Testamentul autentic
| Comentarii |
|
Defuncta B.A. a decedat la 9 ianuarie 1969, lăsând ca moştenitori legali pe reclamanţii de rând 1-5, în calitate de nepoţi de soră, şi pe B.S., soţ supravieţuitor. Acesta din urmă a decedat la 6 iulie 1973 şi au rămas ca succesori legali reclamanţii de rând 6-14, în calitate de nepoţi, şi H.T., soţie. Ultima, succesoare a decedat la 2 noiembrie 1983 lăsând ca unică moştenitoare legală pe pârâtaH.E., în calitate de descendentă. Arborele genealogic menţionat are în vedere cronologia evenimentelor menţionate, precum şi enumerarea reclamanţilor conform celor din dosarul Judecătoriei Tg. Mureş.
Prin testamentul autentic nr. 96/1951, defuncta B.A. instituie ca legatar universal pe soţul B.S. şi, întrucât reclamanţii de rând 1 -5 nu sunt moştenitori rezervatari, sunt excluşi de la succesiune şi nici nu pot cere reducţiunea testamentului (art. 841, 843 şi 848 Cod civil).
Prin testamentul din 20 ianuarie 1973, B.S. testează soţiei sale toate bunurile mobile dintr-o cameră şi dependinţe, instalaţiile etc., iar locuinţa va rămâne pe numele şi folosinţa sa, cu menţiunea că este unica lui moştenitoare, însă, acest testament nu este autentificat şi nici nu poate fi considerat olograf, în condiţiile art. 859 Cod civil, fiind dactilografiat şi semnat de testator, soţie şi doi martori. Conform articolului menţionat, testamentul olograf trebuie scris în tot, semnat şi datat de către testator, sub sancţiunea nulităţii. De altfel, din însăşi redactarea testamentului nu rezultă legatul universal în favoarea mamei pârâte H.E., respectiv transferul proprietăţii prin testament, care, în contextul relevat anterior, este nul de drept.
Ca atare, potrivit Legii nr. 319/1944, soţul supravieţuitor, H.T. are o cotă de 1 parte după B.S., iar reclamanţii de rând 6-14, în calitate de nepoţi de frate, respectiv colaterali privilegiaţi, au o cotă globală de 1 parte (art. 669 Cod civil).
Pârâta H.E. s-a prevalat de actul sub semnătură privată (tradus în limba română), prin care mama acesteia a predat unor reclamanţi suma de 5.000 lei, pentru a nu avea nici o pretenţie succesorală după B.S. însă, atare renunţare se referă la mobilier, îmbrăcăminte, articole de uz casnic şi bani, fără a se face vreo referire la imobilul din litigiu. Ca atare, această „convenţie" nu are nici o relevanţă juridică şi nu profită pârâtei, în contextul în care aceasta revendică întregul activ succesoral.
în contextul menţionat, urmează a se admite apelul declarat de reclamanţi şi a se schimba în tot hotărârea atacată, conform art. 296 Cod procedură civilă, în sensul celor ce urmează: se va anula certificatul de moştenitor nr. 17/1996, constatându-se că unicul succesor al defunctei B.A., decedată la 9 ianuarie 1969 este B.S., în calitate de soţ şi legatar universal; se va constata că succesorii legali ai defunctului B.S., decedat la 6 iulie 1973, sunt: H.T., în calitate de soţie, având o cotă de 1 parte şi reclamanţii de rând 6-14 în calitate de colaterali privilegiaţi cu o cotă globală de 1 parte; se va constata că pârâta H.E. este unica succesoare legală a defunctei H.T., decedată la 2 noiembrie 1993, în calitate de descendentă, iar imobilul din litigiu, activul succesoral, face obiectul Legii nr. 10/2001. Cât priveşte pe reclamanta M.I., aceasta a depus la dosar două înscrisuri prin care relevă că nu a declarat apel şi să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, însă fiind vorba de o coparticipare procesuală în cauză, efectele apelului declarat de ceilalţi reclamanţi profită şi sus-numitei, calitatea de comoştenitoare nefiind contestată.
Curtea de Apel Tg. Mureş, decizia civilă nr. 128 din 2 octombrie 2003
| ← Testament. Reducţiunea liberalităţii făcută soţului... | Succesiune. Reprezentare → |
|---|
