Decizia civilă nr. 25/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 25/2013

Ședința publică din data de 7 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. RUS

A. -I. A. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea - pârâtă SC Ș. I. SRL H., împotriva deciziei civilă nr. 5551 din_, pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu intimata D. G. a F.

P. a J. S., intimatul-reclamant Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj și intimatul-lichidator SC Ș. I. SRL H. prin lichidator judiciar L.

M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul contestatoarei- pârâte SC Ș. I. SRL H., administrator Pop Iosif, lipsă fiind intimata

D. G. a F. P. a J. S., intimatul-reclamant Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj și intimatul-lichidator SC Ș. I. SRL H. prin lichidator judiciar L. M. . Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, în recurs.

Contestatoarea- pârâtă SC Ș. I. SRL H. a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Intimatul-lichidator SC Ș. I. SRL H. prin lichidator judiciar L. M. a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 317 și urm., 320 Cod pr. civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece contestația în anulare. Curtea a comunicat un exemplar din întâmpinare reprezentantului contestatoarei- pârâte SC Ș. I. SRL H., administrator Pop Iosif. Curtea pune în discuție excepția lipsei calității de reprezentare formulată de intimatul-

lichidator SC Ș. I. SRL H. prin lichidator judiciar L. M., prin întâmpinare. Reprezentantul contestatoarei- pârâte SC Ș. I. SRL H., administrator Pop Iosif solicită respingerea excepției, întrucât apreciază că poate formula cereri în numele societății, deși lichidatorul contestă calitatea sa deoarece are are interese contrare. Mai arată că nu și-a putut face apărarea, întrucât factorii poștali nu i-au comunicat actele la timp, respectiv nu a putut face dovada la prima instanță că actele financiare anuale au fost depuse în termen.

Curtea, reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității de reprezentant.

C U R T E A :

Prin decizia civilă nr. 5.551 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj s-a anulat recursul declarat de pârâta SC Ș. I. SRL H., JUD.

  1. împotriva sentinței civile nr. 3.466 din 19 august 2010 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. pe care a menținut-o în întregime. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că recursul împotriva sentinței civile nr. 3466/_ pronunțate de

    1

    Tribunalul Sălaj a fost declarat de SC Ș. I. SRL, prin administratorul statutar, Pop Iosif.

    Din extrasul de la Registrul C. de pe lângă Tribunalul Sălaj, depus la fila 9 dosar recurs, rezultă, însă că SC Ș. I. SRL se află sub incidența Legii nr. 85/2006, fiind deschisă procedura simplificată de insolvență, sens în care a fost numit lichidator judiciar L. M. . Având în vedere dispozițiile art. 3 pct. 28 și 47 din Legea nr.85/2006, Curtea a dispus citarea lichidatorului judiciar cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să își însușească recursul declarat de societate, prin administratorul statutar.

    1. M., în calitate de lichidator judiciar, a precizat însă că nu este oportună declararea căii de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 3466/_ pronunțate de Tribunalul Sălaj, rezultând din această poziție procesuală că nu își însușește recursul declarat de administratorul statutar, administrator care nu mai poate reprezenta societatea. Prin urmare, Curtea a constatat că, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a înțeles să își însușească recursul, acesta este nul, potrivit dispozițiilor art. 316 rap. la art. 161 Cod procedură civilă.

      Împotriva acestei decizii, contestatoarea - pârâtă S.C. Ș. I. S.R.L. H. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate, întemeiată pe dispozițiile art. 317 C.pr.civ.

      În susținerea contestației în anulare, contestatoarea a arătat că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs referitoare la viciile în procedura de citare în primă instanță și în cea de comunicare a sentinței recurate, fiind astfel în imposibilitate de a formula apărări. De asemenea, în mod greșit s-a reținut lipsa calități de reprezentant a d-lui Pop Iosif, deși recursul este suspensiv de executare, iar în baza acestui efect, trebuia să fie suspendată sentința recurată până la cercetarea temeiurilor invocate în recurs, iar în situația suspendării sentinței recurate, reprezentantul legal ar fi fost dl. Pop Iosif, administrator statutar și nicidecum lichidatorul judiciar. În final, contestatoarea a precizat că sentința este rezultatul unei greșeli comise de O.R.C. S.

      , însă instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.

      Intimata S.C. Ș. I. S.R.L. H. prin lichidator judiciar L. M. a depus întâmpinare

      în cauză prin care a solicitat respingerea contestației în anulare formulată de Pop Iosif ca fiind formulată de o persoană care nu are calitatea de reprezentare și nici drept de semnătură pentru debitoarea S.C. Ș. I. S.R.L. și menținerea deciziei civile nr. 5551/_ a Curții de Apel Cluj ca fiind temeinică și legală. În susținere, intimata a arătat că debitoarea este în procedura simplificată a insolvenței din data de_, iar reprezentantul legal al acesteia este lichidatorul judiciar, respectiv d-na L.

    2. conform rezoluției O.R.C. S. nr. 739 din data de_ și care potrivit disp. art. 25 lit. b din Legea nr. 85/2006 are atribuția de conducere a activității debitoarei, iar în această calitate nu a formulat și semnat nici recursul împotriva sentinței civile nr. 3.466/_ și nici prezenta contestație în anulare. Referitor la această contestație, intimata relevă faptul că aceasta nu îndeplinește condițiile impuse de art. 82 C.pr.civ., deoarece dl. Pop Iosif nu mai are calitatea de reprezentant legal al debitoarei, neavând astfel dreptul de a emite și semna acte în sumele societății, iar nerespectarea de către debitoare a acestor prevederi legale duce la nulitatea actelor, astfel cum prevede art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85./2006.

Analizând contestația în anulare formulată, Curtea reține următoarele

:

Instanța investită cu soluționarea contestației în anulare a fost nevoită să invoce cu prioritate și să rămână în pronunțare pe același impediment de ordin procedural sesizat și de către instanța investită cu soluționarea recursului și care a pronunțat decizia atacată cu prezenta cale extraodinară de atac și anume calitatea de reprezentant a fostului administrator statutar. Această modalitate de a acționa procedural s-a impus prin aplicarea unui silogism simplu potrivit căruia dacă o persoană fizică nu are calitatea de a reprezenta o societate comercială la formularea

2

unui recurs, aspect reținut irevocabil și cu putere de lucru judecat de către instanța de recurs care a pronunțat decizia civilă nr. 5.551 din data de_ pentru identitate de rațiune nu ar putea reprezenta respectiva societate comercială nici la formularea și susținerea unei contestații în anulare împotriva respectivei decizii.

Argumentele avute în vedere la pronunțarea deciziei din recurs atacată prin prezenta contestație în anulare sunt valabile și la pronunțarea soluției pe calea extraordinară de atac dedusă judecății în prezentul dosar. Astfel, instanța reține că prezenta contestație în anulare a fost declarată de către S.C. Ș. I. S.R.L., prin administratorul statutar, Pop Iosif.

Din extrasul de la Registrul C. de pe lângă Tribunalul Sălaj, depusă și la fila 9 dosar recurs, rezultă, însă că S.C. Ș. I. S.R.L. se află sub incidența Legii nr. 85/2006, fiind deschisă procedura simplificată de insolvență, sens în care a fost numit lichidator judiciar L. M. . Având în vedere dispozițiile art. 3 pct. 28 și 47 din Legea nr.85/2006, Curtea a analizat necesitatea citării lichidatorului judiciar cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să își însușească contestația în anulare declarată de societate, prin administratorul statutar, având în vedere faptul că excepția lipsei calității de reprezentant are în primă fază un efect dilatoriu iar în final un efect peremptoriu.

Analizând însă întâmpinarea depusă de către lichidatorul judiciar în numele aceleiași societăți comerciale instanța a ajuns la concluzia inutilității acestui demers deoarece lichidatorul judiciar a declarat expres că nu-și însușește calea extraordinară de atac a contestației în anulare (f. 13). Mai mult, a invocat la rândul său aceeași excepție a lipsei calității de reprezentant a administratorului statutar.

Pentru toate aceste argumente, instanța va admite excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului statutar și va constata că, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a înțeles să își însușească recursul, acesta este nul, potrivit dispozițiilor art. 316 raportat la art. 161 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului statutar invocată de intimata prin lichidator judiciar L. M. .

Anulează contestația în anulare declarată de contestatoarea S.C. Ș. I.

S.R.L. H. împotriva deciziei civile nr. 5.551 din 8 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 7 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

A. A. M.

JUDECĂTOR,

S. L. RUS

JUDECĂTOR,

A. -I. A.

GREFIER,

M. V. -G.

Red.A.A.I./_ .

Dact.H.C./2 ex.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 25/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)