Decizia civilă nr. 413/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

DECIZIE CIVILĂ Nr. 413/2013

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.

Judecător DP

Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea SC B. E. SS

B. împotriva sentinței civile nr. 1608 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. în contradictoriu cu intimații D. G. A

F. P. B. -N., SC B. E. SS B. PRIN ADMINISTRATOR

J. B. I. I. având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - deschiderea procedurii.

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu recurenta .

Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru și nu are aplicat timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare nu este legal îndeplinită.

Curtea, reține că deși legal citată recurenta cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 1608 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. a fost admisă cererea formulată de creditoarea

G. A F. P. B. N.

.

În baza art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;

- s-a dispus deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei S.C. B.

S. .

În considerente se reține că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, creditoarea D. G. A F. P. B. N. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. E. S. , a se constata starea de insolvență a acesteia și a se dispune deschiderea procedurii insolvenței.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că cererea formulată de creditoare este întemeiată.

1

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la data cererii formulate de creditoare, cauza creanței subzistă într-un titlu care îndeplinește atât condițiile impuse de art. 379 C.pr.civ. (în sensul de a fi certă, lichidă și exigibilă), cât și condiția limitei valorii prag a creanței, prevăzută de art. art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, precum și pe cea a neplății în termenul prevăzut de art. 3 pct.

1 lit. a din același act normativ, de natură a activa prezumția de insolvență împotriva debitoarei.

Împotriva sentinței a formulat recurs

debitoarea SC B. E. SS

B., prin care solicită și suspendarea sentinei până la judecarea definitivă a recursului.

Arată că motivarea o va depune în termen legal la Curtea de Apel C. . Examinând recursul, instanța reține următoarele:

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin DECIZIA nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).

Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la 2

termenul stabilit, astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat debitoarea SC B. E. SS B. împotriva sentinței civile nr. 1608 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

C.

I.

D.

P.

A.

I.

A.

M. N.

ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: V. C.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 413/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)