Decizia civilă nr. 5927/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5927/2013

Ședința publică de la 23 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.

Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC E. F. S., împotriva sentinței civile nr. 442/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N., în contradictoriu cu OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD și D. G.

A F. P. A J. B. N., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa

părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul

art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că - în baza art. 237 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 3, 299 și urm. C. Pr. Civ., că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Pârâta SC E. F. S. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 442/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N. solicitând modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurenta arată că neîndeplinirea obligației de depunere a dovezii deținerii spațiului pentru sediul social s-a datorat unei erori, întrucât la data citării nu se afla reprezentantul societății sau vreo persoană la sediul social, și a îndeplinit între timp toate obligațiile prevăzute de lege, iar sancțiunea dizolvării nu este justificată raportată la circumstanțele concrete ale cauzei.

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Recurenta nu a îndeplinit obligațiile prevăzute de art.21 lit.a și 22 alin.1 din Legea 26/1990 respectiv să-și actualizeze datele cu privire la sediul social al societății, astfel că T. B. -N. a făcut aplicarea art.237 alin.1 lit.c din Legea 31/1990 și a dispus dizolvarea societății.

Potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, susținerile recurentei nu sunt justificate pentru că cererea de chemare în judecată a fost trimisă la sediul social al societății, administratorul semnând de primire

și fiind astfel încunoștințat de solicitarea ONRC și de lipsa actualizării datelor privind sediul social.

Totuși, în data de 21 martie 2013 s-a încheiat contractul de comodat prin care societatea a obținut folosința apartamentului, apartament în care și-a desfășurat tot timpul activitatea și a înregistrat acest contract la ORC de pe lângă T. B. -N. conform certificatului de la f.4.

Având în vedere acest aspect, Curtea va aprecia recursul ca fiind fondat și în conformitate cu art.312 C.pr.civ., îl va admite, apreciind că nu se justifică dizolvarea societății raportat la faptul că aceasta și-a desfășurat tot timpul activitatea în acest spațiu și că la momentul de față sunt îndeplinite obligațiile stabilite de Legea 26/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC E. F. S., împotriva sentinței civile nr. 442/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -

N., pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul ONRC București prin ORCT B. -N. .

Dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul C. . Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M.

D. R. R.

D.

L.

U.

M.

T.

red.RRD/AC 2 ex. - _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5927/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)