Somaţie de plată. Creanţă civilă. Competenţă materială şi teritorială. Procedura de soluţionare. Termenul de plată. Acţiune (cerere) in anulare. Nemotivare
| Comentarii |
|
La termenul de judecată din 29 octombrie 2002 reprezentantul creditorului precizează cererea în sensul că îşi menţine pretenţiile pentru suma de 4 000 USD, restul sumei fiind achitată de debitoare. Aşa fiind, potrivit art. 6 alin. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, urmează a se admite cererea formulată şi precizată în sensul emiterii somaţiei de plată către debitor pentru plata sumei de 4 000 USD.
(Judecătoria Târgu-Mureş, ordonanţa nr. 5601 din 29 octombrie 2002)
Prin cererea formulată de creditorul K.A. în contradictoriu cu debitorul P.K. şi înregistrată la Judecătoria Târgu-Mureş sub nr. 5596/2002 s-a solicitat admiterea cererii şi emiterea somaţiei de plată împotriva debitorului P.K. în sensul obligării acestuia la plata sumei de 8300 USD reprezentând
împrumut nerestituit în sumă de 4000 USD şi penalizări de 4300 USD, cu obligarea debitorului şi la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii s-a arătat că între părţi s-a încheiat un act sub semnătură privată prin care creditorul i-a împrumutat debitorului suma de 4000 USD, urmând ca până la data de 14 aprilie 2002 să îi fie restituită suma de 4280 USD. Din această sumă debitorul a restituit doar 280 USD, rămânând de plată 4000 USD. Părţile au convenit ca, în caz de nerestituire a sumei împrumutate, să se perceapă penalităţi de întârziere de 1 % pe zi. Astfel, la suma de 4000 USD s-au adăugat 4300 USD reprezentând penalităţi de întârziere de 1 % pe zi pentru perioada
14 aprilie - 20 iulie 2002. în susţinerea cererii s-a depus convenţia încheiată de părţi, cererea fiind timbrată cu suma fixă de 300000 lei taxă judiciară de timbru şi 3000 lei timbru judiciar.
Deoarece în timpul procesului debitorul a achitat o parte din pretenţii, creditorul şi-a precizat cererea în sensul că solicită somarea debitorului la plata sumei de 4000 USD, restul fiind achitat.
Prin Ordonanţa nr. 5601/29 octombrie 2002, pronunţată, cu citarea părţilor, în dosarul nr. 5596/
2002 de Judecătoria Târgu-Mureş, s-a admis cererea creditorului, s-a somat debitorul să plătească suma de 4000 USD până la data de 29 noiembrie 2002. De asemenea, debitorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare. Hotărârea s-a dat cu drept de acţiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare cu ambele părţi.
NOTĂ
în speţa de mai sus se pun câteva probleme.
1. Sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, respectiv condiţiile de admisibilitate a somaţiei de plată?
Se observă că între părţi s-a încheiat un act sub semnătură privată prin care K.A. i-a împrumutat lui P.K. suma de 4000 USD, părţile convenind ca, până la data de 14 aprilie
2002, debitorul să îi restituie creditorului suma de 4280 USD. Cum, din această sumă, s-au restituit doar 280 USD, iar părţile au convenit ca, în caz de nerestituire a sumei împrumutate, să se perceapă penalităţi de întârziere de 1% pe zi, la suma nerambursată s-au adăugat 4300 USD (penalităţile pentru perioada 14 aprilie - 20 iulie 2002). Din cele de mai sus rezultă că izvorul creanţei pe care o are creditorul faţă de debitor este un contract de împrumut constatat într-un înscris sub semnătură privată, natura creanţei fiind civilă.
Pe de altă parte, creanţa era certă, deoarece avea o existenţă neîndoielnică, era lichidă, atâta vreme cât ea a fost determinată (se solicită obligarea debitorului la plata sumei de 8300 USD), şi era exigibilă deoarece trebuia achitată până la data de 14 aprilie 2002.
în lumina celor de mai sus rezultă că, în speţă, erau îndeplinite condiţiile legale pentru emiterea unei somaţii de plată împotriva debitorului rău-platnic. Dar, cu privire la suma cerută iniţial de creditor, se observă că, în timpul procesului, urmare a faptului că debitorul a achitat o parte din datorie, creditorul şi-a precizat cererea în sensul diminuării corespunzătoare a creanţei sale (4000 USD). în consecinţă, instanţa a emis, în mod corect, somaţia pentru această sumă, recunoscută de ambele părţi.
2. Care era instanţa competentă material şi teritorial să judece cererea creditorului?
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1 din Ordonanţa nr. 5/2001, competenţa materială în materia
procedurii somaţiei de plată este dată de criteriul unic al naturii creanţei. Astfel, în cazul creanţelor civile, cererea creditorului va fi soluţionată de judecătorie, indiferent de valoarea creanţei. Sub aspect teritorial, în lipsa unor dispoziţii speciale derogatorii, se aplică dreptul comun în materie civilă, respectiv cele prevăzute de art. 5 Cod procedură civilă (domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului).
Cum, în speţă, domiciliul debitorului era situat în raza teritorială a Judecătoriei Târgu-Mureş, în mod corect cererea a fost soluţionată de această instanţă.
3. Cererea creditorului se soluţionează cu sau fără citarea părţilor, în şedinţă publică sau în camera de consiliu?
Astfel, la data introducerii cererii (24 aprilie 2002), Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 fusese adoptată prin Legea nr. 295/2002 care a modificat dispoziţiile art. 4 alin. 2 din Ordonanţă în sensul că “în toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecătorul va dispune citarea părţilor potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată”.
Cum normele de procedură sunt de imediată aplicabilitate, instanţa învestită cu judecarea cererii de mai sus corect a observat că în felul acesta art. 4 alin. 1 era abrogat implicit şi, în consecinţă, a aplicat prevederile art. 4 alin. 2 privind citarea părţilor în toate cazurile, după normele Codului de procedură civilă privind citarea în pricinile urgente. De altfel, ulterior, prin Ordonanţa Guvernului nr. 142/2002 art. 4 alin. 1 a şi fost expres abrogat.
Pe de altă parte, în mod corect a soluţionat cererea şi sub aspectul citării părţilor în şedinţă publică, deoarece, în lipsa unor dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, judecarea acestor cereri se face în şedinţă publică, şi nu în camera de consiliu (cu precizarea că aceasta din urmă, chiar şi atunci când esţe prevăzută special pentru rezolvarea anumitor cereri, ţine de celeritatea soluţionării, şi nu de publicitatea şedinţei.)
De altfel, în cursul procesului debitorul a şi achitat o parte din pretenţii, creditorul precizându-şi, în consecinţă, cererea sa. De această dată citarea părţilor şi-a dovedit eficienţa, în urma explicaţiilor şi lămuririlor date de acestea emiţându-se ordonanţa doar pentru suma ulterior precizată de creditor.
3. Care este termenul până la care debitorul va fi obligat la plata creanţei şi de când începe să curgă acesta?
Socotim deficitară formularea instanţei cum că debitul va fi achitat până la data de 29 noiembrie 2002. Chiar dacă Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 nu prevede obligativitatea stabilirii momentului din care începe să curgă termenul pe care judecătorul îl poate stabili pentru plată, socotim r ecesar ca hotărârea de admitere, în tot sau în parte, pronunţată de instanţă în procedura somaţiei de plată,_ să cuprindă nu numai durata acestui termen, ci şi momentul de la care el începe să curgă. în consecinţă, apare neinspirată utilizarea în practică a unei formule de tipul “somează debitorul să achite până la data de...” fără să se indice momentul de la care începe efectiv să curgă temenul de plată avut în vedere de instanţă, câtă vreme aşa se creează dificultăţi în verificarea modului în care s-au respectat de instanţă prevederile art. 6 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001. în speţă, s-au calculat 30 de zile de la data pronunţării ordonanţei, termen în care debitorul avea obligaţia să achite creanţa.
4. Sub aspect terminologic, la data pronunţării ordonanţei, denumirea corectă era acţiune sau cerere în anulare? Cine poate formula o astfel de cerere?
Deşi prin Legea nr. 295/2002 s-au modificat dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 în sensul schimbării denumirii acţiunii în anulare drept cerere în anulare, instanţa a dat prezenta ordonanţă cu drept de acţiune în anulare, ţinând, totuşi, cont de modificarea termenului în care poate fi formulată o astfel de cerere, respectiv de la 30 de zile la 10 zile, dispusă prin aceeaşi lege. De asemenea, potrivit aceluiaşi text rezultă că împotriva ordonanţei de admitere, în tot sau în parte, poate formula cerere în anulare numai debitorul în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării (în speţă, din formularea instanţei rezultă că prin hotărârea de mai sus acest drept s-a dat în favoarea ambelor părţi). S-a creat în acest fel o inegalitate de tratament juridic între părţi. De ce numai debitorul să poată ataca ordonanţa de admitere a cererii creditorului? Şi dacă cererea creditorului a fost admisă numai în parte, de ce creditorul nemulţumit de soluţie, în condiţiile în care ordonanţa a fost emisă pentru mai puţin decât a cerut el, să nu poată uzita de dreptul de a formula cerere în anulare? în acelaşi sens, în literatura de specialitate, s-a arătat3 că şi creditorul ar putea invoca un interes pentru exercitarea cererii în anulare chiar şi atunci când cererea lui în somaţie de plată a fost admisă în întregime invocând fie nelegalitatea ordonanţei (de exemplu, emiterea ei prin încălcarea normelor imperative de competenţă materială), fie netemeinicia acesteia (de exemplu, prin termenul de plată stabilit de instanţă). în prima situaţie creditorul ar urmări obţinerea unui titlu executoriu invulnerabil, iar în a doua situaţie realizarea plăţii conform cu interesele sale.
Câtă vreme art. 8 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 dispune în mod expres că acest drept îl are debitorul, per a contrario rezultă că în actuala reglementare creditorul nu poate formula cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere, în tot sau în parte (astfel că nici instanţa nu putea acorda un asemenea drept prin dispozitivul ordonanţei).
De lege ferenda, însă, propunem reglementarea dreptului de a formula cerere în anulare şi pentru creditor.
5. Respectă considerentele hotărârii rigorile stabilite de procedură în această materie?
Se observă că instanţa s-a mărginit doar să reţină sumele solicitate şi precizate de creditor, ce anume reprezintă acestea, ce înscrisuri s-au depus la dosar în dovedirea sumelor cerute, şi a concluzionat cu privire la creanţă că este certă, lichidă şi exigibilă, motiv pentru care a admis cererea creditorului. Din păcate, cu greu s-ar putea reţine că hotărârea ar fi motivată (sunt utilizate şi forme incorecte ale unor termeni în privinţa cărora genul gramatical ignoră genul natural - creditor, debitor etc.). Ar fi fost necesar să fie analizate în concret toate condiţiile prevăzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, articol care se cerea şi el menţionat câtă vreme acesta stabileşte condiţiile de admisibilitate a cererii creditorului, dezvoltări care, deşi obligatorii, lipsesc, însă, din hotărâre.
| ← Somaţie de plată. Creanţă civilă. Competenţă materială... | Somaţie de plată. Creanţă civilă. Competenţă materială... → |
|---|
