelantul menționează că, în mod greșit, judecătoria a dispus obligarea sa la plata sumei de 575 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru in cuantum de 75 lei aferentă pretențiilor admise și 500 lei, onorariu de avocat conform chitanței depusa la dosar, având în vedere că la dosarul de fond nu se afla nici o chitanță de onorariu din partea reclamantei, ci doar o chitanță de la avocatul paratului, in valoare de 500 lei, la fila 47.
Referitor la martorul K. M., apelantul consideră că în mod eronat prima instanță a dispus amendarea acestuia pentru neprezentare, deoarece acesta nu a fost legal citat, procesul verbal de neîndeplinire a mandatului de aducere, pentru imposibilitate de executare a acestuia, este depus la dosar in data de 17.09. 2015 (fila 48).
Procesul verbal nu este depus prin posta, deoarece plicul nu are nici o stampila de posta, nici Jimbolia si nici Timișoara, astfel nici încheierea din 15.09.2015 nu cuprinde motivele neexecutarii mandatului.
Politia Jimbolia l-a instiintat verbal pe martor, dar cu o data greșita, pentru ziua de 16.09. 2015.
Pentru aceste considerente, martorul nu s-a prezentat in data de 15.09. 2015 iar la ora, cand avocata apelantului a vorbit telefonic cu martorul, acesta nu a mai avut mijloc de transport cu ce sa vina la Timișoara.
În drept au fost invocate prevederile art.480 NCPC.
Intimata G. I. a formulat întâmpinare în calea de atac declanșată de apelant, solicitând admiterea în parte a apelului în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul obligării apelantului la plata taxei judiciare de timbru, iar în ceea ce privește cuantumul pretențiilor, în suma de 1500 lei, solicită menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
În apărare, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, intimata arată că în fata instanței de fond a solicitat obligarea apelantului la plata taxei judiciare de timbru, însă, în mod eronat, judecătoria a dispus obligarea acestuia ți la plata onorariului de avocat, în condițiile în care doar avocata apelantului a depus chitanța in acest sens.
În ceea ce privește fondul pricinii, intimata apreciază că a probat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, si anume răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, astfel că, urmare a neglijentei apelantului, neglijenta care a condus la lăsarea câinelui nesupravegheat, aceasta a fost mușcată.
Intimata arată că rezultatul produs nu i se poate imputa, întrucât nu a contribuit in vreun fel la provocarea câinelui ori la lăsarea acestuia pe drumul public. Câinele apelantului, a cărui proprietate o recunoste prin intampinare, i-a produs suferințe fizice, ca urmare a neindeplinirii de către acesta a obligației de supraveghere si control, care ii incumba.
Intimata menționează că aspectele învederate în fata instanței de fond, s-au coroborat si cu înscrisurile medicale atașate, precum și că apelantul nu a contribuit financiar la vindecarea acesteia.
Intimata precizează că martorii propuși de aceasta ți audiați prima instanță au fost martori oculari, care au surprins momentul în care a fost muscata de către câinele apelantului, care se afla liber pe ., a bătut la poarta acestuia, pentru a afla si acesta cele petrecute, îndemnată și de persoanele aflate de față, episod relatat și de către martora apelantului.
Intimata apreciază ca acțiunea ilicita, care a constat in faptul ca a fost muscata, a fost probata in fata instanței de fond, s-a coroborat cu înscrisurile medicale si a fost confirmata si de către apelant.
In ceea ce privește aspectele legate de data producerii incidentului, intimata arată că martorii audiați au afirmat ca nu își mai amintesc cu exactitate data, ci ca evenimentul s-a petrecut de Paști, cu aproximativ doi ani in urma.
Se mai arată că și apelantul a fost de acord cu admiterea acțiunii în parte, sub aspectul pretențiilor.
În ceea ce privește faptul ca martorul propus de către apelant, K. M., nu a putut fi audiat si astfel a fost amendat, intimata arată că acest aspect a fost soluționat in dosarul nr._ /al al Judecătoriei Timișoara, iar martorul avea cunoștința de termen de la apelant, faptul ca nu s-a prezentat, cu diferite motivații, neavând relevanță în această etapă procesuală.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatei și admiterea căii de atac așa cum a fost formulată.
In apel, nu au fost administrate probe noi.
Apelul este nefondat.
Procedand la analiza motivelor de apel, a dispozitiilor legale incidente, ca si a sustinerilor partilor si a sentintei civile ce face obiectul controlului judiciar pendinte, instanta urmeaza a respinge apelul formulat in cauza, pentru considerentele ce succed:
Apelantul contesta prin intermediul prezentei cai de atac legalitatea si temeinicia solutiei judecatoriei de obligare a domniei sale la repararea prejudiciului moral produs reclamantei-intimate prin fapta animalului sau, invederand caracterul mincinos al declaratiilor martorilor acesteia, ca si nevalorificarea declaratiei martorului propriu care atesta culpa concurenta a reclamantei; in acelasi timp, s-a sustinut si caracterul exagerat al cuantumului despagubirilor acordate, in raport de retinerile primei instante privitor la caracterul speculativ al demersului judiciar.
Cu precadere, tribunalul observa ca in ipoteza in care paratul ar fi constatat ca martorii reclamantei declara mincinos in fata instantei, calea procedurala era aceea a plangerii penale pentru marturie mincinoasa; daca se intentioneaza doar inlaturarea acestor probe si valorificarea probei martorei paratului, inscrisul sub semnatura sub semnatura privata eliberat de o anumita societate comerciala prin care se tinde a se dovedi ca magazinul sau alimentar era inchis in ziua incidentului si martorii nu ar fi putut iesi din incinta acestuia nu este suficient spre aceasta finalitate, intrucat martorii nu au identificat cu denumire si sediu magazinul alimentar si nu este exclus ca in zona sa existe mai multe magazine cu profilul mentionat.
Pe de alta parte, fata de regula interpretarii coroborate a probelor, in mod corect nu s-a dat eficienta declaratiei martorei P., in conditiile in care aceasta nu se coroboreaza nici cu declaratiile celorlalti martori, dar nici cu apararile paratului din intampinarea din fata judecatoriei prin care chiar domnia sa a sustinut ca incidentul a avut loc in . vreme ce martora a declarat ca incidentul ar fi avut loc in curtea imobilului.
Astfel, in prima instanta pârâtul a arătat că în data de 06.05.2013, prima zi de P., reclamanta o căuta pe o doamnă I. în fața casei de pe . din Jimbolia, a bătut în geam și în poartă, a deschis poarta, iar cainele din curte a reacționat la toate aceste zgomote până când vecina P. A. E. a deschis geamul și i-a spus reclamantei unde locuiește persoana cautată. Lăsând poarta deschisă, câinele a ieșit pe stradă și i-a provocat reclamantei o mușcătură deoarece l-a împins cu piciorul.
Este adevarat ca in calea de atac paratul a schimbat situatia de fapt sustinuta in fata judecatoriei sustinand ca incidentul ar fi avut loc in curtea imobilului, insa tocmai acesta este motivul pentru care nici tribunalul nu poate retine culpa concurenta a reclamantei la producerea prejudiciului, culpa ce ar fi constat in ignorarea avertismentului “Caine rau” plasat pe poarta imobilului, cu atragerea incidentei art. 1356 alin.2 C.civ., intitulat Anunțuri privitoare la răspundere, potrivit caruia printr-un anunț nu poate fi exclusă sau limitată răspunderea delictuală pentru prejudiciile cauzate victimei. Un asemenea anunț poate avea însă valoarea semnalării unui pericol, fiind aplicabile, după împrejurări, dispozițiile art. 1.371 alin. (1), ce stipuleaza ca in cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
Aceasta, pentru bunul motiv ca situatia de fapt expusa prin cererea de chemare in judecata, incadrata juridic, constituie cauza actiunii, iar schimbarea acesteia in calea de atac este prohibita de art.478 alin.1 C.proc.civ.
In ce priveste cuantumul exageral al despagubirii acordate de prima instanta, tribunalul reaminteste ca in materia repararii prejudiciului de ordin moral, cuantumul despagubirii este la aprecierea judecatorului, iar fata de suferinta produsa prin muscatura cainelui paratului (dedusa din faptul ca leziunile produse prin mușcătura câinelui au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale), o despagubire in cunatum de 1500 lei nu prezinta caracter exagerat; eventuala contributie materiala a paratului, nedovedita, ar fi avut relevanta exclusiv in cazul repararii prejudiciului de ordin material, neacordat de prima instanta.
Apelul prezinta caracter fondat in privinta criticii referitoare la modul de solutionare a petitului accesoriu cu obiect cheltuieli de judecata, in conditiile in care reclamanta nu a dovedit avansarea unui onorariu avocatial - pe care nici nu l-a solicitat -, motiv pentru care apelul va fi admis sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, in temeiul dispozitiilor legale evocate, potrivit art.480 N.C.proc.civ., apelul va fi admis si tribunalul va schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca va obliga pe parat la cheltuieli de judecata catre reclamanta in suma de 75 lei, taxa judiciara de timbru din prima instanta.
Va mentine in rest dispozitiile sentintei apelate.
In temeiul art.453 si 454 C.proc.civ., fata de sa culpa procesuala, tribunalul va respinge cererea apelantului cu obiect cheltuieli de judecată, observand totodata ca intimata a recunoscut prin intampinare caracterul intemeiat al caii de atac in privinta cheltuielilor de judecata, in raport de care nu ii incumba oricum nicio culpa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de pârâtul apelant B. I., CNP_, domiciliat in Jimbolia, ., jud. T., împotriva sentinței civile nr._/29.09.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată G. I., CNP_, domiciliată în Jimbolia, ., jud. T..
Schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca obliga pe parat la cheltuieli de judecata catre reclamanta in suma de 75 lei.
Mentine in rest dispozitiile sentintei apelate.
Respinge cererea cu obiect cheltuieli de judecata.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.05.2016.
P. JUDECĂTOR
L. D. I. A. D.
GREFIER
G. G.
Red. L.D
Tehnoredact. G.G.
4 ex./2 ex. .
Prima instanță – jud. M. B.
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 597/2016. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
