Sentința civilă nr. 1914/2013. Radiere societate după dizolvare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1914

Ședința camerei de consiliu din 21 Martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător

G. ier M. S.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către petentul O. N. al R. C., cu sediul în B., Bd. Unirii nr. 74, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în B. M.

, str. V. L. nr.82, în contradictoriu cu intimata SC HEPTA S. , cu sediul social în B. M., str. M. E. nr. 123, jud. M. ; Agenția N. ă de Administrare Fiscală, cu sediul în B., str. A. nr. 17, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M., cu sediul în B. M., str. A. S. nr. 2 A, având ca obiect radiere.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu de azi, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare din partea intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice M. .

Instanța, văzând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei de față,

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat în contradictoriu cu intimata SC HEPTA S. , ca prin hotărârea pronunțată să se dispună radierea SC HEPTA S.

, înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor de radiere a societății, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii judecătorești, în condițiile prevăzute de lege.

În motivarea acțiunii se arată că prin sentința civilă nr. 1998/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a dispus dizolvarea intimatei SC HEPTA S. , ca urmare a nedepunerii situațiilor

financiare. Se menționează că de la data constatării dizolvării de drept începe să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, în cazul în care instanța de judecată competentă nu a fost sesizată cu nicio cerere în acest sens, persoana juridică urmează a fi radiată din registrul comerțului din oficiu, în baza unei sentințe judecătorești.

Se susține că intimata SC HEPTA S. , se află sub incidența art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990, solicitându-se a se dispune și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a SC HEPTA S. , comunicarea și efectuarea publicității legale a sentinței pronunțate potrivit dispozițiilor art. 237 alin. 9 din Legea nr.31/1990.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 237 alin.8 și alin.9 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, dispozițiile art.3 alin.3 din OUG nr.116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului.

În probațiune s-a depus Furnizarea de informații din registrul comerțului cu privire la starea la zi a SC HEPTA S. .

Examinând cererea, instanța constată următoarele:

Intimata societate comercială SC HEPTA S. a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 pentru nedepunerea în termenul legal a situațiilor financiare aferente prin sentința civilă nr. nr.1998/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. .

Hotărârea a rămas irevocabilă, a fost înscrisă în registrul comerțului.

Până la data soluționării cererii de radiere nu a fost înscrisă numirea unui lichidator în registrul comerțului.

Aceste constatări ale instanței rezultă din certificatul pe care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș l-a atașat cererii.

Potrivit art. 237 alin. 8 -9 din Legea nr. 31/1990 "Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea O. ui N. al R.

C., cu citarea părților, conform dreptului comun.

(9) Încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției N. e de Administrare Fiscală și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului

B., pe cale electronică, și se afișează pe pagina de Internet a O. ui N. al R. C. și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul";.

Societatea comercială intră sub incidența acestor dispoziții legale.

În temeiul art. 237 alin. 7 -9 din Legea nr.31/1990 art.3 alin. 4 din OUG nr. 116/2009, instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege

pentru a se dispune radierea intimatei pe calea procedurii speciale declanșate în temeiul legii de către O. R. C. .

În consecință, se va admite cererea, iar conform art. 3 alin. 7 din OUG nr. 116/2009 se vor îndeplini formalitățile de publicitate reglementate de acest text de lege, hotărârea urmând a se publica pe pagina de internet a O. ui N. al R. C. și a se afișa la sediul O. ui R. comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea

formulată de petentul O. N. al R. C.,

cu sediul în B., Bd. Unirii nr. 74, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în B. M., str. V. L. nr. 82, în contradictoriu cu intimata SC HEPTA S.

, cu sediul social în B. M., str. M.

E. nr. 123, jud. M. ; Agenția N. ă de Administrare Fiscală, cu sediul în B., str. A. nr. 17, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice

M.,

cu sediul în B. M., str. A. S. nr. 2 A, și în consecință:

Dispune radierea SC HEPTA S.

, cu sediul social în B. M., str. M. E. nr. 123, jud. M., înregistrată la Registrul C. sub nr. J_

.

Dispune înregistrarea în Registrul C. a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii.

Prezenta se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției N. e de Administrare Fiscală și Direcției Generale a Finanțelor Publice M., pe cale electronică, și se afișează pe pagina de Internet a O. ui N. a R.

C. și la sediul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Executorie.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

O. A. C. S. M.

Red.A.C.O./Tehnored. M.S./_ -6ex

Dosar nr._

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea

formulată de petentul O. N. al R. C.,

cu sediul în B., Bd. Unirii nr. 74, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în B. M., str. V. L. nr. 82, în contradictoriu cu intimata SC HEPTA S.

, cu sediul social în B. M., str. M.

E. nr. 123, jud. M. ; Agenția N. ă de Administrare Fiscală, cu sediul în B., str. A. nr. 17, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice

M.,

cu sediul în B. M., str. A. S. nr. 2 A, și în consecință:

Dispune radierea SC HEPTA S.

, cu sediul social în B. M., str. M. E. nr. 123, jud. M., înregistrată la Registrul C. sub nr. J_

.

Dispune înregistrarea în Registrul C. a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii.

Prezenta se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției N. e de Administrare Fiscală și Direcției Generale a Finanțelor Publice M., pe cale electronică, și se afișează pe pagina de Internet a O. ui N. a R.

C. și la sediul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Executorie.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi, _

PREȘEDINTE

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1914/2013. Radiere societate după dizolvare