Încheierea civilă nr. 1013/2013. Procedura insolvenței

R.

TRIBUNALUL S. IZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1013/C/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 3 aprilie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC - F. I. M. GREFIER - F. B.

Pe rol fiind examinarea cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC

B. T. S., la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare, se constată lipsa debitoarei iar la a doua strigare se prezintă reprezentantul debitoarei, d-l avocat G. iuc Todor, cu împuternicire avocațială la dosar (fila 3).

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au depus la dosar oferte de servicii de către următorii practicieni în insolvență: C.I.I. Marincaș M., Redresare Lichidare S., SP GRP IPURL, Dr. Bercean R. IPURL,

C.I.I. Cremene Simion și DM Insolv Consult IPURL.

De asemenea se constată că debitoarea a înregistrat la dosar în data de_, note de ședință prin care comunică atașat lista completă a creditorilor, lista completă a debitorilor și balanța analitică pe ultima lună semnată de contabilul societății.

Reprezentantul debitoarei arată că înțelege să susțină cererea astfel cum a fost formulată și nu are alte cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat.

Judecătorul sindic nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă reprezentantului debitoarei, cuvântul pentru dezbaterea cauzei pe fond.

Reprezentantul debitoarei solicită admiterea cererii și pe cale de consecință deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei și desemnarea în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe SP J. S. .

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2013 sub nr. de mai sus, debitoarea SC B.

T. S. a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței, apreciind că societatea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale.

În susținerea cererii debitoarea a arătat că a ajuns în imposibilitatea de a-și onora obligațiile față de partenerii contractuali, respectiv de a efectua plățile datorate.

De asemenea s-a mai solicitat desemnarea în calitate de lichidator judiciar a S.P. J. S. .

Față de actele depuse de către debitoare, judecătorul sindic constată că aceasta este în încetare de plăți, nemaiputând face față datoriilor sale exigibile, astfel încât, cererea debitoarei este apreciată ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă ca atare.

De asemenea, în acest context, instanța reține dispozițiile art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor Legii nr.85/2006, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Astfel, în temeiul art. 32 alin.1 din Legea nr. 85/2006 se va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoare și numirea în calitate de lichidator judiciar provizoriu a S.P. J. S., care va îndeplinii atribuțiile prev. de art. 20 din lege.

La desemnarea administratorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere disp. art. 19 alin.1 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 11 alin.1 lit. c, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 173/2008, luând în considerare ofertele de servicii depuse de către practicienii în insolvență precum și faptul că s-a solicitat de către debitoare desemnarea acestui practician în insolvență.

Se va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le- ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul disp. art. 18 alin.1 din Legea nr. 85/2006 se va dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaților, potrivit alin.2 din același articol.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006 se va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.

Conform art. 44 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

În temeiul art.48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr. 85/2006.

1

În temeiul art. 33 alin.7 din Legea nr. 85/2006 se va dispune în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prev. de art.61 din Legea nr.85/2006.

În temeiul art.62 din legea nr.85/2006, se va stabili termenul limită pentru formularea opozițiilor împotriva hotărârii de deschidere a procedurii pentru data de 3 iunie 2013, precum și termenul de soluționare a opozițiilor pentru data de 12 iunie 2013.

În baza prev. art.62 lit.b,c,d din Legea nr.85/2006 se va fixa data limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 15 mai 2013, data limită de verificare, întocmire, afișare și comunicare și publicare în

B.P.I a tabelului preliminar al creanțelor la data de 29 mai 2013, data limită pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminat de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în BPI și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 12 iunie 2013.

În temeiul art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, se va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii și soluționarea eventualelor opoziții și contestații și pentru definitivarea tabelului preliminar, pentru data de 12 iunie 2013, sala 249 ora 8,00.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Admite cererea debitoarei SC B. T. S., cu sediul în C. -N., str. B. nr.9-11, jud.C., CUI 15091783, J_ și în consecință:

Dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei SC B. T. S. și desemnează în calitate de lichidator judiciar J. S., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Stabilește în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr.

85/2006.

Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaților.

Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și

tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.

Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar.

Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opozițiilor la hotărârea de deschidere a procedurii pentru data de 3 iunie 2013, precum și termenul de soluționare a opozițiilor pentru data de 12 iunie 2013.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 15 mai 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea, comunicarea și publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanțelor la data de 29 mai 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei în BPI și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 12 iunie 2013.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii și soluționarea eventualelor opoziții, contestații și pentru definitivarea tabelului preliminar pentru data de 12 iunie 2013, sala 249, ora 8,00.

Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul S. izat C. . Pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

F. I. M. F. B.

Red.FIM/MM 9 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1013/2013. Procedura insolvenței