Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 16/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 7627/327/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.16

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2015

Completul compus din:

Președinte: E. B.

Judecător: D. N. G.

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta-pârâtă A. (F. C.) I. C., cu domiciliul în .. Nalbant, jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr.1214/18.04.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect modificare măsuri privind minorul, in contradictoriu cu intimatul-reclamant C. D., cu domiciliul în ., jud. Tulcea și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul CI Av. S. V. din Tulcea, ., ., jud. Tulcea și autoritate tutelară C. L. NALBANT.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si netimbrat, după care,

Instanța din oficiu, invocă excepția de netimbrare a apelului și reține cauza in pronuntare pe excepția invocată, luand act ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, conform art.223 pct.3 C.pr.civ.

TRIBUNALUL:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr._ formulată de către reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâta A. (fostă C.) I. C. s-a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să se modifice măsurile luate cu privire la minorele A. M. și L. prin sentința civilă 321/2010 a Judecătoriei Tulcea, în sensul de a se stabili locuința minorelor la domiciliul reclamantului, de a se dispune ca autoritatea părintească să se exercite doar de către reclamant, cu consecința obligării pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorelor.

Prin sentința civilă nr. 1214 din 18 aprilie 2014, Judecătoria Tulcea a admis în parte cererea și a stabilit locuința minorelor A. M., născută la data de 30.07.2000 și L., născută la data de 03.01.2002, la reclamant.

Instanța a obligat pârâta la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorelor, egală cu 1/3 din venitul net lunar realizat, câte 1/6 pentru fiecare minoră, începând cu data introducerii cererii, 15.10.2013, și până la majoratul minorelor.

Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind exercitarea autorității părintești doar de către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.321/2010 a Judecătoriei Tulcea, s-a desfăcut căsătoria părților, iar minorele A. M. și L. au fost încredințate spre creștere și educare mamei pârâte, tatăl reclamant fiind obligat să le plătească acestora pensie de întreținere.

A mai reținut prima instanță că ulterior pronunțării hotărârii judecătorești mai sus arătate, pârâta a plecat în străinătate lăsându-i pe cei doi copii în grija bunicilor materni, care fiind lipsiți de mijloacele materiale necesare creșterii și educării acestora, la data de 21 septembrie 2013, au solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, luarea unei măsuri de protecție specială pentru cei doi copii.

În cadrul verificărilor întreprinse de către reprezentanții direcției, în data de 23 septembrie 2013, reclamantul le-a luat pe cele două minore în familia sa pentru a le crește, îngriji și educa.

Întrucât în referatul de anchetă socială efectuată la domiciliul reclamantului s-a arătat că cele două minore sunt atașate atât de tatăl lor cât și de concubina acestuia, că cei doi au o conduită corespunzătoare în societate, realizează venituri, și dispun de condiții locative satisfăcătoare, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor dispozițiile art. 400 din N.C. civil, cererea referitare la stabilirea locuinței minorelor la reclamant, urmand a fi admisă cu consecința obligării pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorelor, egală cu 1/3 din venitul net lunar realizat, respectiv câte 1/6 pentru fiecare minoră, începând cu data introducerii cererii, 15.10.2013, și până la majoratul minorelor.

Cât privește solicitarea reclamantului referitoare la autoritatea părintească, instanța de fond a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 397 din Noul cod civil care consacră regula generală potrivit căreia autoritatea părintească se exercită de către ambii părinți în comun, aceasta fiind exercitată doar de un singur părinte în mod excepțional, atunci când interesul copilului o reclamă.

A arătat jduecătorul fondului că în același sens sunt și dispozițiile art. 36 din Legea 272/2004, care stabilesc ca autoritatea părintească unică s-ar impune atunci când unul dintre părinți, are un comportament imoral sa abuziv, suferă de o boală psihică gravă, se manifestă violent, este alcoolic ori toxicoman.

În speța dedusă judecății, instanța de fond a constatat că nu s-a probat existența unor motive care ar putea forma convingerea instanței că exercitarea autorității părintești de ambii părinți nu ar fi în deplină concordanță cu interesul superior al copiilor, împrejurarea că pârâta a plecat din țară, moment de la care este dezinteresată de cele două minore, refuzând să contribuie la întreținerea acestora, nejustificând derogarea de la regula exercitării în comun a autorității părintești.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta A. I. C. care a arătat că în urma desfacerii căsătoriei s-a stabilit ca cele două fiice să îi fie încredințate, iar soțul său să plătească pensia de întreținere, însă la un moment dat acesta nu a mai plătit banii necesari pentru întreținerea minorelor și ea fiind plecată în Italia, mama sa, care se îngrijea de minore, a mers la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului unde a acceptat să fie date fiicele la tatăl lor, deoarece i s-a spus că are o stare mai bună. După ce minorele au fost luate de tatăl lor a fost dată în judecată pentru pensie alimentară.

Mai arată apelanta că la data de 17.05.2014 fiica sa C. A. M. a plecat de la tatăl ei la casa unde a crescut, iar atunci când concubina soțului său a venit să o ia cu o mașină de poliție, minora a afirmat că nu se întoarce pentru că tatăl său o agresează și nu îi dă nici mâncare.

Susține în continuare apelanta pârâtă că a venit din Italia și le-a luat pe cele două fiice la ea și solicită să se ia măsuri.

În apărare, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.

La termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2015, din oficiu, instanța a invocat excepția de netimbrare a cererii de apel.

Examinând hotărârea atacată în raport de excepția invocată, tribunalul constată următoarele:

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 22 august 2014, iar prin rezoluția administrativă s-a stabilit în sarcina apelantei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei corespunzătoare cererii formulate.

La data de 02 septembrie 2014, apelantei A. (fostă C.) I. C. i-a fost comunicată prin adresă, obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, sub sancțiunea anulării cererii de apel.

De asemenea, pentru termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2015 apelanta a fost citată cu mențiunea timbrării apelului promovat.

La termenul stabilit, apelanta nu s-a prezentat în fața instanței și nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru.

Potrivit dispozițiilor art. 470 alin.2 din N.C.P.C., la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin.3, cerința de la alin.2, lipsa dovezii achitării taxei de timbru, poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

În condițiile în care apelantei A. (fostă C.) I. C. i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru termenul de judecată din 14 ianuarie 2015, să satisfacă cerința timbrajului, iar aceasta nu a dat curs cerinței consacrate de lege, tribunalul urmează a anula apelul formulat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează apelul civil declarat de către apelanta-pârâtă A. (F. C.) I. C., cu domiciliul în .. Nalbant, jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr.1214/18.04.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect modificare măsuri privind minorul, in contradictoriu cu intimatul-reclamant C. D., cu domiciliul în ., jud. Tulcea și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul C.I. Av. S. V. din Tulcea, ., ., jud. Tulcea și autoritate tutelară C. L. NALBANT, ca netimbrat.

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică la 14 ianuarie 2015.

Președinte, Judecător,

E. B. D. N. G.

Grefier,

P. L.

Jud. fond S.G..

Redactat jud. E.B/21.01.2015

Tehnoredactat gref P.L./21.01.2015/6 ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 16/2015. Tribunalul TULCEA