Acţiune pentru constatarea nulităţii absolute a unei oferte de donaţie făcută statului
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile într-o cauză având ca obiect constatarea nulităţii absolute a ofertei de donaţie făcute statului de autoarea reclamantei, ci ele trebuie privite în contextul art. 46 alin. (1) - (4) din Legea nr. 10/2001, care vizează actele de înstrăinare realizate de stat către terţe persoane, după preluarea bunurilor imobile în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aşadar, art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu priveşte lato sensu actele de înstrăinare, sfera de aplicare a textului fiind restrânsă doar la constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare făcute de stat către terţi având ca obiect astfel de imobile.
Instanţa de apel a reţinut lipsa intenţiei de a gratifica a autoarei reclamantei, deci lipsa cauzei juridice a contractului de donaţie, iar nu lipsa consimţământului, care reprezintă o condiţie distinctă de validitate a actului juridic civil.
Semnarea ofertei de donaţie, autentificată la notariatul de stat de către autoarea reclamantei, nu conferă automat valabilitate acesteia sub aspectul cauzei juridice, acest fapt având relevanţă doar din perspectiva consimţământului exprimat.
(Decizia nr. 1338 din 10 decembrie 2004 - Secţia a IlI-a civilă)
Prin cererea înregistrată la 18.03.2003 pe rolul Judecătoriei Giurgiu, reclamanta M.M.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria Giurgiu şi Ministerul Finanţelor să se constate nulitatea absolută a ofertei de donaţie autentificată sub nr. 56 din 23.03.1976, privind imobilul situat în Giurgiu, compus din teren în suprafaţă de 411,40 mp.
Prin Sentinţa civilă nr. 1426 din 13.06.2003, Judecătoria Giurgiu a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta Primăria Giurgiu, iar, pe fondul cauzei, a admis acţiunea reclamantei şi a constatat nulitatea absolută a ofertei de donaţie autentificată sub nr. 56 din 23.03.1976 de fostul Notariat de Stat Giurgiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că numita M.M., decedată la 8.11.1996, a cărei succesoare în drepturi şi obligaţii este reclamanta, avea în proprietate un teren situat în Giurgiu, în suprafaţă de 411,40 mp.
Sub presiunea exercitată de fostele autorităţi comuniste preocupate de sistematizarea zonei şi ridicarea de blocuri de locuinţe, constând în ameninţarea intrării cu buldozerele pe proprietatea sa, autoarea reclamantei a fost obligată să semneze oferta de donaţie în discuţie, prin care contrar voinţei sale a declarat că oferă spre donaţie statului român, reprezentat prin Consiliul Popular al Municipiului Giurgiu, imobilul menţionat.
Astfel, din probele administrate rezultă că defuncta M.M. a încheiat oferta de donaţie sub imperiul violenţei exercitate de funcţionarii fostului regim, neexistând consimţământul valabil exprimat al acesteia şi neavând astfel intenţia de a gratifica statul român prin respectiva ofertă de donaţie.
Or, lipsa consimţământului valabil exprimat cumulativ cu inexistenţa intenţiei de a gratifica înseamnă lipsa scopului imediat al actului juridic şi implicit lipsa cauzei ofertei de donaţie.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta Primăria Giurgiu a fost apreciată ca neîntemeiată de prima instanţă, întrucât oferta de donaţie este lovită de nulitate absolută, care nu este supusă termenului general de prescripţie, fiind imprescriptibilă, iar terenul supus sistematizării nu este supus restituirii în natură, art. 9 din Legea nr. 10/2001 statuând şi principiul acordării de măsuri reparatorii.
Prin Decizia civilă nr. 436 din 18.11.2003, Tribunalul Giurgiu a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Ministerul Finanţelor - DGFPJG.
în considerentele deciziei, tribunalul a reţinut că vicierea consimţământului defunctei M.M. nu reprezintă în sine un motiv de nulitate a actului de donaţie pentru a putea statua eventuala nulitate relativă a actului, violenţa psihică constituind doar premisa invocată pentru stabilirea intenţiei de a gratifica sau nu statul român, respectiv pentru stabilirea cauzei actului juridic civil.
Ca element esenţial al actului juridic civil, cauza nu se confundă cu consimţământul şi nici cu obiectul unui asemenea act, aspect ce evidenţiază caracterul său de element independent, de sine stătător, de natură a atrage o sancţiune proprie, respectiv cea a nulităţii absolute.
Tribunalul a menţionat opinia exprimată în doctrină potrivit căreia atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei intenţiei de a gratifica în actele cu titlu gratuit lipseşte un element esenţial al actului juridic civil, iar lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului imediat, astfel că sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute.
Ca atare, fiind vorba de nulitatea absolută a actului de donaţie, acţiunea formulată de reclamantă este imprescriptibilă.
Având în vedere efectul retroactiv al nulităţii actului juridic civil, instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public, în urma anulării donaţiei neexistând nici un act care să justifice trecerea terenului în proprietatea publică a statului, susţinerea apelantei-pârâte fiind din această perspectivă nejustificată.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor - DGFPJG, care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Totodată, recurenta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, prin raportare la dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 46.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recurenta a susţinut că în prezent imobilul este scos din circuitul civil şi aparţine domeniului public al statului, pe teren aflându-se o parcare.
Nu se poate reţine, pretinde recurenta, că autoarea reclamantei nu a avut intenţia de a gratifica statul român, atâta vreme cât ea însăşi a semnat oferta de donaţie care este perfect valabilă, fiind autentificată la notariatul de stat.
Examinând legalitatea deciziei atacate în raport cu criticile formulate şi actele dosarului, Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întemeiată pe dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, Curtea a reţinut că este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză faţă de obiectul acţiunii, care vizează constatarea nulităţii absolute a ofertei de donaţie făcute statului de autoarea reclamantei.
Dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 trebuie privite în contextul art. 46 alin. (1)- (4) din lege, care se referă la actele de înstrăinare făcute de stat către terţe persoane după preluarea bunurilor imobile în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989.
Aşadar, art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu priveşte lato sensu actele de înstrăinare, sfera de aplicare a dispoziţiei legale fiind restrânsă doar la anularea sau constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare încheiate de stat cu terţii, cu privire la imobilele la care s-a făcut anterior referire.
Lipsit de temei legal al hotărârii este şi motivul de casare invocat de recurentă, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, instanţa de apel a reţinut lipsa intenţiei de a gratifica a autoarei reclamantei, deci lipsa cauzei juridice a contractului de donaţie, iar nu lipsa consimţământului, care este o condiţie distinctă de valabilitate a actului juridic civil.
în acest sens, tribunalul în mod corect a constatat că, fiind un element esenţial al actului juridic civil, cauza nu se confundă cu consimţământul, aspect ce evidenţiază caracterul său de element independent, de sine stătător, şi posibilitatea unei sancţiuni proprii, respectiv cea a nulităţii absolute.
Prin urmare, semnarea ofertei de donaţie, autentificată la notarul de stat de către autoarea reclamantei, nu conferă automat valabilitate ofertei acesteia sub aspectul cauzei juridice, împrejurarea având relevanţă în ce priveşte consimţământul exprimat.
Or, aşa cum s-a menţionat, instanţele anterioare au constatat nulitatea absolută a ofertei de donaţie pentru lipsa cauzei, iar nu pentru lipsa consimţământului.
Cât priveşte pretinsa apartenenţă a imobilului în litigiu domeniului public, susţinerea recurentei nu are un suport probator. în acest sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Constituţie, precum şi anexa nr. 1 din Legea nr. 213/1998, care stabilesc bunurile ce alcătuiesc domeniul public al statului.
De altfel, această împrejurare este irelevantă în cauza de faţă, în care obiectul cererii de chemare în judecată nefiind o acţiune în restituirea bunului imobil, ci o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, presupune numai verificarea modului de îndeplinire a normelor edictate de lege la momentul încheierii actului pentru valabilitatea efectelor sale.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea a menţinut ca legală decizia tribunalului şi a respins ca nefondat recursul, în conformitate cu art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
| ← Acţiune pentru constatarea nulităţii absolute a unui contract... | Acţiune pentru constatarea nulităţii absolute a unei decizii... → |
|---|
