Decizia civilă nr. 140/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 140/2013

Ședința publică din data de 07 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. ION JUDECĂTOR: M. S.

G.: V. D.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta B. C. R. SA, împotriva sentinței civile nr. 3544 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC I. T.

, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată deschiderea procedurii de faliment la cererea creditoarei.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimata SC I.

S., avocat P. A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că apelanta prin memoriul de apel a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În data de_, s-a înregistrat la dosar un înscris din partea apelantei la care s-au anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate și a înscrisurilor solicitate conform rezoluției din data de_ ( f. 10 -33).

De asemenea, în data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei, prin care s-a solicitat respingerea apelului.

În data de_, apelanta B.C.R. a trimis la dosarul cauzei prin fax, o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la finalul ședinței de judecată, întrucât reprezentanta părții ajunge la C. -Napoca în jurul orei 840, la care a anexat copia biletului de avion ( f. 49-50).

Curtea în raport de cererea formulată de apelantă referitore la strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, constată că la data strigării cauzei a fost depășită cu mult ora indicată de către parte în cererea formulată.

Reprezentantul apelantei arată că nu mai are de formulat alte solicitări.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131 N.C.P.C., constată că, fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 și art. 96 pct. 2 N.C.P.C., este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul apel și având în vedere că reprezentantul părții prezente la dezbateri și-a exprimat poziția în sensul că nu mai sunt de formulat alte solicitări, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului intimatei asupra apelului.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului și menținerea în tot a sentinței atacate pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei, cu cheltuieli de judecată conform dovezilor justificative depuse la dosar în cuantum de 8680 lei. Susține că în speță este vorba de o ipotecă mobiliară la un contract de credit acordat altei persoane. Instanța de

fond a reținut corect faptul că suntem în prezența unei cauțiuni reale și că

intimata are calitate de terț garant și nu de debitor, apelanta neavând calitate de creditor îndreptățit să solicite intrarea în procedura insolvenței în sensul dispozițiilor art. 3, pct. 6 coroborat cu pct. 12, din Legea nr. 85/2006. În ceea ce privește petitul din apel referitor la cheltuielile de

judecată din prima instanță, urmează a fi respins ca nemotivat.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3544 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației de către debitoarea SC I. T. SA, invocată de creditoarea B.

C. R. SA.

A fost admisă contestația formulată de debitoarea SC I. T. S., împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea B. C. R. SA.

A fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea B. C. R. SA, împotriva debitoarei SC I.

T. S. .

A fost obligată pe creditoarea să plătească debitoarei suma de 8.680 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerente se reține că, pronunțându-se asupra excepției tardivității contestației debitoarei, judecătorul a respins-o, întrucât cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei la data de_, iar contestația a fost înregistrată la data de_, deci înăuntrul termenului de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura

insolvenței.

Contestația formulată de debitoare a fost apreciată ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

B. a făcut dovada că cererea a fost semnată de persoanele împuternicită de comitetul executiv, așa încât excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de debitoarei, nu poate fi primită.

Prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege, potrivit art. 3 pct. 6 LPI, creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, cupă compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 12.

Conform pct. 12, valoarea prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Aceasta este de

45.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat.

Creanțele garantate sunt, conform definiției date de art. 3 pct. 9 LPI, sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale.

Dreptul de creanță este dreptul patrimonial în temeiul căruia creditorul poate pretinde debitorului să dea, să facă sau să nu facă o anumită prestație la care acesta din urmă ar fi fost îndreptățit în absența angajamentului său juridic.

În schimb, dreptul real este dreptul patrimonial în virtutea căruia titularul său poate să-și exercite prerogativele asupra unui bun determinat, în mod direct și nemijlocit, fără a fi necesară intervenția unei alte persoane.

Ipoteca este o garanție reală ce poară asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligații în virtutea căreia creditorul ipotecar are un drept real de garanție și un drept de preferință asupra bunului (mobil sau imobil) ipotecat.

În speță, contractul de ipotecă mobiliară asupra utilajelor nr. Maramureș SJ - CC 11/2135/48/_ încheiat între B. C. R. SA, în calitate de creditor și SC I. T. S. în calitate de garant a dat naștere unui drept real de ipotecă asupra bunurilor mobile corporale prevăzute la pct. 2 din contract.

SC I. T. S. nu are calitatea de debitoare în contractul de credit nr. Maramureș SJ - CC 11/2135/_, împrumutatul fiind SC I. Steel

S. .

Practic, SC I. T. S. a garantat cu bunurile mobile menționate un raport juridic obligațional în care nu are calitatea de debitor ci de terț, situație juridică cunoscută sub denumirea de "cauțiune reală";.

Cauțiunea reală nu se confundă cu fideiusiunea care este un contract prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într- un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute (cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații) obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută (art. 2280 cod civil din 2009).

În concluzie, B. C. R. nu este un creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii în sensul art. 3 pct. 6 LPI prin raportare la pct. 12 din același act normativ câtă vreme nu are o creanță bănească împotriva debitoarei.

În schimb, având calitatea de creditor ipotecar ─ dacă condițiile executării garanției reale sunt îndeplinite ─, poate să recurgă la procedura specială de executare a ipotecii reglementată de Codul civil din 2009 prin art. 2435 - 2477 sau în condițiile Codului de procedură civilă (teza finală a art. 2432 Cod civil din 2009).

IV. Pe cale de consecință, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost respinsă de judecătorul sindic.

Pierzând procesul, creditoarea a fost obligată, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, să plătească debitoarei suma de 8.680 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial avansat, conform chitanțelor depuse la dosar.

Împotriva sentinței a declarat apel B. C. R. S.A.

, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii apelate si trimiterea cauzei

judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolventei, coform art. 8, alin. (6) din Legea nr. 85/2006, iar in subsidiar solicita aplicarea prevederilor art. 445, alin. (2), reducerea cheltuielilor de judecata la care a fost obligată.

În motivarea apelului se arată că BCR SA, s-a adresat T. ui Maramureș solicitând aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006, art. 31 si 33 alin (4), respectiv alin (6), împotriva S.C. I. T. S.: înscrierea Băncii in tabelul de creanțe cu suma de 7,008.113,89 lei, creanța garantata, calculata la data prezentei solicitări, cu următoarea structura:Credit - 6.800.000,00, dobânzi - 197.913,90, comisioane - 10.199.90.

Creanța rezultată din creditul acordat SC Just Invent S. (fosta SC I. Steel S. - în insolvență), în calitate de împrumutat, SC I. T. S. a deținut calitatea de garant.

Contractul de credit nr. Maramureș SJ - CC 112135/_, credit acordat sub formă de overdraft, a fost utilizat pentru finanțarea activității curente a împrumutatului, respectiv pentru finanțarea unor cheltuieli aferente contractelor încheiate.

Garanțiile constituite la contractul de credit nr. Maramureș SJ-CC 11/2135/_ către SC I. T. S. sunt următoarele:

Contractul de ipotecă imobiliară asupra utilajelor nr.

11/2135/48/_ ;

Contractul de cesiune constituită cu titlu de garanție asupra drepturilor din polițele de asigurare nr. 11/2135/_ .

Prin notificarea nr. 2254 (in copie certificata la dosarul cauzei), din data de_, i-a fost adus la cunoștința societății I. T. S., in calitatea sa de garant al SC JUST INVENT S., restantele înregistrate de imprumutat, solicitând asigurarea disponibilului necesar in contul SC JUST INVENT S. .

De la momentul notificării si pana la data introducerii cererii, garantul SC JUST INVENT S., nu a dat curs solicitării BCR, considera ca poate solicita deschiderea procedurii împotriva debitorului prezumat in insolventa.

F. a de cererea introductiva, debitorul a formulat contestație, iar prin intampinarea depusa de apelantă, aceasta a argumentat legalitatea cererii menționând prevederile art. 3, pct. 9, din Legea 85/2006: "creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului indiferent daca acesta este debitor principal sau tert garantat fata de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale", coroborate cu cele ale art. 31 neplata la scadenta a datoriei, indiferenți de natura acesteia, declanșează automat curgerea termenului de 90 de zile calendaristice, împlinirea acestui termen da naștere

la prezumția de insolventa.

Or, in calitate de garant I. T. S. este tinut sa-si indeplineasca obligația pentru care a garantat, iar banca are dreptul de a urmări direct pe garant pentru acoperirea întregii creanțe, fara a fi condiționata de urmărirea prealabila a debitorului si, in ipoteza in care sunt mai mulți garanți pentru același debitor, sa ceara intreaga suma datorata de la oricare dintre garanți.

Aceasta creanța este certa, în sensul existentei sale neîndoielnice si a cuantumului cert, lichida si exigibila si se incadreaza in valoarea pragului stabilit de art. 3, pct 12, asa cum acesta a fost modificat de pct. 2 al art. I din Legea nr. 169 din l4 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 505 din 21 iulie 2010. F. a de cele menționate si dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, solicita, admiterea apelului, anularea hotărârii apelate si trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolventei, conform art. 8, alin. (6) din Legea nr. 85/2006, iar in subsidiar solicita aplicarea prevederilor art. 445, alin. (2), reducerea cheltuielilor de judecata la care a fost obligată.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:

În fapt, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, între B. C.

R. SA și SC I. T. S. a intervenit contractul de ipotecă mobiliară asupra utilajelor nr. M. SJ - CC 11/2135/48/_, convenție prin care garantul SC I. T. S. a constituit în favoarea BCR o ipotecă mobiliară asupra utilajelor în vederea garantării îndeplinirii obligațiilor împrumutatului SC I. Steel S. .

Potrivit clauzelor 8 și 10 din acest contract, neîndeplinirea de către împrumutat a obligațiilor ce îi revin dă dreptul BCR de a declara exigibilă întreaga sumă garantată, în condițiile din contractul de credit bancar, și de a trece la executarea garanției reale conform prevederilor art. 2429 - 2477 din Codul civil sau din Codul de procedură civilă, BCR putând folosi mijloace proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garanției, după o prealabilă notificare conform legii, respectiv art. 2440 Cod civil.

Astfel cum se constată din cuprinsul acestei convenții intervenite între

B. C. R. SA și SC I. T. S., unul din efectele acestui contract a fost acela de a da naștere în sarcina apelantei a unui drept real de garanție, iar nu a unui drept de creanță.

Trebuie subliniat că însuși legiuitorul a înțeles, în cuprinsul art.2343 din Codul civil, să califice ipoteca ca fiind un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligații.

Acest drept real de garanție, dacă debitoarea SC I. Steel S. nu își îndeplinește obligațiile de bunăvoie, dă dreptul apelantei B. C. R. SA, la alegere, de a vinde bunul ipotecat, de a-și însuși bunul pentru a stinge creanța ipotecară sau de a prelua bunul în scop de administrare (art. 2435 din Codul civil).

Sunt reglementate, așadar, trei modalități alternative aflate la îndemâna creditorului ipotecar pentru executarea ipotecilor mobiliare împotriva garantului, executare care nu poate însă transforma dreptul real într-un drept de creanță împotriva garantului.

Potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă.

În conformitate cu prevederile art. 3 pct. 7 din același act normativ, prin creditor se înțelege persoana fizică sau juridică ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului.

Ori, în raport de textele legale mai sus menționate și având în vedere obiectul contractului de ipotecă mobiliară asupra utilajelor nr. M. SJ - CC 11/2135/48/_, se constată că apelanta B. C. R. SA nu deține un drept de creanță împotriva SC I. T. S., ci un drept real, astfel că în mod corect a reținut judecătorul-sindic că reclamanta nu justifică calitatea de creditor îndreptățit în a formula o cerere de deschidere a procedurii insolvenței.

În ceea ce privește susținerile apelantei vizând aplicarea în cauză a prevederilor art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006 care definesc creanțele garantate, trebuie arătat că acest text legal vizează ipoteza în care dreptul de creanță al creditorului împotriva debitorului său este dublat de existența, ca accesoriu, a unui alt drept de garanție reală (gaj, ipotecă) sau personală (fidejusiune) în vederea asigurării executării creanței acordate debitorului.

În cauză însă, în ceea ce o privește pe intimata SC I. T. S., se constată că cele două drepturi nu se regăsesc în patrimoniul apelantei, aceasta nefiind titulara decât a unui drept real asupra unor bunuri din patrimoniul intimatei, iar nu și a unui drept de creanță.

Prevederile legale invocate de către apelantă ar putea fi relevante doar în situația în care aceasta ar înțelege să se îndrepte cu o cerere similară împotriva societății împrumutate, respectiv SC I. Steel S., întrucât doar în ceea ce o privește pe aceasta B. C. R. SA deține un drept de creanță însoțit de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul unui terț, în sensul art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, în raport de cele menționate, nu se pot reține drept întemeiate alegațiile apelantei B. C. R. SA în ceea ce privește împrejurarea că aceasta ar deține o creanță garantată împotriva intimatei SC

I. T. S. .

În ceea ce privește solicitarea subsidiară a apelantei de reducere a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pentru judecata în fond, curtea constată că apelanta nu a motivat cererea formulată.

Cu toate acestea, având în vedere caracterul devolutiv al apelului chiar și în situația nemotivării acestuia, statuat în art. 476 alin. 2 din Codul de procedură civilă, și luând în considerare dispozițiile art. 451 alin. 2 din același act normativ, curtea apreciază că în cauză nu se impune reducerea onorariului avocațial, parte a cheltuielilor de judecată, la care a fost obligată

B. C. R. SA de către judecătorul sindic.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, curtea, constatând caracterul nefondat al motivelor invocate de către apelantă, va respinge apelul declarat de B. C. R. SA împotriva sentinței civile nr. 3544 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o va menține în întregime.

Totodată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, ca urmare a respingerii ca neîntemeiat a apelului formulat și având în vedere că în cauză a fost formulată o cerere expresă în acest sens, curtea va obliga apelanta B. C. R. SA să plătească intimatei SC I. T. S. suma de 8680 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge apelul declarat de apelanta B. C. R. SA, împotriva sentinței civile nr. 3544 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.

Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 8680 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 07 octombrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

G.

A. M. ION

M.

S.

V.

D.

Red. A.M.I. dact. GC 4 ex/_

Jud.primă instanță: A. S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 140/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)