Decizia civilă nr. 3379/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3379/2013
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea D. G. A F.
P. A J. S. împotriva sentinței civile nr. 17 din_ pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații SC M. S., SC M. S. PRIN LICHIDATOR J. C. Z. M. având ca obiect cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5 închiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practianului în insolvență - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, înainte de a reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar, urmează a face demersuri pentru a afla stadiul în care se află dosarul nr._ având ca și obiect angajarea răspunderii pe rolul T. ui S. și data formulării cererii .
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 17 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S.
, în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței s- a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC M. S. .
S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din legea privind procedura insolvenței s-a descărcat lichidatorul judiciar C. Z. M. de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006, s-a dispus notificarea prezentei sentințe părților.
S-a stabilit salariul lichidatorului/administratorului judiciar la suma de
1.500 lei ce se va plăti din contul de lichidare al UNPIR, constituit conform art.4 din L85/2006.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că la data de_ lichidatorul judiciar Z. M. desemnat să administreze procedura insolvenței
1
debitorului SC M. S. Z. a depus la dosar raport final prin care a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea civilă nr. 441 /C din data de_ și s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.
S-a constatat că notificarea a fost publicată și în ziarul Sălăjeanul, conform art. 61 alin. 3 din Legea privind procedura insolvenței.
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea D. G. A F.
P. A J. S. solicitând
admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei cu consecința continuării procedurii până la soluționarea tuturor cererilor din dosarul cauzei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin sentința recurată instanța de fond a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului S.C. M.
S. Z. .
Critică hotărârea instanței de fond și consideră ca aceasta a dispus închidere procedurii insolvenței debitorului S.C. M. S. prematur și nejustificat, avându-se în vedere faptul ca nu a fost îndeplinit scopul consacrat de legiuitor stipulat în art.2 din Legea /nr.85/2006.
Subliniază faptul ca nu poate fi închisa procedura insolvenței debitoarei pana la data la care nu este soluționata definitiv și irevocabil cererea de angajarea patrimoniala a membrilor organelor de conducere a debitoarei, aceasta fiind o parte componenta a procedurii prevăzuta de Legea nr.85/2006 și este exclusiv data în competenta judecătorului sindic.
Pe rolul T. ui S. se afla dosarul nr._ /a1, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr. 85/2006.
Prin închiderea procedurii insolvenței, debitorul este radiat si, prin urmare, încetează sa mai aibă capacitate de folosința și calitate de subiect de drept.
De asemenea, potrivit art.142 alin 2 din Legea nr.85/2006, după închiderea procedurii, sarcina repartizării sumelor provenite din executare silita a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc.
În acest context arată faptul ca exista o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silita a patrimoniului persoanelor responsabile de insolvență debitorului deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, așa cum prevede art.140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia ca aceasta acoperire a pasivului nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia.
Prin închiderea procedurii, lichidatorul este descărcat de orice fel de obligații, inclusiv de obligația de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat de creanța.
Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei, se pronunța în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanța al acestuia fata de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu da naștere unui drept de creanța al creditorilor fata de organele de conducere.
Fata de cele ce preced, consideră că nu este justificata o sentința de închidere a procedurii insolvenței debitoarei în temeiul art.131 din Legea
2
nr.85/2006, în condițiile în care nu s-a soluționat definitiv și irevocabil cererea de angajarea răspunderii administratorului statutar al debitoarei.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate și având în vedere prevederile art.304, 3041 Curtea reține următoarele:
Hotărârea judecătorului sindic de închidere a procedurii insolvenței debitoarei este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel această procedurii a insolvenței debitoarei nu poate fi închisă câtă vreme nu a fost îndeplinit scopul consacrat de legiuitor și stipulat în art. 2 din Legea nr.
85/2006.
Astfel, în situația de față pe rolul T. ui S. există înregistrat dosarul nr._ /a1 având ca obiect angajarea răspunderi administratorului statutar al debitoarei conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, cerere formulată de creditoarea D. C. .
În concret cererea a fost formulată la data de_ și are termen de judecată la data de_ . Faptul că lichidatorul judiciar nu a avut cunoștință de depunerea acestei cereri, nu împiedică soluționarea ei de către judecătorul sindic. Prin urmare, atâta timp cât pe rolul instanței există o cerere privind procedura insolvenței debitoarei și aferentă acesteia și care nu a fost încă soluționată, nu poate fi dispusă în mod legal închiderea procedurii întrucât urmare a acesteia debitorul este radiat și încetează să mai aibă capacitate de
folosință și calitatea de subiect de drept.
Așa fiind, se impune admiterea recursului declarat de creditorul D.G.F.P C. constatând că măsura închiderii procedurii pronunțată de judecătorul sindic este nelegală, impunându-s, astfel în temeiul disp .art. 312 alin.1 C. proc.civ. casarea hotărârii cu consecința trimiterii cauzei judecătorului sindic în vederea continuării procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. împotriva sentinței civile nr. 17 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. pe care o casează și trimite cauza judecătorului sindic în vederea continuării procedurii.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
C. | I. D. | P. | A. | -I. | A. |
GREFIER,
M. N. ȚÂR
Red.I.C./dact.V.R.
2ex/_
Jud.fond: L. M.
3
← Încheierea civilă nr. 471/2013. Cererea debitorului. Faliment,... | Încheierea civilă nr. 2596/2013. Cererea debitorului.... → |
---|