Sentința civilă nr. 1606/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1606/2013
Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. H.
GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către reclamanta S.C P. R. ESTATE S.R.L în contradictoriu cu pârâții S.C C. T. C. S.R.L. și C. LOCAL AL M. C. -N., având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor reclamantei, d-na avocat I. Varga și d-nul avocat Viorel Dinu, cu împuternicire avocațială colectivă existentă la dosar, f. 88, vol. I, reprezentanții pârâtei S.C. C. T. C. S.R.L., d-l avocat Mihai Dragoș B. și d-l Călin Eugen Bucerzan, cu împuterniciri avocațiale existente la dosar și în reprezentarea intereselor pârâtului C. LOCAL AL M. C. - N., d-l consilier juridic Marius Szeker, cu delegație de reprezentare existentă la dosar, f. 220.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar, în data de 31 mai 2013, din partea reclamantei, un înscris intitulat "note scrise"; referitoare la calitatea de asociat a S.C. P. R. ESTATE S.R.L. în cadrul S.C. C. T. C.
S.R.L. și un set de înscrisuri în probațiune (decizia administratorului unic nr. 46/_
, cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de S.C. P. R. ESTATE S.R.L., înregistrată în dosar nr._, procesul - verbal al AGA S.C. C. T. C. S.R.L.) din data de_ și convocatorul la ședința AGA sus - amintită.
De asemenea, se constată că prezenta cauză a fost repusă pe rol pentru punerea în discuția contradictorie a părților a aspectelor invocate în cuprinsul notelor scrise înregistrate de către pârâta S.C. C. T. C. S.R.L., respectiv calitatea de asociat a S.C. P. R. ESTATE S.R.L. în cadrul S.C. C. T. C. S.R.L., din perspectiva acordului de dare în plată și a Memorandumului din data de 9 decembrie 2010.
În susținerea aspectelor invocate în cuprinsul notelor scrise, reprezentantul pârâtei S.C. C. T. C. S.R.L., d-l avocat Călin Eugen Bucerzan, depune la dosar și comunică reprezentanților părților un set de înscrisuri în probațiune (f. 33 - 36, vol. III), care atestă faptul că S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L., în cursul anului 2011, a creditat, cu o sumă de aproximativ 1.000.000 lei, activitatea pârâtei S.C. C. T.
C. S.R.L. Reprezentantul pârâtei S.C. C. T. C. S.R.L., d-l avocat Călin Eugen Bucerzan, arată că prin înscrisurile depuse în prezenta ședință publică dorește să probeze faptul că S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. a avut conduita unui asociat activ, spre deosebire de reclamantă care este un asociat formal, menționat la Registrul Comerțului, creditând pârâta S.C. C. T. C. S.R.L. cu sume de bani care, ulterior, au fost redirecționate în contul M. C. -N. pentru achitarea taxelor și impozitelor locale și în cel al Administrației Finanțelor Publice.
La interpelarea tribunalului de a preciza dacă mai există înscrisuri în probațiune de depus, reprezentantul reclamantei, d-l avocat Viorel Dinu arată că, în afară de înscrisurile înregistrate la dosarul cauzei în data de_, nu mai are înscrisuri în probațiune.
Nemaifiind aspecte prealabile, tribunalul acordă reprezentanților părților cuvântul asupra fondului, cu predilecție asupra aspectului pentru care s-a dispus repunerea cauzei pe rol, respectiv calitatea de asociat a S.C. P. R. ESTATE S.R.L. în
cadrul S.C. C. T. C. S.R.L., din perspectiva acordului de dare în plată și a Memorandumului din 9 decembrie 2010.
Reprezentantul reclamantei, d-l avocat Viorel Dinu, apreciază că partea ce o reprezintă deține calitatea de asociat în cadrul societății C. T. C. S.R.L. și, prin urmare, are calitate procesuală activă pentru formularea prezentei cereri de dizolvare. În susținerea argumentației sale, reprezentantul reclamantei, d-l avocat Viorel Dinu, arată că această calitate de asociat a S.C. P. R. ESTATE S.R.L. rezultă atât din evidențele Registrului Comerțului, cât și din conduita activă a acesteia, și nu formală, astfel cum susține reprezentantul pârâtei S.C. C. T. C. S.R.L. întrucât, a fost convocată și a participat la ședințele AGA ale pârâtei S.C. C. T. C. S.R.L. și în anul 2012 și în anul 2013. Referitor la Memorandumul din data de 9 decembrie 2010, conform căruia părțile sociale deținute de către reclamantă ar fi fost cesionate către S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L., invocat de către pârâtă, arată că, de fapt, acesta constituie unul dintre motivele de dizolvare, respectiv faptul că celălalt asociat a încercat înlăturarea din societate a părții ce o reprezintă, în mod fraudulos și că nu pot fi reținute susținerile pârâtei S.C. C. T. C. S.R.L. conform cărora reclamanta nu ar fi contestat aceste acte întrucât, Hotărârea AGA nr. 3/_ prin care a fost aprobată cesiunea a fost atacată, suspendată și anulată de prima instanță.
Suplimentar, reprezentanta reclamantei, d-na avocat I. Varga, arată că în cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva S.C. P. R. ESTATE S.R.L., formulată de către S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L., aceasta din urmă nu a invocat calitatea sa de asociat, ci din contră, a solicitat întreaga sumă, inclusiv pe aceea care se pretinde că a fost dată în plată pentru contravaloarea părților sociale. Referitor la înscrisurile depuse de către pârâta S.C. C. T. C. S.R.L. care atestă faptul că
S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. a virat, în data de_, în contul acesteia, o anumită sumă de bani, reprezentanta reclamantei, d-na avocat I. Varga, arată că nu știe de ce au fost virate aceste sume întrucât, acordul din data de_, de care se prevalează S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L., a fost încheiat ulterior datei la care se susține că au fost virate acele sume ori, numai urmare a acordul încheiat în data de _
S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. a devenit, practic, asociat și s-a realizat acel schimb de debit, respectiv părți sociale. Mai mult, reprezentanta reclamantei, d-na avocat I. Varga, invocă existența unui contract încheiat la data de_, în formă autentică, respectiv art. 25 din actul juridic sus menționat în cuprinsul căruia se prevede că pentru preluarea părților sociale se va încheia un acord separat, lucru care nu s-a întâmplat, astfel că, reclamanta are calitatea de asociat în cadrul S.C. C. T. C. S.R.L.
Reprezentantul pârâtei S.C. C. T. C. S.R.L., d-l avocat Mihai Dragoș
B., arată că S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L., în cadrul cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva S.C. P. R. ESTATE S.R.L. nu a menționat că nu are calitate de asociat și că raportat la valoarea întregii creanțe cuprinse în acordul de dare în plată a formulat o cerere adițională, prevăzută de art. 30 alin. 5 N.C.pr.civ. de care partea adversă are cunoștință. În ceea ce privește calitatea de asociat în cadrul S.C. C.
T. C. S.R.L. arată că, din punctul său de vedere, actul de dare în plată, și nu actul de cesiune (între aceste două tipuri de acte juridice fiind diferențe majore) este un act valid, neanulat de nici o instanță și care produce efecte depline între părți.
În continuare, reprezentantul pârâtei S.C. C. T. C. S.R.L., d-l avocat Mihai Dragoș B., evidențiază diferențele dintre cesiune și dare în plată astfel: cesiunea este un act de transfer a dreptului de proprietate de la o partea către o altă parte, contra unui preț, pe când, darea în plată reprezintă stingerea unei obligații. Așadar, întrucât în prezenta speță este vorba despre un act de dare în plată valid, calitatea de asociat a S.C. P. R. ESTATE S.R.L. nu mai subzistă, transferul dreptului de proprietate a părților sociale operând prin actul de dare în plată. În ceea ce privește susținerile reclamantei că ar fi atacat toate aceste acte, reprezentantul pârâtei S.C. C.
T. C. S.R.L., d-l avocat Mihai Dragoș B., arată că singura acțiune inițiată de către partea adversă a fost procedura de opoziție la Registrul Comerțului, cu scopul de a leza derularea procedurii ori, dacă ar fi înțeles să conteste transmiterea părților sociale
prin actul de dare în plată trebuia atacat însuși actul de dare în plată și să achite o taxă judiciară de timbru la valoare, fapt ce nu s-a întâmplat, motiv pentru care, nu se poate susține că există hotărâri executorii și că actul de dare în plată nu produce efecte. Prin urmare, la momentul de față, și de facto și de iure, mai puțin cu efect de opozabilitate față de terți, asociat în cadrul S.C. C. T. C. S.R.L. este societatea GREEN ENERGY N. S.R.L. și toți cei care au cunoștință de acest act de dare în plată nu mai sunt terți și nu mai au nevoie de opozabilitatea de la Registrul Comerțului.
Reprezentantul pârâtului C. LOCAL AL M. C. - N. arată că din perspectiva părții ce o reprezintă societatea GREEN ENERGY N. S.R.L. a preluat toate drepturile și obligațiile S.C. P. R. ESTATE S.R.L. și, prin urmare, S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. este considerat partener.
În replică, reprezentantul reclamantei, d-l avocat Viorel Dinu, arată că Legea nr. 31/1990 folosește noțiunea de "transmitere a părților sociale";, fie că este vorba despre o cesiune, fie că este vorba despre un acord de dare în plată, fără a face distincție între modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate. În cazul de față, transmiterea de părți sociale a avut loc, inițial, prin Hotărârea AGA nr. 3/_ prin care a avut loc preluarea de către S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. a părților sociale, hotărâre care este suspendată și anulată în primă instanță. Cu privire la extrasele de cont depuse în prezenta ședință publică, arată că nu au relevanță în cauză, că sunt simple plăți efectuate anterior și ulterior încheierii acordului din_ .
În contrareplică, reprezentantul pârâtei S.C. C. T. C. S.R.L., d-l avocat Călin - Eugen Bucerzan, arată că pe durata derulării prezentului proces partea ce o reprezintă a încercat să releve importanța cauzei având ca obiect opoziția la transmiterea părților sociale, solicitând în acest sens, o suspendare până la soluționarea acelei cauze, iar instanța a apreciat că are relevanță cu privire la terți, și nu cu privire la părți și că nu produce o înrâurire asupra prezentei cauze. Din punctul de vedere al efectelor, există Memorandumul și acordul de dare în plată a unor garanții înscrise în Arhiva Electronică de Garanții Imobiliare, o obligație comercială garantată, stinsă prin dare în plată, necontestată. În ceea ce privește extrasele de cont, arată că suma de 1 milion de lei este o sumă reprezentativă, iar plățile făcute anterior datei de_ au fost făcute cu referire la folosința terenului pe care S.C. C. T. C.
S.R.L. a transmis-o către S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L., iar pârâta S.C. C. T.
C. S.R.L. era în situația de a fi executat silit de către C. Local al M. C. -N. întrucât, nu au fost achitate taxele și impozitele, astfel, S.C. GREEN ENERGY N.
S.R.L. s-a comportat ca un asociat. Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 22 august 2012 sub nr._ pe rolul Tribunalului Specializat C. reclamanta S.C. P. R. ESTATE S.R.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta S.C. C.
T. C. S.R.L. să dispună dizolvarea S.C. C. T. S.R.L., prin reținerea incidenței cumulative a următoarelor doua situații legale de dizolvare, respectiv imposibilitatea realizării obiectului de activitate în conformitate cu dispozițiile actelor constitutive ale Societății: art.6 si art.42 din Contractul de Societate si art. 55 din Statut, raportate la art. 6.2 lit. b si art. 6.5 din Contractul de asociere nr. 91175/421/_ si dispozițiile legale, respectiv art.227 alin. l lit. b din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, dizolvarea societății date fiind neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății în conformitate cu art. 227 alin. l lit. e din Legea nr.31/1990.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta are calitatea de persoana juridica romana, înființată în anul 2007, în baza Hotărârii C. ui Local al M. C.
-N. nr.305/2006 privind constituirea unei societăți comerciale înființate în vederea construirii unui cartier de locuințe în zona Bulevardul Muncii Pășunea Someșeni,
municipiul C. -N. (în continuare denumită HCL nr. 305/2006), în aplicarea căreia au fost încheiate actele constitutive ale societății, aprobate la rândul lor prin Hotărârea C. ui Local al M. C. -N. nr.707/2006 privind aprobarea Contractului cadru încheiat între C. local al municipiului C. -N. și S.C. P. R. ESTATE S.R.L., a Contractului de societate și a Statutului societății comerciale care se va înființa în vederea construirii unui cartier de locuințe în municipiul C. -N., zona B-dul Muncii - Pășunea Someșeni, respectiv contractul de asociere în participațiune nr. 91175/421/_ dintre P. R. Estate - în calitate de investitor privat și finanțator și
C. Local al M. C. -N. - în calitate de autoritate publică locală; contractul de societate al Societății, statutul societății.
Cele trei acte societare se completează reciproc, împreună formând cadrul unitar de reglementare contractuală a condițiilor în care C. T. funcționează ca entitate juridică, în mod evident cu raportarea acestora la dispozițiile legale incidente care se aplică în completare.
În conformitate cu art.1 din HCL nr. 305/2006, a fost aprobată participarea C. ui Local al M. C. N., la constituirea unei societăți comerciale, in asociere cu un investitor privat, in vederea construirii unui cartier de locuințe in zona Bulevardul Muncii Pășunea Someseni, C. N. . S-a aprobat selectarea investitorului privat potrivit unei proceduri speciale de selecție si s-a stabilit ca participatia C. ui Local C. in cadrul noii societăți comerciale va fi de 51% din capitalul social, reflectata in aportul in natura efectuat de aceasta, respectiv suprafața de teren de 203 ha pe care urma a fi amplasat cartierul de locuințe.
Prin urmare, obiectivul asocierii și unicul motiv al încheierii contractului de asociere nr. 91175/421/_ a fost reprezentat de derularea proiectului de parteneriat public-privat constând în construirea unui cartier de locuințe în zona Bulevardul Muncii - Pășunea Someșeni (C. T. ), pe terenul în suprafață de 203 ha, situat în Municipiul C. -N. zona Bulevardul Muncii-Pășunea Someșeni.
În acest scop, ca modalitate de gestionare a proiectului s-a stabilit și ulterior înființat C. T. - entitate juridică cu profil de vehicul investitional, distinctă de cei doi asociați, cu următoarele caracteristici funcționale: obiectul principal de activitate îl constituie "Dezvoltare-promovare - imobiliară" (prevăzut în sistemul codificației CAEN la indicele 7011), capitalul social este de 56.286.00 RON, divizat în 5.628.600 părți sociale, fiecare parte socială având valoarea nominala de 10 RON; structura asociativă este alcătuită astfel: C. Local al M. C. -N., în calitate de autoritate publica locala, cu o deținere de 2.870.586 părți sociale, reprezentând 51% din capitalul social al societății, echivalând aport în natura constând in suprafața de 203 ha teren; P. R. Estate, persoana juridica romana, cu o deținere de 2.758.014 părți sociale reprezentând 49% din capitalul social al Societății, corespunzătoare aportului in numerar in suma de
27.580.140 RON.
Reclamanta mai arată că modificarea semnificativa a conjuncturii economice, marcate in special de criza globala ce a afectat cu prevalenta sectorul imobiliar, a determinat imposibilitatea atingerii obiectivului central al Proiectului C. T., respectiv construirea cartierului rezidențial de locuințe, fără ca această situație să poată fi imputată vreunuia dintre asociați sau societății în sine. Imposibilitatea realizării obiectivului și scopului asocierii, deci a obiectului de activitate al Societății, reiese cu claritate din studiul efectuat în acest sens de către S.C. Colliers International România
S.R.L. in luna iunie 2009, concluzie preluată și admisă fără rezerve de asociatul C. Local al M. C. -N. prin: Hotărârea C. ui de administrație al C. T. nr.3/_ și Hotărârea Adunării Generale a Asociaților C. T. nr.2/_ .
Ambele hotărâri constată imposibilitatea realizării obiectivului și scopului asocierii din cadrul proiectului imobiliar C. T., imposibilitate cauzată de actuala situație de criză economică, din motive independente de voința celor doi asociați. Se constată că imposibilitatea de previziune economică, prăbușirea bruscă a pieței imobiliare și înghețarea pieței bancare pentru creditele acordate pentru finanțare atât a dezvoltatorilor, cât și a beneficiarilor imobilelor, toate acestea sunt aspecte care
exclud culpa părților asociate, dar care duc la imposibilitatea continuării Proiectului C. T. [...]."
Pe de altă parte, raportat la temeiurile legale și contractuale referitoare la efectele imposibilității realizării obiectului de activitate al asocierii ce a generat constituirea societății, se reține că în contractul de asociere se stabilește la art.6.2. lit.b: "Prezentul contract încetează de drept, [...] în cazul în care din motive independente de voința părților nu se mai poate duce la îndeplinire obiectul prezentului contract si starea de imposibilitate durează mai mult de 1 an.
Potrivit art.6.5. "încetarea prezentului contract respectiv încetarea colaborării părtilor contractante în ceea ce privește Proiectul rezidențial C. T., va avea ca și consecință lichidarea patrimoniului noii societăți din speță C. T., intrarea noii societăți in lichidare si dizolvare.
Contractul de societate stabilește: Capitolul II denumit obiectul de activitate al societății, prin art. a delimitează în concret obiectul activității societății, dispunând
"Obiectul asocierii părtilor in baza prezentului contract de societate il constituie construirea unui cartier de locuințe in zona Bulevardul Muncii ~ Pășunea Someseni pe terenul in suprafața de 203 ha, situat in Municipiul C. N., zona Bulevardul Muncii - pășunea Someseni, denumit in continuare ca "Proiectul cartierul T. .
Potrivit art.42 din Contractul de societate, se stabilește ca acesta se completează cu dispozițiile din Statut si cu prevederile Contractul de societate, precum si cu prevederile Legii nr.31/1990 si Legii nr.26/1990.
Potrivit art.55 din Statut, acesta se completează cu prevederile Contractului de societate si ale Contractului de asociere, precum si cu prevederile Legii nr.31/1990 si Legii nr.26/1990.
Potrivit art.50 din Statut, dizolvarea Societății are loc in situațiile de art.227, 228 alin.2 si art.229 din Legea nr.31, iar potrivit art.51 din statut, in caz de dizolvare, societatea va fi lichidata.
Analiza coroborata a textelor contractuale invocate atestă, în opinia reclamantei, încetarea de drept a asocierii cu efectul direct al dizolvării si lichidării C. T. in situația în care se constată imposibilitatea realizării obiectivului și scopului asocierii, iar această imposibilitate durează mai bine de un an. Mai mult, în conformitate cu reglementările legale care vin în completarea prevederilor contractuale, imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății reprezintă un caz de dizolvare a acesteia în conformitate cu art.227 alin. l lit. b din Legea nr. 31/1990.
În consecința celor menționate, reclamanta arată că la art. 6.2 litera b este prevăzută o cauză specială, consimțită în mod liber de părți, de incetare de drept a contractului de asociere. Societatea a fost constituită și funcționează în baza actelor constitutive, actul fundament al acesteia rămânând contractul de asociere, atât Contractul de societate (art. 42), cât și Statutul (art.55), calificându-l ca document parte integrantă.
Reclamanta a mai arătat că solicită dizolvarea societății datorită neînțelegerilor grave dintre asociați, de natură a împiedica funcționarea Societății în conformitate cu art. 227 alin.l lit.e din Legea nr.31/1990.
Acest motiv de dizolvare trebuie apreciat in legătura cu elementul central ce determina existenta oricărei forme de asociere dintre subiectele de drept, respectiv affectio societatis, indiferent de cadrul de reglementare si structura juridica in care societatea se constituie. Dispariția lui affectio societatis, ca element subiectiv determinant al constituirii unei societăți comerciale conduce inevitabil la dispariția acesteia, legea, reglementând această situație ca un caz special de dizolvare și lichidare a societății. Este explicabilă o atare soluție legală, dat fiind faptul că affectio societatis trebuie să existe atât la înființarea societății, simularea sa putând conduce la anularea constituirii acesteia, cât și pe toată durata de funcționare a acesteia, convergenta intereselor particulare ale asociaților ce constituie societatea, increderea ce trebuie sa caracterizeze relațiile dintre aceștia in derularea raporturilor societare, fiind esențiale.
La aceste element se adaugă particularitatea distincta a unei societăți comerciale cu răspundere limitata, respectiv caracterul intuitu personae, care atribuie acestui tip de
societate o importanță determinantă cât privește calitatea asociaților, regula fiind imposibilitatea substituirii lor în cadrul structurii asociative. Raportând această caracteristică la condițiile constituirii C. T., rezultă pregnanța sporită a elementului intuitu personae, selecția investitorului privat, respectiv P. R. Estate, urmând o procedura specială, împrejurare ce face inoperabilă orice prevedere ce ar viza înlocuirea sa în cadrul Proiectului.
Prin urmare, impactul disensiunilor grave dintre asociați, referitoare la funcționarea societății constă în imposibilitatea continuării activității acesteia, reprezentând un indiciu cert al dispariției lui affectio societatis, soluția echitabilă fiind dizolvarea, lichidarea si radierea societății cu toate consecințele legale care decurg din aceste operațiuni.
Revenind la situația C. T. si tensiunile instalate între asociații săi, reclamanta arată că structura asociativa a P. R. Estate are următoarea configurație:
S. C. Iris Ventures Limited, cu o deținere de 77% din capitalul social; S. C. Burnet Holding LLC, cu o deținere de 10% din capitalul social; Paszkany Arpad Zoltan, cu o deținere de 13% din capitalul social.
Prin intermediul P. R. Estate s-a realizat finanțarea proiectului C. T. prin aportul in numerar vărsat la constituirea societății, investițiile fiind integral realizate de către asociații privați Iris Ventures Limited si Burnet Holding, prin împrumuturi directe acordate P. R. Estate.
Ulterior, s-a constatat o disociere evidenta, grava si ireconciliabila a intereselor entităților implicate in Proiectul C. T., prin ralierea asociatului Paszkany Arpad Zoltan la interesul C. ui Local C. împotriva intereselor economice ale P. R. Estate, controlat de către entitățile juridice străine, finanțatorii reali ai Proiectului - Iris Ventures Limited si Burnet Holding LLC.
Reclamanta mai arată că a fost conceput un mecanism juridico-financiar de eliminare a P. R. Estate din Proiectul C. T., prin modificarea radicală a obiectivului acestuia și substituirea P. R. Estate cu S.C. Green Energy N. S.R.L. Scoaterea din proiect a P. R. Estate s-a făcut cu complicitatea administratorului de atunci al acesteia, în fapt persoana de încredere a asociatului Paszkany, care a încheiat o serie de acte în dauna P. R. Estate, toate având ca finalitate înlăturarea P. R. Estate din Proiect prin excluderea sa din structura asociativă a C. ui T. .
Pe scurt, succesiunea actelor juridice confecționate în vederea excluderii P. R. Estate din proiect, este următoarea:
La data de_ între cele două parti, se pretinde a fi fost incheiat un Memorandum in baza căruia grupul de firme, constituit mai apoi in S.C. Green Energy
N. S.R.L., se obliga sa preia obligațiile P. R. Estate din cadrul asocierii C. T. in schimbul unei sume de 7.000.000 Euro. In cazul nerespectarii termenelor de plata stabilite prin document, facilitatea de plata in suma de 6.000.000 Euro oferita de grupul de firme societății P. R. Estate nu isi mai produce efectele, întregul debit datorat de către aceasta din urma, respectiv suma de 7.000.000 Euro, devenind scadent accelerat și integral la momentul înregistrării încălcării oricăreia din scadențele stabilite anterior.
Pentru garantarea executării obligațiilor a fost constituit un gaj asupra participației P. R. Estate la capitalul social al C. ui T., iar ca urmare a neexecutării obligațiilor de către P. R. Estate, acesta a fost executat prin darea în plată a părților sociale emise de C. T. și deținute de P. R. Estate.
Drept urmare, finalitatea acestor operațiuni a fost generarea artificială în sarcina
P. R. Estate a unei datorii de 2.218.909 Euro constând într-un așa-zis rest de plată și penalități aferente, în favoarea S.C. Green Energy N. S.R.L., precum și excluderea sa din structura asociativă a Societății. Astfel, s-a ajuns la încercarea de substituire a P.
R. Estate cu S.C. Green Energy N. S.R.L. sub protecția unor acte juridice de cesiune în evidentă contradicție cu interesul social al P. R. Estate și cu evidenta prejudiciere a acesteia.
Reclamanta a mai arătat că asociaților majoritari ai P. R. Estate nu le-a fost aduse la cunoștință actele încheiate în numele societății de fostul administrator decât cu ocazia ședinței AGA P. R. Estate din data de_, moment în care fostul
administrator, la solicitarea asociaților, a transmis documentele referitoare la activitatea sa.
Sub aspectul relevanței disensiunilor grave ce domină în prezent relațiile dintre asociații C. T. și tensiunile ireconciliabile dintre aceștia, reclamanta arată că implicarea asociatului C. ui Local C. în eliminarea P. R. Estate din Proiect și chiar calitatea de inițiator al acesteia este evidentă și pe deplin probată, sens în care menționează adoptarea de către C. Local a Hotărârilor nr.489/_ și nr.274/_
.
Din conținutul celor două hotărâri reiese faptul că, anterior adoptării la nivelul
C. ui T. a oricărei hotărâri tinzând la excluderea P. R. Estate din proiect, precum și corelat cu diversele acte frauduloase încheiate în același sens de către o persoană care nu justifică legitimarea procesuală de reprezentant al P. R. Estate, C. Local C. adoptă prin acte proprii, în regim de putere publică, măsuri care să faciliteze și gireze toate aceste ilegalități.
Deși C. Local C., asociat majoritar în cadrul C. T. a avut cunoștință de înlocuirea administratorului P. R. Estate încă din data de_, a continuat să admită participarea fostului administrator în ședințele AGA C. T. și a acceptat exprimarea votului acestuia din urmă în sens vădit defavorabil P. R. Estate, deși era de notorietate retragerea mandatului acordat de P. R. Estate.
Cu toate că era cunoscută incidența prevederilor Legii nr. 178/2010 - Legea parteneriatului public privat, in raport de care era inadmisibila inițierea oricărei forme de asocieri de tip parteneriat public privat in afara prevederilor sale, si cu toate ca C. Local C. cunoștea opoziția justificata si vehementă a P. R. Estate la reconversia proiectului și mai mult, la excluderea sa din proiect, aceasta a continuat și continuă și în prezent sa adopte masuri împotriva P. R. Estate.
În această ordine de idei, arată în continuare reclamanta, reconversia proiectului
C. T. și substituirea partenerului privat P. R. Estate cu partenerul privat Green Energy N., măsuri aprobate de C. Local C. potrivit HCL nr.498/_ si HCL nr.274/_, reprezintă în drept inițierea unui parteneriat public privat distinct de proiectul C. T. în structura concepută la nivelul anului 2006, aflat sub incidența dispozițiilor Legii nr. 178/2010 - Legea parteneriatului public privat în vigoare la data adoptării masurilor în discuție. Cuprinsul Legii nr. 178/2010 atestă fără dubiu că nu este permisă nici o forma de asociere dintre o entitate publică și o entitate privată în afara cadrului reglementator instituit prin această lege. Orice asociere de acest tip realizată în afara cadrului Legii nr. 178/2010 este nelegală, mecanismele de inițiere si/sau constituire neputând fi calificate decât eludări ale prevederilor legale de ordine publică, consecința fiind nulitatea lor.
Situația conflictuala descrisa, in mod inevitabil a generat un fond litigios extins intre cele doua grupuri de interes, hotărârile AGA C. T. si toate actele emise de către C. Local C. adoptate in legătura cu Proiectul C. T., in defavoarea vădita a interesului P. R. Estate, fiind atacate in instanța de către reclamantă.
Reclamanta mai arată că există un număr de nu mai puțin de 5 litigii existente intre asociați, ca urmare a adoptării unor hotărâri AGA contrare interesului Societății si a asociatului minoritar. Or, aceasta împrejurare se constituie in rațiuni suficiente pentru a se dispune dizolvarea P. R. Estate, cu atât mai mult cu cât, astfel cum a arătat, prin existența acestor divergențe funcționarea activității este, practic, blocată, neputându-se întruni majoritățile cerute pentru adoptarea hotărârilor AGA. Simpla împrejurare că s-a ajuns ca asociații să apeleze la protecția jurisdictionala in apărarea intereselor proprii in cadrul unei structuri asociative in care in acest moment sunt captivi, pe fondul unor tensiuni imposibil de atenuat, se apreciază că este suficient sa fundamenteze prezenta cerere de dizolvare, aceasta cale fiind in prezent cea mai adecvata incetarii unei relații asociative ce se caracterizează exclusiv prin atacuri reciproce, fiind eliminat orice interes economic comun în continuarea acestei colaborări. Mai mult, arată SC P. R. ESTATE S., datorită conflictului provocat de asociatul majoritar, societatea nu își poate derula activitatea curenta, in prezent
funcționarea acesteia fiind blocata. Împiedicarea funcționarii societății are in vedere imposibilitatea intrunirii si deliberării adunărilor generale, precum si imposibilitatea administrării societății, intrucat majoritățile cerute de art.34 si, respectiv art. 36 din Contractul de societate, sunt mai mult decât elocvente. Fara indoiala ca in condițiile neînțelegerilor ireconciliabile dintre asociații societății, condițiile de majoritate stabilite prin actele constitutive nu vor putea fi atinse. Acest lucru a fost evident in cadrul adunărilor generale din data de_ si, respectiv_, care au avut pe ordinea de zi aprobarea Raportului C. ui de Administrație pentru anul financiar 2011, aprobarea Bilanțului contabil și a Contului de profit și pierderi pentru anul 2011 și analiza activității C. ui de Administrație pentru anul 2011, descărcarea de gestiune a membrilor C. ui de Administrație pentru anul 2011.
Reclamanta mai arată că societatea nu a putut să aprobe nici unul din punctele aflate pe ordinea de zi datorită neîntrunirii majorității necesare pentru aprobarea situațiilor financiare aferente anului 2011 și descărcării de gestiune a consiliului de administrație. Or, acest lucru are consecințe semnificative din punct de vedere fiscal, situația riscând să se perpetueze.
În mod similar, neînțelegerile dintre asociați au condus la imposibilitatea adoptării unor hotărâri valabile în cadrul C. T., de esența funcționarii acesteia, cum ar fi imposibilitatea desemnării unui consiliu de administrație care să funcționeze în mod valid. În prezent aceasta nu este administrată statutar, mandatul membrilor consiliului de administrație expirând, fără posibilitatea numirii unui nou consiliu de administrație.
În sprijinul celor solicitate invocă cele stabilite de către Tribunalul București, respectiv faptul ca "prin definiție orice societate comerciala implica voința membrilor sai, de a conlucra in scopul realizării unor fapte de comerț. În absenta acesteia nu se poate realiza obiectul de activitate, ceea ce conduce la dizolvarea societății comerciale".
Astfel cum rezultă din argumentele invocate, dispariția elementului affectio societatis comportă o și mai mare relevanță dacă este să se ia în considerare consecințele pe care aceasta le antrenează. De altfel, în acest sens jurisprudența a statuat, atunci când s-a constatat existența unor neînțelegeri grave între asociați, concretizate în numărul mare de litigii comerciale și penale existente între părți și care au condus deci la dispariția lui affectio societatis, că eventuala culpă a unuia sau altuia dintre asociați în generarea acestor neînțelegeri este lipsită de relevanță, important fiind doar efectul disensiunilor, respectiv împiedicarea funcționării societății.
Prin urmare, reclamanta arată că din perspectiva tensiunilor ce caracterizează in prezent relațiile societare dintre cei doi asociați, concilierea lor este exclusă, împrejurare ce s-a repercutat și continuă să se răsfrângă asupra funcționării societății în mod categoric prin blocarea activității acesteia, imposibilitatea desfășurării activității fiind evidentă, prin imposibilitatea formării voinței juridice valabile dat fiind conflictul major între interesele celor doi asociați.
Față de toate argumentele de mai sus, rezultă că funcționarea societății este paralizată, pe de o parte întrucât scopul si obiectul acesteia nu mai pot fi realizate, iar pe de alta parte având in vedere gravele neînțelegeri dintre asociați, astfel încât se solicită dizolvarea SC C. T. S., prin considerarea tuturor celor arătate in prezenta cerere de dizolvare.
Pârâta S.C. C. T. C. S.R.L. a formulat la data de 18 octombrie 2012 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de către reclamanta S.C. P.
R. ESTATE S.R.L.
, înțelegând să invoce totodată: excepția neîntrunirii cadrului procesual complet, prin lipsa asociatului C. Local al Mun. C. -N. ca parte în procesul având ca obiect dizolvarea societății, din acest punct de vedere cererea de chemare în judecată fiind incompletă, excepția (apărare pe fond) inadmisibilității cererii, raportat la faptul că reclamanta este în culpă față de societate și față de asociatul C. Local al Mun. C. -N., drept care este aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu își poate invoca propria culpă în apărare argumentând respingerea cererii de dizolvare ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare pârâta a arătat, referitor la excepția neîntrunirii cadrului procesual complet, prin lipsa asociatului consiliul local al mun. C. -N. ca parte în procesul având ca obiect dizolvarea societății, că având în vedere obiectul prezentei pricini (cerere de dizolvare societate) faptul că reclamanta a formulat cererea doar în contradictoriu cu societatea, faptul că asociatul C. Local al Mun. C. -N. (asociatul majoritar) nu a fost
chemat în proces, la această dată nu este întrunit cadrul procesual complet.
Or, pronunțarea unei sentințe pe fondul unei cereri de dizolvare a unei societăți comerciale în lipsa unuia dintre asociați ar duce la ineficiența și inopozabilitatea hotărârii pronunțate.
Raportat la aceste aspecte și argumente, se impune a se constata că la această dată nu este întrunit cadrul procesual complet, lipsind asociatul majoritar C. Local al Mun. C. -N. ca parte în prezentul litigiu având ca obiect dizolvarea societății, fiind incidente dispozițiile procedurale de la art. 114 Cod procedură civilă.
Referitor la primul motiv invocat de reclamantă, respectiv imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății, pârâta SC C. T. C. S. arată că se impune a începe cu o diferență de regim juridic a temeiurilor legale invocate.
Astfel, primul motiv invocat art. 227 alin.1 lit. b) teza I societatea se dizolva prin:
... imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății ... se referă la obiectul de activitate al societății, în vreme ce al doilea motiv invocat art. 6.2 lit.b) și 6.5 din Contractul de asociere nr._, prezentul contract încetează de drept: ... b) în cazul în care din motive independente de voința părților nu se mai poate duce la îndeplinire obiectul prezentului contract și starea de imposibilitate durează mai mult de 1 an se refera la obiectul contractului de asociere.
Evident, strict din punct de vedere juridic, Contractul de asociere este un act juridic distinct de actele constitutive ale societății, tratamentul juridic fiind separat pentru aceste acte, între obiectul de activitate al societății și obiectul contractului de asociere există diferențe atât de regim juridic cât și de sferă de aplicare, în condițiile în care primele se referă la niște activități pentru care există inclusiv o codificare uniformizată la nivel internațional (clasificarea CAEN) iar în al doilea caz este vorba despre obiectul juridic al unui contract de asociere.
Bazându-se pe o confuzie intenționată între aceste două obiecte, reclamanta aduce argumentele de fapt privitoare la imposibilitatea realizării obiectului contractului de asociere și le înfiază unui obiect de activitate al societății pe care îl invocă apoi ca fiind imposibil de a fi fost realizat.
Aici trebuie menționat un alt aspect, pe care reclamanta a omis să îl precizeze, respectiv potrivit art. 50 din statutul societății, dizolvarea societății are loc în situațiile prevăzute de art. 227, 228 și 229 din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată și în orice altă situație, pe baza deciziei Adunării Generale a Asociaților, luată în unanimitate.
Se constată că asociații nu au prevăzut ca motiv de dizolvare a societății nici un aspect sau motiv referitor ori în legătură cu Contractul de asociere din 2006.
Acesta este un alt argument în sprijinul faptului că actul constitutiv al societății și contractul de asociere sunt acte juridice distincte și părțile semnatare nu au convenit nimic care să ducă la concluzii, precum cele la care ajunge reclamanta în susținerea pretențiilor sale.
In extremis
, o eventuală dizolvare a societății pentru motive legate de contractul de asociere ar fi putut fi pusă în discuție ca și orice altă situație (teza II a Art.50 din Statut), dar pentru aceasta ar fi fost nevoie de o analiză separată din partea asociaților societății în cadrul Adunării Generale a Asociaților, iar o eventuală hotărâre să fi fost luată de cei doi asociați în unanimitate.
De asemenea, un alt argument în critica celor invocate de reclamantă este referitor la interpretarea forțată și restrictivă pe care încearcă să o inducă reclamanta asupra terminologiei ¨ obiect de activitate al societății¨.
Pârâta mai arată că reclamanta evocă privitor la obiectul de activitate al S.C. C.
T. C. S.R.L. doar obiectul principal de activitate dezvoltare - promovare
imobiliară cod CAEN 7011, acest obiect principal de activitate fiind menționat la art.5 din Statutul Societății, însă, doar la art.6 din Statutul Societății are menționat obiectul de activitate al Societății, obiect de activitate care este mult mai dezvoltat, cuprinde numeroase alte activități din majoritatea domeniilor de activitate codificate potrivit CAEN: construcții, producție, servicii, comerț intern și import-export. Acestea, în întregul lor, formează obiectul de activitate al societății.
Or, reclamanta nu a dovedit imposibilitatea ducerii la îndeplinire a activităților menționate la art. 6 din Statutul S.C. C. T. C. S.R.L.
Din acest punct de vedere, este mult prea forțată și nepermisă interpretarea potrivit căreia imposibilitatea ducerii la îndeplinire a obiectului de activitate se referă și este circumscrisă doar la obiectul principal de activitate. Aceasta ar echivala cu restrângerea până la o interzicere a desfășurării celorlalte activități precizate în actul constitutiv, în condițiile în care pot fi desfășurate alte activități de către societate dar pentru că nu s-ar putea realiza obiectul principal de activitate societatea trebuie dizolvată.
Evident, o astfel de abordare și interpretare este restrictivă, abuzivă și nu poate fi primită ca motiv de dizolvare a societății.
În special discuția temeiului de drept comportă mai cu seamă asupra diferenței existente între prevederea generală din Legea societăților comerciale și dispozițiile speciale convenite de C. Local al Mun. C. -N. și SC. P. R. ESTATE S. prin contractul de asociere din 2006.
Pârâta mai arată că între Actul constitutiv al Societății și Contractul de asociere există o legătură atât de strânsă încât se intercondiționează și aceasta ar putea conduce la o discuție și analiză a celor două acte împreună; obiectul Contractului de asociere este în directă legătură cu obiectul principal de activitate al S.C. C. T. C. S.R.L.; obiectul principal de activitate al S.C. C. T. C. S.R.L. este și singurul obiect de activitate pe care societatea îl putea desfășura.
Astfel, potrivit art. 227 alin.1 lit. b teza I din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolvă prin: ... imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății ... potrivit Art. 6.2 lit.b și 6.5 din contractul de asociere nr._: prezentul contract încetează de drept: ... b) în cazul în care din motive independente de voința părților nu se mai poate duce la îndeplinire obiectul prezentului contract și starea de imposibilitate durează mai mult de 1 an, cu consecința prevăzută la art. 6.2 lit.b.
Raportat la acest aspect, între norma generală și prevederea din Contractul de asociere există o concurență în timp care este rezolvată de peste două mii de ani potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, potrivit căruia regula specială derogă de la norma generală, respectiv că norma specială se aplică cu întâietate față de norma generală.
Față de aceste aspecte, pentru a constata imposibilitatea ducerii la îndeplinire a obiectului asocierii, eveniment care să poată duce la o încetare a contractului de asociere și care să poată fi luat în discuție ca motiv de dizolvare a societății, era necesar ca acea imposibilitate să dureze mai mult de 1 an.
Ori, în acest caz constatarea stării de imposibilitate s-a făcut în luna decembrie 2010, ocazie cu care s-au și luat măsurile pentru reconversia proiectului imobiliar într- un proiect de eficiență energetică, domeniu apreciat inclusiv de C. Local al Mun. C.
-N. ca fiind în beneficiul Municipalității din C. -N., prezentând randament economic și sustenabilitate financiară. Astfel, este evident că nu a trecut acea perioadă de mai mult de un an de la constatarea imposibilității realizării obiectului asocierii, C. Local al Mun. C. -N. și S.C. P. R. ESTATE S.R.L. convenind inclusiv în cursul anului 2011 semnarea unui Act adițional la Contractul de asociere prin care s-a modificat obiectul asocierii și s-au convenit noile condiții ale asocierii.
Nu se poate imputa acum că părțile semnatare au decis modificarea clauzelor contractuale ori că s-a decis reconversia unui proiect imobiliar într-un proiect de eficiență energetică. Față de toate aceste motive, susține pârâta, rezultă cu prisosință că nu sunt reale și nu sunt întemeiate argumentele reclamantei privitoare la o așa- zisă imposibilitate a realizării obiectului de activitate al societății, care să poată susține
pretențiile reclamantei S.C. P. R. ESTATE S.R.L. privind dizolvarea S.C. C. T.
C. S.R.L.
Referitor la al doilea motiv invocat de reclamantă: neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății, pârâta arată că primul aspect care trebuie subliniat aici este faptul că așa-zisele neînțelegeri grave dintre asociați, disensiunile grave ce domină relațiile dintre asociații C. ui T. și tensiunile ireconciliabile dintre aceștia sunt în realitate neînțelegerile dintre asociații din cadrul firmei S.C. P. R. ESTATE S.R.L.
De asemenea, un alt aspect important este faptul că în cadrul S.C. C.
T. C. S.R.L. doar asociații majoritari ai asociatului S.C. P. R. ESTATE S.R.L. sunt cei care au demarat proceduri litigioase împotriva S.C. C. T. C. S.R.L. și/sau C. ui Local al Mun. C. -N. cu privire la proiectul de la C. T. .
Nu în ultimul rând, toate aspectele pe care reclamanta le invocă ca fiind consecințe nefaste pentru S.C. P. R. ESTATE S.R.L. sunt în realitate aspecte care țin de culpa sa proprie în derularea contractelor încheiate cu C. Local al Mun. C. -N.
, or potrivit principiului de drept nemo censetur propriam turpitudinem allegans,
S.C. P. R. ESTATE S.R.L. nu poate acum să solicite o dizolvare a societății pentru motive care țin de propria sa culpă.
În conformitate cu prevederile contractului de asociere, obligațiile principale ale asociatului privat S.C. P. R. ESTATE S.R.L. erau referitoare în primul rând la obligația asociatului privat S.C. P. R. ESTATE S.R.L. de finanțare a proiectului imobiliar C. T. din C. -N., obligația asociatului privat S.C. P. R. ESTATE
S.R.L. de construire și predare cu titlu gratuit către C. Local al Mun. C. -N. a 384 locuințe sociale în termen de cel mult 30 de luni de la obținerea autorizației de construire - până în luna decembrie 2010. Acea obligație a fost stabilită de la începutul asocierii dintre S.C. P. R. ESTATE S.R.L. și C. Local al Mun. C. -N., cele 348 locuințe ce trebuiau predate cu titlu gratuit și cu prioritate fiind un beneficiu minim prestabilit de C. Local al Mun. C. -N. pentru asocierea cu S.C. P. R. ESTATE S.R.L. și aportarea unui teren de peste 203 ha.
Prin contractul de asociere, S.C. P. R. ESTATE S.R.L. s-a angajat și a garantat Municipalității din C. -N. că va asigura și vărsa aportul în numerar în cuantum de
27.580.140 lei reprezentând 49% din capitalul social, va asigura și garanta obținerea finanțării pentru S.C. "C. T. C. " S.R.L. necesară construirii ansamblului rezidențial C. T., va asigura executarea investiției și a lucrărilor de construcție la proiectul rezidențial C. T., în condițiile și la termenele convenite cu Autoritatea Contractantă, deține capacitatea de management și marketing pentru proiectarea, execuția și valorificarea edificiilor construite la ansamblul rezidențial C. T. va preda Autorității Contractante locuințele sociale pe care s-a angajat a le pune la dispoziția C. ui Local al municipiului C. -N. cu titlu gratuit, în termen de cel mult 30 de luni de la data obținerii autorizației de construire.
Proiectul C. T. a avut de suferit după momentul 2008. Evoluția economică în general și cea a pieței imobiliare și a pieței financiare/de investiții în special din perioada marcată de criza economică internațională, au modificat fundamental regulile care guvernează aceste piețe și au afectat negativ toate investițiile imobiliare, inclusiv un astfel de proiect imobiliar precum C. T. .
În vara anului 2010 (cu doar câteva luni înainte de termenele limită - Decembrie 2010, proiectul Investițional C. T. nu era realizat de către S.C. C. T.
C. " S.R.L, nu era îndeplinită obligația asociatului privat S.C. P. R. ESTATE S.R.L. de finanțare a proiectului imobiliar C. T. din C. - N., nu era îndeplinită obligația asociatului privat S.C. P. R. ESTATE S.R.L. de construire și predare cu titlu gratuit către C. Local al Mun. C. -N. a 384 locuințe sociale până în luna decembrie 2010. Imposibilitatea realizării proiectului a fost generata si de dezinteresul asociaților majoritari ai reclamantei S.C. P. R. ESTATE S.R.L, respectiv IRIS VENTURES LIMITED si BURNET HOLDING LLC, care au refuzat in perioada 2008- 2010 sa se mai implice in proiect si sa-l susțină din punct de vedere financiar si tehnic.
În cazul unei rezilieri a Contractului cadru de asociere dintre C. Local al Mun. C. -N. și S.C. P. R. ESTATE S.R.L. din culpa celui din urmă, S.C. P. R. ESTATE S.R.L. ar fi fost în situația de a mai trebui să suporte o cheltuială suplimentară cu contravaloarea celor 384 de locuințe ce trebuie predate cu titlu gratuit până în luna decembrie 2010.
În acest context, C. Local al Mun. C. -N. și asociatul minoritar din S.C. P.
R. ESTATE S.R.L. s-au implicat în identificarea soluțiilor pentru proiectul C. T.
, ajungându-se în toamna anului 2010 la o variantă de reconversie a proiectului imobiliar C. T. care presupunea restrângerea proiectului rezidențial pe o suprafața de 5 ha și dezvoltarea pe o suprafață de aprox. 197 ha a unui Parc FotoVoltaic, un proiect de eficiență energetică care va produce energie solară, o energie
"verde", regenerabilă, Parcul FotoVoltaic urmând a fi realizat de un grup de investitori asociați în firma S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L.
Pârâta mai arată că pentru o parte din terenul de la C. T. S.C. "C.
T. C. " S.R.L. a păstrat obiectul asocierii părților așa cum a fost inițial convenit în 2006, acel teren fiind păstrat pentru obiectivul dezvoltării imobiliare.
Obligațiile asociatului privat S.C. P. R. ESTATE S.R.L, inclusiv obligația de predare cu titlu gratuit a unui număr de 384 de locuințe, echivalata la suma de
16.534.135 Euro și care nu mai putea fi îndeplinită până la termenul scadent din decembrie 2010, a fost înlocuită cu obligația furnizării de energie electrică gratuită către Municipalitate, respectiv 30% din energia produsa de Parcul Foto-Voltaic, dar nu mai puțin de 170.000 Mwh, obligație echivalata la suma de 17.850.000 Euro. Municipalitatea C. -N. a decis că această energie va fi destinată pentru alimentarea sistemului de iluminat public din mun. C. -N., iar economiile realizate ca urmare a reconversiei proiectului imobiliar in proiect de producție a energiei electrice se vor folosi/aloca pentru construcția de locuințe sociale, anual în funcție de economiile realizate.
În schimbul transmiterii folosinței terenului de aprox. 197 ha către GREEN ENERGY N. SSC. "C. T. C. " S.R.L. primește un procent de 2% din profitul care va fi obținut de S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. din comercializarea energiei electrice produse de Parcul FotoVoltaic, precum și o cotă de 2% din energia electrică produsă în Parcul FotoVoltaic;
În plus, pentru suprafața de 5,1364 ha, S.C. "C. T. C. " S.R.L. a păstrat obiectul asocierii părților așa cum a fost inițial convenit în 2006, pentru realizarea de către S.C. "C. T. C. " S.R.L. a cartierului de locuințe C. T.
- Micro 1 care va cuprinde locuințele și edificiile funcționale, infrastructura de rețele de drumuri, rețele de canalizare, electricitate, gaz, apa, telefonie, inclusiv parcări, zone verzi și iluminatul public a întregului cartier, potrivit P.U.D. aprobat prin Hotărârea C. ui Local al mun. C. -N. nr. 657/_, Avizul nr. 78123/9246/_ a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism precum și P.U.Z aprobat prin Hotărârea C. ui Local al Mun. C. -N. nr. 317/2007.
Toate acestea au fost convenite și asumate de părțile semnatare a actului adițional nr.1/_ la Contractul de asociere nr. 81175/421/_ .
Astfel, S.C. P. R. ESTATE S.R.L. și S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. au
încheiat memorandumul din data de 9 decembrie 2010, prin care S.C. GREEN ENERGY
N. S.R.L. are asupra S.C. P. R. ESTATE S.R.L. un drept de creanță principală în valoare de 7.000.000 EUR rezultând din transmiterea de S.C. P. R. ESTATE S.R.L. și preluarea de către S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. a unei obligații către C. Local al Mun. C. -N. în valoare de peste 17 Milioane Euro.
Pârâta SC C. T. C. S. A arată în continuare că, în scopul garantării de către P. R. ESTATE S.R.L. a îndeplinirii obligațiilor asumate în baza Memorandumului, părțile mai sus identificate au încheiat la aceeași dată, un contract de garanție reală mobiliară asupra participației totale deținute de către P. R. ESTATE S.R.L. în cadrul C. T. C. S.R.L. Mai mult decât atât, S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. a fost de acord cu reducerea prețului și a acordat în favoarea S.C.
R. ESTATE S.R.L. o facilitate prin care se reducea suma de plată de la 7 milioane
euro la 1 milion euro, condiționat de respectarea unor termene de plată a sumei de 1 milion de euro.
majoritari ai S.C. P. R. ESTATE S.R.L. au refuzat să dea curs acelor facilități convenite cu investitorii de la S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. și nu au respectat convențiile legal încheiate de S.C. P. R. ESTATE S.R.L. Astfel, la Adunarea Generală a Asociaților de la S.C. P. R. ESTATE S.R.L. din 27 decembrie 2010 de la C.
-N., asociații Iris Ventures Ltd și Burnet Holding LLC au refuzat să discute problemele de pe ordinea de zi referitoare la Proiectul C. T. .
Astfel, s-a ajuns la situația ca în cursul anului 2011 S.C. P. R. ESTATE S.R.L. să nu respecte obligațiile de plată convenite prin actele încheiate cu S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. Întrucât S.C. P. R. ESTATE S.R.L. nu a respectat termenele de plată către S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L, în luna mai 2011 S.C. GREEN ENERGY N.
S.R.L. și P. R. ESTATE S.R.L. au convenit în baza unui acord stingerea unei părți din datoria acesteia din urmă prin darea în plată a garanției reale constituite în temeiul contractului de garanție reală mobiliara din_ . Astfel, ca urmare a stingerii unei părți din datorie - în cuantum de 27.580.140 RON - cele 2.758.014 părți sociale deținute de către P. R. ESTATE S.R.L. în cadrul C. T. C. S.R.L. au trecut în patrimoniul S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L.
Pârâta mai arată că prin adresa nr. 33/_ de la S.C. P. R. ESTATE S.R.L. către C. Local al Mun. C. -N. și S.C. "C. T. C. " S.R.L. s-a adus în mod oficial la cunoștință intenția S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. de preluare a părților sociale deținute la S.C. "C. T. C. " S.R.L și s-a prezentat oferta către C. Local al Mun. C. -N. de exercitare a dreptului de preemțiune pentru achiziția părților sociale date în plată către S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L. Asociatul majoritar C. Local al Mun. C. -N. a adoptat o Hotărâre a C. ui Local nr. 274 din_ pentru reglementarea unor aspecte privind reconversia proiectului C. T.
, inclusiv privind neexercitarea dreptului de preemțiune la achiziționarea celor
2.758.014 părți sociale la valoarea nominală totală de 27.580,140 RON, nedorind să le achiziționeze.
Pârâta mai arată că Municipalitatea din C. -N., inclusiv C. Local al Mun.
C. -N., a încheiat toate actele referitoare la acest Proiect investițional și la reconversie în spiritul acelui affectio societatis la care face referire reclamanta în cererea sa introductivă, neavând până în prezent nici un fel de diferend direct cu S.C. C. T.
C. S.R.L. ori cu S.C. P. R. ESTATE S.R.L., exceptând procedurile litigioase în contencios administrativ demarate de asociații majoritari ai S.C. P. R. ESTATE
S.R.L. împotriva sa în ultimele luni. Pârâta mai arată că este de reținut faptul că până în prezent doar asociații majoritari firmele IRIS VENTURES LIMITED si BURNET HOLDING LLC ai asociatului S.C. P. R. ESTATE S.R.L. sunt cei care au demarat proceduri litigioase împotriva S.C. C. UI T. C. S.R.L. si/sau C. ui Local al Mun. C. -N. cu privire la proiectul de la C. T. .
Se mai arată faptul că toate aspectele pe care reclamanta le invocă ca fiind consecințe nefaste pentru S.C. P. R. ESTATE S.R.L, sunt în realitate aspecte de fapt care în realitate au decurs altcumva decât le prezintă reclamantul iar actuala situație în care se găsește în prezent SC. P. R. ESTATE S.R.L. ține de și este consecința propriei sale culpe în derularea contractelor încheiate cu C. Local al Mun. C. -N. .
Ori, potrivit principiului de drept nemo censetur propriam turpitudinem allegans,
S.C. P. R. ESTATE S.R.L. nu poate acum să solicite o dizolvare a Societății pentru motive care țin de propria sa culpă
Pârâta a mai arătat că anterior, la Adunarea Generală a Asociaților de la S.C. C.
T. C. S.R.L. din 29 Mai 2012, în prezența reprezentanților ambilor asociați, au fost puse în discuție aprobarea Raportului C. ui de Administrație pentru anul financiar 2011, aprobarea Bilanțului contabil si a Contului de profit si pierderi pentru anul 2011; și analiza activității C. ui de Administrație pentru anul 2011, descărcarea de gestiune a membrilor C. ui de Administrație pentru anul 2011.
Reprezentanții asociatului S.C. P. R. ESTATE S.R.L. au votat atunci împotriva aprobării acestor puncte de pe ordinea de zi, doar cu titlu șicanator, motivând scurt că
acesta este mandatul primit din partea asociaților majoritari de la S.C. P. R. ESTATE
S.R.L. și că solicită reconvocarea adunării generale pentru o altă dată pentru a se discuta și aproba acele situații financiare.
În consecință, la aceeași dată de 29 mai 2012, Președintele C. ui de Administrație al SC C. T. S., prin Decizia nr. 126/_, a convocat Adunarea Generala a Asociaților la sediul societății, la data de 11 iunie 2012, ora 10. Ordinea de zi a Adunării Generale a Asociaților se prezenta la fel în convocator, astfel, aprobarea Raportului C. ui de Administrație pentru anul financiar 2011, aprobarea Bilanțului contabil și a Contului de profit si pierderi pentru anul 2011, analiza activității C. ui de Administrație pentru anul 2011, descărcarea de gestiune a membrilor C. ui de Administrație pentru anul 2011.
Cei prezenți la ședința Adunării Generale a Asociaților la a doua convocare, respectiv Dl. Ciorca Vasile Florin - Președintele C. ui de Administrație și Dl. Oltean Calin - Directorul General al societății, au consemnat toate acestea in Procesul-verbal al Adunării Generale a Asociaților de la SC C. T. S. din data de_ .
După închiderea ședinței și întocmirea procesului-verbal de ședință au apărut la sediul S.C. C. T. C. S.R.L. reprezentanții asociatului S.C. P. R. ESTATE
S.R.L. solicitând reluarea lucrărilor ședinței adunării generale. Solicitarea lor a fost refuzată, motivat de faptul că nu era nici statutară și nici legală.
Ulterior, prin comunicarea din data de 3 august 2012, pârâta arată că a luat la cunoștință de faptul că reprezentanții asociatului SC P. R. ESTATE S. au mers în aceeași zi la sediul profesional din C. -N. al avocaților care reprezentau interesele
S.C. P. R. ESTATE S.R.L. și au întocmit un alt proces-verbal denumit "PROCES- VERBAL AL ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR SC C. T. C. S. DIN_ ", ce se pretinde a fi al ședinței desfășurate in data de 12 iunie 2012 in cadrul Adunării Generale a Asociaților SC C. T. S. .
Prin acel proces-verbal asociatul S.C. P. R. ESTATE S.R.L. a menționat din nou refuzul său de a adopta problemele supuse ordinii de zi și a semnat de unul singur și abuziv acel document.
Mai mult decât atât, procesul-verbal unilateral întocmit a fost depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj care l-a și primit spre menționare.
Pentru a desăvârși abuzul și nelegiuirea, reprezentanții S.C. P. R. ESTATE
S.R.L au transmis acel proces-verbal de ședință către S.C. C. T. C. S.R.L. doar după trecerea termenului în care se putea ataca menționarea acelui act în Registrul Comerțului.
Acesta este doar un alt exemplu despre felul în care S.C. P. R. ESTATE S.R.L. înțelege să își exercite drepturile societare și despre cum înțelege reclamanta să se îngrijească de bunul mers al pârâtei. Cu atât mai neverosimile sunt susținerile și așa- zisele motive ale reclamantei privitoare la paralizarea funcționării Societății, blocarea activității din cauza disensiunilor dintre asociați imposibilitatea adoptării hotărârilor, etc, în condițiile în care toate acestea sunt provocate chiar de S.C. P. R. ESTATE S.R.L. prin asociații săi majoritari.
Pârâta consideră că cererea introductivă a reclamantei prin care solicită dizolvarea sa este deopotrivă neîntemeiată, dar și făcută în scopul de a bloca sau îngreuna activitatea societății și continuarea proiectului investițional de la C. T.
, astfel încât să reușească ca în final să uzurpeze patrimoniul său și să încerce să preia o parte din terenul pe care se realizează proiectul investițional de la C. T. .
Prin cererea formulată la data de 22 octombrie 2012( fila 216 și urm.), reclamanta
P. R. ESTATE S.R.L. prin extinderea de acțiune a arătat că înțelege să extindă cadrul procesual al prezentei acțiuni prin introducerea in cauza a C. UI LOCAL AL M. C. - N. , urmând ca, in contradictoriu si opoziție inclusiv cu acest asociat, in baza dispozițiilor art.227 lit. b teza I si lit.e din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum si art.55 din Contractul de societate si art.42 din Statutul C. T. raportate la art.6.1., art.6.2 litb si art.6.5. din Contractul de asociere să se dispună dizolvarea S.C. C. T. S.R.L., prin reținerea incidenței cumulative a următoarelor doua situații legale de dizolvare, respectiv, dizolvarea Societății dată fiind
imposibilitatea realizării obiectului de activitate în conformitate cu dispozițiile actelor constitutive ale societății, respectiv art.6 si art.42 din Contractul de Societate si art.
55 din Statut, raportate la art. 6.2 lit. b si art. 6.5 din Contractul de asociere nr. 91175/421/_ și dispozițiile legale, respectiv art.227 alin. l lit.b din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, dizolvarea Societății date fiind neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății în conformitate cu art. 227 alin.l, lit.e din Legea nr.31/1990.
Reclamanta arată că motivele ce susțin solicitarea sa sunt cele indicate prin cererea de chemare înă, pe care le menține integral și le aduce în discuție în contradictoriu si cu asociatul C. Local al M. C. -N. .
Pârâtul C. Local al municipiului C. -N., reprezentat prin Primar EMIL BOC a formulat la data de 22 noiembrie 2012 întâmpinare
( fila 220 și urm.) prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal pe cale de excepție și în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul C. Local al municipiului C. -N. a arătat, referitor la excepția inadmisibilității motivului 1 al cererii de dizolvare, așa cum este argumentat de reclamantă, raportat la dispozițiile art. 227 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, un prim motiv pentru care reclamanta solicită dizolvarea SC C. T. C. S. se referă la cazul de dizolvare prevăzut de art. 227 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale. Potrivit acestui text de lege, societatea se dizolvă prin imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia. Cu toate că reclamanta invocă acest temei de drept, în motivarea acțiunii se referă la imposibilitatea realizării obiectivului asocierii, respectiv obiectul contractului de asociere, aspect apreciat de C. Local ca fiind total diferit de obiectul de activitate al asocierii despre care face vorbire mai sus citatul articol.
Prin obiectul de activitate se înțelege ansamblul de operațiuni pe care societatea comercială urmează să le îndeplinească în vederea realizării de beneficii de către asociați. Obiectul de activitate al societății are un caracter dublu: stricto sensu, obiectul de activitate al societății este cel stabilit ca atare de asociați în actul constitutiv, în timp ce lato sensu, obiectul de activitate are înțelesul de scop statutar. Obiectul societății comerciale desemnează activitățile care au fost autorizate pentru a fi realizate de către asociați în cursul funcționării societății.
Potrivit art. 6 din Statutul Societății Comerciale "C. T. C. " S., obiectul de activitate al societății este unul foarte dezvoltat, cuprinzând domeniile construcțiilor, serviciilor, comerț intern etc, și nu este limitat doar la obiectul dezvoltare imobiliară. Raportat la toate aceste aspecte, pârâta apreciază că, față de alegațiile reclamantei care încearcă să deturneze înțelesul art. 227 alin. 1 it. b din Legea nr. 31/1990 solicitând dizolvarea societății pe un motiv ce nu se circumscrie acestui text de lege, se impune a fi admisă excepția invocată și, pe cale de consecință, a fi respinsă solicitarea de dizolvare a SC C. T. C. S. motivată pe art. 227 alin. 1 lit. b ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilitătii motivului 2 al cererii de dizolvare a societății pe cale judiciară raportat la dispozițiile art. 237 coroborate cu dispozițiile art.
227 din legea nr. 31/1990, pârâta arată că potrivit art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni.
Litera b) a alin. (1) al art. 237 a fost abrogată de litera c) a art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 22 aprilie 2011, c) Societatea si-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscuta, d) societatea nu și-a completat capitalul social în condițiile legii.
Din economia textului legal mai sus enunțat rezultă fără echivoc că o cerere de dizolvare pe cale judiciară întemeiată pe dispozițiile art. 227 alin. 1 lit. b nu poate fi promovată în lipsa textului legal care să permită un atare demers. Și este logic să fie așa, câtă vreme instanța investită cu o astfel de cerere ar fi nevoită înainte de toate să constate acea imposibilitate de realizare a obiectului de activitate a societății și abia apoi
să se pronunțe în favoarea dizolvării. Rezultă că instanța de judecată ar fi investită cu o veritabilă acțiune de constatare a existenței unui fapt, cerere apreciată ca fiind inadmisibilă din interpretarea dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă.
Opinia exprimată mai sus își regăsește susținere și în doctrină, fiind acceptat de către autorii consacrați faptul că, în situația existenței unei imposibilități de realizare a obiectului de activitate al societății, rolul instanței este redus în acest caz, la a dispune, la cererea unor asociați în cazul în care organele societății omit aceasta, convocarea unei adunări care să constate dizolvarea.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea excepției invocate.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea cererii de dizolvare, pârâtul C. Local arată că una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile se referă la necesitatea existenței unui interes, adică a unui folos practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Printre altele, interesul juridic trebuie să fie născut și actual, deci trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, în forma concretă de manifestare a acțiunii.
Din susținerile reclamantei privitoare la cererea de dizolvare, pârâta arată că reține ca motive pentru care instanța ar trebui să pronunțe dizolvarea SC C. T.
C. S. imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății precum și neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.
Față de primul motiv de dizolvare, a făcut vorbire anterior, cu ocazia motivării excepției inadmisibilității acțiunii, arătând că, în fapt, motivarea existenței cazului prevăzut de art. 227 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 nu se circumscrie acestui text legal, reclamanta distorsionând înțelesul textului de lege.
Raportat la situația prevăzută de art. 227 alin. 1 lit. e, se observă cu regret că din nou reclamanta încearcă să inducă în eroare instanța, prezentând ca fiind neînțelegeri între asociați în fapt neînțelegerile dintre asociații care compun SC P. R. Estate S. .
C. Local al municipiului C. -N. nu a avut calitatea de parte în vreunul din multiplele litigii purtate până acum de societatea reclamantă.
Pârâta mai arată că a avut calitatea de parte doar în dosarele de contencios administrativ prin care societatea reclamantă sau unul din asociații din aceasta a înțeles să conteste acte administrative emise de C. Local al municipiului C. -N., respectiv: dosar nr._ - excepție de nelegalitate a HCL nr. 489/_ și HCL nr. 274/_ ridicată de Iris Ventures Limited, soluționată de Tribunalul Brașov cu soluție de respingere; dosar nr._ - acțiune privind anularea HCL nr. 235/_ privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal - zona Dealul Sf. G., pentru parc fotovoltaic, reclamantă SC P. R. Estate S., aflat pe rolul Tribunalului C., cu termen la_ .
În aceste condiții, se apreciază că societatea reclamantă nu reușește să dovedească nici un folos material sau moral pe care l-ar putea avea de pe urma exercitării demersului judiciar, câtă vreme nu subzistă vreunul din motivele invocate de aceasta care să conducă la dizolvarea societății.
Pârâta consideră că prezenta acțiune are rol șicanator și urmărește un interes imoral, încercând să acopere în fapt nerespectarea obligațiilor asumate de către societatea reclamantă prin acordul de voință exprimat la data convenirii asocierii.
Pe cale de consecință, se solicită admiterea excepției invocate si respingerea acțiunii promovate ca fiind lipsită de interes.
Pe fondul cauzei, pârâtul C. Local al municipiului C. -N. arată că SC C.
T. C. S. a fost constituită ca un parteneriat între C. Local al municipiului C.
-N. și SC P. R. Estate S., parteneriat încheiat în baza HCL nr. 305/_ . Prin acest act administrativ s-a aprobat participarea C. ui Local al municipiului C. -N. la înființarea unei societăți comerciale în vederea construirii unui cartier de locuințe în zona Bd. Muncii - Pășunea Someșeni.
Inițial, cu ocazia asocierii celor două părți și la data constituirii societății a. fost stabilită ca durată de funcționare a acesteia o perioadă de 5 ani în intervalul căreia urma să se realizeze integral obiectivul asocierii.
Proiectul C. T. a pornit ca un proiect imobiliar de mare anvergură, demarat în anul 2007, în condițiile unui climat economic favorabil sectorului imobiliar. Odată cu apariția crizei economice la nivel mondial în anul 2008, evoluția pieței imobiliare și a celei financiare a condus la imposibilitatea continuării Proiectului C.
T. ca proiect imobiliar de mare anvergură. Analiza implementării în continuare a proiectului așa cum a fost elaborat inițial a făcut obiectul unui studiu întocmit de firma de specialitate Colliers International România S. în luna Iunie 2009, studiu solicitat chiar de către reclamanta SC P. R. Estate S. .
Reconversia proiectului imobiliar a fost făcută în decembrie 2010, prin Hotărârea
C. ui Local al municipiului C. -N. nr. 489/_ . La acea dată, proiectul investițional C. T. nu era realizat de către SC C. T. C. S., motivat pe faptul că nu era îndeplinită obligația asociatului privat SC P. R. Estate S. de finanțare a proiectului imobiliar C. T. din C. -N. . De asemenea, SC P. R. Estate S. nu își îndeplinise până la acea dată obligația de predare cu titlu gratuit către
C. Local al municipiului C. -N. a celor 384 locuințe sociale, potrivit art. 2.4 lit. a din contractul inițial.
Pentru acest proiect, s-a propus ca realizarea Parcului FotoVoltaic să se facă pe o suprafață de 197,8636 ha, proprietatea SC C. T. C. S., din zona Bulevardul Muncii - Pășunea Someșeni (Dealul Sf. G. ). SC Green Energy N. S. a preluat toate obligațiile partenerului privat SC P. R. Estate S., iar SC C. T. C. S. a rămas cu realizarea unei părți din proiectul imobiliar inițial, pe o suprafață de 5 ha.
Pârâta mai arată că reclamanta dorește să introducă în mod intenționat o stare de confuzie între obiectul de activitate al societății și obiectul asocierii.
Potrivit art. 50 din Statutul SC C. T. C. S., dizolvarea societății are loc în situațiile prevăzute de art. 227, 228 alin. 2 și 229 din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată și în orice altă situație, pe baza deciziei Adunării Generale a Asociaților, luată în unanimitate."
Potrivit art. 6.2 lit b din Contractul de asociere nr._: "Prezentul contract încetează de drept:
b) în cazul în care din motive independente de voința părților nu se mai poate duce la îndeplinire obiectul prezentului contract și starea de imposibilitate durează mai mult de 1 an."
Potrivit art. 6.5 din același contract de asociere, încetarea prezentului contract, respectiv încetarea colaborării părților contractante în ceea ce privește Proiectul rezidențial C. T., va avea ca și consecință lichidarea patrimoniului Noii Societăți, intrarea Noii Societăți în lichidare și dizolvare, împărțirea eventualelor beneficii din asociere urmând a fi împărțite proporțional cu participarea fiecărei părți la capitalul social.
Iată deci că, în manifestarea de voință a părților, acestea au convenit în sensul trecerii unui termen de mai mult de 1 an de existență a stării de imposibilitate de ducere la îndeplinire a obiectului asocierii. În cadrul acestui termen, părțile nu numai că puteau ci aveau obligația de a găsi soluții pentru a preveni măsura extremă a rezilierii contractului de asociere, respectiv de dizolvare a societății înființate.
Pârâta mai arată că cel puțin în ceea ce privește C. Local al municipiului C.
-N., acest asociat a aportat în societate un teren în suprafață de 203 ha proprietate privată a M. C. -N. . Scopul și interesul general al autorității locale a fost de a utiliza eficient și în interesul comunității acest teren, fie că această utilizare se traduce în construirea de unități locative care să deservească locuitorii municipiului C. -N., cu beneficiul dobândirii în proprietatea municipiului a unui număr de 384 de locuințe sociale, fie prin dezvoltarea pe acest teren a unui sistem de producere de energie verde, regenerabilă, care ar fi asigurat iluminatul public la nivelul M. C. -N. pe o perioadă de 49 de ani.
Referitor la Statutul SC C. T. C. S., la Contractul de asociere încheiat între părți, precum și la dispozițiile Legii nr. 31/1990, se observă că nu există nici un fel de prevedere legală sau convenită de părți care să interzică încercări de salvare a unei asocieri, chiar prin modificarea obiectului asocierii dintr-unul ce a devenit, în contextul
economic dat, greu de realizat și cu mari riscuri referitoare la profitabilitate, într-un obiect de asociere care să garanteze atât reușita asocierii, cât și implementarea unui proiect de perspectivă și cu sustenabilitate atât din punct de vedere al resurselor investiției cât și din punctul de vedere al rezultatelor scontate.
Față de aceste aspecte menționate, între C. Local al municipiului C. -N., SC P. R. Estete S. și SC Green Energy N. S. a intervenit Actul adițional nr. 1/_ la Contractul nr. 91175/421/_, prin care s-au adus o serie de modificări la contractul de asociere inițial. Astfel, prin acest act adițional s-a convenit că SC C.
T. C. S. se înființează în scopul exploatării economice a terenului din zona Bulevardul Muncii - Pășunea Someșeni din Municipiul C. -N. (Dealul Sf. G. ), prin punerea în valoare a potențialului fotovoltaic (producția de energie solară) și dezvoltarea și exploatarea de către SC Green Energy N. S. a unui Parc FotoVoltaic amplasat pe terenul în suprafață de 197,8636 ha (din totalul de 203 ha) aparținând SC C. T.
C. S., precum și construirea C. ui T. pe terenul în suprafață de 5,1364 ha situat în aceeași zonă și valorificarea imobilelor nou construite.
Asupra legalității actului adițional așa cum a fost acesta convenit de părți nu se pot purta discuții, câtă vreme voința părților a fost "cauza" modificării actului sinalagmatic - contract de asociere, iar clauzele acestuia nu contravin în vreun fel unor dispoziții legale în vigoare. Interesul unei asocieri nu poate fi altul decât producerea de efecte în sens pozitiv pentru asociați, precum și de a găsi soluții de ieșire din situații de criză, în cazul în care acestea apar independent de voința asociaților. În concluzie, se apreciază că nu subzistă nici pe departe motivul invocat de reclamantă privitor la imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății.
Pârâtul C. Local mai arată că ceea ce uită reclamanta să menționeze în tot cuprinsul acțiunii introductive este faptul că așa-zisa situație tensionată existentă între asociați reprezintă în fapt neînțelegeri între asociații ce compun SC P. R. Estate S., generate din culpa exclusivă a asociaților majoritari ai acestei societăți.
De asemenea, se mai arată că între asociații din SC C. T. C. S. nu există litigii de natură să certifice existența unor neînțelegeri grave între aceștia, instanțele de judecată pronunțându-se deja asupra unor probleme litigioase în favoarea menținerii hotărârilor adoptate de C. Local al municipiului C. -N. .
Raportat la litigiile purtate de SC P. R. Estate S. în care pârâta nu are calitatea de parte, se apreciază după studierea obiectului acestora că sunt generate exclusiv de probleme interne ale SC P. R. Estate S., respectiv de neînțelegerile dintre asociații acestei societăți, aceste litigii nefiind de natură a certifica existența situației prevăzută de art. 227 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990. Pârâta arată că a fost efectuat un control de legalitate din partea instanțelor judecătorești cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate a celor două hotărâri de consiliu local, instanța de contencios administrativ apreciind ca fiind legal emise cele două acte administrative.
Deciziile luate prin hotărârile de consiliu local nu au modificat în totalitate obiectul asocierii, ci au adăugat în fapt un nou obiectiv de investiție pe lângă cel hotărât inițial. Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul paragrafului 2 al art. 1 din HCL nr. 489/2010, se menține suprafața de teren de 5,1369 ha, care rămâne afectată construirii ansamblului de locuințe din Microraionul I (zona de SV) a C. ui T., potrivit PUD aprobat prin HCL nr. 657/2007 și Avizul nr. 78123/9246/_ a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, precum și PUZ, aprobat prin HCL nr. 317/2007.
Apariția Legii nr. 178/2010 a parteneriatului public - privat nu putea să afecteze derularea asocierii și a activității SC C. T. S. deoarece acest aspect ar fi însemnat că dispozițiile acestui act normativ să se aplice retroactiv, fapt ce contravine dispozițiilor legii civile în vigoare. Activitatea de a lua decizii, respectiv de a adopta hotărâri de consiliu local absolut necesare în desfășurarea activității SC C. T.
C. S. în cadrul unei asocieri ce a luat ființă înainte de apariția Legii nr. 178/2010 face parte din obligațiile asumate de asociați prin contractul de societate convenit. Mai mult, având în vedere că aportul social la societatea înființată a constituit un bun proprietate a municipiului, C. Local al municipiului C. -N. era obligat a lua deciziile care să
conducă la rentabilizarea proiectului, în considerarea realității economice la acel moment și a obligației sale de a gestiona ca un bun administrator bunurile proprietatea municipiului C. -N. . Substituirea partenerului privat și modificarea obiectului asocierii nu echivalează în nici un caz cu inițierea unui parteneriat public-privat nou care să fie supus rigorilor și procedurilor Legii nr. 178/2010.
Este foarte surprinzător faptul că reclamanta SC P. R. Estate S. a început numeroasele demersuri șicanatoare și de natură să paralizeze cu rea credință activitatea unei societăți comerciale doar la data la care s-a început mediatizarea proiectului Parc FotoVoltaic.
Probabil, la acea dată, planurile asociaților majoritari ce compun SC P. R. Estate S. de a distruge SC C. T. C. S. cu scop de însușire a unei părți din terenul adus ca aport de asociatul C. Local al municipiului C. -N. au fost blocate de demersul asociaților de bună-credință, care au considerat oportunitatea afectării unui teren ce a constituit aport al M. C. -N. unui proiect realizat în interesul cetățenilor municipiului.
Pârâta apreciază că asociatul C. Local al municipiului C. -N. a acționat în cadrul SC C. T. C. S. în considerarea elementului affectio societatis, precum și în considerarea interesului public, ce prevalează și în cazul în care o autoritate locală decide înființarea unor societăți comerciale.
O soluție de admitere a acțiunii reclamantei ar avea un dublu efect extrem de păgubitor pentru cetățenii municipiului C. -N.: în primul rând, dizolvarea societății ar da naștere unui lung șir de litigii privitoare la patrimoniul SC C. T. C. S., îndeosebi în ceea ce reprezintă aportul adus în societate de C. Local al municipiului
C. -N., existând riscul ca acest teren să fie "dezafectat" interesului public prin intrarea lui în proprietate privată.
În al doilea rând, nerealizarea proiectului Parc FotoVoltaic ar însemna nefurnizarea către Municipiul C. -N. în scopul asigurării iluminatului public a cantității de energie gratuită la care s-a obligat investitorul, ceea ce se traduce în nedegrevarea bugetului local de costurile iluminatului public pe o perioadă de cel puțin 49 de ani. Ori, sumele economisite pot fi redirecționate spre realizarea altor proiecte de importanță locală, de care să beneficieze în continuare cetățenii M. C. -N. .
Reclamanta S.C. P. R. ESTATE S.R.L. a invocat la data de_ prin note de ședință, lipsa calității de reprezentanți ai apărătorilor C. T. S. , în acest sens aceasta a depus la dosar note de ședință( filele 227 și urm) învederând că pârâta S.C.
C. T. S.R.L. (in continuare C. T. ) este reprezentată în dosar prin intermediul unor mandatari, în mod vădit terțe persoane față de C. T., astfel că solicită prezentarea mandatului de reprezentare.
Dat fiind faptul că se pretinde că apărările și reprezentarea sunt făcute în numele C. ui T., societate comercială care în acest moment este lipsită de conducere executivă, reclamanta a apreciat că se impune verificarea cu rigurozitate a actelor de reprezentare.
Pe de altă parte, în condițiile în care mandatul membrilor consiliului de administrație - organ executiv - a expirat încă de la sfârșitul anului 2010, aspect confirmat inclusiv de către evidentele aparținând Registrului Comerțului, este evident că pârâta C. T. nu are organe de reprezentare, un eventual mandat acordat avocaților de către pretinși membrii ai consiliului de administrație fiind în mod vădit invalid.
De asemenea, reclamanta a invocat lipsa calității de reprezentanți ai C. ui T. ai pretinșilor administratori, arătând că în condițiile în care mandatul membrilor consiliului de administrație a expirat de la sfârșitul anului 2010, orice demers al acestora în numele si pe seama C. T. împotriva unui asociat al acesteia, este total lipsit de suport juridic, context in care nu se poate decât constata nevalabilitatea lui. In condițiile expirării mandatului de administratori, aceștia nu sunt decât terțe persoane în acest moment față de interesele reale societare ale C. T. și nu pot justifica un interes legitim în inițierea oricărui demers privind C. T., in special ca obiectul prezentului litigiul privește strict raporturi juridice societare dintre cei doi
asociați și implică aprecierea perpetuării și existenței în acest moment a lui affectio societatis.
De asemenea, la data de_ pârâta SC C. T. C. S. a formulat cerere de suspendare a judecății prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._ având ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii AGA nr. 3/2011 a SC C.
T. C. S. privind transmiterea de către SC P. R. ESTATE S. către SC GREEN ENERGY N. S. a tuturor părților sociale deținute la SC C. T. C. S., dosarul fiind strămutat la Tribunalul Specializat Mureș.
De asemenea, la data de 16 ianuarie 2013, pârâtul C. Local al municipiului
C. -N. a formulat note de ședință, prin care a solicitat suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ având ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii AGA nr. 3/2011 a S.C. C. T.
C. S. .
Prin încheierea de ședință din data de 04 februarie 2013 Tribunalul Specializat
C. a respins atât excepția lipsei calității de reprezentant al apărătorului SC C. T.
C. S., cât și cererea de suspendare formulată în temeiul art. 244 pct. 1 C.p.c. de pârâții SC C. T. C. S. și C. Local al municipiului C. -N. .
La data de 18 martie 2013 a fost depusă la dosar o cerere de intervenție în interes propriu formulată de SC GREEN ENERGY N. S. ( fila 96 și urm, vol. II), prin care se solicită admiterea cererii de intervenție și respingerea cererii de dizolvare a pârâtei, formulată de către reclamanta P. R. ESTATE S.R.L. și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar în măsura în care nu se va admite cererea de intervenție în interes propriu arată că își susține cererea de intervenție ca fiind în interesul pârâtei C. T. C. S.R.L.
În motivare SC GREEN ENERGY N. S. a arătat că justifică un interes prin prisma faptului că deține la această dată participația de 49% din C. T. C. S. (un număr de 2.758.014 de părți sociale), reclamanta P. R. ESTATE S. nemaiputând exercita nici un drept aferent ori în legătură cu această participație.
În speță, SC GREEN ENERGY N. S. arată că P. R. ESTATE S.R.L. a achitat datoriile comerciale față de ea prin darea în plată a părților sociale de la C. T.
C. S.R.L. Toate contractele încheiate între P. R. N. S. (Memorandumul, Contractul de garanție mobiliară, Acordul, Acordul de dare în plată) au fost puse în executare și duse la îndeplinire de părțile semnatare în ceea ce privește cel puțin o parte dintre obligații (cele referitoare la constituirea în garanție a părților sociale și darea lor în plată pentru stingerea unor datorii). Tot astfel reclamanta P. R. ESTATE S. nu a contestat în instanță aceste acte pe care le-a încheiat cu intervenienta.
Pârâtul C. Local al municipiului C. -N., reprezentat prin Primar EMIL BOC prin întâmpinare față de cererea de intervenție în interes propriu
depusă de intervenienta GREEN ENERGY N. S. a solicitat admiterea cererii de intervenție așa cum a fost formulată, cu respingerea în consecință a cererii de dizolvare promovată de P. R. ESTATE S. .
În motivare se arată că intervenienta, pe de o parte justifică interesul promovării cererii prin faptul că este deținătoarea unei participații reprezentând 49% din SC C.
T. C. S., la această dată reclamanta P. R. Estate S. nemaiavând calitatea de asociat în această societate.
Față de cele arătate în cuprinsul cererii de intervenție, pârâtul C. Local arată că susține pe deplin demersul intervenientei, solicitând instanței să dispună alături de admiterea acesteia și respingerea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, cu dezvoltarea unor argumente suplimentare față de cele expuse prin întâmpinarea depusă Ia dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 26 noiembrie 2012. Pârâtul C. local arată în continuare că, în opinia sa, este real faptul că la această dată reclamanta
P. R. Estate S. nu mai are calitatea de asociat în cadrul SC C. T. C. S. . Participația P. R. Estate S. la SC C. T. C. S. a fost transmisă prin actele comerciale încheiate de aceasta cu SC Green Energy S., documente parafate de societatea reclamantă care atestă exprimarea acordului de voință în sensul celor convenite, fiind prezentate pe larg în cererea de intervenție a SC Green Energy S. . Ceea
ce este important de subliniat din conduita societății reclamante, susține C. Local, este reaua-credință care înțelege să inițieze demersuri având ca scop să paralizeze investiții viabile și derulate în perfecte condiții de legalitate, în speranța obținerii unor hotărâri judecătorești favorabile care să îi confere cadrul unei specule imobiliare cu teren afectat unei investiții de interes public.
La data de 24 aprilie 2013 reclamanta SC P. R. ESTATE S. a depus la dosar note scrise solicitând respingerea cererii de intervenție, fie că este invocată ca intervenție principală sau accesorie, iar la data de 30 aprilie 2013 a depus la dosar concluzii scrise.
La data de 29 aprilie 2013, pârâta SC C. T. C. S. a solicitat suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .
În cadrul ședinței publice din data de 29 aprilie 2013, Tribunalul a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție formulată de SC GREEN ENERGY N.
S. ; de asemenea, instanța a respins cererea de suspendare potrivit art. 244 pct. 1 C.p.c. formulată de pârâta SC C. T. C. S. în cadrul ședinței publice din 29 aprilie 2013.
Totodată, cu ocazia acordării cuvântului pe fond, pârâtul C. Local al municipiului C. -N. a precizat că nu mai susține excepția lipsei de interes ca pe o excepție de procedură, ci ca o apărare de fond pentru argumentele expuse anterior în susținerea acestei excepți; de asemenea, pârâta SC C. T. C. S. a înțeles să precizeze că argumentele invocate în susținerea excepției de inadmisibilitate sunt de fapt apărări de fond, nemaisusținând excepția inadmisibilitățiii invocată în cuprinsul întâmpinării.
La data de 10 mai 2013 pârâta a depus la dosar concluzii scrise solicitând respingerea cererii de dizolvare a pârâtei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele
:
Dizolvarea societății comerciale, ca etapă a procesului de încetare a existenței unei societăți comerciale, poate fi determinată de cauze generale, valabile pentru toate tipurile de societăți comerciale, fiind reglementate de art. 227 alin. 1 lit. A-G, de cauze speciale(de ex. art. 228, 229), care privesc anumite tipuri de societăți comerciale, cât și de cazuri de dizolvare, denumite în doctrină cazuri-sancțiune, reglementate de dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care pot fi inviocate de orice persoană interesată.
Reclamanta P. R. ESTATE S., în calitate de asociat al societății cu răspundere limitată C. T. C. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună dizolvarea societății pârâte invocând două cauze generale de dizolvare: imposibilitatea realizării obiectului de activitate și neînțelegerile grave dintre asociați.
În ceea ce privește ipoteza reglementată de art. 227 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990 - potrivit căruia societatea se dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății - este evident că un asemenea temei nu poate fi invocat, astfel cum reiese din textul de lege, decât de către un asociat.
Cazul reglementat de dispozițiile art. 227 lit. b din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia societatea se dizolvă prin imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau prin realizarea acestuia, privește dizolvarea voluntară, ceea ce implică acordul asociaților cu privire la dizolvarea societății stabilit printr-o hotărâre a adunării generale a asociaților.
În jurisprudență( a se vedea decizia nr. 419/1996 a fostei Curți Supreme de Justiție, Secția comercială) s-a decis că reprezintă motive temeinice de dizolvare și neînțelegerile asociaților care fac imposibilă realizarea obiectului de activitate. În acest caz, dizolvarea are caracter judiciar, trebuind a fi stabilită de tribunal la cererea unui asociat.
Astfel, este evident că pentru ambele temeiuri de drept invocate în susținerea cererii de dizolvare se impune ca reclamanta să aibă calitatea de asociat/acționar al societății a cărei dizolvare o pretinde.
Deși nici unul dintre pârâți nu a invocat excepția lipsei calității procesuale active a SC P. R. ESTATE S., totuși, atât SC C. T. C. S., cât și C. LOCAL AL M. C. -N. au antamat caracterul litigios al calității de asociat al P., respectiv lipsa calității de asociat al reclamantei.
Față de excepția inadmisibilității acțiunii deduse judecății care vizează exclusiv motivul imposibilității realizării obiectului de activitate al societății, invocată de pârâtul
C. Local, aspectul privind calitatea reclamantei de asociat al SC C. T. C.
are prioritate, urmând a fi dezlegat cu întâietate.
Astfel cum au arătat părțile prin pozițiile deja exprimate în cuprinsul acestui dosar, obiectul principal de activitate al SC C. T. C. S. a fost realizarea unui proiect imobiliar constând în construirea unui cartier de locuințe în zona Bulevardul Muncii, Pășunea Someșeni pe o suprafață de 203 ha situat în municipiul C. -N. . Potrivit art. 6 din contractul de societate al SC C. T. C. S. proiectul ˝C.
˝ va presupune realizarea cartierului de locuințe, cartier care va cuprinde locuințele și edificiile funcționale ale C. ui T. ( unitate de învățământ, sediu primărie de cartier, sediu secție de poliție, spațiu cabinete medicale și alte obiective imobiliare), precum și întreaga infrastructură de rețele de drumuri, rețele de canalizare, electricitate, gaz, apă, telefonie, inclusiv parcări, zone verzi și iluminatul public a întregului cartier˝.
Ulterior, în intervalul noiembrie-decembrie 2010, atât C. de administrație al SC C. T. C. S., prin Hotărârea nr. 3/_, cât și Adunarea Generală a Asociaților SC C. T. C. S., prin Hotărârea AGA nr. 2/_ au reținut în cuprinsul hotărârilor menționate concluziile studiului realizat de firma de specialitate SC COLIERS INTERNATIONAL ROM. IA S., respectiv: ˝imposibilitatea realizării obiectului și a scopului asocierii din cadrul proiectului imobiliar C. T. din motive
independente de voinț a celor doi asociaț i , fiind direct legat de actuala situație de criză economică, de blocajul de pe piețele financiar-bancare care nu mai sprijină populația cu credite pentru achiziția de locuințe și nici agenții economici pentru realizarea de investiții, astfel încât nu mai există finalitate pentru acest proiect în condițiile în care imobilele care s-ar construi nu ar putea fi valorificate și nu s-ar mai realiza profitul urmărit
.˝
În același timp, au fost căutate soluții de înlocuire a proiectului imobiliar cu un alt obiectiv, respectiv construirea unui parc fotovoltaic, care să producă energie solară, regenerabilă, în scopul realizării reconversiei acestui proiect fiind încheiate mai multe acte succesive, respectiv: la data de 08 noiembrie 2010 a fost întocmit un ˝memoriu cu privire la proiectul C. T. C. S. ˝, urmat la data de_ de încheierea unui
˝Acord Tripartit˝ ( filele 134-142) între SC C. T. C. S., reprezentată prin Președintele C. ui de Administrație, d-l Florin Vasile Ciorca, S.C. P. R. ESTATE S.R.L., reprezentată prin mandatar Nagy Zsolt și grupul de investitori WWS ENERGY DEVELOPMENT LLC și GREEN ENERGY HOLDING LLC care se asociază în S.C. GREEN
ENERGY N. S.R.L., reprezentați prin Societatea Civilă de Avocatură B. & P. .
Potrivit pct. 2 al acestui acord ˝prin semnarea prezentului acord părțile confirmă următoarele: la data semnării acestui acord proiectul imobiliar C. T. din zona Bd. Muncii -Pășunea Someșeni din municipiul C. -N. nu este realizat de către SC C.
T. C. S., care nu are nici resursele și nici capacitatea financiară de a realiza acest proiect;...de asemenea, nu mai există finalitate pentru acest proiect imobiliar...întrucât blocajul de pe piețele financiar-bancare au condus la o situație în care băncile și instituțiile de credit nu mai sprijină populația cu credite pentru achiziția de locuințe și nici agenții economici pentru realizarea de investiții în acest domeniu, iar pe de altă parte imobilele care s-ar construi nu ar putea fi valorificate și nu s-ar mai realiza rezultatele urmărite și dorite inițial...la data semnării acestui acord nu este îndeplinită obligația SC P. R. ESTATE S., respectiv cea de construire și predare către C. Local a unui număr de 384 de locuințe sociale potrivit art. 5.3 lit. E din contractul de asociere, obligație evaluată la aproximativ 7 milioane de euro.˝
Potrivit pct. 3, 5 și 7 din acest acord, părțile se angajează să susțină propunerea de reconversie a proiectului imobiliar în Parcul Fotovoltaic, reconversie care presupune următoarele drepturi și obligații din partea GREEN ENERGY N. S. și P. R. ESTATE S. :
- investiția în parcul fotovoltaic se va face de către și pe cheltuiala Green Energy
S. care va dezvolta și exploata acel parc; la fel proiectarea, autorizarea, construirea și exploatarea parcului vor fi în competența exclusivă a Green Energy N.
;
parcul fotovoltaic se va realiza pe un teren în suprafață de 197,8636 ha proprietatea SC C. T. C. S.R.L. care va fi transmis în folosință și administrare liber de orice sarcini, interdicții, privilegii pe o perioadă de 49 de ani;
în schimbul folosinței și administrării terenului, Green Energy N. va aloca către CTC un procent de 2% din profitul care va fi obținut de aceasta din comercializarea energiei electrice produse de Parcul Fotovoltaic și o cotă de 2% din energia electrică produsă în acest parc, începând cu data punerii în funcțiune a Parcului Fotovoltaic.
prin reconversia proiectului investițional, P. R. ESTATE S. nu va mai avea obligația de predare cu titlu gratuit către C. Local al municipiului C. -N. a celor 384 de locuințe sociale. GREEN ENERGY N. S. va prelua obligația P. de predare a celor 384 de locuințe sociale către Municipiul C. -N., obligație care se transformă în obligația de realizare și predare cu titlu gratuit către municipalitate a 30% din energia electrică produsă în parcul Fotovoltaic începând cu data punerii în funcțiune. În legătură cu preluarea acestei obligații, GREEN ENERGY N. S. și P. R. ESTATE S. vor încheia un acord separat prin care vor stabili condițiile preluării de către GREEN ENERGY N. S. a acestei obligații.˝
Ulterior, în data de _ au fost încheiate alte două convenții, respectiv memorandumul( filele 144-152) dintre P. R. ESTATE S., reprezentat de mandatar Nagy Zsolt și grupul de investitori WWS ENERGY DEVELOPMENT LLC și GREEN ENERGY HOLDING LLC care se asociază în S.C. GREEN ENERGY N. S.R.L.,
reprezentați prin Societatea Civilă de Avocatură B. & P. și contractul de garanție reală mobiliară accesoriu memorandumului încheiat între aceleași părți( filele 153-160). Potrivit acestor acte, obligația P. R. ESTATE de a realiza și de a preda cu titlu gratuit C. ui Local al municipiului C. -N. a unui număr de 384 de locuințe sociale a fost evaluată de părți la suma de cca 8-10.000.000 de euro, însă prețul transferului obligației a fost stabilit la suma de 7 milioane de euro. Însă, potrivit pct. 9 din memorandum suma de 7 milioane de euro reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă la data adoptării Hotărârii de Consiliu Local privind reconversia proiectului și transformarea obligației de predare a 384 de locuințe sociale în obligație de a furniza energie electrică.
Potrivit pct. 10 din memorandum, prețul de 7 milioane de euro pentru stingerea obligației P. R. ESTATE S. față de C. Local al municipiului C. -N. urmează a fi achitat astfel: grupul GEN va acorda ˝ o facilitate de 6 milioane de euro P. ˝ în situația achitării sumei de 1 milion de euro astfel: - tranșa 1 în cuantum de 100.000 de euro în termen de 30 de zile de la data adoptării HCL menționată la pct. 6; - tranșa 2 în cuantum de 400.000 de euro în termen de 6 luni de la data adoptării HCL menționată la pct. 6; tranșa 3 - în cuantum de 500.000 de euro în termen de 2 ani de la data adoptării HCL menționată la pct. 6. în cazul nerespectării termenelor de plată mai sus menționate, întreaga sumă de 7 milioane de euro devine scadentă anticipat și integral.
Ba mai mult, potrivit contractului de garanție reală mobiliară din data de_ certificat prin încheierea de certificare și acordare de dată certă nr. 19 din_ a Cab. Av. Geru A. Darius, debitorul garant, respectiv P. R. ESTATE S.R.L. reprezentat prin mandatar d-l Nagy Zsolt constituie în favoarea creditorului garantat GREEN ENERGY N. S. garanții asupra participației totale deținute în cadrul societății C.
T. C. S., respectiv 2.758.014 părți sociale, reprezentând 49% din totalul capitalului social al SC C. T. C. S. .
În ceea ce privește Hotărârea C. ui Local al municipiului C. -N. menționată la pct. 6 al Memorandumului, la data de_ a fost aprobată Hotărârea nr. 489/2010 a C. ui Local al municipiului C. -N. privind aprobarea reconversiei proiectului imobiliar C. T. în parc fotovoltaic și, totodată, s-a aprobat transformarea obligației de predare cu titlu gratuit către C. Local al municipiului C.
-N. a unui număr de 384 de locuințe în obligația de a furniza energie electrică pe o perioadă de 49 de ani.
În final, prin acordul de dare în plată și transmiterea de părți sociale( filele 167-
170) încheiat la data de_ la C. -N. între S.C. P. R. ESTATE S., în calitate de
˝debitor garant˝, reprezentată prin mandatar d-l Nagy Zsolt și SC GREEN ENERGY N.
S., reprezentată prin administrator Vigh Ferencz, în calitate de ˝creditor garantat˝ s-a convenit transmiterea părților sociale deținute de P. R. ESTATE în cadrul societății
C. T. C. S. în procent de 49% reprezentând 2.758.014 părți sociale cu o valoare nominală totală de 27.580.140 de lei, respectiv 6.706.090,89 euro. Potrivit pct.
II.7 din acord ˝odată cu preluarea părților sociale, GREEN ENERGY N. S. se subrogă în drepturile și obligațiile asociatului SC P. R. ESTATE S. .˝
Față de aceste acte juridice - acord tripartit, memorandum, contract de garanție reală mobiliară, acord de dare în plată și transmitere de părți sociale - pârâtul C. Local al municipiului C. -N. prin înscrisul intitulat întâmpinare față de cererea de intervenție în interes propriu a invocat la data de 09 aprilie 2013 lipsa calității de asociat în cadrul SC C. T. C. S. a reclamantei SC P. R. ESTATE S., arătând pârâta că ˝participația reclamantei la SC C. T. C. S. a fost transmisă prin actele comerciale încheiate de aceasta cu SC GREEN ENERGY N. S., documente parafate de societatea reclamantă care atestă exprimarea acordului de voință în sensul celor convenite˝.
Tribunalul constată neîntemeiată apărarea pârâtului C. ui Local privitoare la pierdea calității de asociat în cadrul C. T. C. S. a societății reclamante SC P.
ESTATE S. pentru două argumente principale:
P. R. ESTATE S., proprietara părților sociale tranzacționate prin acordul de dare în plată încheiat în data de_ nu și-a exprimat acordul de voință pentru realizarea acestei operațiuni; din contră, partenerul său contractual, C. Local, cunoștea opoziția vehementă a P. R. ESTATE la reconversia proiectului imobiliar și implicit, a caracterului fraudulos al actelor încheiate ulterior datei de 27 decembrie 2010 în numele P. R. ESTATE de un mandatar convențional lipsit de orice aparență de legitimitate.
nu există o hotărâre a adunării generale a asociaților SC C. T. C. S. care să fie valabilă și generatoare de efecte juridice care să consfințească transmiterea părților sociale a unui asociat în cadrul unei societăți cu răspundere limitată către o persoană din afara societății, potrivit dispozițiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990.
Transmiterea părților sociale deținute de o societate cu răspundere limitată într-o altă societate cu răspundere limitată, fie că se numește vânzare-cumpărare, schimb sau dare în plată se supune regulilor specifice materiei societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile ( comerciale).
Potrivit art. 70 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv.
Potrivit opiniei exprimate în doctrină, a administra societatea înseamnă a îndeplini toate operațiunile de gestiune necesare atingerii scopului social, respectiv toate acele acte juridice - de conservare, de administrare sau de dispoziție - pe care le reclamă desfășurarea activității societății și, implicit, realizarea obiectului de activitate al societății.
Operațiunea ce formează obiectul actului juridic intitulat ˝dare în plată și transmiterea de părți sociale( filele 167-170) încheiat la data de_ la C. -N. între
S.C. P. R. ESTATE S., în calitate de ˝debitor garant˝, reprezentat prin mandatar d-l Nagy Zsolt și SC GREEN ENERGY N. S., în calitate de ˝creditor garantat˝ este un act juridic de dispoziție care ar fi trebuit să producă efecte juridice translative de proprietate
prin înstrăinarea din patrimoniul P. R. ESTATE S. a părților sociale deținute în cadrul societății C. T. C. S. .
Părțile sociale deținute de S.C. P. R. ESTATE S.R.L. în cadrul S.C. C. T.
C. S.R.L. însumând 49% din capitalul social al acestei societăți reprezintă un bun patrimonial în valoare de 27.580.140 de lei, conform art. 7 din contractul de societate al
S.C. C. T. C. S.R.L., bun a cărui proprietate aparține societății P. R. ESTATE S.R.L.
Deci, cu certitudine, operațiunea de dare în plată a unui bun proprietatea societății în valoare de 27.580.140 de lei pentru stingerea unei obligații cu privire la care asociații SC P. R. ESTATE S. nu au fost chemați să își exprime opinia nu reprezintă un act de administrare necesar pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății P. R. ESTATE S. .
Art. 701din Legea 31/1990 prevede că actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți comerciale pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății, după caz, prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societății adoptate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale actului constitutiv al societății.
Or, pentru actul de dare în plată a părților sociale ale SC P. R. ESTATE S., în valoare de 27.580.140 de lei, la data de 05 mai 2011 societatea P. R. ESTATE S. nu a fost reprezentată de administrator, ci de un mandatar convențional, d-l Nagy Zsolt, în baza deciziei administratorului unic nr. 46 din data de 05 decembrie 2008.
Potrivit deciziei administratorului unic nr. 46/2008( filele 204-205), administratorul unic al SC P. R. ESTATE S., d-na Sebok Andrea Betty a decis ca societatea P. R. ESTATE S. să fie reprezentată ˝cu puteri depline˝ de d-l Nagy Zsolt pentru aspectele referitoare la implicarea S.C. P. R. ESTATE S.R.L. în proiectul investițional C. T. din C. -N. .
Ulterior, prin Hotărârea AGA a P. R. ESTATE S. din data de 15 mai 2009 s-a menționat la pct. 3 că se aprobă deciziile administratorului unic pentru anul 2008, însă cu privire la relația de reprezentare a P. R. ESTATE S. în cadrul societății C. T.
C. S. a fost adoptat un nou punct, respectiv pct. 6 al cărui conținut ar fi de prisos în condițiile aprobării deciziei administratorului nr. 46/_, fiind desemnat reprezentantul SC P. R. ESTATE S. la Adunarea Generală a SC C. T. C.
S. din perioada 19-20 mai 2009 în persoana d-lui NAGY Zsolt și a fost aprobat mandatul acestuia în cadrul viitoarei adunări generale( nefiind lăsat la discreția acestuia modul de votare a ordinii de zi, ceea ce vine în contradicție cu conținutul deciziei 46/2008 care îi conferă lato sensu puteri depline).
Or, este evident că intenția asociaților P. R. ESTATE S. nu a fost de a-i acorda mandatarului Nagy Zsolt putere de decizie deplină în privința interesului SC P.
R. ESTATE S. în proiectul imobiliar C. T. C. .
De asemenea, Nagy Zsolt nu are calitatea de reprezentant legal al societății P.
R. ESTATE S., ci de reprezentant convențional numit de administratorul unic și, cel mult, confirmat de Adunarea Generală a Asociaților, motiv pentru care, în lipsa unui mandat special acordat și care nu a fost dovedit, Nagy Zsolt nu a putut reprezenta în mod valabil societatea P. R. ESTATE S. în cadrul actelor de dispoziție reprezentând acordul de dare în plată din_, contractul de garanție reală mobiliară din_, memorandumul din_ .
Însă, dincolo de acest aspect, chiar în situația în care decizia administratorului nr. 46/2008 a fost aprobată de Adunarea Generală a Asociaților P. R. ESTATE, acest mandat nu este acoperitor pentru a angaja în mod valabil societatea P. R. ESTATE în cadrul actelor juridice încheiate în intervalul noiembrie 2010-mai 2011 și în special nu este mandatul expres, special cerut de art. 701pentru încheierea de către reprezentanții legali ai societății a actelor de dispoziție asupra bunurilor societății comerciale.
Nefiind respectate exigențele art. 701din Legea nr. 31/1990, Tribunalul constată că în lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaților P. R. Estate S., actul de dare în plată a părților sociale deținute de P. R. ESTATE S. în cadrul C. T.
C. S. încheiat în data de_ este ineficient sub aspect juridic, fiind lipsit de efectele
translative de proprietate invocate de GREEN ENERGY N. S., prin cererea de intervenție în interes propriu și, respectiv, de pârâtul C. Local al municipiului C. -
N., prin întâmpinare.
Principiul securității raporturilor juridice invocat de pârâtul C. Local al municipiului C. -N. presupune ca oricare cetățean român să evolueze într-un mediu juridic sigur, la adăpost de schimbări legislative inopinate, de reguli diferite pentru situații similare, de interpretări ale actelor juridice contrare normelor juridice imperative care guvernează acele materii. Astfel, nu poate fi vorba despre o aparență de legalitate a actului de dare în plată, respectiv a contractului de garanție reală mobiliară din perspectiva dispozițiilor art. 701care în materia societăților condiționează actele de dispoziție de existența unui mandat special acordat fie de Adunarea Generală a asociaților, fie prin actul constitutiv reprezentantului legal al societății.
Or, în cazul de față toate actele juridice sunt încheiate în numele P. R. ESTATE S. de un reprezentant convențional, d-l Nagy Zsolt, iar nu de un reprezentant legal care se prevalează la data de 05 mai 2011 de un mandat extrem de generos acordat de un administrator revocat la data de 05 mai 2011, d-na Andrea Sebok, fără a exista certitudinea că Adunarea Generală a Asociaților P. R. ESTATE din 15 mai 2009 a aprobat în mod expres acest mandat. În plus, din conținutul acestui mandat general nu rezultă împuternicirea care trebuie să fie expresă și specială acordată în unanimitate de asociații P. R. ESTATE S. privind încheierea contractului de garanție reală mobiliară, respectiv a actului de dare în plată și transmitere de părți sociale.
De altfel, este indubitabil faptul că d-l Nagy Zsolt nu a avut mandatul reprezentând acordul unanim al asociaților P. R. ESTATE S. pentru transmiterea părților sociale fără nici un beneficiu pentru P. societății GREEN ENERGY N. S. deoarece, pe de o parte cu ocazia Adunării Generale a Asociaților P. R. ESTATE S. din data de 27 decembrie 2010( filele 208-215, vol 1), asociații majoritari au votat împotriva strategiei de urmat în perioada următoare, raportat la stadiul proiectului ˝C.
T. C. ˝, fiind acordat votul împotriva și pentru propunerea de ratificare a documentelor încheiate și a activității administratorului unic din 2010; în aceeași ședință în care s-a refuzat ratificarea documentelor și a actelor deja încheiate (respectiv a acordului tripartit din_, a contractului de garanție reală mobiliară și a memorandumului, ambele din_ ) s-a votat pentru revocarea administratorului unic, d-na Sebok Andrea Betty.
Or, în condițiile refuzului expres și manifestat al asociaților majoritari ai P. R. ESTATE S. de reconversie a proiectului imobiliar C. T. C. S. cu parcul fotovoltaic este în mod evident abuziv a se aprecia ca fiind legal și în acord cu principiul securității raporturilor juridice că societatea P. R. ESTATE S. a fost legal reprezentată cu ocazia semnării contractului de garanție reală mobiliară și a acordului de dare în plată a părților sociale din 05 mai 2011.
O dovadă în plus în sensul lipsei acordului asociaților P. R. ESTATE S. la transmiterea părților sociale o reprezintă și atacarea în justiție și obținerea efectului propus: lipsirea de efecte juridice a Hotărârii Generale a Asociaților SC C. T.
C. S. nr. 3 din data de_ ( prin care s-a aprobat transmiterea părților sociale deținute de P. în cadrul acestei societăți către GREEN ENERGY N. S. ). Or, faptul că reclamanta a contestat în justiție această hotărâre AGA este o dovadă explicită a caracterului fraudulos al transmiterii părților sociale, contrar art. 701din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Al doilea argument principal pentru care Tribunalul a reținut că reclamanta deține calitatea de asociat în cadrul C. T. C. S. privește nerespectarea de pârâte a dispozițiilor art. 202 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 conform căruia transmiterea părților sociale către persoane din afara societății cu răspundere limitată este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.
În cazul societății pârâte preluarea părților sociale deținute de reclamantă nu se poate realiza decât cu acordul unanim al SC P. R. ESTATE S. și al C. UI LOCAL
AL M. C. -N., acord stabilit în cuprinsul unei hotărâri a adunării generale a asociaților.
O asemenea hotărâre AGA a fost adoptată la data de 05 iulie 2011, cu ocazia Adunării Generale a Asociaților societății C. T. C. S. nr. 3 din 2011( filele 180-181, vol.1. p
Potrivit pct. 1 al acestei hotărâri s-a aprobat preluarea de către GREEN ENERGY
N. S. a celor 2.758.014 părți sociale deținute de S.C. P. R. ESTATE S.R.L. cu valoare nominală totală de 27.580.140 de lei reprezentând 49% din totalul capitalului social al SC C. T. C. S. .
Această hotărâre AGA este în prezent lipsită de efecte juridice, fiind constatată nulitatea absolută a acesteia prin sentința civilă nr. 1217/C/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în cadrul dosarului nr._ ( fila 248, vol. 1), hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat relativă.
În plus, anterior, prin decizia civilă nr. 3116/2012 pronunțată de C. ea de Apel
C., Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ s-a decis admiterea cererii de ordonanță președințială și a fost dispusă suspendarea hotărârii AGA nr. 3/2011 a S.C. C. T. C. S.R.L. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului Specializat C. având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii AGA nr. 3/2011 a S.C. C. T. C. SR.L.
În motivare, C. ea a reținut că ˝prin hotărârea a cărei suspendare se solicită au fost adoptate măsuri în lipsa voinței legal exprimate de către asociatul S.C. P. R. ESTATE S. . Trebuie observat că nu a existat o adunare generală a acționarilor S.C. P.
R. ESTATE S. nici anterioară, nici ulterioară care să aprobe asemenea măsuri. Astfel, Hotărârea AGA nr. 3 din 2011 în aparență nu reprezintă voința asociatului P. R. Estate S., atâta vreme cât specificul acesteia de persoană juridică impunea formarea și exprimarea propriei voințe sociale în cadrul unei hotărâri generale a asociaților care ar fi trebuit să preceadă AGA din_ . Dimpotrivă, din actele dosarului se poate constata că voința reală a P. R. Estate a fost în sensul respingerii măsurilor de pe ordinea de zi de la acea dată, voință exprimată la data de 27 decembrie 2010.˝
Ca urmare, transferul părților sociale nu poate opera din două motive: nu există acordul de voință al P. R. ESTATE S. pentru înstrăinarea părților sociale proprietatea sa și, implicit, nu poate exista nici acordul ambilor asociați ai SC C. T.
C. S., impus de art. 202 alin. 2.
Astfel, principiul securității raporturilor juridice implică existența unei aparențe solide de legitimitate și de legalitate a situației de fapt ce se pretinde a fi protejată juridic. Deși pârâta C. T. susține că nefiind atacate actele juridice încheiate de P., aceste acte juridice produc efecte juridice de care trebuie să se țină seama, tribunalul reține că aceste acte, trebuie analizate prin raportare la ansamblul materialului probator supus analizei în cauză. Principiul securității raporturilor juridice reclamă o analiză din perspectiva dispozițiilor legale imperative a acordurilor de care se prevalează pârâții, dar în egală măsură și a hotărârilor judecătorești anterior menționate, iar singura concluzie pe care Tribunalul o poate conchide este aceea că raportat la ansamblul materialului probator, părțile sociale reprezentând 49% din capitalul social al C. T. C. S. sunt proprietatea P. R. ESTATE S., societate care nu și-a manifestat prin nici un act juridic intenția de a transfera părțile sale sociale societății GREEN ENERGY N. S. ; totodată, în lipsa unei hotărâri AGA valide a SC C. T. C. S., chiar dacă reclamanta și-ar fi dat acordul nu poate opera transferul de proprietate.
Din acest punct de vedere, reclamanta P. R. ESTATE S. nu a pierdut calitatea de asociat în cadrul societății C. T. C. S. .
A doua apărare, invocată de această dată de pârâta SC C. T. C. S. prin concluziile scrise, privește caracterul litigios al calității de asociat a P. R. ESTATE S. în cadrul primei societăți, din perspectiva existenței pe rolul Tribunalului Specializat C. a dosarului nr._ având ca obiect opoziția asociatului majoritar din cadrul P. R. Estate S., Iris Ventures Limited la transmiterea de către P. către
GREEN ENERGY N. S. a părților sociale deținute la C. T. C. S. . Totodată, s-a arătat că P. R. Estate nu a contestat în instanță actele de transmitere a părților sociale către Green Energy N. S. . Tribunalul reamintește concluzia anterior expusă: chiar dacă actele juridice de transmitere a părților sociale nu au fost atacate în justiție de reclamantă, aceste acte nu se bucură de efectul juridic pe care îl pretind pârâții: din perspectiva analizei coroborate a înscrisurilor depuse în probațiune, se poate constata că aparența de legalitate este de partea reclamantei întrucât în materia specifică a societăților comerciale, transferul dreptului de proprietate se face în condițiile expres reglementate de art. 701coroborat cu art. 202 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, fiind dovedită cu prisosință lipsa acordului P. R. ESTATE S. încă din 27 decembrie 2010 la sprijinirea reconversiei proiectului imobiliar și a tuturor consecințelor ulterioare.
Or, în lipsa oricărei aparențe de legalitate nu se poate invoca cu succes principiul securității juridice fără a se aduce o gravă atingere raporturilor de drept societar reglementate de Legea nr. 31/1990.
În consecință, existența pe rolul instanțelor a opoziției reclamantei Iris Ventures la transmiterea părților sociale ale P. R. ESTATE S. către GREEN ENERGY N. S. nu conferă caracter litigios calității de asociat al SC P. R. ESTATE S., transferul părților sociale neoperând din punct de vedere juridic.
Întrucât reclamanta SC P. R. ESTATE S. are calitatea de asociat în cadrul SC
C. T. C. S. Tribunalul constată că aceasta are calitatea procesuală activă de a solicita dizolvarea acestei din urmă societăți pentru neînțelegeri grave între asociați.
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul C. Local al municipiului C. -N., Tribunalul urmează a o respinge pentru următoarele argumente:
Dizolvarea unei societăți pentru imposibilitatea realizării obiectului său de activitate sau pentru realizarea acestuia reprezintă un caz de dizolvare voluntară a societății, în temeiul hotărârii adunării generale a asociaților; cu toate acestea, asociații unei societăți cu răspundere limitată pot decide oricând modificarea obiectului de activitate. Pe de altă parte, după cum am menționat anterior, atunci când se invocă ca motiv de dizolvare neînțelegerile grave dintre asociați, în jurisprudență s-a admis că se poate cerceta dacă nu cumva neînțelegerile grave dintre asociați conduc la imposibilitatea realizării sau a continuării obiectului de activitate, ceea ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 227 aln.1 lit.e din Legea 31/1990.
Întrucât reclamanta a invocat ambele temeiuri( atât lit. E, cât și lit. B) ca motive de dizolvare a societății, Tribunalul apreciază că poate fi și va fi analizat în ce măsură neînțelegerile grave dintre asociați a condus la imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății C. T. C. S., fiind stabilit că instanța este învestită cu soluționarea unei cereri de dizolvare judiciară a societății C. T. C. S. în temeiul art. 227 lit. E. Strict din această perspectivă, tribunalul va respinge ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de pârâtul C. Local al municipiului C.
-N. .
Toate celelalte argumente invocate în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii din perspectiva noțiunii de obiect de activitate sunt apreciate apărări de fapt, nu argumente procedurale, care vor fi avute în vedere cu ocazia analizării apărărilor pârâtei.
Pe fondul cauzei, Tribunalul reține că, în fapt, la data de_ s-a semnat contractul dintre C. Local al municipiului C. -N., reprezentat prin primar Emil Boc, în calitate de autoritate publică și SC P. R. ESTATE S., în calitate de investitor, contract având ca obiect asocierea părților contractante și înființarea unei noi societăți cu răspundere limitată guvernată de dispozițiile actelor statutare și ale Legii nr. 31/1990 în scopul construirii unui cartier de locuințe în zona Bulevardul Muncii - Pășunea Someșeni pe terenul în suprafață de 203 ha aparținând municipiului C. -N. . Astfel, pentru terenul de 203 ha adus ca aport în natură asociatul C. Local a primit un număr de 51% din părțile sociale ale SC C. T. C. S. . Totodată, asociatul
privat P. R. ESTATE S. a adus aport în numerar suma de 27.580.140 de lei pentru care a primit 49% din părțile sociale ale SC C. T. C. S. .
Potrivit capitolului 5 al contractului de asociere autoritatea contractantă a garantat că terenul de 203 ha este liber de orice sarcini, este proprietatea sa, iar pe teren se poate construi; pe de altă parte, investitorul și-a asumat obligația că va asigura și garanta obținerea finanțării pentru noua societate necesară construirii ansamblului rezidențial C. T. ; că va asigura executarea investiției și a lucrărilor de construcție la proiectul rezidențial; că deține capacitatea de management și marketing pentru proiectarea execuția și valorificarea edificiilor construite la ansamblul rezidențial; că va preda autorității contractante locuințele sociale pe care s-a obligat a le pune la dispoziția C. ui Local al municipiului C. -N. cu titlu gratuit în termen de 30 de luni de la data obținerii autorizației de construire.
Ulterior, astfel cum reiese din art. 4-6 al contractului de societate al societății C.
T. C. S. domeniul de activitate al societății cuprinde mai multe categorii: construcții, producție, servicii, comerț intern și import-export, fiind detaliate în art. 6 din statut. Cu toate acestea, obiectul principal de activitate îl reprezintă dezvoltare promovare imobiliară. Potrivit art. 6 din contractul de societate obiectul asocierii părților în temeiul prezentului contract îl constituie construirea unui cartier de locuințe în zona Bd. Muncii -Pășunea Someșeni pe terenul de 203 ha.
Fără a analiza detaliile tehnice ale ajungerii în impas a proiectului imobiliar, tribunalul va reține concluziile studiului întocmit de firma de specialitate Colliers International Romania S. în luna iunie 2009 potrivit căruia ˝dezvoltarea unor proiecte imobiliare rezidențiale nu se poate realiza în condițiile unei cereri nesustenabile financiar, nici chiar dacă dezvoltatorul are finanțarea necesară, deoarece, neavând cumpărători, se blochează ca și orice altă societate comercială care nu-și poate valorifica bunurile sau serviciile realizate...Începând cu semestrul II al anului 2008 pe fondul crizei financiare începută în SUA și răspândită cu repeziciune în toată lumea și băncile din România s-au confruntat cu un blocaj al creditării...în cadrul pieței imobiliare, pentru segmentul rezidențial nu mai există realitățile din anii trecuți când dezvoltatorii propuneau la vânzare locuințele direct din fază de proiect și datorită finanțării masive a cumpărătorilor reușeau să le vândă relativ ușor. Prin încasarea unor avansuri consistente dezvoltatorii aveau apoi posibilitatea de a accesa finanțări bancare și astfel construcțiile se finalizau repede. La această dată cumpărătorii sunt finanțați în condiții extrem de restrictive, iar finanțările pentru proiecte imobiliare sunt blocate în majoritatea țărilor... De asemenea, instituțiile de credit nu sunt interesate să finanțeze un proiect imobiliar de amploare...se reține astfel imposibilitatea de previziune pentru criza economică, prăbușirea bruscă a pieței imobiliare și înghețarea pieței bancare pentru creditele acordate atât pentru finanțarea dezvoltatorilor, cât și a beneficiarilor imobilelor, aspec te care exclud culpa părț ilor asociate
( investitor și autoritate contractantă deopotrivă) dar care duc la imposibilitatea continuării Proiectului C. T. așa cum a fost inițial gândit și implementat.˝
Aspectul imposibilității obiective de realizare a proiectului imobiliar C. T.
C. a fost reținută atât de asociatul pârâtul C. Local al municipiului C. -N. în data de_ în cadrul Hotărârii C. ui Local nr. 489/2010, cât și de societatea C.
T. C. S. A prin Hotărârea AGA nr. 2/_ .
Or, pentru argumentele de substanță menționate în cuprinsul studiului și asumate în 2010 atât de asociatul pârât C. Local cât și de societatea însăși, tribunalul nu poate reține culpa reclamantei P. R. ESTATE S. pentru neîndeplinirea uneia dintre obligațiile contractului de asociere, respectiv predarea a 384 de locuințe sociale către C. Local, obligație care presupunea realizarea proiectului imobiliar, fiindcă argumentele invocate mai sus în susținerea imposibilității obiective de realizare a proiectului imobiliar sunt valabile și pentru construirea unui număr de 384 de locuințe sociale. Dacă este exclusă culpa reclamantei pentru nerealizarea proiectului imobiliar privit ca ansamblu, se deduce în mod logic și rezonabil că toate consecințele realizării acestui proiect, deci inclusiv construirea a 384 de locuințe sociale sunt obiectiv imposibil de realizat, toate argumentele invocate de părți fiind perfect valabile și pentru
această obligație consistentă care presupune investiție financiară considerabilă. Astfel, apărarea pârâtei C. T. C. potrivit căreia reclamanta își invocă propria culpă este nefondată, urmând a fi înlăturată de instanță.
De altfel, în materia specifică dedusă judecății culpa unuia dintre asociați nu poate justifica soluția respingerii cererii de dizolvare, deoarece caracterul intuitu personae al asociaților din cadrul unei societăți cu răspundere limitată, încrederea reciprocă și voința de a conlucra pentru obținerea de profit este primordială, iar atunci când se constată dispariția oricărei încrederi între asociați și imposibilitatea realizării unui consens pentru salvgardarea intereselor societății, culpa asociaților în provocarea acestei stări de neînțelegere nu mai are importanță.
Pe de altă parte, propunerea de reconversie a proiectului imobiliar cu realizarea unui parc foto-voltaic pe o suprafață de 197 ha din cele 203 ha a fost agreată de asociatul C. Local al municipiului C. -N., fiind însușită prin hotărârea nr. 489/_, însă nu a fost aprobată de asociatul privat, P. R. ESTATE, care potrivit Hotărârii AGA din 27 decembrie 2010 a refuzat reconversia proiectului și a refuzat ratificarea actelor semnate până la acel moment, respectiv acordul tripartit din data de_, contractul de garanție reală mobiliară și memorandumul din data de_, toate aceste acte asumate în numele P. R. ESTATE S. de un mandatar convențional fiind infirmate de adunarea generală a asociaților din cadrul P. R. ESTATE.
Cu toată opoziția manifestată din partea asociaților P., totuși atât C. Local cât și grupul de investitori constituiți în SC GREEN ENERGY N. S. care intenționează a materializa proiectul parcului fotovoltaic au continuat demersurile privind reconversia proiectului imobiliar și, în mod evident, pentru eliminarea P. R. ESTATE S. din cadrul C. T. C. S. . Astfel, la data de_ a fost semnat între P. R. ESTATE S., reprezentat de un mandatar convențional lipsit de aparența de legitimitate( pentru argumentele deja invocate cu ocazia analizării calității de asociat al reclamantei) și SC GREEN ENERGY N. S. un acord de dare în plată privind transmiterea tuturor părților sociale deținute de P. R. ESTATE în cadrul SC C.
T. C. S. .
Totodată, prin Hotărârea nr. 3/_ a AGA din cadrul C. T. C. S. s- a aprobat preluarea de către GREEN ENRGY N. S. a părților sociale de 49% deținute de P. în C. T. . Ulterior, această hotărâre a fost desființată prin sentința civilă nr. 1217/C/_ a Tribunalului Specializat Mureș, iar efectele sale au fost suspendate pe cale de ordonanță președințială potrivit deciziei civile nr. 3116/2012 pronunțată de C. ea de Apel C., Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
În acest moment este evident că asociatul C. Local dorește reconversia proiectului imobiliar în parc fotovoltaic și înlocuirea partenerului privat P. R. Estate cu SC Green Energy N. S., pe care, potrivit poziției exprimate cu prilejul acordării cuvântului pe fond, pârâtul C. Local îl apreciază ca fiind actualul partener al acestuia în cadrul societății C. T. C. S. . Pe de altă parte, asociatul P. R. ESTATE S. nu dorește reconversia proiectului imobiliar în parc fotovoltaic și întreprinde multiple demersuri judiciare pentru a-și menține calitatea de asociat în cadrul C. T.
.
Astfel, Tribunalul constată că în cadrul societății cu răspundere limitată C.
T. C. S. lipsește cu desăvârșire intenția comună și convergentă a celor doi asociați P. și C. Local de a conlucra în vederea realizării obiectului de activitate al societății; or, lipsa lui affectio societatis, elementul subiectiv care este de esența societății cu răspundere limitată determină în cazul concret dizolvarea societății cu răspundere limitată.
Sunt probate cu prisosință neînțelegerile grave dintre asociații SC C. T.
C. S., care au ajuns să încerce eliminarea din afacere a partenerului, să își conteste chiar calitatea de asociat, de partener de afaceri, generând în mod automat o serie de litigii, neavând relevanță cine a promovat aceste litigii, cât timp obiectul acestora privește conduita asociaților, respectiv anulări de hotărâri AGA, opoziții, cereri de
intervenție, suspendare efecte hotărâre AGA, astfel cum rezultă din dosarele_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ .
În plus, tensiunile dintre cei doi asociați se traduc și prin imposibilitatea adoptării hotărârilor AGA având ca ordine de zi aprobarea bilanțului contabil și a contului de profit și pierderi pe anul 2011, descărcarea de gestiune a membrilor consiliului de administrație pentru exercițiul financiar 2011, aspecte care creează dificultăți pentru orice activitate ar încerca să întreprindă societatea, astfel cum rezultă din procesele-verbale ale Adunărilor Generale ale Asociaților din cadrul C. T.
C. S. din data de 29 mai 2012, respectiv din 12 iunie 2012( filele 55-62, vol. 2).
Nu în ultimul rând societatea nu mai poate realiza obiectul principal de activitate, respectiv proiectul imobiliar C. T. din Bd. Muncii, Pășunea Someșeni. Acesta a fost obiectivul principal pentru care s-au asociat cei doi C. LOCAL și P. R. ESTATE. Însă, potrivit art. 4 din contractul de societate al SC C.
T. C. S. coroborat cu art. 6 din Statut societatea C. T. are și alte obiecte de activitate secundare din categoria construcții, producție, servicii, comerț intern și import-export. Astfel, există identitate între obiectul principal de activitate al societății C. T. C. S. și obiectul contractului de asociere; pe de altă parte, obiectul principal de activitate nu mai poate fi realizat în mod obiectiv, dar părțile nu au căzut la învoială cu privire la înlocuirea obiectului de activitate inițial cu un altul. Din contră neînțelegerile grave dintre asociați se datorează lipsei acordului cu privire la înlocuirea obiectului principal de activitate cu un alt obiect, prevăzut în statutul și contractul de societate al S.C. C. T. C. S. .
De asemenea, asociații S C C. T. C. S. nu au adoptat o hotărâre a adunării generale care să privească dizolvarea societății datorită imposibilității realizării obiectului de activitate. Astfel, cazul de dizolvare prevăzut de dispozițiile art. 227 lit. b nu este incident în cauză dar, pe de altă parte, neînțelegerile dintre părți au fost cauzate și de imposibilitatea acordului cu privire la reconversia proiectului imobiliar în alt proiect, neînțelegeri care ulterior au degenerat în intenția C. LOCAL C. și a noilor săi parteneri de excludere a P. R. ESTATE S. din societatea C. T. C. S., cu tot cortegiul de litigii declanșate începând din 2011.
Reținând incidența dispozițiilor art. 227 lit. e, Tribunalul constată că există neînțelegeri grave între cei doi asociați, aspecte care rezultă din pozițiile procesuale exprimate, din multiplele litigii aflate între cei doi asociați, din imposibilitatea adoptării oricărei Hotărâri AGA, toate acestea converg spre lipsa oricărei intenții a reclamantei și a pârâtului de a mai conlucra în vederea obținerii de profit, scopul principal fiind imposibil de realizat, obiectiv vorbind, iar o posibilă reconversie a obiectului principal de activitate nu este asumată bilateral. Lipsa unui obiect concret de activitate pe fondul neînțelegerilor grave dintre asociați sunt motive temeinice care să justifice dizolvarea societății.
Pe de altă parte, plecând de la buna-credință care se prezumă, Tribunalul nu reține nici un interes absconcs al reclamantei care, fiind asociat în cadrul unei societăți comerciale cu răspundere limitată constată că obiectul principal de activitate nu mai poate fi realizat din motive obiective, că partenerul de afaceri încearcă eliminarea sa din societate fără nici un beneficiu, deși a aportat o sumă considerabilă, de 27.580.140 de lei și deține 49% din părțile sociale ale societății și, în final, solicită dizolvarea societății, constatând dispariția oricărei affectio societatis.
Nu în ultimul rând, este de înțeles interesul pârâtului C. ui Local al municipiului C. -N. de a realiza investiții profitabile și, implicit, în avantajul comunității, cum ar fi construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 197 ha teren, însă mijloacele alese sunt foarte importante atunci când se reclamă protejarea interesului public, deoarece după înființarea unei societăți comerciale, toți asociații trebuie să respecte regulile de drept societar, indiferent de calitatea acestora, întrucât nimeni nu este mai presus de lege.
Astfel, potrivit art. 227 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990 Tribunalul va admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. P. R. ESTATE S.R.L în contradictoriu cu pârâții S.C. C. T. C. S.R.L și C. LOCAL AL M. C. -N. și, în
consecință va dispune dizolvarea societății S.C. C. T. C. S.R.L., înmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J_ având CUI 20550190.
În temeiul art. 274 C.pc. va dispune obligarea pârâților în cote egale la plata sumei de 39,3 lei și a sumei de 7500,76 de euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
:
Respinge excepția inadmisibilității invocate de pârâtul C. LOCAL AL M.
C. -N. .
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. P. R. ESTATE S.R.L., cu sediul procesual ales la M. și A. S. situat în B., Bd. A. nr. 43 sector 1 în contradictoriu cu pârâții S.C. C. T. C. S.R.L cu sediul procesual ales la S. B.
& P. situat în C. -N., str. M. nr. 28 jud. C. și C. LOCAL AL M.
C. -N. reprezentat legal prin primar Emil Boc, cu sediul în C. -N., str. M. nr. 3 jud. C. și, în consecință:
Dispune dizolvarea societății S.C. C. T. C. S.R.L., înmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J_ având CUI 20550190.
Obligă pârâții în cote egale la plata sumei de 39,3 lei și a sumei de 7500,76 de euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 03 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. H. N. N.
Red. DH/tehnored LU 5 EX/_
← Sentința civilă nr. 2295/2013. Dizolvare societate (registrul... | Sentința civilă nr. 3224/2013. Dizolvare societate (registrul... → |
---|