Încheierea civilă nr. 1349/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA C I V I L Ă Nr. 1349/2013
Ședința camerei de consiliu din 19 iunie 2013
T. format din:
PREȘEDINTE: P. | I. | |
GREFIER: G. | A. | G. |
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-
NĂSĂUD
împotriva pârâtei S. G. B. S.
, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la data de 17 aprilie 2013 pârâta a depus la dosar întâmpinare cu acte anexă din care rezultă demersurile efectuate în vederea prelungirii valabilității sediului social.
La data de 23 aprilie 2013 reclamantul a depus la dosar, prin registratura instanței, o cerere de renunțare la judecarea cererii de dizolvare.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță în dosarul cu nr. de mai sus, petentul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin O. R. C. de
pe lângă T. B. -N. a chemat în judecată pe pârâta S. G. B. S. , solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990, să dispună dizolvarea pârâtei.
În motivarea cererii, reclamantul arată că din evidențele R. comerțului, ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, rezultă că pârâta nu și-a actualizat datele cu privire la sediul societății și condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească, fapt care atrage dizolvarea societății, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O. ui Național al R. C. .
Reclamanta mai arată că din cuprinsul art. 21 lit. b) coroborat cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul societății, sunt cunoscute de către pârâtă încă de la înființare. Cu toate acestea pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la O.
R. C., astfel încât Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița- Năsăud este nevoit să solicite dizolvarea potrivit art. 237 alin. 1 lit.";a"; din Legea nr. 31/1990.
Pentru termenul de judecată din 19 iunie 2013, reclamanta a depus un înscris, prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecată, întrucât societatea pârâtă a depus la registrul comerțului dovada prelungirii valabilității sediului, înregistrată la registrul comerțului în baza rezoluției directorului ORC BN sub nr. 3707/_ .
Având în vedere prev. art. 406 C.pr.civ, instanța urmează să dea eficiență acestui act procesual de dispoziție.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul disp. art. 406 Cod procedură civilă,
Ia act de renunțarea la judecata cererii de dizolvare formulată de reclamanta
OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin O. R. C.
de pe lângă T. B. - N.,
cu sediul în municipiul B., str. M. nr. 2, județul
B. N., împotriva pârâtei S. G. B. S. , cu sediul în localitatea B., str. I. H., nr. 4, ap.9, județul B. N., înmatriculată în Registrul C. sub nr. J_, CUI 24898899.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
P. I. | G. | A. | G. |
← Sentința civilă nr. 3141/2013. Dizolvare societate (registrul... | Încheierea civilă nr. 5796/2013. Dizolvare societate... → |
---|