Sentința civilă nr. 5644/2013. Radiere societate după dizolvare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod op. 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5644
Ședința publică din 9 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. I. - judecător sindic
G. ier I. P.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul C. I. de
I. M. R., lichidator al SC N. S. B., privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 4004 din_ pronunțată în dosar nr. _
.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Având în vedere că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu art. 223 al. 3 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în baza art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
T.
Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2013, petenta C. I. de I.
R. a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 4004 din_ pronunțată în dosar nr._ cu privire la petitul referitor la aprobarea devizului în sumă de 1000 lei + TVA la care se adaugă suma de 19,90 lei din fondul de lichidare UNPIR.
Petentul a arătat că prin cererea de radiere înregistrată în ziua de_ a fost solicitată și decontarea remunerației în sumă de 1000 lei + TVA din fondul de lichidare UNPIR la care se adaugă suma de 19,90 lei, cerere asupra căreia instanța a omis să se pronunțe.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Examinând cererea prin prisma susținerilor petentului și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5644 din_, tribunalul a admis cererea formulată de petentul C. I. de I. M. R., a dispus radierea SC
S. B. și înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii.
Este real faptul că petentul C. I. de I. M. R. a solicitat decontarea remunerației în sumă de 1.000 lei + TVA din fondul de lichidare UNPIR la care se adaugă cheltuielile materiale în cuantum de 19,90 lei.
Din rezoluția nr. 5433 din_ pronunțată de Oficiul Registrului Comerțului M., reiese că s-a admis cererea formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice M., C. ul I. de I. M. R. a fost desemnat lichidator al societății dizolvate SC N. S. B. iar onorariul lichidatorului a fost stabilit la nivelul sumei de 1.000 lei.
Din considerentele încheierii reiese că decontul final al cheltuielilor efectuate de lichidator în legătură cu lichidarea se face de către UNPIR la solicitarea lichidatorului (f.8).
Conform prevederilor art. 281 indice 2 Cod pr. civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Dat fiind faptul că onorariul a fost stabilit la numirea lichidatorului în conformitate cu art. 237 al. 7 din Legea nr. 31/1990, instanța constată că reclamantul deține titlu executoriu și ca atare nu este îndrituit să mai solicite cheltuieli cu procedura prin cererea de radiere, aspect reținut în sentința a cărei completare s-a solicitat.
Din perspectiva considerentelor expuse, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzută de art. 281 indice 2 Cod pr. civilă, situație în care cererea privind completarea dispozitivului va fi respinsă ca nefondată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul C. I. de I. | M. | |
R. | cu sediul în B. M. str. G. C. nr. 32/19, lichidator al SC N. | S. B. , |
privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 4004 din_ pronunțată în dosar nr._ .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 9 octombrie 2013.
Președinte, G. ier,
V. I. I. P.
Red.I.V/_ .
T.red.P.I/._ . 6 ex.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul C. I. de I. M.
R. cu sediul în B. M. str. G. C. nr. 32/19, lichidator al SC N. S. B. privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 4004 din_ pronunțată în dosar nr._ .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 9 octombrie 2013.
Președinte,
← Sentința civilă nr. 7253/2013. Radiere societate după dizolvare | Sentința civilă nr. 124/2013. Radiere societate după dizolvare → |
---|