Sentința civilă nr. 2296/2013. Radiere societate
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2296/2013
Ședința camerei de consiliu din 06 decembrie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: U. I. , judecător-sindic
GREFIER: F. K.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD împotriva
pârâtei S. K. & Z. S., intimat D. | R. | G. | A F. | P. C., prin | |
ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A F. | P. | B. | -N. | , intimat A. N. |
DE A. F., având ca obiect radiere.
La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că la data de_ Administrația Județeană a F. P. B. -
N. a depus o precizare de poziție (f. 26), prin care arată că pârâta S. K. & Z. S. nu figurează cu obligații fiscale restante, după cum reiese din fișa sintetică totală editată de către Serviciul Fiscal Orășenesc Beclean.
T R I B U N A L U L
Constată că :
Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub numărul de mai sus petentul O.
R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, a solicitat să dispună radierea pârâtei SC K. & Z. S. având număr de ordine la O.R.C.J_, cod unic de înregistrare 16077957, precum și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
În motivarea cererii s-a arătat că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat și a documentelor din arhiva O.R.C. B. N. privind persoanele juridice s-a constatat dizolvarea de drept a S. K. & Z. S., dispusă prin Sentința nr. 2092/_, pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._, ca urmare a expirării mandatului administratorilor, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (1) lit. b din Legea nr. 31/1990 și cum în termenul prevăzut de lege nu s-a solicitat numirea lichidatorului, se impune radierea societății din registrul comerțului.
De asemenea, în temeiul prevederilor art. 237 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, petenta a solicitat a se dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a intimatei, comunicarea și efectuarea publicității legale a sentinței ce se va pronunța, în condițiile prevăzute de lege.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 237 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, dispozițiile art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr.
1
116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
Administrația Județeană a F. P. B. -N. a depus o precizare de poziție (f. 26), prin care a arătat că pârâta S. K. & Z. S. nu figurează cu obligații fiscale restante, după cum reiese din fișa sintetică totală editată de către Serviciul Fiscal Orășenesc Beclean.
Examinând actele și lucrările dosarului
,s-au reținut următoarele:
In cauză, tribunalul constată că pârâta SC K. & Z. S. a fost dizolvată prin sentința comercială nr. 2092/_, pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. l lit. b din L. 31/1990, la solicitarea O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. și cum nu a fost efectuată o solicitare pentru numirea unui lichidator în termenul prev. de art. 237 alin.8 din lege, cererea a fost admisă ca fiind întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art. 237 alin.9 din același act normativ.
Această sentință a rămas irevocabilă, astfel că O. R. C. a solicitat radierea, cu motivarea că în urma verificărilor datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat și a documentelor din arhiva O.R.C. B. N. privind persoanele juridice, s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești pronunțată de T. B. -N., prin care s-a dispus dizolvarea societății intimate, ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare aferente anului 2008, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (1) lit. b din Legea nr. 31/1990.
De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, a început să curgă și a expirat termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului și cum instanța de judecată competentă nu a fost sesizată cu nicio cerere în acest sens, persoana juridică urmează a fi radiată, din oficiu, din Registrul comerțului, fiind incidente dispozițiile art.237 alin.8 și 9 din L.3l/l990, rep., privind societățile comerciale.
T. reține că motivele pentru care s-a solicitat radierea societății comerciale din registrul comerțului, sunt cele circumscrise disp.art.237 alin.8 și 9 din L.3l/l990 rep, motiv pentru care se va admite cererea formulată de reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și va dispune radierea pârâta S. K. & Z. S., înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite ca întemeiată cererea formulată de petentul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu
sediul în B., str. M., nr. 2, jud. B. -N., în contradictoriu cu intimații D.
G. R. A F. P. C.
, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINENȚELOR P. B. -N.,
cu sediul în B., str. 1 Decembrie, nr. 6-8, jud.
-N. și A. N. DE A. F., cu sediul în B., sector 5, str. A.
, nr. 17, și în consecință:
2
dispune radierea pârâtei SC K. & Z. S. , cu sediul în S., str. P., nr. 150, jud. B. -N., având număr de ordine la ORC J_ și CUI 16077957;
dispune înregistrarea în Registrul C. a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. pronunțată în ședința publică din 06 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. I. F. K.
3
← Sentința civilă nr. 51/2013. Radiere societate | Încheierea civilă nr. 325/2013. Radiere societate → |
---|