Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1238/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1238/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 2260/89/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1238
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Grefier M.-ANIȘOARA P.
Ministerul Public reprezentat de procuror A. C. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.1, și pârâții I. I. și B. P., cu domiciliul în ., jud. V., având ca obiect situație juridică minor - completare hotărâre.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, consilier juridic B. M., lipsind pârâta I. I., pârâtul B. P. și curator special avocat L. F..
S-a expus referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că la data de 03.11.2014 s-a înregistrat la dosar cererea de completare a sentinței civile nr. 938/07.10.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, formulate de curatorul special avocat L. F.; s-a solicitat judecata în lipsă.
S-au analizat actele și lucrările dosarului, după care;
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 938/07.10.2014, formulate de curatorul special avocat L. F..
Reprezentantul reclamantei și al Ministerului public, având cuvântul prin reprezentanți, au pus concluzii de admitere a cererii de admitere a cererii formulate de curatorul special avocat L. F. privind completarea Sentinței civile nr. 938/07.10.2014 și acordare a remunerației în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariul curatorului, sumă ce va fi din fondurile speciale ale Ministerului de Justiție.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța rămânând în pronunțare asupra sesizării privind completarea hotărârii .
Ulterior deliberării,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la dosar, curatorul special avocat L. F. a solicitat completare a dispozitivului sentinței civile nr. 938/07.10.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, în sensul acordării remunerației în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariul curatorului special, iar suma să fie achitată de către reclamant conform prevederilor legale.
La dispoziția instanței a fost atașat dosarul cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 444 C. proc. Civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
În speța de față, instanța a omis să se pronunțe asupra indemnizației curatorului numit din oficiu în temeiul art. 167 al. 3 C. proc. Civ.
Față de cele arătate, instanța va admite cererea de completare a hotărârii și va dispune, în temeiul art. 49 al. 1 din OUG nr. 80/2013, ca indemnizația curatorului special L. F. numit pentru pârâta I. I. în sumă de 100 lei să fie avansată din fondurile speciale ale Ministerului de Justiție, iar pârâta I. I. va fi obligată la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând remunerația curatorului special.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de avocat L. F., numită în cauză curator pentru pârâta I. I..
Dispune completarea sentinței civile nr. 938/7.10.2014 a Tribunalului V. în sensul că:
În temeiul art. 49 al. 1 din OUG nr. 80/2013, dispune ca indemnizația curatorului special L. F. numit pentru pârâta I. I. în sumă de 100 lei să fie avansată din fondurile speciale ale Ministerului de Justiție.
Obligă pârâta I. I. la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând remunerația curatorului special.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 decembrie 2014.
Președinte, D. M. M. | ||
Grefier, M.-A. P. |
Red./tehnored. M.D.M. 04 Decembrie 2014
P.M.A. 04 Decembrie 2014
Ex. 6/.. 12.2014
← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1237/2014. Tribunalul... | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1053/2014. Tribunalul... → |
---|