Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 573/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 573/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 598/253/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 573/2015
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. N.
Judecător: L. D. P.
Grefier: B. F. V.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelantul - reclamant C. M. – CNP -_, aflat în Penitenciarul Tulcea, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 100 din data de 11 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă Î. E., cu domiciliul în oraș Măcin, ., jud. Tulcea, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat apelantul – reclamant, lipsă fiind intimata – pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care;
Întrebat fiind, apelantul arată că, își menține apelul declarat și depune la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în apel pentru dezbateri.
Apelantul, având cuvântul în apel pentru dezbateri arată că nu poate să-și vadă copilul, motiv pentru care solicită exercitarea autorității părintești de către rudele sale iar domiciliul minorei să fie stabilit la sora sa. A mai arătat că este închis și nu poate plăti pensia de întreținere dar că este de acord să contribuie la întreținerea minorei.
În concluzie, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Văzând că nu mai sunt motive de amânare, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub nr._ /12.06.2014, reclamantul C. M. a chemat în judecată pe pârâta Î. E., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ca autoritatea părintească cu privire la minora C. Ș. –A., născută la 26.06.2010, să fie exercitată de ambii părinți, să i se permită lui să aibă legături personale cu minora.
Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă Î. E., a solicitat ca autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitate în exclusivitate de către ea, să se stabilească domiciliul minorei la mamă și să fie respinsă cererea reclamantului cu privire la dreptul de a avea legături personale cu minora la locul de detenție.
Soluționând cauza, Judecătoria Măcin prin sentința civilă nr. 100 din data de 11 februarie 2015 a respins acțiunea principală având ca obiect exercitarea autorității părintești, formulată de reclamantul – pârât C. M. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Î. E., a admis în parte cererea reconvențională, a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora C. Ș.-A., născută la 26 iunie 2010, să fie exercitată de ambii părinți, a stabilit domiciliul minorei la domiciliul mamei Î. E. cu care aceasta locuiește în mod statornic și a obligat pe tatăl minorei C. M. la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei în sumă de 175 lei, cu începere de la 18 august 2014 și până la majoratul minorei, adică 26 iunie 2028.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, că în prezent reclamantul C. M. se află în executarea unei pedepse privative de libertate fiind condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.
Din acțiune mai rezultă că reclamantul a avut o relație de concubinaj cu pârâta Î. E., și că din relațiile lor a rezultat minora C. Ș. A., ns. la 26.06.2010, și care în prezent se află la mamă.
Reclamantul mai arată, că la momentul nașterii fetiței, aceștia locuiau împreună și că fetița avea 11 luni în momentul în care a fost arestat. Mai susține reclamantul că, neînțelegerile dintre el și mama fetiței au apărut după ce a refuzat la solicitarea pârâtei să-i dea procură pentru a putea pleca cu minora în străinătate. Mai pretinde reclamantul, că după acest moment, pârâta a refuzat să o aducă pe minoră la vizită la penitenciar încercând să îndepărteze minora de el.
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională, pârâta-reclamantă Î. E., a susținut că la baza condamnării acestuia, a stat și declarația sa și că la data arestării reclamantului, minora abia se născuse. Astfel că nu se poate pretinde că între el și minoră s-au format legături afective.
Pârâta arată că nu dorește să înceapă educația copilului realizându-i contactul cu mediul din penitenciar. Susține pârâta că ea ajutată de familia ei, s-a ocupat încă de la naștere de minoră și că beneficiază de condiții morale și materiale de creștere și îngrijire a minorei.
Cu privire la reclamant, trebuie menținut că acesta nu a solicitat administrarea de probe, și deși instanța a dispus în primă fază aducerea lui la judecarea cauzei, ulterior acesta, a solicitat să nu mai fie adus la instanță deoarece are probleme medicale de câte ori este transportat cu mașina.
Pârâta a solicitat audierea martorilor N. C. A. și N. I..
Martorul N. C. A. declară că o cunoaște demult pe minoră și că frecvent se ducea acasă la pârâtă. Cu această ocazie, a asistat la discuții purtate între mamă și fetiță, și că fetița refuza să discute de tată și de familia acestuia adresându-se cu apelativul „țigani”.Martorul mai afirmă că de la nașterea minorei și până în prezent, mama a fost cea care s-a preocupat de soarta minorei și din câte știe el, tatăl și rudele acestuia, nu au contribuit în nici un fel la creșterea și îngrijirea fetiței.
Martorul N. I., arată că tatăl copilului a fost arestat când acesta avea câteva luni și că practic copilul a fost văzut prima dată de tată, când acesta din urmă, era în pușcărie. Practic atunci rudele reclamantului, cu acordul pârâtei, s-a dus cu minora la penitenciar și acest fapt s-a întâmplat, în urmă cu aproximativ 3 ani de zile. Atunci, afirmă martorul, copilul a venit speriat de acolo și nu a mai vrut să se ducă, iar de la această vizită minora și tatăl său nu s-au mai văzut. Martorul mai afirmă că era prezent când reclamantul a sunat și a solicitat să vorbească cu fetița iar aceasta pe lângă faptul că a refuzat, a început să plângă și se ascundea.
Din referatul de anchetă psihosocială, rezultă că minora locuiește cu mama sa, că urmează cursurile învățământului preșcolar, este bine îngrijită, aparent sănătoasă, și se bucură de dragoste și afecțiune atât din partea mamei cât și a bunicilor materni.
La soluționarea cauzei, instanța a avut în vedere următoarele:
Cu privire la autoritatea părintească, comună în cazul în care părinții nu sunt împreună, aceasta este reglementată în situația în care domiciliul de bază al copilului este la un părinte dar ambii părinți doresc să participe la luarea deciziilor importante cu privire la creșterea copilului. Decizii care se referă la religia copilului, la asistență medicală, la întreținere și educație, această prevedere, are la bază prezumția că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun chiar și în situația în care părinții nu sunt împreună.
De asemenea, potrivit art. 507 Cod civil, exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, poate fi dispusă, dacă celălalt părinte, este pus sub interdicție, sau decăzut din exercițiul drepturilor părintești.
În speță, deși reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, atâta timp cât nu a fost decăzut din aceste drepturi, instanța a apreciat că este în interesul copilului ca și tatăl să participe la luarea deciziilor cu privire la copil.
Cu privire însă la solicitarea reclamantului să i se permită să aibă legături personale cu minora, ceea ce ar presupune existența unui contact direct dintre părinte și copil. Acest contact direct se referă la petrecerea timpului, la întâlniri între copil și părinte, precum și la orice altă formă de comunicare dintre aceștia. Astfel de contacte directe, trebuie să fie considerate a fi în interesul superior al copilului.
De reținut însă că, acest contact direct este un drept atât al copilului cât și al părintelui.
În cauză, instanța a apreciat că la acest moment, contactul direct dintre tată și minoră nu se poate realiza decât la camera de vizită la penitenciar, unde, își pot petrece o perioadă de timp scurtă împreună.
Or, atâta timp cât reclamantul se află în penitenciar, iar legăturile lor personale au fost aproape inexistente, instanța a apreciat că nu este în interesul copilului să participe la întâlniri cu tatăl său la penitenciar, mediu care o poate afecta.
Pe de altă parte, instanța este obligată să se pronunțe în asemenea situații potrivit art. 400 și 402 cod civil asupra locuinței copilului și stabilirii contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copilului atunci când nu există înțelegere între părinți.
Este evident că la acest moment locuința copilului nu poate fi stabilită decât la mamă, în condițiile în care tatăl este arestat, iar mama a fost cea care de la naștere, a avut în îngrijire copilul.
Pentru aceste considerente, instanța a stabilit domiciliul minorei la mamă, cu care aceasta locuiește în mod statornic.
În sfârșit, autoritatea părintească presupune și responsabilități cu privire la contribuția părinților la întreținerea copilului lor minor, aceștia având obligația să îi asigure cele necesare traiului precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.
Plecând de la probele administrate în cauză, rezultă că până la acest moment, tatăl nu și-a asumat această responsabilitate, responsabilitate de a rămas doar mamei. D. urmare, instanța l-a obligat pe reclamantul-pârât la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului al cărui cuantum se va stabili în conformitate cu art. 529 Cod civil, și având în vedere venitul minim pe economie.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel reclamantul C. M., prin care solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în lipsa sa, de membrii familiei sale, precum și stabilirea domiciliului minorei C. Ș. A., la sora sa.
Intimata, deși legal citată nu a formulat întâmpinare în termen procedural.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat potrivit celor ce succed:
Tribunalul reține că prin calea de atac promovată, apelantul –reclamant a criticat dezlegarea dată pricinii în privința exercitării drepturilor părintești, relativ la stabilirea domiciliului minorei, dar și asupra dreptul rudelor paterne la legături personale cu copilul.
Se reține în primul rând că, potrivit art. 505 alin. 2 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, care reglementează situația juridică a copilului din afara căsătoriei, ,,Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.”
Astfel, în privința exercitării autorității părintești, potrivit art. 397 din Codul civil ,,,După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.”, conform art. 398 din același cod ,,Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.”
Se reține astfel că este în interesul superior al copilului ca acesta să primească îngrijire și ghidare din partea ambilor părinți, fapt pentru care legiuitorul a stabilit prezumția de autoritate părintească comună care poate fi răsturnată doar printr-o argumentație serioasă. Or, probatoriul administrat în cauza pendinte nu evidențiază existența unor argumente pertinente care să susțină custodia unică. Aceasta, cu atât mai mult cu cât tatăl, care pretinde custodia exclusivă, se află în exercitarea unei pedepse privative de libertate, fapt care face inadmisibilă îndeplinirea în mod optim a obligațiilor ce le presupune aceasta.
În privința exercitării autorității părintești de către alte persoane, tribunalul reține că, potrivit art. 399 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, numai în mod excepțional, instanța de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimțământul acestora, sau într-o instituție de ocrotire.
Relativ la domiciliul minorei, se reține că în conformitate cu prevederile art. 400 alin. 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, se reține că ,, În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior. În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire.”
Or, în cauză, probele administrate nu demonstrează existența unor atare împrejurări excepționale care să impună plasamentul minorei la rudele paterne, respectiv locuința acesteia la una dintre mătuși.
Se reține și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 396 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, ,,Instanța de tutelă hotărăște, [..] asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă.”
Ca atare, ceea ce primează este interesul superior al copiilor.
Astfel, în funcție de concluziile raportului de anchetă socială, de relatările martorilor ascultați în cauză, se concluzionează că este în interesul minorei de a fi îngrijită în mod nemijlocit de către mama ei, în mod corect fiind stabilit domiciliul la aceasta.
În privința prerogativei de a avea legături cu minora, tribunalul observă că apelantul, în calea de atac, nu a mai insistat în a-i fi recunoscută exercitarea acestui drept în mod nemijlocit, care ar fi presupus contactul minorei cu mediul penitenciar și care a fost apreciat în mod corect ca nefiind în interesul copilei.Acesta a solicitat recunoașterea dreptului pe care membrii familiei sale îl au în avea legături personale cu minora.
Reținând că orice legătură de sânge, pe baza căreia, în anumite situații, legea prevede obligații și drepturi reciproce, tribunalul nu neagă dreptul rudelor de a păstra legătura cu minora. Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu rudele, precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament, relații ce se pot realiza prin întâlniri, vizite, găzduire, corespondență sau ori altă formă de comunicare. În cazul împiedicării unor atare legături, ele pot fi încuviințate de instanța de tutelă.
Tribunalul observă însă că cererea de chemare în judecată nu a fost promovată de niciuna dintre rudele minorei, ci de către tată însuși. Or, hotărârea judecătorească nu poate stabili drepturi și obligații în favoarea, respectiv sarcina unei persoane care nu este parte într-un proces, reclamant sau pârât.
În consecință, în mod corect a fost respinsă cererea de stabilire a unui program de vizită a acestora.
Având în vedere considerentele arătate, văzând și prevederile art. 480 din N.C.P.C., tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat cu consecința păstrării sentinței civile nr. 100 din data de 11 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin, legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelantul - reclamant C. M. – CNP -_, aflat în Penitenciarul Tulcea, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 100 din data de 11 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă Î. E., cu domiciliul în oraș Măcin, ., jud. Tulcea, având ca obiect exercitarea autorității părintești, ca neîntemeiat și păstrează sentința apelată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. N. L. D. P. B. F. V.
Red.sent.civ.jud.D.A.
Red/Tehnored.dec.civ.jud. N.L./29.06.2015
Tehnored.gref.B.F.V./29.06.2015./4 ex.
.. apelant/1 ex. intimat
| ← Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 16/2015.... | Partaj judiciar. Decizia nr. 602/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
