Încheierea civilă nr. 1490/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 1490/2013

Ședința camerei de consiliu din 10 Iulie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V. GREFIER T. E.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

împotriva pârâtei S. G. C. S., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că petentul a depus la dosar, la_, o cerere de renunțare la judecarea cererii de dizolvare.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constatând că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților, reține cauza în pronunțare.

Deliberând constată:

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la această instanță în dosarul cu nr. de mai sus, petentul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD a

chemat în judecată pe pârâta S. G. C. S., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990, să dispună dizolvarea pârâtei.

În motivarea cererii, reclamantul arată că din evidențele R. comerțului, ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social, fapt care atrage dizolvarea societății, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a

O. ui Național al R. C. .

Petentul mai arată că din cuprinsul art. 21 lit. a) coroborat cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, obligația de actualizare a datelor cu privire la administratorul/administratorii societății și condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de către pârâta încă de la înființare. Cu toate acestea pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului, astfel încât Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud este nevoit să solicite dizolvarea potrivit art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990.

Pentru termenul de judecată din 10 iulie 2013, petentul a depus un înscris, prin care a arătat că, întrucât societatea pârâtă a depus la registrul comerțului dovada prelungirii valabilității sediului social, înregistrată la registrul comerțului în baza rezoluției directorului ORC BN sub nr. 3794/_, înțelege să renunțe la judecată.

Având în vedere prev.art. 406 Noul C.pr.civ, instanța urmează să dea eficiență acestui act procesual de dispoziție.

1

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul disp. art. 406 Noul Cod procedură civilă,

Ia act de renunțarea la judecata cererii de dizolvare formulată de reclamant

OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin O. R. C.

de pe lângă T. B. - N.,

cu sediul în municipiul B., str. M. nr. 2, județul

  1. N., împotriva pârâtei S.C. G. C. S., cu sediul în localitatea B., str. P. C.

    , nr. 3, sc. C, ap. 83, județul B. N., înmatriculată în Registrul C. sub nr. J_, CUI 17689946.

    Executorie.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 10 iulie 2013.

    PREȘEDINTE, GREFIER,

  2. V. T. E.

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1490/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)