Calitate procesuală activă. Cerere de evacuare a unei persoane fizice ce locuieşte ca tolerat
Comentarii |
|
Prin acţiunea civilă reclamantul Consiliul Local, prin direcţia de specialitate, proprietar al unor locuinţe închiriate, a solicitat evacuarea din spaţiul închiriat pârâtei B.D., a pârâţilor C.A. şi C.D.
Instanţele de fond şi de apel au admis acţiunea reclamantului şi au dispus evacuarea pârâţilor C.A şi C.D. din spaţiul de locuit închiriat pârâtei B.D., reţinându-se că pârâta B.D., fiind plecată mai mult timp în străinătate, a permis pârâţilor C.A. şi C.D. să locuiască fără forme legale în spaţiul închiriat.
Pârâţii au motivat recursul în sensul că reclamantul nu are calitate procesuală activă în cauză şi că proprietarul spaţiului de locuit închiriat nu poate solicita evacuarea pârâţilor toleraţi în acelaşi spaţiu, numai chiriaşul având la îndemână o astfel de acţiune.
Recursul a fost respins. Potrivit art. 26 din Legea nr. 114/1996, chiriaşul poate subînchiria locuinţa deţinută, dar numai cu acordul prealabil scris al proprietarului şi în condiţiile stabilite de acesta. De asemenea, potrivit art. 21 lit. k) din Legea nr. 114/1996, persoanele care vor locui cu titularul contractului de închiriere trebuie menţionate în acesta, în lipsa acestei menţiuni ele având calitate de toleraţi, cărora legea nu le oferă un drept locativ propriu; aceste persoane nu pot locui în spaţiul titularului contractului de închiriere şi în lipsa sa decât cu acceptul proprietarului spaţiului de locuit.
în atare condiţii, instanţa de recurs a reţinut că proprietarul spaţiului închiriat poate solicita oricând evacuarea toleratului din spaţiul închiriat, el neavând un drept locativ propriu în raport cu dreptul proprietarului spaţiului închiriat. Pentru aceste motive şi întrucât criticile formulate nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, în baza art. 312 din acelaşi Cod, recursul declarat a fost respins.
Curtea de Apel Galaţi, decizia civilă nr. 429 din 2003
← Calitatea procesuală activă a Parchetului în acţiuni în... | Calitatea procesuală pasivă a statului în acţiunile având... → |
---|