Încheierea civilă nr. 1437/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1437/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 2 iulie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de debitor SC P. A. S. , având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura îndeplinită.

T., procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 131 Noul cod de procedură civilă, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit art. 120 Noul cod procedură civilă raportat la art. 6 din Legea nr.85/2006.

În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că prezentă cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, debitorul SC P. A. S. a solicitat a fi constatat faptul că este în stare de insolvență iminentă, a se dispune deschiderea procedurii generală a insolvenței și numirea în calitate de administrator judiciar a C. ul individual de insolvență I. P. S. din B. .

In motivarea cererii s-a arătat că societatea are ca obiect de activitate cultivarea plantelor de culturi permanente, activitatea principală fiind cultivarea strugurilor. Datorită crizei economice numărul clienților a scăzut, fapt care a afectat foarte mult eficiența activității societății. Pe lângă scăderea clientelei societatea întâmpină mari dificultăți cu dereglarea fluxului de numerar, în sensul că încasările de la clienții săi sunt parțiale și cu decalaje privind termenele de încasare, în sensul majorării acestora. În absența lichidităților societatea nu-și poate onora obligațiile față de bugetul consolidat al statului și față de alții.

În condițiile redresării economice preconizate, debitorul apreciază că va reuși să identifice potențial clienți, ceea ce ar duce la sporirea veniturilor și astfel ar fi asigurate disponibilități pentru plata obligațiilor curente și a celor aflate în sold, motiv pentru care își manifestă intenția de a propune un plan de reorganizare a activității și redresare financiară, în condițiile art. 94 alin. 1 lit. a din legea insolvenței.

În drept s-au invocat disp. 27 alin. 1 și 2 din Legea nr.85/2006.

În baza art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr.85/2006 s-a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar a C.I.I. I. P. S. .

În probațiune s-au depus înscrisuri.

T. constată că în baza actelor de mai sus, debitorul a solicitat să fie supusă procedurii generale de insolvență. Din actele depuse la dosar rezultă că debitorul este în situația în care apariția stării de insolvență este iminentă.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 al. 1 și 2, art. 28 și art. 30 din Legea nr. 85/2006, tribunalul urmează să admită cererea debitorului în considerarea art. 32 al. 1 din aceeași lege, urmând a se constata că debitorul este în încetare de plăți, a se deschide procedura generală de insolvență împotriva sa și a se îndeplini măsurile prevăzute de lege.

În temeiul art.34, raportat la art.11 alin.1 lit.c, art.19 alin.1, art.24 și din Legea nr.85/2006, va fi desemnat administrator judiciar C.I.I. I. P. S., care a fost propus de către debitor prin cererea de deschidere a procedurii de insolvență.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de debitorul SC P. A. S. cu sediul în localitatea

B., str. V. G., nr. 8, județul B. -N. .

În baza art. 32 al. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței

- dispune deschiderea procedurii generală împotriva debitorului SC P.

A. S.

înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J_, cod de identificare fiscală nr. 2. ;

În temeiul art. 34 lege:

- numește administrator judiciar pe C. individual de insolvență I. P. S.

cu sediul social în municipiul B., str. P. I., nr. 15B, et.3, județul B. -N.

, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, renumerația urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont în funcție de volumul și complexitatea activității prestate.

În baza art. 61 și art. 32 alin. 2 din lege:

  • dispune notificarea deschiderii procedurii generale de insolvență a debitorului, creditorilor și O. ui R. C. pentru efectuarea mențiunii, conform prevederilor Codului de procedură civilă; notificarea se va publica în Buletinul procedurilor de insolvență și, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație.

    În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii Judecătoriei B. în a cărei jurisdicție se află sediul debitorului.

    În baza prevederilor art. 62 și 73 din lege :

  • fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la data de 19 august 2013,

  • fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 9 septembrie 2013.

-

fixează termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

- fixează termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 25 septembrie 2013.

-

fixează data ședinței adunării creditorilor la 16 septembrie 2013

urmând ca locul și ora să fie stabilite de administrator judiciar, și dispune convocarea creditorilor debitorului.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.

Administratorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art. 54 alin. 1 din lege, până la 23 iulie 2013.

Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 5 noiembrie 2013.

În temeiul art. 4 din lege:

Dispune deschiderea de către debitor în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administrator judiciar.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare.

Soluționată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 2 iulie 2013.

PRESEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1437/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței