Decizia civilă nr. 9082/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9082/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M. -I. I. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent D. G. A F.
P. A J. S. împotriva sentinței civile nr. 2025 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimat SC E. SRL B., intimat SC E. SRL B. PRIN LICHIDATOR J. C. Z. M., intimat M. G., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
La data de 1 august 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea lichidatorului C. Z. M. .
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.025 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ /a1 s-a respins ca nefondată acțiunea formulată DS pentru obligarea pârâtului M. G., la plata pasivului debitoarei, în valoare de
35.380 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 487/C/_, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC E. SRL B. fiind numit lichidator judiciar C. Z.
M. .
In procedură a depus declarație de creanță: DGFP S. pentru suma de
35.380 lei, care a fost înscris în tabelul creanțelor debitoarei ca și creanță bugetară (f 26).
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului instanța de fond a reținut că potrivit art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 ";Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu
este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Instanța a reținut că în prezenta cauză creditoarea DGFP S. are calitate procesuală activă conferită de dispozițiile textului de lege sus enunțat.
Cererea formulată a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvență, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.
Răspunderea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere delictuală specială a cărei antrenare presupune dovedirea îndeplinirii condițiilor referitoare la săvârșirea uneia dintre faptele ilicite prevăzute de dispozițiile textului legal susmenționat, a prejudiciului constând în starea de insolvență și nerecuperarea de către creditori a creanțelor în cadrul procedurii insolvenței și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu.
Față de documentele depuse în scop probator de lichidatorul judiciar și lichidator (f. 27-28) instanța de fond a reținut că potrivit balanței de verificare din_ la data deschiderii procedurii insolvenței societatea debitoare nu deținea bunuri (f.27).
Potrivit aceleiași balanțe de verificare suma de 7.204 reprezentând impozite cu titlu de reținere de sursă, este evidențiată.
Instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit săvârșirea de către pârât a faptelor prev. de art. 138 lit. "a"; respectiv că acesta a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane";.
Examinând modalitățile alternative prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 s-a reținut că niciuna dintre acestea nu se regăsesc în cauză și nu îi pot fi imputate fostului administrator statutar. Or, se poate observa cu ușurință ce ceea ce i se impută pârâtului nu se circumscrie nici consemnării unor date nereale și nici omisiunii înregistrării unor date reale cu intenția falsificării evidențelor contabile.
Nefiind dovedită săvârșirea nici una din faptele ilicite prevăzute de textele legale invocate de creditoare drept temei juridic al acțiunii formulate, instanța de fond a respins ca nefondată cererea acesteia.
Împotriva acestei sentințe, creditoarea D. G. A F. P. C. a declarat recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia și desființarea hotărârii recurate, în sensul angajării răspunderii materiale a pârâtului M. G., pentru suma de 35.380 lei reprezentând creanța DS, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006..
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., creditoarea a adus critici de nelegalitate hotărârii recurate apreciind că a dovedit existența unor fapte imputabile administratorului și existența raportului de cauzalitate între faptele acestuia și starea de insolvență a debitoarei.
Astfel, a arătat recurenta, din creanța DGFP suma de 7.204 lei reprezintă obligații cu reținere la sursă (din salariile angajaților) de către administratorul statutar și nevirate la bugetul general consolidat al statutului rezultând astfel cu certitudine că suma a fost însușită de administrator și folosită în interes personal
sau în interesul altei persoane, evitând litera legii, respectiv plata impozitelor și contribuțiilor în contul angajaților.
Astfel, nevirarea obligațiilor cu reținerea la sursă în termen de 30 de zile de la data scadenței sunt fapte prev. de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, iar fapta administratorului putând întruni elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală conform art. 6 din actul normativ menționat. Ca atare, susține recurenta, instanța de fond a ignorat analizarea mai atentă a acestei fapte, neputându-se susține că administratorul societății nu are nicio culpă în administrarea acesteia și prejudicierea creditorilor sau că nu ar fi nicio legătură de cauzalitate între fapta comisă și starea de insolvență a debitoarei.
Recurenta a mai învederat și faptul că din deconturile de TVA depuse de societate pentru perioada ianuarie 2012 - oct. 2012 reiese că agentul economic a efectuat livrări de bunuri/prestări de servicii în valoare de 17.159 lei, iar prin raportul întocmit, lichidatorul debitoarei nu face nici o referire la măsurile întreprinse de acesta pentru încasarea creanțelor și nici la eventualele diferențe dintre valoarea bunurilor existente în sold la_ și valoarea de vânzare a acestora.
Față de aceste aspecte, recurenta apreciază că în speță sunt întrunite elementele necesare angajării răspunderii materiale a administratorului societății, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În opinia recurentei, lipsa documentelor contabile, nepredarea acestora și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale fac dovada săvârșirii de către administratorul statuar a faptei prev. de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, prejudiciu fiind evident, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății.
Având in vedere contextul prezentat anterior, recurenta consideră că instanța de fond nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 si urm. din Legea 85/2006.
Intimatul C.I.I. Z. M., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.
E. S. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat întrucât în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, neputându-se dovedi că intrarea debitorului în insolvență a fost determinată de săvârșirea unei din faptele limitativ prev. de dispozițiile invocate.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
În exercitarea prerogativei prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, creditorul majoritar D. G. a F. P. a județului S. a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 138 (1) lit. a și d din Legea nr. 85/2006, obligarea pârâtului M. G., în calitate de administrator statutar al debitoarei SC E. SRL, la plata pasivului societății, în cuantum de 35.380 lei.
S-a susținut în esență că pârâtul și-a însușit suma de 7.204 lei reținută prin stopaj la sursă de la angajații debitoarei, cu titlu de impozite și contribuții, a înstrăinat mărfurile existente în stoc la data de_, nu a întreprins nicio măsură pentru încasarea creanței în sumă de 4.203,60 lei, nu a pus la dispoziția lichidatorului sumele deținute de societate conform evidenței contabile și nu a condus evidențele contabile potrivit prevederilor legale.
Debitoarea SC E. SRL a fost administrată de pârâtul M. G. în perioada de timp anterioară deschiderii procedurii insolvenței.
Pasivul acestei debitoare este egal cu valoarea singurei creanțe declarate după deschiderea procedurii insolvenței de către creditoarea DGFP S., în sumă de 35.380 lei.
Judecătorul sindic a respins cererea creditorului majoritar de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului M. G. reținând că nu s-a făcut dovada săvârșirii de către pârât a faptelor prevăzute de art.138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Prin motivele de recurs, creditorul DGFP S. susține că hotărârea pronunțată de judecătorul sindic este nelegală întrucât starea de insolvență este imputabilă pârâtului în sarcina căruia se poate reține că și-a însușit impozitele și taxele reținute de la angajați prin stopaj la sursă și a înstrăinat mărfurile existente în stoc la_ . De asemenea se reiterează afirmația referitoare la neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Curtea apreciază că raportat la probațiunea administrată și la prevederile art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, criticile creditorului DGFP S. sunt neîntemeiate, nefiind apte să conducă la reformarea hotărârii pronunțate de judecătorul sindic.
În primul rând, creditoarea DGFP S. a susținut că pârâtul M. G. se face vinovat de săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Prevederile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său sau al unor terțe persoane.
În concret, creditoarea DGFP S. reproșează pârâtului M. G. că și-a însușit suma de 7.204 lei, reținută prin stopaj la sursă de la angajații debitoarei, cu titlu de impozite și contribuții, a înstrăinat mărfurile existente în stoc la data de_ și nu a întreprins nicio măsură pentru încasarea creanței în sumă de 4.203,60 lei, fapt ce în opinia creditoarei se circumscriu prev. art. 138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Verificând temeinicia acestor afirmații, Curtea constată că probele administrate în cauză infirmă susținerile recurentei.
Referitor la pretinsa folosire în interes personal a sumei de 7.204 lei, reținută prin stopaj la sursă de la angajații debitoarei, cu titlu de impozite și contribuții, Curtea constată că această afirmație nu este susținută de niciun mijloc de probă, fiind o simplă speculație a creditorului bugetar. Dimpotrivă, lichidatorul judiciar precizează prin întâmpinarea depusă în cauză că documentele contabile ale debitoarei evidențiază faptul că această sumă a fost folosită în vederea susținerii cheltuielilor legate de continuarea activității debitoarei, nefiind însușită de către pârât.
De asemenea, evidențele scriptice privitoare la stocurile de marfă deținute de debitoare în balanța din_, sub aspectul acuzației de însușire a sumelor rezultate din înstrăinarea acestora, sunt irelevante în condițiile în care documentele contabile aferente anului 2012 predate lichidatorului judiciar reflectă faptul că stocurile de marfă din 2011 au fost utilizate în activitatea de producție în anul 2012, iar fondurile obținute din livrarea de mărfuri( 17.159 lei
) au fost destinate plății materialelor consumabile și a furnizorilor.
Nici afirmația creditorului DGFP S. referitoarea la lipsa de diligență în recuperarea creanței de 4203,6 lei nu poate fi primită cât timp lichidatorul judiciar a identificat o imposibilitate obiectivă de încasare a acestei creanțe, determinată de intrarea în faliment a clientul-debitor SC D. LEX SRL și radierea acestuia din registrul comerțului.
Curtea ține să sublinieze faptul că în sarcina pârâtului M. G. nu poate fi reținută nici fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în
condițiile în care până la momentul deschiderii procedurii insolvenței debitoarei SC E. SRL, situațiile financiare ( bilanț contabil, balanțe,) au fost întocmite și înregistrate la administrația financiară. De asemenea lichidatorul judiciar C.
Z. M. confirmă primirea întregii evidenței contabile, iar raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus la apariția insolvenței debitoarei nu identifică deficiențe în conducerea contabilității și nici nu sesizează dispariția vreunor documente contabile. Pe de altă parte, creditorul DGFP S. nu a fost în măsură să indice punctual ce reglementări contabile au fost încălcate de către acesta în conducerea contabilității, pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține că fapta administratorului statutar care nu a achitat impozitul pe salarii datorat și contribuțiile aferente, reținute prin stopaj la sursă de la proprii angajați, nu se circumscrie ipotezei reglementate de litera d) a art.
138 din legea nr. 85/2006, neplata unor datorii către bugetul de stat neconstituind în sine o nesocotire a unor reglementări contabile.
Chiar dacă creditoarea DGFP S. a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței, imposibilitatea de acoperire a prejudiciului cauzat acestei creditoare nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator al debitoarei la plata creanței, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 138 din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate în mod exhaustiv de acest text de lege.
Răspunderea întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus.
Pentru a se putea dispune atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului este necesară îndeplinirea mai multor condiții, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin fapta respectivă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor și aceasta să fie comisă cu intenție, iar între fapta comisă și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate.
Simpla enunțare a unor fapte pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea antrenării răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei nu poate duce automat la antrenarea acestei răspunderi cât timp nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiții ale răspunderii delictuale.
Complementar împrejurării că nu se poate reține în sarcina pârâtului M.
G. săvârșirea vreuneia din faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006, Curtea mai dorește să sublinieze că raportul administratorului judiciar asupra principalelor cauze și împrejurări ale apariției stării de insolvență a debitorului, necontestat de către creditorul DGFP S., stabilește că apariția stării insolvenței în cazul debitoarei SC E. SRL a fost determinată de nerealizarea veniturilor scontate în contextul concurenței acerbe de pe piața producătorilor de pâine și de
gradul mare de îndatorare înregistrat de debitoare în încercarea de finanțare a cheltuielilor curente pentru menținerea acesteia pe piață. Prin urmare, nici cerința raportului de cauzalitate între faptele imputate și apariția stării de insolvență nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită.
Pentru aceste considerente, criticile aduse de creditoarea DGFP S. sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea DGFP S. împotriva sentinței civile nr. 2025 din 17 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanta D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 2.025 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | JUDECĂTOR, M. -I. I. |
GREFIER, A. B. |
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.Fond: L. M. .
| ← Sentința civilă nr. 6297/2013. Răspundere organe de... | Încheierea civilă nr. 1/2013. Cererea debitorului. Faliment,... → |
|---|
