Pensii. Recalculare. Pensii
Comentarii |
|
În motivarea contestatiei se arata ca pensia a fost stabilita la un cuantum mult mai mic decât al altor colegi care au lucrat în aceleasi conditii.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestatiei ca tardive si, în subsidiar, ca neîntemeiate.
Astfel, se arata ca decizia a fost comunicata la 19.03.2009 iar contestatia a fost depusa la instanta la 1.09.2009, deci cu depasirea termenului de 45 de zile de la comunicare prevazut de art.87 din Legea nr.19/2000. Si pe fond se sustine ca prezenta contestatie este neîntemeiata pentru ca pensia a fost corect calculata functie de actele depuse la dosarul de pensie.
În drept, se invoca Legea nr.19/2000, H.G. nr.290/2005 si art.114-119 din Codul de procedura civila.
Analizând actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine ca exceptia tardivitatii formularii contestatiei, exceptie invocata de intimata, este întemeiata si va fi admisa pentru considerentele pe urmatoare. Admiterea acestei exceptii duce la respingerea contestatiei fara a mai fi analizate sustinerile contestatoarei asupra fondului cauzei.
Art.87 din Legea nr.19/2000 prevede ca deciziile emise în aceasta materie pot fi contestate la instanta judecatoreasca competenta în a carei raza teritoriala se afla domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare.
Intimata a depus la dosar borderoul cu care a înaintat la posta pentru comunicare decizia contestatoarei, iar acesta dateaza din 19.03.2009. Contestatoarea nu a depus plicul cu care a primit contestatia si nici nu a facut dovada ca ar fi primit decizia la o alta data decât cea care rezulta din actele depuse de intimata. Ca urmare, contestatia formulata la 1.09.2009, deci mult peste termenul legal de 45 de zile este tardiva si a fost respinsa pentru acest considerent, contestatoarea fiind decazuta din dreptul de a contesta aceasta decizie.
← Pensie. Recalculare. Pensii | Încheieri premergătoare. Cale de atac. Condiţii. Încheierea... → |
---|