Sentința civilă nr. 3288/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.3288/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 28 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: E. B. GREFIER: C. P.

Pe rol fiind acțiunea formulată de reclamantul P. P. -A. în contradictoriu cu pârta SC O. S., având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal se constată lipsa părților, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că nici una din părți nu se prezintă la cele două strigări ale cauzei, dar reclamantul a solictat judecarea cauzei și în lipsă.

De asemenea, se constată că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:

  • în data de 30 septembrie 2013 reclamantul a înaintat la dosar înscrisurile doveditoare în copii certificate, indicând dovezile pe care se întemeiază cererea și a făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 92 lei;

  • în data de 27 noiembrie 2013 reclamantul a înaintat la dosar note de ședință

Instanța, raportat la prevederile art.131 NCPC coroborate cu cele ale art.237 din Legea nr.31/1990, constată că Tribunalul Specializat C. este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL,

Deliberând, reține că, prin cererea formulată de reclamantul P. P. A. în contradictoriu cu pârâta SC O. S. s-a solicitat instanței dizolvarea pârâtei și comunicarea hotărârii de dizolvare către Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că societate a fost înființată în anul 2008, la data respectivă numindu-se SC STYL CONSULTING S., având ca asociat unic și administrator pe d-na P. EMESE. Ulterior, aceasta și-a cesionat parte din părțile sociale deținute și funcția de administrator către societatea MILLENNIUM HOLDING SA, INTERNAȚIONAL BUSINESS COMPANY (IBC), societate care este reprezentată în România de către reclamant. În anul 2011 societatea pârâtă și-a luat actuala denumire, fiind înscrisă la O.R.C C. . La înființare pârâta a avut sediul social în C. Napoca, str. Câmpina nr. 45, jud. C., iar ulterior și-a schimbat sediul în București, str. Baba Novac nr. 16, bl. 23, sc.2, ap. 47, sector 3, actualul sediu fiind în sat B. nr. 982, bl.C2A, et.D, ap. 1D, comuna B. .

A mai arătat reclamantul că a solicitat dizolvarea pârâtei pentru mai multe motive. În primul rând, este incident motivul de dizolvare prevăzut de art. 227 pct. 1 lit. b din legea nr. 31/1990, societatea pârâtă fiind în imposibilitatea realizării obiectului de activitate, dat fiind faptul că administratorul asociatului MILLENNIUM HOLDING SA IBC nu mai poartă nici o corespondență că reclamantul, societatea nemaidesfășurând nici o activitate la sediul său social. Apoi, este prezent motivul de dizolvare prevăzut de art. 227 pct. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990, între reclamant, în calitate de reprezentant al asociatului majoritar și administrator, pe de o parte, și d-na

P. EMESE, asociat minoritar, pe de altă parte, nu mai există comunicare de foarte mult timp. Sunt incident și disp. art. 237 pct. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990, întrucât organele statutare ale pârâtei nu se mai pot întruni, ca urmare a lipsei de comunicare

dintre reclamant și MILLENNIUM HOLDING IBC. Se impune dizolvarea pârâtei și pentru motivul prevăzut la art. 237 pct. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, societatea nedepunând bilanțurile contabile în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale. Apoi, pârâta și-a încetat activitatea și deși are sediul social declarat la adresa mai sus menționată, nu desfășoară nici o activitate la această locație, astfel încât, se poate susține că nu are sediul social cunoscut. În plus, dat fiind faptul că reprezentanții legali ai societății MILLENNIUM HOLDING IBC au rupt orice legătură cu reclamantul, se poate susține faptul că asociatul acestei societăți a dispărut.

A mai arătat reclamantul că se impune dizolvarea societății pârâte și pentru motivul prevăzut de art. 245 lit.b din codul civil, întrucât între reclamant și celelalte organe statutare (asociați administratori) nu mai există "afecțion societatis";, respectiv dorința specifică a semnatarilor pactului societari de a colabora în vederea realizării scopului comun, astfel că, scopul pentru care a fost înființată pârâta nu mai poate fi împlinit.

Legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente și a susținerilor reclamantului, tribunalul constată că cererea este nefondată, urmând să fie respinsă în întregime pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Conform disp. art.237 al.1 din Legea nr.31/1990, la cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al Registrului Comertului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății in cazurile in care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni in condițiile legii, conform disp. art.237 al.1 din Legea nr.31/1990.

La data la care a fost înregistrată cererea reclamantului, respectiv la data de 11 iulie 2013, lista de control emisă de Oficiul Registrului Comerțului C. atestă faptul că pârâta avea organe statutare, respectiv avea desemnat în calitate de administrator, societatea MILLENNIUM HOLDING SA, INTERNAȚIONAL BUSINESS COMPANY (IBC),

durata mandatului fiind nelimitată în timp. Această societate este reprezentată de reclamantul P. P. A. . De asemenea, societatea are sediul stabilit la adresa indicată de reclamant, durata sediului fiind nelimitată. Asociați ai societății pârâte sunt societatea MILLENNIUM HOLDING SA, INTERNAȚIONAL BUSINESS COMPANY (IBC) și d-na P. EMESE (f. 40).

Din lista de control obținută de instanță în conformitate cu disp. art. 153 alin.8 NCPC, rezultă că aceeași era situația societății pârâte și la data pronunțării hotărârii, firma fiind în stare de funcționare.

Asigurarea publicității situației reale a societăților comerciale viabile este un deziderat care nu poate fi realizat decât în condițiile aplicării stricte și consecvente a prevederilor Legii nr.26/1990 și a Legii nr.31/1990.

Cazurile de dizolvare a societății comerciale reglementate de art. 237 din Legea nr.31/1990 privesc anumite situații de fapt care induc ideea încetării activității societății. Contrar susținerilor reclamantului, tribunalul reține că nu sunt incidente disp. art. 237 alin.1 lit. a din Legea nr. 31/1990, societatea pârâtă având organe statuare. Astfel, așa cum s-a reținut în cele ce preced, administrator al pârâtei este societatea MILLENNIUM HOLDING SA, INTERNAȚIONAL BUSINESS COMPANY (IBC),

societatea fiind doar reprezentată de către reclamant. Prin urmare, reclamantul nu este administrator al pârâtei, ci reprezentant al administratorului pârâtei. Faptul că acesta ar fi renunțat la mandatul dat de administratorul MILLENNIUM HOLDING SA INTERNAȚIONAL BUSINESS COMPANY (IBC), nu echivalează cu încetarea calității de administrator a societății anterior menționate.

Apoi, reține tribunalul că deși reclamantul a afirmat că organele statutare ale pârâtei nu se mai pot întruni, solicitându-i-se să depună dovezi în acest sens, reclamantul a înțeles doar să reitereze susținerile din cererea de chemare în judecată, fără să producă dovezi în acest sens.

A invocat reclamantul și motivul de dizolvare prevăzut de art. 237 alib.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, însă textul de lege anterior menționat, a fost abrogat prin art. III lit. c din OUG nr. 37/2011.

Nu este incident nici motivul de dizolvare prev. de art. 273 alin.1 lit. c, din Legea nr. 31/1990, societatea neaflându-se în stare de inactivitate temporară mai mult de 3

ani, inactivitate anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului. Așa cum s-a reținut în cele ce preced, pârâta apare ca fiind în stare de funcțiune, data ultimei înregistrări în registrul comerțului fiind_ . Susținerile reclamantului în sensul că pârâta nu a depus bilanțurile contabile în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale de depunere, nu sunt suficiente pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 237 alin.1 lit. c din Legea nr. 31/1990.

De altfel, sunt nefondate susținerile reclamantului în sensul că pârâta nu a depus bilanț contabil aferent anilor 2010-2011, în condițiile în care pârâta a fost înregistrată la ONRC de pe lângă Tribunalul Cluj doar la data de_ .

Nu este incident nici cazul de dizolvare prev. de art. 227 lit. b din Legea nr. 31/1990, respectiv imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății pârâte sau realizarea acestuia. Din evidențele ONRC C. rezultă că societatea pârâtă a fost înființată pe o durată nelimitată, activitatea principală a acesteia fiind "intermedieri în comerțul cu material lemnos și materiale de construcții";.

În opinia tribunalului, concluzia imposibilității realizării obiectului de activitate al societății nu poate aparține decât asociaților, respectiv persoanelor care au înființat societatea comercială, nu reclamantului care a fost, pentru o perioadă de timp, desemnat să reprezinte interesele administratorului societății pârâte. În plus, nu există nici o dovadă a faptului că pârâta ar fi în imposibilitatea realizării obiectului său de activitate, comerțul cu material lemnos și materiale de construcții nefiind prohibit prin nici o dispoziție legală. Nu sunt incidente nici dispozițiile tezei a II-a din textul de lege anterior menționat, societatea pârâtă fiind înființată pe o durată de timp nelimitată.

În ceea ce privește motivul de dizolvare prev. de art. 227 pct. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990, tribunalul reține că reclamantul nu se poate prevala de aceste dispoziții legale întrucât nu are calitatea de asociat al societății pârâte, neavând calitatea procesuală de a invoca aceste dispoziții legale.

A mai invocat reclamantul incidența dispozițiile art. 245 lit. b din Codul civil, însă nici aceste dispoziții legale nu pot fi reținute de către instanță, neexistând nici o dovadă la dosar că scopul pentru care a fost înființată societatea nu mai poate fi îndeplinit ori că acesta a fost realizat. De altfel, reclamantul este un terț, astfel că este greu de acceptat că acesta poate concluziona faptul că societatea pârâtă și-a realizat scopul ori că scopul pentru care a fost înființată, nu mai poate fi îndeplinit.

Pentru toate aceste considerente, acțiunea reclamantului se impune a fi respinsă în întregime, neexistând nici un motiv de dizolvare a societății pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge cererea formulată de reclamantul P. P. -A. dom. în G., str. A. S.

, nr. 10, bl. E81, sc. 1, et. 3, ap. 10, jud.C., în contradictoriu cu pârâta SC O.

S., J_, cu sediul în sat B., com. B., bl. C2A, etaj D, ap. 1D, Jud.C., cerere având ca obiect dizolvarea pârâtei.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității, în conformitate cu dispozițiile art.237 alin.5 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

E. B.

C.

P.

Red./E.B./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3288/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)