Încheierea civilă nr. 483/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 8094/112/2012
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 483/2013
Ședința camerei de consiliu din 12 martie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător GREFIER: T. E.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii comerciale formulate de reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-
NĂSĂUD împotriva pârâtei S. R. CARPATINĂ S., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că, pârâta a depus la dosar, dovada prelungirii valabilității sediului social iar, pentru termenul din 12 martie 2013, petentul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecarea cererii de dizolvare.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constatând că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță în dosarul cu nr. de mai sus, petentul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-
NĂSĂUD a chemat în judecată pe pârâta S. R. CARPATINĂ S., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit.";c "; din Legea nr. 31/1990, să dispună dizolvarea pârâtei.
În motivarea cererii, reclamantul arată că din evidențele R. comerțului, ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, rezultă că pârâta nu are sediul social cunoscut, sediul acesteia fiind expirat, fapt care atrage dizolvarea societății, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O. ui Național al R. C. .
Petentul mai arată că din cuprinsul art. 21 lit. a) coroborat cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății și condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de către pârâtă încă de la înființare. Cu toate acestea pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului, astfel încât Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud este nevoit să solicite dizolvarea potrivit art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990.
Pârâta, legal citată a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud dovada prelungirii valabilității sediului social, înregistrată în baza rezoluției directorului ORC de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud sub nr. 609 din _ , astfel că petenta prin cererea de la dosar fila 9 înțelege să renunțe la judecarea cauzei.
Având în vedere prev.art.246 C.pr.civ, instanța urmează să dea eficiență acestui act procesual de dispoziție.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Ia act de renunțarea la judecata cererii formulate de petentul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în
municipiul B., str. M., nr. 2, județul B. -N. împotriva pârâtei S. R. CARPATINĂ S., cu sediul în localitatea R., str. ---, nr. 896, sc.--, etaj --, ap.--, județul B. -N., înmatriculată în Registrul C. sub nr. J06/1081/2007, CUI 22692298.
Cu drept de recurs în termen de l5 zile de la comunicare.
Soluționată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. V. T. E.
← Sentința civilă nr. 2347/2013. Dizolvare societate (registrul... | Sentința civilă nr. 4306/2013. Dizolvare societate (registrul... → |
---|