Decizia civilă nr. 1307/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1307/2013

Ședința publică de la 05 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.

Judecător DP Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 2272 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimații SC L. C. SRL PRIN LICHIDATOR J. CII A. C. M., SC L.

C. SRL având ca obiect procedura insolvenței închiderea procedurii.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de_ recurenta depune cerere de renunțare la recurs.

La data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului .

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare asupra actului de dispoziție al recurentei.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 2.277 din 17 mai 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar CASANI INSOLV SPRL în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC L. C. SRL, și în consecință, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC L.

C. SRL și radierea debitoarei din registrul comerțului, iar lichidatorul a fost descărcat de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

S-au admis cererile formulate de lichidatorul judiciar în ceea ce privește cheltuielile de procedură și remunerația solicitate și în consecință, s-a încuviința în favoarea lichidatorului plata cheltuielilor de procedură avansate în cuantum de 357,90 lei precum și o remunerație în cuantum de 3.000 lei din fondul special constituit conform prev. art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

S-a dispus notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Direcției Generale a F. P. a jud. C. și O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul

creditoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a declarat recurs

, solicitând instanței

admiterea acestuia casarea hotărârii atacate și să se pună în vedere lichidatorului judiciar să convoace adunarea creditorilor având ca unic punct pe ordinea de zi propunerea de antrenare a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei S.C. L. C. S.R.L.

La termenul de judecată din data de 05 februarie 2013, instanța de recurs a constatat că la data de_ recurenta a înregistrat la dosar o cerere prin care învederează faptul că renunță la recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 2.277 din 17 mai 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., deoarece prin sentința civilă nr. 3.132/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pârâtul L. C. C. a fost obligat la plata sumei de 2.551.708,04 lei, reprezentând o parte din pasivul debitoarei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 246 alin. 1 C.pr.civ. (f.10)

Potrivit art. 246 C.pr.civ. reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal fie prin cerere scrisă.

Cererea creditoarei recurente se circumscrie dispozițiilor legale menționate.

În consecință, în temeiul art. 246 C.pr.civ., se va constata că recurenta creditoare a renunțat la judecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Ia act de renunțarea creditoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI la judecarea recursului formulat împotriva sentinței civilă nr.

2.277 din 17 mai 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C.

.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

C.

I. D.

P.

A.

A. I.

GREFIER,

M. N. ȚAR

Red.A.A.I./ 02.2013.

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C.Cengher.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1307/2013. Procedura insolvenței