Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 15/2016. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 15/2016 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 15/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.15

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2016

Completul compus din:

Președinte: E. B.

Judecător: D. N. G.

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul-reclamant BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC Ș. A., cu sediul în mun. Tulcea ., ., ., impotriva Încheierii din 23.07.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect investire cu formulă executorie, in contradictoriu cu intimatul C. B.- AGENȚIA S. cu sediul în oraș S., ..188, jud. Tulcea.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si netimbrat, apelantul a înaintat la dosar o cerere prin care arată că renunță la judecata apelului și nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care,

Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului și lasă cauza în pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 23.06.2015, sub nr._ Biroul Executorului Judecătoresc Ș. A., pentru titularul R. N., a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de Libretul de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme nr._-1733 din data de 15.02.1990 emis de CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI, atașând titlul executoriu în original.

Prin Încheierea din 23.07.2015 Judecătoria Tulcea a respins cererea de învestire cu formulă executorie, ca nefondată.

A arătat prima instanță că petentul B.E.J. Ș. A. și-a întemeiat cererea de învestire cu formulă executorie pe dispozițiile art. 53 alin. 1 și 3 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului.

A mai arătat judecătorul fondului că în speță s-a solicitat învestirea cu formulă executorie a unui libret de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme, care nu reprezintă un cec, în sensul art.53 din Legea nr.59/1934, ci un depozit.

Libretul în cauză nu este un instrument de plată și nu este supus cadrului reglementat de Legea nr. 59/1934 asupra cecului.

Denumirea de "cec" inserată pe libretul de economii reprezintă în fapt prescurtarea denumirii instituției emitente și nu natura juridică a acestuia.

De altfel, a mai arătat prima instanță că pentru despăgubirea persoanelor titulare ale libretelor de economii, există o procedură administrativă prin care Statul, în calitatea sa de garant al sumelor depozitate la Casa de Economii și Consemnațiuni, despăgubește persoanele care sunt titularele depozitelor consemnate în libretele emise înainte de 1992, procedură reglementată de O.U.G. nr. 156/2007, Legea nr. 9/2014, H.G. nr. 392/2014.

Față de toate aceste considerente, instanța de fond a concluzionat că libretul de economii nu îndeplinește condițiile necesare pentru a fi titlu executoriu și a respins ca nefondată cererea de învestire cu formulă executorie.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc Ș. A., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, apel care a fost motivat, însă nu a fost timbrat.

Tribunalul, la primul termen de judecata, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului.

Examinând cauza în raport de excepția invocată, tribunalul constată următoarele:

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 31.08.2015, iar prin rezoluția administrativă s-a stabilit în sarcina apelantului obligația achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei.

Pentru termenul de judecată din data de 13.01.2016 apelantul-reclamant Biroul Executorului Judecătoresc Ș. A. a fost legal citat cu mențiunea timbrării cererii de apel cu suma de 20 lei taxa judiciară de timbru, sub sancțiunea anulării acestuia ca netimbrat.

La termenul de judecată din data de 13.01.2016, din oficiu, instanța a invocat excepția de netimbrare a cererii de apel.

Deși a fost legal citat, la termenul de judecată din 13.01.2016, apelantul-reclamant Biroul Executorului Judecătoresc Ș. A. nu s-a prezentat și nici nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Potrivit dispozițiilor art. 470 alin 2 din NCPC, la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin.3, cerința de la alin.2, lipsa dovezii achitării taxei de timbru, poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

În condițiile în care apelantului Biroul Executorului Judecătoresc Ș. A. i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru termenul de judecată din 13.01.2016, să complinească cerința timbrajului, iar acesta nu a dat curs prevederilor legii, tribunalul urmează a anula apelul formulat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează apelul civil declarat de către apelantul-reclamant BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC Ș. A., cu sediul în mun. Tulcea ., ., ., impotriva Încheierii din 23.07.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect investire cu formulă executorie, in contradictoriu cu intimatul C. B.- AGENȚIA S. cu sediul în oraș S., ..188, jud. Tulcea, ca netimbrat.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica azi 13 ianuarie 2016.

Președinte,Judecător, Grefier,

E. B. D. N. G. P. L.

Jud.fond.I.S.

Red.jud.D.N.G./20.01.2016.

Tehnored.gref.P.L./20.01.2016/4ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 15/2016. Tribunalul TULCEA