Decizia civilă nr. 130/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a2

DECIZIE CIVILĂ Nr. 130/2013

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător C. I. Judecător M. D. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea SC F. DE F. A E.

E. T. N. SA E. PRIN A. C. împotriva sentinței civile nr. 1700 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C. în contradictoriu cu intimații SC A. S., intimat SC A. S. PRN LICHIDATOR J. CII G. M. L., având ca obiect procedura insolvenței - cerere pt. plata cauțiunii.

Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 2RI se face prin participarea d-nei judecător M. D., aflată pe programarea de permanență din data de_, ca urmare a împrejurării că d-na judecător P. D. se află în concediu.

Recursul promovat ste legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de

60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

C., din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1.700 din 03 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C. s-a respins cererea formulată de creditoarea SC F. DE

A E. E. "E. F. "; SA, având ca obiect plata cauțiunii. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin încheierea comercială nr.3642/2011 s-a admis cererea formulată de debitoarea SC A. S. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, fiind desemnat administrator judiciar

C.I.I. G. M. L. . Prin sentința civilă nr. 6178/_ judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare al debitoarei SC A. S. .

Prin contractul de furnizare a energiei electrice nr. 13143906311/_ SC E. SA, în calitate de furnizor, s-a obligat să furnizeze debitoarei S.C. A. S.A., în calitate de consumator, energie electrică la locul de consum reprezentat de depozitul alimentar din C. -N., str.A. I. nr.46. Debitoarea are obligația, conform acestui contract, de a plăti contravaloarea facturilor emise de furnizor în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea facturii la consumator, în caz contrar urmând a plăti și penalități de întârziere în cuantum de 0,3% pe zi.

Contractul de furnizare a energiei electrice a fost menținut de administratorul judiciar al debitoarei, cu privire la acest contract fiind incidente și disp. art.38 din Legea nr.85/2006.

În conformitate cu prevederile art.104 din legea insolvenței, prin excepție de la disp. art.38, judecătorul sindic poate, la cererea furnizorului, să dispună ca debitorul să

depună o cauțiune la o bancă, drept condiție pentru îndatorirea furnizorului de a-și presta serviciile sale în timpul desfășurării procedurii de reorganizare. O astfel de cauțiune nu va putea depăși 30% din costul serviciilor prestate debitorului și neachitate ulterior deschiderii procedurii.

În cuprinsul cererii formulate creditoarea a arătat că debitoarea nu a achitat contravaloarea energiei electrice furnizate în perioada de reorganizare, datoria acumulată fiind în cuantum de 13.984,23 lei.

Din dispozițiile legale menționate rezultă că plata cauțiunii instituită de disp. art.104 din legea insolvenței reprezintă o condiție pentru îndatorirea furnizorului de a presta debitorului serviciile sale în perioada de reorganizare. Însă, din cuprinsul cererii formulate de creditoarea SC F. DE F. A E. E. "E. F. "; SA rezultă că motivul pentru care se solicită plata unei cauțiuni de 30% din valoarea facturilor restante îl reprezintă tocmai faptul că debitoarea nu a achitat contravaloarea acestor facturi. În cuprinsul cererii nu s-a arătat și nu s-a justificat în nici un fel de ce plata cauțiunii pretinse de creditoare ar reprezenta o condiție pentru ca aceasta să presteze serviciile de furnizare a energiei electrice, prin raportare și la disp. art.38 din legea insolvenței.

Astfel, reținând că plata cauțiunii se face pentru a condiționa furnizorul să presteze serviciile contractate și nu pentru a forța debitorul să efectueze plata facturilor restante, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoare în condițiile art. 104 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentințe, creditoarea S.C. F. DE F. A E. E. "E.

F. "; S.A. B. a declarat recurs

, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar pe cale de consecință, obligarea debitoarei S.C. A. S.R.L. la constituirea în favoarea sa a unei cauțiuni în valoare de 4.195,26 lei reprezentând 30% din costul serviciilor pe care le-a prestat către debitoare și neachitate ulterior deschiderii procedurii insolvenței.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că în perioada octombrie 2011 - februarie 2012 debitoarea a acumulat un debit în valoare de 13.984,23 lei, motiv pentru care a solicitat judecătorului sindic să încuviințeze consemnarea în favoarea sa a unei cauțiuni în valoare totală de 4.195,26 lei reprezentând 30% din serviciile pe care le-a prestat către debitoare și neachitate ulterior deschiderii procedurii insolvenței acesteia, dar cererea s-a a fost respinsă.

A mai menționat recurenta că în prezent debitul înregistrat de societatea insolventă este de 21.933,31 lei și deși Legea nr. 85/2006 obliga administratorul judiciar să efectueze plăti pentru perioadele ulterioare deschiderii procedurii, iar după confirmarea planului de reorganizare trebuie să facă plăti necesare derulării activității curente, potrivit programului de plăti, din data de_ debitoarea nu a mai efectuat nicio plată a energiei livrate.

A mai susținut creditoarea că în calitate de comerciant de energie electrica, si-a îndeplinit obligațiile contractuale si cele impuse de art. 38 din Legea 85/2006, dar prin neplata facturilor emise este grav prejudiciată, astfel că se impune consemnării cauțiunii nu doar din faptul neachitării sumelor restante ci si pentru ca furnizorul suportă din averea sa plata pentru energia electrica achiziționată precum si costul dobânzilor si a penalităților de întârziere către partenerii săi contractuali.

Invocând dispozițiile art. 104 din Legea 85/2006, prin excepție de la dispozițiile art. 38, recurenta a susținut că judecătorul sindic poate, la cererea furnizorului, să dispună ca debitorul să depună o cauțiune la o bancă, drept condiție pentru îndatorirea furnizorului de a-i presta serviciile in timpul desfășurării procedurii de reorganizare, iar îndatorirea furnizorului de a presta serviciul trebuie dublata de o garanție rezonabila, care sa reprezinte un mijloc legal efectiv asigurator, pentru viitor, pentru executarea obligației de plata a serviciului prestat. Mai mult, procedura insolventei are rolul de a spori averea debitorului însă nu pe seama fraudării creditorilor, iar buna-credință trebuie să existe chiar dacă împotriva unei părti a fost deschisă procedura insolventei.

Debitoarea intimată S.C. A. S.R.L. deși legal citată, nu s-a prezentat prin reprezentat în față instanței și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente

:

Contrar celor reținute de către judecătorul sindic, textul invocat de către creditorul recurent este pe deplin incident la starea de fapt analizată. Astfel, judecătorul sindic relevă faptul că art. 104 din Legea 85/2006 reglementează o cauțiune cu scop de garanție pentru furnizarea pe viitor a serviciului, însă în cazul concret analizat suma invocată și la care se raportează cuantumul cauțiunii este datorată pentru serviciul prestat în trecut, așa că nu sunt îndeplinite condițiile textului.

În opinia instanței de recurs cererea de obligare a debitoarei la plata unei cauțiuni este pe deplin admisibilă și nu are ca unic scop forțarea debitorului să plătească facturile restante, așa cum reține judecătorul sindic în ultimul paragraf al considerentelor ci dimpotrivă, o garanție că serviciul prestat pentru viitor va fi achitat.

Mai mult, trimiterea la datoriile restante este făcută chiar de către legiuitor care stabilește un cuantum maxim al cauțiunii prin raportare la contravaloarea serviciului prestat și neachitat ulterior deschiderii procedurii. Astfel, potrivit art. 104 din Legea 85/2006 ,,…….judecatorul-sindic poate, la cererea furnizorului, sa dispuna ca debitorul sa depuna o cautiune la o banca, drept conditie pentru indatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale in timpul desfasurarii procedurii prevazute in prezenta sectiune. O astfel de cautiune nu va putea depasi 30% din costul serviciilor prestate debitorului si neachitate ulterior deschiderii procedurii,,

Conform stării de fapt care nu a fost contestată de vreo parte, în perioada octombrie 2011 - februarie 2012 debitoarea a acumulat un debit în valoare de 13.984,23 lei. La data formulării recursului debitul înregistrat de societatea insolventă este de 21.933, 31 lei însă creditoarea nu a majorat cuantumul cauțiunii solicitate prin raportare la acest nou debit. Deși Legea nr. 85/2006 obliga administratorul judiciar să efectueze plăti pentru perioadele ulterioare deschiderii procedurii, iar după confirmarea planului de reorganizare trebuie să facă plăti necesare derulării activității curente, potrivit programului de plăti, din data de_ debitoarea nu a mai efectuat nicio plată a energiei livrate.

În calitate de comerciant de energie electrica, recurenta si-a îndeplinit obligațiile contractuale impuse de art. 38 din Legea 85/2006 față de debitoarea consumator captiv, dar prin neplata facturilor emise este prejudiciată, astfel că se impune consemnarea cauțiunii din faptul neachitării sumelor restante si pentru ca furnizorul suportă din averea sa plata pentru energia electrica achiziționată.

Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c., instanța va admite recursul declarat de creditoarea recurentă S.C. F. DE F. A E.

"E. F. "; S.A. B. împotriva sentinței civile nr. 1.700 din 03 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C. pe care o va modifica în sensul că va admite cererea formulată de S.C. F. DE F. A E. E. "E.

"; S.A. împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. și în consecință va obliga debitoarea să constituie în favoarea recurentei, în calitate de furnizor de energie electrică, o cauțiune în valoare totală de 4.195,26 lei reprezentând 30% din costul serviciilor prestate către debitoare și neachitate, ulterior deschiderii procedurii, în perioada de reorganizare respectiv 12 octombrie 2011-15 februarie 2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de creditoarea S.C. F. DE F. A E. E.

"E. F. "; S.A. B. împotriva sentinței civile nr. 1.700 din 03 aprilie 2012

pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C. pe care o modifică în sensul că admite cererea formulată de S.C. F. DE F. A E. E. "E. F. "; S.A. împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. și în consecință:

Obligă debitoarea S.C. A. S.R.L. să constituie în favoarea recurentei, în calitate de furnizor de energie electrică, o cauțiune în valoare totală de 4.195, 26 lei reprezentând 30% din costul serviciilor prestate către debitoare și neachitate, ulterior deschiderii procedurii, în perioada de reorganizare respectiv 12 octombrie 2011-15 februarie 2012.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. I. C. I. M. D.

GREFIER,

M. N. ȚAR

Red.A.A.I./_ .

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: S. Ivănescu.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 130/2013. Procedura insolvenței