Sentința civilă nr. 3344/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3344/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - F. IANCU M. GREFIER - F. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI reprezentat de Directorul O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, având ca obiect dizolvarea pârâtei SC M. I. S.R.L.
La ambele apeluri nominale făcute în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă.
Instanța constată cererea în stare de judecată și o reține în pronunțare pe baza înscrisurilor existente la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2013 reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI reprezentat prin O.
C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta S.C. M. I. S. prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în acord cu dispozițiile art. 237 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea S.C. M. I.
.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din evidențele registrului comerțului ținut de O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, rezultă că S.C. ELECTROCONTACT S. nu are organe statutare.
Conform prevederilor art. 21 lit. b) coroborat cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, obligația de actualizare a datelor cu privire la administratorul/administratorii societății și condițiile pe care acesta/aceștia trebuie să le îndeplinească, sunt cunoscute de către societate încă de la
înființare. Cu toate acestea S.C. a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului, astfel încât, în momentul de față, O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, este nevoit să solicite dizolvarea potrivit prevederilor art.
237 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările.
O. registrului comerțului este instituția publică care, în condițiile Legii nr.26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, are obligația de a ține registrul comerțului. Prin urmare, instituția însărcinată cu prestarea acestui serviciu public are drept scop principal îndeplinirea unui interes public, și anume acela de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, prin publicitatea acestora, contribuind în acest fel la stabilitatea circuitului comercial.
1
In acest context, legiuitorul a conferit O. ui Național al R. C.
, alături de oricare persoană care dovedește un interes, calitatea procesuală pentru a cere pronunțarea dizolvării societății comerciale în cazul în care aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile legale menționate.
Astfel, art. 237 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispune:
"la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O. ui Național al R.
C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni.
Reclamantul a mai arătat că importanța actualizării datelor privind administratorul rezidă din însăși finalitatea sa, respectiv aceea ca societatea să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege, nu doar în momentul înființării ci și pe toată durata de funcționare acesteia.
Totodată, reclamantul a mai arătat faptul că obligativitatea publicării numirii, încetării funcției, precum și identitatea, este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, parte integrantă a acquis-ului comunitar corespunzător Capitolului 5 de negociere -"Dreptul societăților comerciale", pe care statul român s-a angajat să îl respecte. în acest sens, art. 2 alin. (1) lit. d) din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009, prevede că statele membre adoptă măsurile necesare pentru ca publicitatea obligatorie privind societățile menționate la articolul 1 să vizeze cel puțin următoarele acte și informații: d) numirea, încetarea funcției, precum și identitatea persoanelor care, în calitate de organ constituit în temeiul legii sau ca membri ai unui astfel de organ: au competența de a angaja societatea față de terți și de a o reprezenta în justiție măsurile de publicitate trebuie să precizeze dacă persoanele care au competența de a angaja societatea pot face acest lucru
individual sau trebuie să acționeze împreună; participă la administrarea, supravegherea și controlul societății.
Având în vedere aspectele învederate, reclamantul solicită admiterea cererii noastre, astfel cum a fost formulată, în sensul dispunerii dizolvarii
S.C M. I. S. pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a, în conformitate cu prevederile art. 237 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Reclamantul mai arată că în cazul în care S.C. M. I. S. va solicita înregistrarea mențiunii privind administratorul/administratorii societății și aceasta este admisă de O. Registrul C. de pe lângă Tribunalul Cluj, până la dezbaterea fondului pricinii, consideră că acțiunea sa va rămâne fără obiect.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În drept, potrivit art. 237 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
"la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O. ui Național al R.
, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni.
Din extrasul de registru anexat cererii deduse judecății, reiese că, în ceea ce o privește pe pârâta SC M. I. S., aceasta nu mai are numiți administratori, fostului administrator expirându-i mandatul la data de _
.
2
Ca urmare, fiind îndeplinite condițiile legale mai sus menționate, T.
, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990, urmează a admite cererea astfel cum a fost formulată și a dispune dizolvarea pârâtei S.C. M.
S., având nr. de înregistrare în Registrul C. de pe lângă Tribunalul Cluj J_ și CUI 2. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în București, bd. Unirii, nr. 74, sector 3, reprezentat de Directorul O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, cu sediul procesual ales în C. -N., str. I., nr. 24, împotriva pârâtei SC M. I. S., cu sediul în T., str. B., fn, jud. C., CUI 19492303, J_, și în consecință:
Dispune dizolvarea pârâtei SC M. I. S. în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Dispune comunicarea hotărârii O. UI R. C. de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE
C. și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la efectuarea publicității, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, apel care se va depune la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
. IANCU M. F. B. |
F
Red.4.ex. FIM/LU/_
3
← Sentința civilă nr. 1489/2013. Dizolvare societate (registrul... | Sentința civilă nr. 1354/2013. Dizolvare societate (registrul... → |
---|