Decizia civilă nr. 3585/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 3585/2013
Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta T. L. I. SA, împotriva sentinței civile nr. 259 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., cauza privind și pe intimata SC T. C. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosar din partea recurentei un înscris la care s-a atașat timbru judiciar datorat de 0,15 lei ( f.29).
C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.
4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr. 85/2006, este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.259 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea S.C. T. L. I. S.A. în contradictoriu cu debitoarea S.C. T. C.
S.R.L. având nr. de ordine la Registrul Comerțului J_ și CUI RO 21571239.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că, potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, este lichidă, în valoarea de minim 45.000 de lei și este exigibilă de mai mult de 90 de zile.
În fapt, între creditoarea T. L. I. S.A., în calitate de locator, S.C. CALATIS IMPORT EXPORT S.R.L., în calitate de utilizator cedent și debitoarea T.
C. S.R.L., în calitate de utilizator cesionar a intervenit la o dată anume, neprecizată în cuprinsul acestui contract, contractul de novație a contractului de leasing nr. 11607 din_ .
Potrivit aceste convenții de novație, toate drepturile și obligațiile utilizatorului potrivit contractului de leasing vor fi exercitare, respectiv îndeplinite exclusiv de către utilizatorul cesionar, începând cu plata ratei nr. 24.
Debitoarea nu a mai achitat ratele 46, 47 și 48, ultimele trei rate prevăzute în graficul de rambursare, fapt ce a dus la rezilierea de drept a contractului de leasing astfel novat conform notificării nr. 801/_ a BEJ Stănescu I., comunicată debitoarei la data de_ ( fila 44).
În ceea ce privește debitul principal de 49.426,71 de lei, creditoarea a arătat că acesta se compune din: rata nr. 46, rata nr. 47, rata nr. 48, valoare reziduală și cheltuieli de închidere, refacturare costuri recuperare și rata de asigurare.
Judecătorul sindic a constatat neconcordanțe între suma datorată și suma facturată de creditoare.
Astfel, deși rata nr. 46 este în valoare totală de 359,8 euro, iar factura fiscală nr. 3538 a fost emisă în data de_, la un curs valutar de facturare de 4,3133 euro/leu, valoarea facturată de creditoare este de 3.899,06 lei, deși potrivit graficului de rambursare aceasta ar fi trebuit să fie 1.551,92 de lei. Pe de altă parte, creditoarea nu a menționat ce reprezintă penalizările de 437,92 de euro (ținând cont de faptul că aceasta a solicitat separat penalități de întârziere în cuantum de 223.115,21 lei și a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că nu s-au calculat penalități la penalități) și toate celelalte costuri
inserate, afirmând că debitoarea a rămas restantă cu ratele 46-48. Astfel, diferența de 2347,14 lei nu reprezintă o creanță certă.
Apoi, rata nr. 47, în cuantum de 360,04 euro a fost facturată la data de_ prin factura nr. 3539 în cuantum de 2.055,35 de lei, deși la cursul valutar menționat în cuprinsul acestui document justificativ ar fi trebuit să fie 1.508,74 de lei, diferența nefiind justificată.
Rata nr. 48, în valoare de 229,15 euro a fost facturată la data de_ prin factura nr. 3540 în cuantum de 1.011,12 lei, deși suma exactă ar fi 959,88 de lei.
În privința facturii fiscale nr. 295/_, în valoare de 43.641,25 de lei reprezentând valoare reziduală, diferențe de curs valoare reziduală, cheltuieli de închidere, taxe vamale, comision vamal, accize se observă următoarele:
În primul rând, în privința valorii reziduale, o asemenea creanță nu este datorată de debitoare. Creditoarea a făcut dovada rezilierii de drept a contractului de leasing astfel cum a fost novat, iar ulterior autovehiculul ce a format obiect acestei convenții a fost a fost ˝recuperat la data de_ ˝, astfel cum menționează creditoarea.
În același timp, potrivit art. 17.2 și 17.3 din contractul de leasing nr. 11607/2006 în măsura în care toate celelalte obligații decurgând din contract au fost îndeplinite de utilizator, locatorul se obligă expres ca, la expirarea contractului de leasing să transfere utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing; momentul transferului dreptului de proprietate va fi momentul confirmării intrării în contul locatorului a sumei reprezentând valoare reziduală.
Conform graficului de rambursare, valoarea reziduală este de 3.446,20 euro și are în vedere situația transferului dreptului de proprietate, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății unde a operat desființarea de drept a contractului și restituirea bunului către utilizator. Ca urmare, instanța a înlăturat această sumă pretinsă de creditoare.
În al doilea rând, deși debitoarea datorează în cazul rezilierii de drept potrivit art. 15.4 din contract taxele și impozitele generate de formalitățile vamale, creditoarea avea obligația de a proba în primul rând că a realizat
operațiuni vamale ulterior rezilierii de drept a contractului și apoi, că ea a suportat în mod efectiv aceste costuri, prin depunerea la dosar a documentelor justificative care să facă dovada întinderii acestor cheltuieli, constând în taxe vamale, comision vamal și accize în suma pretinsă.
Or, în lipsa acestor documente, simpla facturare a cheltuielilor în sarcina debitoarei nu creează în sarcina acesteia obligația de a plăti aceste costuri, cu atât mai mult cu cât factura fiscală nr. 295/_ nu a fost acceptată în nici un mod de către debitoare (nici expres, nici tacit).
Pe de altă parte, suma de 548,39 de lei reprezentând rata de asigurare leasing potrivit facturii 14862/_ este nejustificată în opinia instanței, întrucât potrivit graficului de rambursare fiecare rată lunară include în costul său final, pe lângă redevență și dobândă și rata de asigurare. Or, creditoarea a pretins deja debitoarei plata ratelor nr. 46, 47 și 48 restante, deci inclusiv a ratelor de asigurare.
Concluzionând, raportat la contractul de leasing financiar, astfel cum a fost el novat, creditoarea a făcut dovada unui debit principal cert, lichid și exigibil în cuantum de 4.180,96 de lei.
În mod subsecvent, penalitățile de întârziere în cuantum de 223.115,21 lei au fost nejustificate, urmând a fi înlăturate de judecătorul sindic; potrivit art.
14.1 din contractul de leasing, penalitățile de întârziere datorate de utilizator pentru plata cu întârziere a obligațiilor contractuale sunt în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere și care aplicate debitului principal nu depășesc suma de 2.000 de lei.
În aceste condiții creanța creditoarei nu îndeplinește cerința valorii-prag minime de 45.000 de lei prevăzută de art. 3 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care, în temeiul art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea S.C. T. L.
I. S.A. în contradictoriu cu debitoarea S.C. T. C. S.R.L.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea T. L. I. S.A., _
, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacata si trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii debitoarei T. C. S.R.L.
În motivele de recurs se arată că, înțelege sa aducă următoarele critici sentinței atacate, pe care o apreciază ca netemeinica si nelegala:
Analizând creanța solicitata prin cererea introductiva, judecătorul sindic a constatat ca ar exista neconcordante între suma datorata si suma facturata.
Astfel, se arată ca deși rata 46 este în valoare de 359,9 Eur, valoarea facturata este de 3.899,06 lei, deși potrivit cursului valutar de facturare din_ (data facturării) si a graficului de rambursare valoarea ratei ar fi trebuit să fie de 1.551,92 lei. De asemenea, creditoarea nu a menționat ce reprezintă penalitățile de întârziere de 437,92 Eur si toate celelalte costuri inserate, astfel încât diferența de 2.347,14 lei nu reprezintă o creanță certa.
Aceleași considerații cu privire la diferențe de curs valutar l-a care s-a facturat (în sensul de diferență fata de cursul valutar existent la acea data) sunt făcute de judecătorul sindic si cu privire la facturile reprezentând ratele 47 si 48.
Cu privire la cele trei facturi ce reprezintă ratele 46, 47 si 48 arată ca, potrivit art.7.1. din contractul de leasing novat: "Transformarea obligațiilor de plata din valuta în lei se face la cursul Băncii Naționale a României + 1.5000% ....
U. ul se obliga sa achite diferențele de curs în termenul înscris pe factura corespunzătoare.", iar potrivit art.7.2. alin.2 eșalonarea plăților este următoarea: ratele de leasing, la care se adaugă cote proporționale din valoarea primelor de asigurare full-casco, comisionul de administrare a contractului precum si TVA sunt scadente lunar, conform graficului de eșalonare a plăților.
Solicită a se constata că raportat la dispozițiile art. 7.1. din contractul încheiat între părți, recurenta, în calitate de Locator, a procedat în mod legal la emiterea facturilor reprezentând obligații de plata decurgând din contract, având in vedere cursul de referință BNR din data facturării + 1.5000%.
In ceea ce privește mențiunile inserate în facturi cu privire diferența de curs rata principal si diferența de curs rata principala anterior, arată ca prima reprezintă valoarea capitalului din scadențar înmulțita cu diferența dintre cursul de facturare si cursul BNR de la sfârșitul anului anterior, iar cea de a doua reprezintă valoarea capitalului din scadențar înmulțita cu diferența dintre cursul BNR de la sfârșitul anului anterior si cursul istoric.
Cu privire la sumele menționate pe facturi ca reprezentând penalități de întârziere, ele reprezintă penalitățile calculate pentru plata cu întârziere a ratelor, aferente perioadei_ -_, perioada in care contractul de leasing a mai fost reziliat pentru neplata ratelor si anume pentru plata cu întârziere a facturilor nr. 936103/_ si 952033/_ . Ulterior, dupa achitarea acestor facturi, contractul a fost repus in vigoare. Susține că penalitățile de întârziere au fost calculate asupra debitelor rezultate in urma scăderii penalităților de întârziere din facturile emise anterior si neachitate, astfel ca, nu au fost calculate penalități la penalități.
Cu privire la factura 295/_, in valoare de 43.641,25 lei, reprezentând valoare reziduala si cheltuieli de închidere, în mod legal aceasta a fost emisa debitoarei conform prevederilor art. 17.1. din contractul de leasing potrivit cărora "U. ul își exprima opțiunea ferma de cumpărare la sfârșitul perioadei de leasing a bunului ce face obiectul acestui contract". Menționează ca factura privind valoarea reziduala a fost emisa in temeiul clauzei contractuale indicate anterior, având in vedere derularea normala a contractului de leasing, în situația în care societatea a achitat taxe vamale în valoare de 18.205 lei reprezentând taxe vamale pentru închiderea contractului de leasing. Cum societatea debitoare nu a denunțat clauza cuprinsa in art. 17.1. din contract, subscrisa am procedat im mod legal la facturarea valorii reziduale conform contractului.
Mai mult, arată ca potrivit art. 15.4. in cazul rezilierii contractului de leasing, U. ul se obliga in mod irevocabil să suporte toate costurile, impozitele si taxele ocazionate de returnare către Locator si să plătească toate taxele si impozitele generate de formalitățile vamale.
Cu privire la facturarea asigurărilor arată că următoarele: la momentul repunerii in vigoare a unui contract ce a fost reziliat se emit facturile aferente ratelor de leasing pentru perioada în care contractul a fost reziliat. De asemenea, la același moment se facturează si costurile efectuate în legătura cu contractul de leasing respectiv in perioada de reziliere. Astfel, polița de asigurare CASCO fiind menținuta în valabilitate si pe perioada in care contractul a fost reziliat, primele de asigurare achitate s-au refacturat societății T. C. după repunerea in vigoare a contractului, regăsindu-se astfel in facturile emise si anume: factura seria TLMG nr. 3538/_, factura seria TLMG nr. 3539/_, factura seria TLMG nr. 3540/_ si factura seria TLLS nr. 14862/_ .
Apreciază ca, în mod netemeinic judecătorul sindic a înlăturat penalitățile de întârziere în cuantum de 223.115,21 lei, mai mult aceasta apreciază ca la un debit de 4.180,96 lei - debit principal pe care l-a apreciat ca fiind cert, lichid si exigibil, penalitățile de întârziere aplicate acestui debit nu ar depăși suma de
2.000 lei.
Pentru toate cele menționate apreciază că în cauza sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 31 si următoarele din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, pentru declanșarea procedurii insolventei, respectiv o creanță certa, lichida si exigibila, cuantumul acesteia este superior sumei de
45.000 ron, conform art. 3, alin. 1, pct. 12 din Legea nr. 85/2006 iar creanța este exigibila de mai mult de 90 de zile, conform art. 3 alin. 1, pct. 6 ind. 1 din Legea 85/2006 .
Analizând recursul declarat de către recurenta T. L. I. SAprin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ. prin raportate la art.8 din Legea nr.85/2006, C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al recurentului vizează deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC T. C. SS pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 272.541,92 lei.
În scopul soluționării cererii formulate de către recurentă, instanța de judecată prin judecătorul-sindic a dispus citarea părților potrivit art.87 și urm. C.pr.civ., art. 7 lit. b și art. 36 alin (1) din Legea nr. 31/1990, art. 22 și 23 alin (2) din Legea nr. 85/2006.
Pentru soluționarea fondului litigiului se impune a lămuri dacă există o creanță a creditorului care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței astfel încât acesta să fie un creditor îndreptățit în înțelesul Legii nr.85/2006.
Potrivit art.3 pct.7 din Legea nr.85/2006, prin creditor se înțelege persoana fizica sau juridica ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului si care a solicitat, în mod expres, instanței să îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv de creanțe sau în tabelul definitiv consolidat de creanțe si care poate face dovada creanței sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile prezentei legi.
În speță, C. ea constată că cererea creditorului cu privire la deschiderea procedurii insolvenței debitoarei este fundamentată pe contractul novat al contractului de leasing financiar nr.11607/_ .
Potrivit art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Potrivit art. 379 alin. 3 și 4 C.pr.civ., creanța certă este creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul și este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță (…).
În speță, C. ea reține că nu ne aflăm în prezența unei creanțe certe. Astfel, creanța pretinsă de recurent se fundamentează pe facturile emise în temeiul contractului novat al contractului de leasing financiar nr.11607/_, înscris ce nu emană de la debitor iar facturile emise nu sunt recunoscute de acesta astfel cum impun prevederile art.379 C.pr.civ. Mai mult, C. ea constată că în mod corect judecătorul sindic a statuat că există neconcordanțe între suma datorată și suma facturată de creditoare referitoare la ratele nr.46-48.
Astfel, deși rata nr. 46 este în valoare totală de 359,8 euro, iar factura
fiscală nr. 3538 a fost emisă în data de_, la un curs valutar de facturare de 4,3133 euro/leu, valoarea facturată de creditoare este de 3.899,06 lei, deși potrivit graficului de rambursare aceasta ar fi trebuit să fie 1.551,92 de lei. Apoi, creditoarea nu a menționat ce reprezintă penalizările de 437,92 de euro deși a solicitat separat penalități de întârziere în cuantum de 223.115,21 lei și a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că nu s-au calculat penalități la penalități și toate celelalte costuri inserate, afirmând că debitoarea a rămas restantă cu ratele 46-48, diferența de 2347,14 lei nefiind o creanță certă.
La fel, rata nr. 47, în cuantum de 360,04 euro a fost facturată la data de_ prin factura nr. 3539 în cuantum de 2.055,35 de lei, deși la cursul
valutar menționat în cuprinsul acestui document justificativ ar fi trebuit să fie 1.508,74 de lei, diferența nefiind justificată; rata nr. 48, în valoare de 229,15 euro a fost facturată la data de_ prin factura nr. 3540 în cuantum de 1.011,12 lei, deși suma exactă ar fi 959,88 de lei.
Cât privește factura fiscală nr. 295/_, în valoare de 43.641,25 de lei reprezentând valoare reziduală, diferențe de curs, valoare reziduală, cheltuieli de închidere, taxe vamale, comision vamal, accize, C. ea reține că acestea nu sunt justificate prin documente iar în lipsa acestora, simpla facturare a cheltuielilor în sarcina debitoarei nu creează în sarcina sa obligația de a plăti aceste costuri, cu atât mai mult cu cât factura fiscală nr. 295/_ nu a fost acceptată de către debitoare nici expres, nici tacit.
Se poate conchide, așadar, că creanța pretinsă de creditor nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și art. 379 alin. 3 și 4 C.proc.civ., iar cererea care vizează deschiderea procedurii insolvenței întemeiată pe existența acestei creanțe apare ca nefondată.
Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 raportat la art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T. L. I. SA împotriva sentinței civile nr.259 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunaulului Specialiat
C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
C. P.
A.
M.
C.
M.
SĂRĂCU
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.H. D.
| ← Sentința civilă nr. 225/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 140/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
