Plângere contravenţională. Decizia nr. 559/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 559/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 559/244/2014
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 559/A/2015
Ședința publică de la 05 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. A.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe apelanții P. S., C. S. și S. Ș. cu dom. procesual ales la cabinet avocat Focia A. în contradictoriu cu intimat I. T. al Poliției de Frontieră Iași, cu sediul în Iași, .. 3-5, Cod poștal_, J. Iași împotriva sentinței civile nr. 457 din 17.06.2014 pronunțată de Judecătoria Huși.
Obiectul cauzei-plângere contravenționala (P.V. . nr._/25.03.2014 încheiat de I.T.P.F.IAȘI - SPF Huși).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Focia A. cu împuternicire avocațială la dosar pentru apelanții P. S., C. S., lipsă fiind intimat I. T. al Poliției de Frontieră Iași.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al 4-lea termen de judecată, nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care, avocat Focia A. arată că a rămas ca instanța să se pronunțe cu privire la o cerere formulată de către apelanți, în sensul dacă este util cauzei să se dispună emiterea unor adrese către firmele care au emis facturile și s-a prorogat discutarea cererii după analizarea de către completul de judecată a înscrisurilor traduse.
Instanța, față de înscrisurile depuse la dosar apreciază că nu este necesar emiterea unor adrese către firmele care au emis facturile.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și potrivit dispozițiilor art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților, pentru ca fiecare să-și susțină cererile și apărările formulate în proces.
Avocat Focia A., având cuvântul solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 457 din 17.06.2014 pronunțată de Judecătoria Huși.
A arătat faptul că petentul P. S. a fost sancționat contravențional de către agentul constatator a Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră Iași pentru că transporta mărfuri fără să aibă asupra sa dovada provenienței ilicite a acestora.
A arătat că prin înscrisurile depuse la dosar,a dovedit că aceste înscrisuri existau, este vorba de facturile depuse la dosar, însă din motive obiective nu a reușit să le prezinte la momentul controlului.
În condițiile în care a făcut dovada și în fața Tribunalului V. și în fața Judecătoriei Huși cu aceste facturi traduse și depuse la dosar în original, consideră că a făcut dovada provenienței ilicite a bunurilor și având în vedere și decizia pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Decizia nr. 1 din 18 februarie 2002 privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal . nr._ / 25.03.2014, exonerarea petentului de la suportarea amenzii contravenționale dispuse și restituirea tuturor bunurilor confiscate.
Bunurile aparțineau apelantului P. S. și celor doi apelanți care au formulat plângere contravențională în calitate de proprietari ai bunurilor confiscate.
Fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, după care, lasă cauza în pronunțare, și s-a trecut la deliberare conform art.394 alin.1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 457 din 17.06.2014, Judecătoria Huși în baza art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001,a respins plângerea contravențională formulată de petenții P. S., C. S., S. Ș., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. FOCIA A., mun. Huși, .. 4, ., .. V., în contradictoriu cu intimata ITPF IAȘI cu sediul procesual ales la STPF V. cu sediul în mun. Huși, ., jud. V., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/25. 03. 2014.
A menținut, ca fiind legal și temeinic, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/25. 03. 2014.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție atacat, în raport de aspectele formale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor impuse de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității procesului-verbal de contravenție care se poate constata și din oficiu, procesul verbal fiind corect completat sub aspectul numelui, prenumelui și calității agentului constatator, numelui și prenumelui contravenientului, a faptei săvârșite și datei comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii, constituie activitate comercială ilicită ce atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz, instituindu-se și obligativitatea ca documentele de proveniență să însoțească mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării.
Privitor la fapta prevăzută de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 republicată, instanța de fond a reținut că, potrivit Deciziei nr.II/2002 a Curții Supreme de Justiție, Secțiile Unite, prezentarea ulterioară, în fața instanțelor judecătorești, a actelor prin care se dovedește proveniența licită a bunurilor ce nu erau însoțite, în momentul constatării contravenției, de documente de proveniență atrage anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea contravenientului de plata amenzii și restituirea mărfii confiscate.
Din dispozițiile menționate rezultă că sancționarea unei atare activități ce constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracțiune, este condiționată de lipsa documentelor de proveniență a mărfurilor, indiferent dacă aceasta se constată pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Această condiție nu poate fi considerată îndeplinită, însă, în cazul când persoana care a efectuat actul de comerț dovedește ulterior, în fața instanței căreia i s-a plâns împotriva actului de constatare și sancționare, că documentele de justificare a provenienței mărfurilor existau la data întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenției și că nu a avut posibilitatea să le prezinte în momentul efectuării controlului.
Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.
Astfel, instanța a reținut că, petenta a depus ca documente justificative de proveniență a mărfurilor menționate în anexa la procesul verbal atacat, facturile: 27/05.03.2014 emitent SOLAIS POLSKA PL SP. Z.O.O; 145/19.03.2014 emitent S.C. ALUCENTER; 230/19.03,2014 emitent AUTO HANDEL CENTRUM; 214/20.03.2014 emitent P.P.H.U- Dariusz Karpinski; 47/20.03.2014 emitent AUTO CHLODNICE LUKASZ PILSC; 27/20.03.2014 emitent HANDEL OBWOZNY CZESCIAMI SAMOCHODOWYMI; 58/21.03.2014 emitent ANDRZEJ KOWALEWICZ; 64/21.03.2014 emitent AUTO OSWIETLENIE DAGMAR; FAS/74/03.2014 emitent KRAMEX TOMASZ KRAMER.
Potrivit art.11 din OG nr.2/2001 "caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită", iar atribuția de a constata aceste cauze revine numai instanței de judecată. A considera altfel ar însemna că în cazuri de efectuare cu bună-credință a actelor sau faptelor de comerț cu bunuri având proveniență vădit licită, dar fără posibilitatea prezentării documentelor de proveniență în momentul efectuării verificării, persoana care le-ar deține să nu mai poată justifica proveniența lor nici în fața instanței de judecată, ceea ce ar fi inadmisibil.
Inadmisibilitatea unei atare interpretări rezultă și din aceea că prin art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că "dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă". Or, în conformitate cu art. 255 C.P.C., probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. Reiese, deci, din dispozițiile Codului de procedură civilă, la care se face trimitere prin art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că instanțele de judecată nu se pot abate de la cerința de a admite ca dovadă nu numai procesul-verbal de constatare a contravenției prevăzute de Legea nr. 12/1990, ci sunt datoare să încuviințeze, în conformitate cu art. 255 și următoarele din acel cod, administrarea tuturor dovezilor susceptibile a duce la dezlegarea pricinii, cu atât mai mult a celor prin care se vizează stabilirea existenței documentelor de proveniență, cum sunt factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii și celelalte acte la care se referă art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicată.
Petenții au arătat în plângerea formulată că aceste facturi cuprind mai multe piese decât cele confiscate și sunt eliberate pe numele a trei persoane: P. S., C. S. și S. Ș. deoarece aceste trei persoane au fost împreună în Polonia de unde au achiziționat mai multe piese auto second-hand. C. S. și S. Ș. s-au deplasat cu o mașină și au ajuns mai repede în Republica M., iar P. S. a rămas în urma lor, fiind oprit de organele de poliție la ieșirea din municipiul Huși, facturile erau în prima mașină și din acest motiv în momentul controlului contravenientul nu a putut prezenta documentele de proveniență ale bunurilor.
Așa cum rezultă din răspunsul Centrului Comun de Contact G. la solicitarea intimatei de verificare în bazele de date ale autorităților de frontieră din R. M., a intrărilor și ieșirilor din R. M. a numiților C. S. și S. Ș. în perioada 01.03._14, când au fost eliberate facturile prezentate, în perioada 19-21.03.2014. cei doi se aflau în R. M.. S. Ș. nu a avut nici o intrare sau ieșire din R. M. în perioada supusă verificării, iar C. S. a ieșit de două ori, în data de 12.03.2014 și 26.03.2014, de fiecare dată întorcându-se în cursul aceleiași zile, la interval de câteva ore.
De asemenea, instanța constată că facturile fiscale nu sunt traduse de un traducător autorizat.
Așa fiind, prima instanță a constatat că cele nouă facturi fiscale depuse la dosar nu constituie documente justificative pentru bunurile confiscate. C. S. și S. Ș. nu s-au aflat în Polonia împreună cu P. S. pentru achiziționarea pieselor auto și nici ipoteza că P. S. ar fi putut achiziționa piesele auto conform facturilor și pentru numiții C. S. și S. Ș. nu poate corespunde realității întrucât, așa cum rezultă din verificările efectuate în bazele de date intrări/ieșiri în/din România, P. S. a ieșit din România prin P.T.F. Petea în data de 19.03.2014 și a reintrat în țară abia în data de 24.03.2014, tot prin P.T.F. Petea, la ora 19.36, astfel că la momentul controlului ar fi trebuit să transporte toate piesele auto aflate pe facturile fiscale, pe care să le aibă asupra sa.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelanții P. S., C. S. și S. Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
în fapt, prin procesul-verbal contestat, contravenientul a fost sancționat cu amendă de 500 lei și măsura complementară a confiscării pieselor auto conform anexei la procesul-verbal pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit. e din Legea 12/1990, respectiv "efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniența nu este dovedita, in condițiile legii. Documentele de proveniența vor însoți mărfurile, indiferent de locul in care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializării. Prin documente de proveniența se intelege, dupa caz, factura fiscala, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externa sau orice alte documente stabilite prin lege". în baza procesului-verbal . nr._ s-au confiscat mai multe bunuri, conform anexei la proces-verbal.
Susțin apelanții că prin motivele de apel au arătat faptul că bunurile confiscate au fost achiziționate din Polonia. Totodată, au depus în copie următoarele facturi:
-27 / 05.03.2014 emitent SOLAIS POLSKA PL SP. Z.O.O.
-145 / 19.03.2014 emitent S.C. ALUCENTER;
-230 / 19.03.2014 emitent AUTO HANDEL CENTRUM;
-214 /20.03.2014 emitent P.P.H.U. Dariusz Karpinski;
-47 / 20.03.2014 emitent AUTO CHLODNICE LUKASZ PILSC;
-27 / 20.03.2014 emitent HANDEL OBWOZNY CZESCIAMI SAMOCHODOWYMI;
-58 / 21.03.2014 emitent ANDRZEJ KOWALEWICZ;
-64 / 21.03.2014 emitent AUTO OSWIETLENIE DAGMAR ;
-FAS/74/03.2014 emitent KRAMEX TOMASZ KRAMER.
Apreciază apelanții că facturile de mai sus au calitatea de document justificativ pentru proveniența licită a bunurilor indicate. Instanța a respins plângerea contravențională reținând că la datele emiterii facturilor petenții erau în Republica M. și că facturile nu sunt traduse de un traducător autorizat.
I. Motivarea instanței conform căreia nu sunt ieșiri din Republica M. pentru pentenți, că numiții C. S. și S. Ș. nu ar fi fost personal în Polonia nu interesează în prezenta cauză cât timp facturile depuse întăresc faptul că mărfurile transportate erau cumpărate în mod licit.
Mai arată apelanții că în mod greșit a reținut prima instanță faptul că cele 9 facturi fiscale depuse la dosar nu au cum să constituie document justificativ deoarece proprietarii bunurilor nu s-au deplasat personal în Polonia. Conform art. 1 lit. e din Legea 12/1990, "prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege", iar legea nu prevede îndeplinirea altei condiții referitoare la prezența personală a cumpărătorului în momentul emiterii facturii, astfel încât unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate să facă acest lucru.
Arată apelanții că atât timp cât au făcut dovada făcut dovada că la data întocmirii procesului-verbal(25.03.2014) existau facturile care fac dovada achiziționării licite a bunurilor și că nu le-au putut prezenta la control, iar în fața instanței de judecată le-au prezentat, consideră că trebuia anulat procesul-verbal atacat.
Dacă ar fi fost dubii cu privire la veridicitatea celor înscrise în facturi, intimata avea posibilitatea să uzeze la procedura înscrierii în fals. Instanța, din punctul nostru de vedere, nu avea dreptul să înlăture acele facturi din ansamblul probatoriu.
II. Cu privire la verificarea în lista interpreților și traducătorilor autorizați a doamnei traducător B. A., a precizat faptul că autorizația cu . nr. 142 din 13.08.2010 este emisă de Ministerul justiției din Republica M.. Au considerat apelanții că din moment ce instanța nu ne-a pus în vedere să depună înscrisurile traduse din nou consideră valabilă, traducerea efectuată în Republica M., tot în limba română.
A nu admite aceste apărări prezentate mai sus, care au la bază dovezi clare, ar însemna să se contravină principiului aflării adevărului și să nu se pronunțe o soluție dreaptă, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil instituit prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
Se mai arată de către apelanți că în condițiile dovedirii provenienței licite a mărfurilor nu se justifică menținerea confiscării dispusă prin procesul-verbal de constatare a contravenției. În același sens s-a pronunțat și Curtea Supremă de Justiție în Decizia nr. 1 din 18 februarie 2002 privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
Intimatul I. T. al Poliției de Frontieră Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a respins plângerea contravențională, întrucât din documentația depusă la dosar a rezultat că este neîntemeiată.
Astfel, a reținut instanța că susținerea petentului precum că s-ar fi deplasat în Polonia împreună cu S. Ș. și C. S. pentru a achiziționa piesele auto nu este adevărată, din înscrisurile depuse la dosar de intimată rezultând în mod clar faptul că în perioada în care se afirmă că ar fi fost în Polonia, aceștia s-au aflat pe teritoriul R-M.. Conform răspunsului Centrului Comun de Contact G. la solicitarea intimatei de verificare în bazele de date ale autorităților de frontieră din R. M., a intrărilor și ieșirilor din R. M. a numiților C. S. și S. Ș., în perioada 01.03._14, când au fost eliberate facturile prezentate (în perioada 19-21.03.2014), cei doi se aflau în R. M.. S. Ș. nu a avut nicio intrare sau ieșire din R. M. în perioada supusă verificării, iar C. S. a ieșit de două ori, în data de 12.03.2014 și 26.03.2014, de fiecare dată întorcându-se în cursul aceleiași zile, la interval de câteva ore.
De asemenea, instanța de fond nu putea să țină cont de înscrisurile depuse în altă limbă, a căror traducere în limba română nu îndeplinește cerința autorizării. Conform adresei nr._ din 07.05.2014, Ministerul Justiției, Serviciul profesii juridice conexe, din verificarea listelor cu interpreți și traducători autorizați de Ministerul Justiției în temeiul legii nr. 178/1997, pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, P. de pe lângă I.C.C.J., Direcția Națională Anticorupție, de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de executori judecătorești, a rezultat că doamna B. A. nu figurează ca interpret și traducător autorizat pentru limba polonă și nici pentru o altă limbă străină, iar posesor al autorizației nr.142 este o altă persoană. Astfel, întrucât doamna Bușila A. nu are calitate de traducător autorizat, traducerile pe care le-a făcut acestor facturi nu îndeplinesc formalitatea traducerii autorizate, cerută de C.pr.civ..
Faptul că doamna B. Alină ar avea autorizație de traducător autorizat emisă de R. M. nu are relevanță în cauză, întrucât valabilitatea unei astfel de autorizări este limitată pe teritoriul statului emitent, iar "instanța "română nu este ținută de un astfel de document, mai ales în condițiile în care Statul Român are propria reglementare privind autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, P. de pe lângă Î.C.C.J., Direcția Națională Anticorupție, de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de executori judecătorești.
Mai mult, deși prin întâmpinare a fost ridicată problema autorizării înscrisurilor depuse, petentul s-a limitat doar la a preciza că autorizația de traducător a doamnei B. a fost emisă de R. M., fără să îndrepte neregularitatea și să depună înscrisurile cu respectarea prevederilor art.150 alin.4 C.pr.civ. Această formalitate constituie o obligație elementară pentru petent, mai ales că a fost sesizat de către intimată, iar nerespectarea ei nu poate fi imputată instanței de fond ca fiind o abatere de la principiul rolului activ, prin neimpunerea petentului să depună înscrisurile certificate conform dispozițiilor legale.
În mod corect a apreciat instanța de fond că are datoria de a încuviința, în conformitate cu art.255 și următoarele din C.pr.civ., administrarea tuturor dovezilor susceptibile a duce la dezlegarea pricinii. În urma administrării probatoriului, instanța a constatat faptul că susținerile petentului din plângerea contravențională sunt neîntemeiate, situația reală fiind cea care rezultă din procesul-verbal de contravenție atacat. Prin urmare, cele nouă facturi nu pot constitui documente justificative pentru bunurile transportate și nici nu au fost traduse de un traducător autorizat.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Sub aspectul legalității actului sancționator, se constată că prima instanță a reținut în mod corect, că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator, consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt.
Astfel prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de agentul constatator din cadrul LTPF Iași – SPF Huși, la data de 25.03.2014, apelantul P. S. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei și măsura complementară a confiscării pieselor auto conform anexei la procesul verbal pentru săvârșirea contravenției respectiv: o portieră Toyota stânga față de culoare gri, o portieră Ford stânga spate de culoare verde, 2 portiere Toyota stângă spate de culoare gri, o portieră Toyota dreapta spate de culoare gri, 2 portiere Toyota dreapta față de culoare gri, o portieră Toyota stângă față de culoare gri cu oglindă, o portieră stânga față de culoare alb, a portieră Suzuki stânga față de culoare albastru, o portieră Nissan stânga față de culoare negru, o portieră Nissan stânga spate de culoare negru, un haion Subaru de culoare gri, un haion Toyota de culoare alb, o capotă Honda de culoare negru, o capotă BMW de culoare negru, o capotă Volkswagen Passat de culoare negru, o capotă Toyota de culoare albastru, o aripă dreapta față de culoare argintie ( nu s-a putut stabili marca), o aripă dreapta față de culoare gri ( nu s-a putut stabili marca), o aripă stânga față de culoare albastru ( nu s-a putut stabili marca), o aripă stânga față de culoare alb ( nu s-a putut stabili marca), o aripă stânga față de culoare argintie ( nu s-a putut stabili marca), o aripă Toyota stânga față de culoare argintie ( nu s-a putut stabili marca), o aripă spate de culoare roșie ( nu s-a putut stabili marca), un spoiler față Suzuki de culoare negru, un spoiler față BMW de culoare gri prevăzut cu proiectoare, un spoiler față BMW de culoare alb prevăzut cu proiectoare, un spoiler față Nissan de culoare negru prevăzut cu proiectoare, un spoiler față Ford de culoare negru, un spoiler spate Nissan de culoare gri, trei praguri plastic de culoare gri, ( nu s-a putut stabili marca), un bord Peaugeot de culoare negru cu bej, un radiator BMW, un panou față BMW, o grilă panou BMW, un panou portieră Suzuki, o cutie de viteză Mercedes Benz cu seria R_, o cutie de viteză Honda cu ._, două bucăți halogene ( nu s-a putut stabili marca), un motor BMW TIP N47 U206 cu seria_, un motor Toyota Auris tip ND, 21 amortizoare cu arcuri ( nu s-a putut stabili marca), un invertor Toyota, 10 oglinzi Honda de diferite modele, 15 faruri nu s-a putut stabili marca, 6 triple ( nu s-a putut stabili marca), o servo- frână ( nu s-a putut stabili marca), un rezervor ( nu s-a putut stabili marca), patru cauciucuri prevăzute cu jante ( nu s-a putut stabili marca), un furtun aer de culoare negru, ( nu s-a putut stabili marca), un ventilator de culoare negru ( nu s-a putut stabili marca), două radiatoare de culoare gri ( nu s-a putut stabili marca), un suport motor de culoare gri ( nu s-a putut stabili marca), o punte spate ( nu s-a putut stabili marca), o chiloasă ( nu s-a putut stabili marca), o volantă ( nu s-a putut stabili marca).
Apelanții au depus ca documente justificative de proveniență a mărfurilor menționate în anexa la procesul verbal atacat, facturile: 27 / 05.03.2014 emitent SOLAIS POLSKA PL SP. Z.O.O; 145 / 19.03.2014 emitent S.C. ALUCENTER; 230 / 19.03,2014 emitent AUTO HANDEL CENTRUM; 214 /20.03.2014 emitent P.P.H.U- Dariusz Karpinski; 47 / 20.03.2014 emitent AUTO CHLODNICE LUKASZ PILSC; 27 / 20.03.2014 emitent HANDEL OBWOZNY CZESCIAMI SAMOCHODOWYMI; 58 / 21.03.2014 emitent ANDRZEJ KOWALEWICZ; 64 / 21.03.2014 emitent AUTO OSWIETLENIE DAGMAR; FAS/74/03.2014 emitent KRAMEX TOMASZ KRAMER, traduse în limba română.
Apelanții au arătat prin motivele de apel, că facturile depuse cuprind mai multe piese de cât cele confiscate, indică proveniența licită a bunurilor cumpărate și sunt eliberate pe numele a trei persoane: P. S., C. S. și S. Ș., deoarece aceste trei persoane, au fost împreună în Polonia și au achiziționat mai multe piese second hand.
Tribunalul va înlătura susținerea apelanților, privind dovedirea provenienței licite a bunurilor confiscate, întrucât documentele prezentate nu fac dovada deplină a provenienței licite a acestor bunuri neexistând identitate între bunurile supuse confiscării și bunurile menționate în facturi.
Astfel elementul de suspensie cumpărat conform facturii FAS_, aripa spate Daihatsu, aripă față Daihatsu, capotă Passat conform facturii nr. 145/2014, radiator racire Ford Fiesta, capota de deschidere Ford Focus, faruri spate Renault Thalia, Renault Clio, acoperire aripa față Nissa Qashqoai, Mercedes 124.84 – 95 de culoare albă, Renault Scenic – consolidare sus conform facturii Paragon 64/2014, indicate de apelanți ca fiind bunuri transportate de apelantul petent P. S., nu se regăsesc printre bunurile confiscate.
Așa cum a reținut și prima instanță din răspunsul Centrului Comun de Contact G. la solicitarea intimatei de verificare în bazele de date ale autorităților de frontieră din R. M., a intrărilor și ieșirilor din R. M. a numiților C. S. și S. Ș. în perioada 01.03._14, când au fost eliberate facturile prezentate, în perioada 19-21.03.2014. cei doi se aflau în R. M.. S. Ș. nu a avut nici o intrare sau ieșire din R. M. în perioada supusă verificării, iar C. S. a ieșit de două ori, în data de 12.03.2014 și 26.03.2014, de fiecare dată întorcându-se în cursul aceleiași zile, la interval de câteva ore.
Pentru considerentele expuse apreciind că prin documentele depuse, apelanții nu fac dovada provenienței licite a bunurilor confiscate, în temeiul art. 480 alin. 1 cod de procedură civilă,Tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul Pîrâu S. împotriva Sentinței civile nr. 457 din 17.06.2014, pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul Pîrâu S. împotriva Sentinței civile nr. 457 din 17.06.2014, pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05 Mai 2015.
Președinte, C. M. | Judecător, A. A. | |
Grefier, C. A. |
Red. M.C. 02.06.2015
Tehnored.C.A. 02.06. 2015
6 ex./04.06.2015
Judecător fond: I. B.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 553/2015. Tribunalul VASLUI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 815/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
