Contestaţie la executare. Decizia nr. 3/2016. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2016 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 08-01-2016 în dosarul nr. 3/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3/2016
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul contestator G. I. cu domiciliul în ., ., împotriva sentinței civile nr.345/16.09.2015 pronunțată de Judecătoria Babadag, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. cu sediul în C., ., jud.C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este tardiv declarat, motivat și timbrat, precum și că, în cauză s-a depus întâmpinare și se solicită judecata chiar și în lipsă, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității apelului și reține cauza pentru deliberare și pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea la data de 20.04.2015 și înregistrată sub nr._, contestatorul G. I. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., împotriva deciziei civile nr.596/RCA din 09.04.2015 pronunțată de Tribunalul C..
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată și neîntemeiată.
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecata.
La termenul din data de 03.07.2015, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea, reținând că domiciliul contestatorului se află în satul Ceamurlia de Sus, ., localitate ce se află în raza de competență a Judecătoriei Babadag, potrivit dispozițiilor art.651 Cod procedură civilă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Babadag.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.07.2015, sub nr._ .
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.345 din 16 septembrie 2015 instanța a respins contestația la executare formulată de contestatorul G. I. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul G. I..
La termenul din 08 ianuarie 2016 instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității apelului.
Față de prevederile art.248 (1) Cod.pr.civ. instanța urmează a analiza cu prioritate această excepție, reținând următoarele:
Potrivit art. 468 Cod procedură civilă “ Termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ”.
În cauză fiind vorba de contestație la executare, termenul privind exercitarea căii de atac este stabilit de art.650 alin.3 Cod proc.civ. potrivit cu care « în toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare ».
Prin urmare, calea de atac fiind dată de lege, în cauză termenul pentru exercitarea acesteia este de 10 zile de la comunicare.
Din cuprinsul dovezii de comunicare a hotărârii rezultă că aceasta s-a realizat la data de 28.09.2015 în condițiile art.161 și art.163 al. 1 Cod.pr.civ.
Cererea de apel a fost depusă la oficiul poștal la 27.10.2015 (fila 6) și înregistrată la instanța a cărei hotărâre se atacă în acord cu art.471 al.1 Cod.pr.civ. la data de 29.10.2015.
Raportând data comunicării hotărârii la data depunerii cererii de apel se constată că termenul prevăzut de art.650 al.3 Cod.pr.civ., calculat în acord cu art.181 și 182 Cod.pr.civ., a fost depășit, intervenind sancțiunea decăderii în conformitate cu art.185 Cod.pr.civ..
În cauză nu s-a formulat cerere de repunere în termen în conformitate cu art.186(2) Cod.pr.civ. și nici nu s-au invocat și probat împrejurări care să determine întreruperea sau suspendarea termenului în condițiile art.184 al.3 și 4 sau art.469 Cod.pr.civ.
Față de aceste considerente, în temeiul art.480 raportat la art.185 Cod.pr.civ. se va admite excepția și se va respinge apelul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării apelului.
Respinge apelul introdus de apelantul contestator G. I. cu domiciliul în ., ., împotriva sentinței civile nr.345/16.09.2015 pronunțată de Judecătoria Babadag, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. cu sediul în C., ., jud.C., având ca obiect contestație la executare, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2016.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud.fond AA
Red.jud.SG/18.01.2016
Tehnored.gref.LR/18.01.2016
4 ex./.>
| Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 15/2016.... → |
|---|








