Decizia civilă nr. 120/2013. Radiere societate
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 120/2013
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de pârâții SC C. SRL, M. D. V. și M. E., împotriva sentinței civile nr. 3607/2012, pronunțată de T. Specializat C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții R. J. L., R. A. și pârâții O. R.
C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și M. I., apelant, având ca obiect constatare nulitate act.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_ s-au depus la dosar, de către apelanți, concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de_ s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C. EA
Prin sentința civilă nr. 3607/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui Specializat C. s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a reclamanților în ceea ce privește formularea celui de al doilea petit al cererii precizate, având ca obiect radierea înregistrării din registrul comerțului referitoare la stabilirea sediului societății comerciale pârâte SC C. SRL în apartamentul nr. 9 din imobilul situat în C. -N., p-ța M. Viteazu, nr. 25-26, jud. C. ,
S-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanții R. J. L. și R. A. în contradictoriu cu pârâții M. D. V., M. E. și SC
C. SRL și M. I. și ORC de pe lângă Tribunalul Cluj și, în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a actului juridic denumit de pârâții M.
I. și M. E. "DECLARAȚIE";, datat 1 septembrie 2006, prin care acești pârâți au declarat pe proprie răspundere că imobilul situat în C. -N., p-ța M. Viteazu, nr. 25-26, ap. 9, nu are vecini cu pereți comuni.
Au fost obligați pârâții M. D. V., M. E. și M. I., în solidar, la plata către reclamanții R. J. L. și R. A. a sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.
S-a respins, ca rămas fără obiect pe parcursul prezentului litigiu, cel de al doilea petit al cererii precizate, având ca obiect radierea înregistrării din registrul comerțului referitoare la stabilirea sediului societății comerciale pârâte SC C. SRL în apartamentul nr. 9 din imobilul situat în C. -N., p-ța M. Viteazu, nr. 25-26, jud. C. .
Au fost obligați pârâții M. D. V., M. E., M. I. și SC C. SRL la plata către reclamanții R. J. L. și R. A. a sumei de 2065,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1600 lei reprezintă onorariu avocațial și 465,60 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 28 martie 2012, instanța a luat act de renunțarea pârâților M. E. ȘI M. D. V. la judecarea excepției nelegalei timbrări a cererii și a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată.
La solicitarea reclamanților, instanța a încuviințat administrarea următoarelor probe: scrise, a probei cu interogatoriile pârâților M. I., M.
E. (f.84) și M. D. V., în nume propriu și în calitate de administrator al pârâtei SC C. SRL (f.83) și a probei cu declarația martorului BODI EDGAR (f.94).
La solicitarea pârâților M. E., M. D. V. și SC C. SRL,
instanța a încuviințat administrarea următoarelor probe: scrise, a probei cu interogatoriile reclamanților R. J. L. (f.79-82) și R. A. și a probei cu declarația martorei ȘERDEAN L. (f.119).
Nu au putut fi luate interogatoriul pârâtului M. I., care și-a justificat absența la termenul stabilit pentru administrarea acestei probe prin adeverința medicală de la f. 78 și interogatoriul reclamantului R. A., care a lipsit nejustificat la administrarea acestei probe, împrejurare pe care instanța a avut-o în vedere în continuare, în condițiile art. 225 C.proc.civ.
Cu titlu preliminar, tribunalul a avut în vedere faptul că acțiunea introductivă de instanță a fost înregistrată la 24 noiembrie 2010 și are ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice desfășurate între părți în anul 2006 -2011. Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul a reținut că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul
comercial din 1887, ca lege specială și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
Analizând cu prioritate incidența excepției lipsei de interes a reclamanților în ceea ce privește formularea capătului de cerere având ca obiect radierea înregistrării din registrului comerțului cu privire la stabilirea sediului SC C. SRL în C. -N., p-ța M. Viteazu, nr. 25-26, ap. 9, jud. C., tribunalul a reținut că interesul, ca și condiție a acțiunii civile, trebuie să existe în primul rând la momentul formulării cererii și trebuie să subziste pe parcursul întregului proces.
Interesul a fost definit în literatura juridică drept folosul practic urmărit de reclamanți, fiind necesar a fi determinat, legitim, personal, născut și actual.
Reclamanții, persoane fizice, deținători ai apartamentului nr. 8 al imobilului situat în C. -N., p-ța M. Viteazu, nr. 25-26, care are pereți comuni cu apartamentul nr. 9 din același imobil, au afirmat în prezentul litigiu îndreptățirea lor de a li se fi cerut acordul prealabil pentru schimbarea destinației apartamentului nr. 9 din spațiu de locuit în spațiu comercial și pentru stabilirea de către pârâta SC C. SRL a sediului său social în apartamentul nr. 9. Necesitatea unui asemenea acord este prevăzută expres de art. 32 alin. 2 lit. b din HG nr. 773/1998 privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor și are în vedere tocmai dreptul vecinilor unui spațiu cu privire la care se intenționează schimbarea destinației de a se opune acestei schimbări în ipoteza în care aceasta le afectează folosința normală a imobilului în care locuiesc,
inclusiv confortul și liniștea specifice unui imobil rezidențial, spre deosebire de unul destinat comerțului.
Dat fiind faptul că atât la data sesizării instanței, 24 noiembrie 2010, cât și la data invocării excepției lipsei de interes de către pârâții M. E. și M.
D. V., 10 ianuarie 2012, respectiv la data invocării excepției de către pârâta SC C. SRL, 28 martie 2012, spațiul în discuție, ap. nr. 9, avea în continuare destinația de spațiu comercial, iar pârâta SC C. SRL își avea sediul social în acel spațiu, indiferent cine era proprietarul spațiului, reclamanții și-au păstrat îndreptățirea de a solicita radierea acestei înscrieri, excepția lipsei de interes fiind, astfel, neîntemeiată, fiind respinsă ca atare în temeiul art. 1169 din C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 și art. 137 alin.1 C.proc.civ.
Analizând pe fond cererea precizată, tribunalul a reținut cu prioritate faptul că la data de 10 mai 2012 ORC de pe lângă Tribunalul Cluj a dat rezoluția nr. 5. prin care a admis cererea de înregistrare de mențiuni în temeiul căreia s-a înregistrat în registrul comerțului noul sediu social al pârâtei SC C. SRL, în C.
-N., str. Al. V., nr. 26, bl. R1, ap. 30, jud. C. . Prin urmare, la data pronunțării prezentei hotărâri, cel de al doilea petit al cererii precizate, având ca obiect radierea înregistrării din registrul comerțului referitoare la stabilirea sediului societății comerciale pârâte SC C. SRL în apartamentul nr. 9 din imobilul situat în C. -N., p-ța M. Viteazu, nr. 25-26, jud. C., a rămas fără obiect, fiind respins ca atare.
Cât privește primul petit al cererii precizate, tribunalul a avut în vedere faptul că, așa cum rezultă fără niciun echivoc din ordonanța din 27 mai 2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 3504/P/2009 (f.73-74 dosar tribunal), coroborată cu răspunsurile pârâtului M. D. V. la întrebările nr. 2 și 3 din interogatoriu (f.83) și cu răspunsurile pârâtei M. E. la întrebările nr. 1 și 2 din interogatoriu (f.84), pârâții M. I. și M. E.
au întocmit la data de 1 septembrie 2006 înscrisul aflat la f. 105 în dosarul tribunalului, în cuprinsul căruia au declarat, în calitatea lor de proprietari ai ap. 9 al imobilului situat în C. -N., p-ța M. Viteazu, nr. 25-26, că apartamentul respectiv nu are vecini cu pereți comuni. Coroborând aceleași probe scrise, tribunalul a reținut că starea de fapt descrisă de pârâții M. I. și M. E. este nereală, deoarece ap. nr. 9, ai cărui proprietari erau la data de 1 septembrie 2006, are pereți comuni cu ap. nr. 8, în care locuiesc reclamanții. Legea (art. 32 alin. 2 lit. b din HG nr. 773/1998) recunoaște efecte juridice acestei declarații, deoarece o atare declarație suplinește avizele favorabile ale posibililor proprietari / locatari ai locuințelor cu care se învecinează spațiul căruia i se schimbă destinația, din locuință în spațiu comerciale, pe plan orizontal si vertical. În realitate, acest act "Declarație"; a și produs efecte juridice, permițând pârâtului M.
D. V., în calitatea sa de unic asociat și administrator al pârâtei SC C. SRL, să stabilească sediul social al societății comerciale pârâte în ap. nr. 9, fără acordul reclamanților, contrar cerințelor impuse de art. 32 alin. 2 lit. b din HG nr. 773/1998.
Actul juridic unilateral "Declarație";, datat 1 septembrie 2009, a fost întocmit de către pârâții M. I. și M. E., în mod intenționat (deci dolosiv, în condițiile art. 960 C.civ. din 1864), în frauda legii, contrar art. 5 C.civ. din 1864, pentru a eluda o cerințele legale imperative ale art. 32 alin. 2 lit. b din HG nr. 773/1998, fiind astfel lovit de nulitate absolută. În plus, el atestă o situație de fapt nereală, chestiune care a fost analizată și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 3504/P/2009, care a stabilit elementele ilicitului juridic specifice infracțiunii de fals în declarații, prevăzute de art. 292 C.pen., însă a apreciat că, în concret, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracțiuni, aplicând pârâților M. I. și M. E. câte o sancțiune cu caracter administrativ în cuantum de 600 lei și pârâtului M. D. V. o sancțiune cu caracter administrativ în cuantum de pentru instigarea celorlalți
pârâți persoane fizice la săvârșirea faptei mai sus descrise. Lipsa pericolului social specific unei infracțiuni nu înlătură însă caracterul ilicit al conduitei pârâților M.
I. și M. E. și nici nulitatea absolută a actului juridic unilateral respectiv.
Faptul că reclamanții nu au atacat ordonanța de scoatere de sub urmărire penală mai sus arătată nu prezintă nicio relevanță în cauză, deoarece obiectul primului petit al cererii precizate nu este tragerea la răspundere penală a pârâților
M. I. și M. E. ci desființarea, pe cale civilă, prin constatarea nulității absolute, a declarației false. Or, acest element al faptei nu a fost analizat sau soluționat de către organul de urmărire penală prin ordonanța mai sus arătată.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamanți, tribunalul, din coroborarea declarațiilor martorilor BODI EDGAR (f.94) și ȘERDEAN L. (f.119) a reținut că acțiunile frauduloase ale pârâților M. D. V., M. I. și M.
E. de a stabili sediul pârâtei SC C. SRL în ap. nr. 9 din imobilul situat în
C. -N., p-ța M. Viteazu, nr. 25-26, jud. C. au avut drept urmare crearea unui vad comercial al acestei societăți în imobilul cu destinația de locuit situat în
C. -N., p-ța M. Viteazu, nr. 25-26, jud. C. . Acest vad comercial a antrenat prezența unor clienți ai SC C. SRL în imobilul respectiv, care, prin acțiunile lor de a suna la ușa reclamanților pentru a le solicita informații despre societatea comercială pârâtă, au creat reclamanților un disconfort pe care aceștia nu l-ar fi suferit în ipoteza în care pârâții persoane fizice, acționând cu respectarea dispozițiilor legii, ar fi stabilit sediul SC C. SRL într-un alt imobil, ca urmare a neobținerii avizului reclamanților pentru modificarea destinației ap. nr. 9 din spațiu de locuit în spațiu comercial.
În speță se conturează, așadar, elementele răspunderii civile delictuale a pârâților persoane fizice în conformitate cu art. 998 C.civ.: fapta ilicită - stabilirea sediului social al pârâtei SC C. SRL cu încălcarea legii, prejudiciul - disconfortul suferit de reclamanți, culpa - dolul pârâților persoane fizice, mai sus descris și raportul de cauzalitate - fapta ilicită reprezintă o condiție sine qua non pentru producerea disconfortului și nu există niciun alt element de fapt care să fi influențat producerea urmării prejudiciabile.
Cât privește intensitatea disconfortului și adecvarea daunelor morale solicitate de reclamanți la condițiile concrete ale speței, tribunalul a apreciat că suma solicitată de reclamanți, 20.000 lei, este excesivă. T. a avut în vedere faptul că situația de fapt care a generat disconfortul a durat aproximativ 5 ani, însă reține și faptul că urmările faptei ilicite - atingerile aduse liniștii și confortului traiului zilnic al reclamanților - au avut o intensitate relativ redusă, clienții pârâtei SC C. SRL limitându-se la a solicita informații despre orarul de funcționare al acesteia și despre administrator, în intervale scurte de timp. În consecință, tribunalul a apreciat fondate pretențiile reclamanților pentru acordarea de daune morale în limita sumei de 5000 lei, admițând în parte cererea și obligând pârâții M. D. V., M. E. și M. I., în solidar conform art. 1003 C.civ. din 1864, la plata către reclamanții R. J. L. și R.
A. a acestei sume.
La stabilirea daunelor morale, tribunalul nu a putut avea în vedere celelalte fapte ale pârâtului M. D. V. (montarea unei camere de luat vederi, montarea unui reflector), deoarece nu s-a făcut dovada vreunei legături între aceste acțiuni ale pârâtului M. D. V. și activitatea sa de administrator al pârâtei SC C. SRL. În mod similar, instanța nu a putut analiza în prezenta cauză nici starea conflictuală existentă între reclamanți și pârâții persoane fizice, deoarece acest aspect excede atât limitelor sesizării instanței specializate, cât și competenței sale materiale.
Având în vedere prevederile art. 276 C.proc.civ., admiterea în parte a pretențiilor reclamanților și culpa procesuală a pârâților, care, prin conduita lor, i-
au determinat pe reclamanți să inițieze prezentul demers judiciar, instanța i-a obligat pe pârâții M. D. V., M. E., M. I. și SC C. SRL la plata către reclamanții R. J. L. și R. A. a sumei de 2065,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1600 lei reprezintă onorariu avocațial și 465,60 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții M. D., M.
E. și SC C. SRL
solicitând admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr._ pronunțată în ședința publică din data de 3 octombrie 2012. cu consecința modificării în parte a hotărârii judecătorești atacate în sensul respingerii petitului III al cererii de chemare în judecată privind acordarea de daune morale.
În dezvoltarea motivelor de apel, au arătat apelanții că, astfel cum rezultă din ansamblul probator existent la dosarul cauzei, reclamanții nu au făcut dovada vreunui prejudiciu real, relațiile conflictuale dintre părți fiind întreținute în fapt de către aceștia.
Nu au contestat în nici unul dintre momentele procesuale faptul că numiții
M. E. și M. loan au întocmit înscrisul denumit Declarație la data de 1 septembrie 2006, din care rezultă faptul că sunt proprietarii apartamentului nr. 9 al imobilului situat în mun. C. -N., P-ța M. V., nr. 25-26 și faptul că acest apartament nu are pereți comuni cu apartamentul nr. 8, aflat în proprietatea reclamanților.
Apreciază ca extrem de relevant în soluționarea echitabilă a prezentului apel și faptul că reclamanții au urmărit practic, prin declanșarea prezentului litigiu, obținerea unui folos material injust, respectiv obținerea sumei de 20.000 de lei reprezentând daune morale, adică exact cuantumul sumei la care aceștia au fost obligați de către Primăria C. - N. .
Consideră că nu sunt întrunite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii pârâților, astfel cum pretind reclamanții: cu atât mai mult nu se poate vorbi despre existenta unei răspunderi civile delictuale în condițiile art. 998-999 din Codul Civil ( 1.357 - 1.371 din Noul Cod Civil) care consacră regula de principiu potrivit căreia obligația de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine direct și nemijlocit autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Acest principiu presupune ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulată a condițiilor sau elementelor constitutive ale acesteia, constând într-un raport Juridic de obligații ce izvorăște dintr-o faptă ilicită si prejudiciabilă.
În planul dreptului civil, fapta ilicită si prejudiciabilă este lipsită de orice efect sau importantă daca prin ea nu s-a cauzat un prejudiciu altei persoane chiar dacă este urmarea încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.
Conform principiului înscris în art. 1.169 "vechiul Cod civil, victima faptei ilicite este ținută să facă dovada prin orice mijloc de probă a existenței celor patru condiții ale răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa sau vinovăția autorului faptei ilicite.
Ori, atâta timp cât reclamanții nu au dovedit existenta nici uneia dintre condițiile enumerate anterior, apreciază că acordarea de daune morale în cuantum de 5000 de lei nu este justificată.
Reclamanții au înțeles să formuleze plângere la O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj abia în anul 2011. în pofida faptului că activitatea societății comerciale S. "C. " S.R.L a început în anul 2006, chestiune de fapt care intră într-o contradicție evidentă cu "asa zisele vizite" ale clienților firmei în apartamentul reclamanților.
Instanța de fond a reținut că " stabilirea sediului societății comerciale în apartamentul nr. 9 din mun. C. -N., P-ța Minai V., nr. 25-26, jud. C., a avut drept urmare crearea unui vad comercial al acestei societăți în imobilul cu destinația de locuit" situat la aceeași adresă.
Apreciază ca nefondată reținerea instanței de fond în sensul că acest vad comercial a antrenat prezenta unor clienți ai societății la ușa reclamanților pentru a le solicita informații despre aceasta, " fapt care a creat reclamanților-intimați un disconfort pe care nu l-ar fi suferit în ipoteza în care pârâții ar fi acționat cu respectarea dispozițiilor legii, stabilind sediul într-un alt imobil, ca urmare a neobținerii avizului acestora pentru modificarea destinației apartamentului nr. 9 din spațiu de locuit în spațiu comercial".
Însăși instanța de fond a reținut faptul că disconfortul produs, respectiv atingerile aduse liniștii si confortului traiului zilnic al reclamanților intimați au avut o intensitate relativ redusă, "clienții limitându-se la a solicita informații despre orarul de funcționare al societății și despre administrator, în intervale scurte de timp".
Cu toate acestea, apreciază că existenta acestui disconfort nu a fost probată, instanța de judecată luând în considerare doar declarația martorului Bodi Edgar si pornind exclusiv de la premisa că stabilirea sediului social al societății comerciale în apartamentul nr. 9 s-a realizat fără acordul reclamanților, contrar cerințelor impuse de art. 32 alin. 2 lit. b din HG nr. 773/1998 privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor.
Subliniază faptul că toată perioada cât societatea și-a desfășurat activitatea la adresa menționată anterior, familia R. nu avea sonerie, așadar clienții societății nu aveau cum să provoace deranjul prin sunatul la sonerie. De asemenea, administratorul M. D. V. avea afișat orarul de funcționare al societății comerciale, precum și numărul de telefon la care putea să fie contactat, iar încasările cheltuielilor de bloc se efectuau la imobilele pe care le administra acesta, nu la sediul societății. ( chestiune de fapt care este probat prin planșele
fotografice care au fost depuse spre vedere și în fața instanței de fond).
De altfel, din declarația martorei Serdean L. rezultă că practic nu a existat un deranj din partea clienților societății, aceasta menționând faptul că nu a văzut clienți să intre în apartamentul reclamanților. în condițiile în care este și pensionară și a avut posibilitatea să observe această împrejurare.
Astfel cum rezultă și din interogatoriul luat pârâtului M. D. V., respectiv din răspunsul dat la întrebarea nr. 4, ia sediul societății comerciale în medie venea un client / zi, activitatea desfășurându-se cu precădere pe teren.
În speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâților, persoane fizice în concordanță cu dispozițiile art. 998 - 999 din vechiul Codul civil, respectiv nu există prejudiciul suferit de intimații reclamanți.
Fapta ilicită constând în stabilirea sediului social la adresa menționată mai sus al societății comerciale S. C. -S. fără acordul intimaților reclamanți și culpa pârâților nu a fost contestată (fapt care rezultă și din răspunsul dat de către aceștia la interogatoriu).
Nu s-a dovedit existența urmării prejudiciabile, ca atare nu poate fi vorba de antrenarea răspunderii civile delictuale ale apelanților - pârâți.
Proba condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie revine victime; faptei ilicite care solicită obligarea autorului prejudiciului la reparare. Fiind reclamant în proces, conform principiului înscris în art. 1169 vechiul Cod civil, victima este ținută să facă dovada existentei celor patru condiții ale răspunderii civile delictuale:
Practica judiciară definește prejudiciul ca acele rezultate dăunătoare, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane.
Conform art. 998 - 999 din vechiul Cod civil, răspunderea civilă intervine numai în cazul in care există un prejudiciu ce trebuie, potrivit legii, să fie reparat. Așadar, examinarea răspunderii civile urmărește determinarea cazurilor șl condițiilor în care o persoană poate pretinde repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat.
În planul dreptului civil, fapta ilicită si culpabilă este lipsită de orice
importantă si efect dacă prin ea nu s-a cauzat un prejudiciu altei persoane, în acest sens s-a arătat în practica judiciară că " oricât de condamnabilă ar fi o faptă ilicită și oricât de gravă ar fi culpa autorului răspunderea civilă delictuală nu poate interveni decât dacă, prin fapta ilicită șl culpabilă, s-a cauzat un prejudiciu cuiva". Mai mult decât atât, răspunderea civilă delictuală se reduce la repararea pagubelor cauzate. Ori, situația descrisă nu cade în sfera de incidență al antrenării răspunderii civile.
Așadar, prejudiciul este nu numai condiția răspunderii, dar și măsura ei, în sensul că autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat.
Prejudiciul este condiția esențială și necesară a răspunderii civile delictuale, de sine stătătoare, fără de care aceasta nu poate fi antrenată.
În lipsa unui prejudiciu, nu suntem în prezența răspunderii civile delictuale; atâta vreme cât o persoană nu â fost păgubită, ea nu are dreptul de a pretinde nici o reparație, deoarece nu poate face dovada unui interes, "pas d"interet, pas d"action";.
Având în vedere că nu s-a creat nici un prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial, în speță solicitându-se daune morale, conform principiului echității nu se poate vorbi despre un prejudiciu moral.
Atâta timp cât nu s-au produs consecințe dăunătoare neevaluabile în bani și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale, fără conținut economic, soluția justă este aceea de respingere a cererii de chemare în judecată privind acordarea de daune morale.
Împrejurarea că fapta ilicită reprezintă o condiție sine qua non pentru producerea așa zisului disconfort poate să fie reținută fără nici o îndoială, dar nu si în prezenta speță.
O altă chestiune pe care o critică este aspectul reținut de către instanța de fond în sensul că " nu există nici un alt element de fapt care să fi influențat producerea urmării prejudiciabile", ignorând că pârâții au fost persoanele care au dorit soluționarea pe cale amiabilă a oricărui diferend ivit între părțile litigante.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată, intimații - reclamanți au făcut referire la " limitări a libertății de a trăi în liniște ", ignorând faptul că. în realitate dânșii sunt cei care creează probleme si mențin starea conflictuală. sens în care pârâții au și depus la dosarul cauzei copie după referatul din 18 noiembrie 2011 efectuat în dosarul nr. 1441/P/2011 prin care s-a propus neînceperea urmăririi penale și aplicarea amenzii în cuantum de 200 de lei făptuitorului Fărcaș M. care se afla în incinta locuinței reclamanților, instigat fiind de către intimați.
În sensul celor arătate mai sus, înțeleg să depună în probațiune sesizările efectuate de către vecinii imobilului în vederea accentuării atitudinii părții adverse pe toată perioada cât societatea comercială în discuție își desfășura activitatea la adresa din P-ța Minai V., nr. 25-26, jud. C. .
Numitul M. D. V. a luat toate măsurile necesare în vederea unei bune administrări al imobilului, fapt care de altfel a și fost dovedit în fața primei instanțe de judecată.
Adresele către Primăria Cluj-Napoca au fost efectuate atât pentru asigurarea bunului mers al administrării imobilului, respectiv asigurarea curățeniei si a tuturor activităților specifice acesteia, cât si pentru protejarea locatarilor.
În privința montării camerei de luat vederi și a unui reflector în fața ușii sediului societății, în mod corect instanța de fond nu a luat în considerare aceste împrejurări, nefăcându-se dovada vreunei legături între acestea și activitatea numitului M. D. V. în calitate de administrator.
În schimb, este oportună analiza stării conflictuale dintre părțile litigante sub aspectul daunelor morale acordate, acest aspect neexcedând limitelor sesizării instanței specializate, astfel cum a reținut aceasta.
La întrebarea nr. 10 din interogatoriu adresat reclamantei R. E. prin care i s-a solicitat să arate care sunt motivele pentru care a sesizat O. R.
C. de pe lângă Tribunalul Cluj abia după trei ani de la data înființării societății comerciale, aceasta a arătat faptul că abia atunci "si-a dat seama că în apartamentul nr. 9 își desfășoară activitatea o societate comercială".
Raportat la aceste răspunsuri, consideră pârâții ca evidentă si dovedită lipsa prejudiciului; drept urmare soluția echitabilă care se impune este aceea de respingere a petitului privind acordarea de daune morale. Aprecierea pârâților este că nenumăratele deranjuri cauzata reclamanților sunt simple afirmații care nu au fost probate prin nici un mijloc de probă.
în probațiune depun sesizările efectuate de către locatarii imobilului, planșe fotografice relevante pentru dovedirea atitudinii intimaților-reclamanți față de locatari.
Își rezervă dreptul de a solicita orice arfe probe a căror administrare ar fi considerată necesară în urma dezbaterilor;
În drept s-au invocat dispozițiile: art. 282, art. 284, art. 287-289, art.292, 295, 296, 298 din vechiul Cod pr.civ., art. 998-999, art. 1.169 din vechiul Cod civil.
În apărare, reclamanții intimați R. J. L. și R. A. au formulat întâmpinare
solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și în consecință menținerea sentinței civile nr.3607/2012 ca temeinică si legală cu obligarea apelanților la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în apel, conform chitanței anexate (filele 21-29).
Examinând apelul declarat în cauză, pin prisma motivelor invocate, C. ea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Ca o chestiune prealabilă, C. ea constată că nu se apelează soluția instanței de fond prin care s-a constatat nulitatea absolută a absolută a actului juridic denumit "declarație"; din_, ci critica adusă în atenția instanței de apel vizează exclusiv soluția dată de prima instanță petitului de acordare a daunelor morale, sens în care se solicită schimbarea în parte a sentinței apelate cu consecința respingerii acestui petit.
Contrar celor susținute prin apelul declarat, C. ea constată că obligarea apelanților la plata de daune morale este justificată.
Astfel, actul juridic denumit "declarație"; din_, prin care M. I. și
M. E. au declarat, în calitatea lor de proprietari ai ap. 9 al imobilului situat în C. -N., str. M. Viteazu nr. 25-26, că apartamentul respectiv nu are vecini cu pereți comuni, a stat la baza înregistrării, la Registrul C., a sediului social al apelantei SC C. SRL. În privința acestui act, prima instanță a constatat nulitatea absolută, soluție neapelată, intrând, astfel, în autoritate de lucru judecat, apreciind că acesta a fost întocmit în mod intenționat în frauda legii, contrar art. 5 cod civil din 1864, pentru a eluda cerințele legale imperative ale art. 32 alin. 2 lit. b din HG nr. 773/1998.
Este evident că, așa cum corect a reținut și prima instanță, prin manevrele frauduloase ale pârâților M. D. V., M. I. și M. E. de a stabili sediul social al SC C. SRL la ap. 9, învecinat cu cel al reclamanților- intimați, s-a creat un vad comercial în imobilul cu destinația de locuit din P-ța M. Viteazu nr. 25-26, în care locuiesc și reclamanții. Ca urmare a acestui fapt, reclamanților li s-a creat in disconfort psihic, rezultând din depozițiile martorilor audiați în primă instanță că zilnic, numeroase persoane care solicitau informații despre societatea pârâtă, sunau la ușa reclamanților (depozițiile martorilor Bodi Edgar G. -fila 94, Șerdean L., din care rezultă că aceasta a văzut în curtea imobilului, mai multe persoane care întrebau despre societatea apelantă și pe care le-a direcționat la etajul respectiv-fila 119).
Susținerea apelanților în sensul că, la sediul societății, era afișat orarul de funcționare, este contrazisă de planșele fotografice depuse la filele 26-29.
Astfel cum corect a reținut prima instanță, acest disconfort nu ar fi existat dacă apelanții respectau dispozițiile legale și stabileau sediul social la un alt imobil, astfel încât, contrar susținerilor din apel, C. ea constată pe deplin dovedită fapta ilicită și prejudiciabilă.
Faptul că reclamanții nu au formulat plângere la O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj decât în anul 2011 nu are nici o relevanță în privința existenței condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, după cum sunt lipsite de relevanță și neînțelegerile constante dintre părți.
Prin urmare, C. ea constată că reclamanții au dovedit, potrivit art. 1169 Cod civil, îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 998-999, apelanții nefăcând dovada contrară prin nici un mijloc de probă dintre cele solicitate și administrate la prima instanță.
În privința cuantumului daunelor morale, C. ea constată că suma acordată de prima instanță, de 5.000 lei cu acest titlu este una rezonabilă, în condițiile în care s-a reținut că disconfortul creat a fost de o intensitate relativ redusă, clienții SC C. SRL limitându-se la a solicita informații despre orarul de funcționare al societății și despre administratorul acesteia.
În consecință, pentru considerentele expuse anterior, C. ea constată că apelul formulat este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de M. D., M. E., SC C. SRL, împotriva sentinței civile nr. 3607/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui Specializat C., pe care o menține în întregime. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
R. -R. D.
Judecător,
M. D.
Grefier,
M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
7 ex./_
Jud.fond: F. -Iancu MOȚU
| ← Încheierea civilă nr. 323/2013. Radiere societate | Sentința civilă nr. 1147/2013. Radiere societate → |
|---|
