Încheierea civilă nr. 1065/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 1065/2013

Ședința Camerei de Consiliu din data de_ Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. B.

Pe rol fiind verificarea și regularizarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de către creditoarea B. G. S. G. SA împotriva debitoarei SC T. S., în conformitate cu prevederile art. 200 N.C.p.c.

La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, procedura de verificare și regularizare se efectuează în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 200 alin. 3

N.C.p.c. raportat la art. 532 alin. 1 C.p.c.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că prin rezoluția premergătoare s-a stabilit în sarcina creditoarea B. GROUPSE S. G. SA obligația de a depune la dosar două exemplare a dovezii calității de reprezentant și să indice codul unic de înregistrare ori codul de înregistrare fiscală, numărul de înmatriculare în Registrul comerțului sau de înscriere în Registrul persoanelor juridice și contul bancar; numele, prenumele și calitatea celui ce reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii obiectului cererii, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

De asemenea, se constată că creditoarea a primit înștiințarea, în data de_, semnând de primire (f. 103).

Instanța, în baza înscrisurilor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Cu ocazia verificării cererii formulate de creditoarea B.R.D. - G. S. G. SA, în temeiul art. 200 Noul Cod de procedură civilă, instanța a solicitat creditoarei să depună în dublu exemplar dovada calității de reprezentant, să precizeze codul de identificare fiscală, contul bancar al reclamantului și al pârâtului în măsura în care acesta din urmă este cunoscut, solicitându-se totodată să precizeze și numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul social.

În plus, s-a solicitat creditoarei să precizeze modul de calcul prin care s-a ajuns la valoarea obiectului cererii și să indice înscrisurile corespunzătoare, solicitându-se ca înscrisurile depuse în probațiune să îndeplinească cerințele prevăzute de art.150 N.C.pr.civ., respectiv să fie certificate de parte pentru conformitate cu originalul, iar dovada calității de reprezentant să îndeplinească cerințele prevăzute de art.151 din actul normativ invocat.

Termenul fixat pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina creditoarei a fost de 10 zile de la comunicare, solicitarea fiind comunicată creditoarei la data de 27 martie 2013, potrivit dovezii de înmânare depuse la dosar la fila 103, dată de la care începe să curgă termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă, termen care s-a împlinit la data de 7 aprilie 2013.

Potrivit art. 200 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu mențiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, neîndeplinirea acestor obligații ducând la anularea cererii.

Potrivit art. 194 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde: a) … codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. … b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. … Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii; ... c) obiectul cererii și valoarea lui … precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; …e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. "; Potrivit art. 150 alin. 2 Cod procedură civilă "Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate

1

cu originalul";, iar potrivit art. 151 alin. 3 același act normativ "Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.";

Creditoarea a depus la dosar în urma solicitării adresate de instanță o adresă înregistrată la data de 4 aprilie 2013, indicând codul de identificare fiscală, atât în ceea ce o privește, cât și pentru debitoare, numărul de înregistrare la registrul comerțului pentru ambele părți, precum și sediul profesional al Cabinetului de Avocat M. Pașalega. A fost menționat și contul bancar al creditoarei și debitoarei, iar în ceea ce privește obligația de a depune la dosar modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii obiectului cererii cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, creditoarea a susținut că suma de 200.609,99 lei reprezentând debit datorat de debitoarea SC T.

S. se compune din suma de 54.589,72 lei rezultată din contractul de credit nr.673/2008, suma de 119.637,33 lei rezultată din contractul de credit nr.732/2008 și din contractul de credit nr.674/2008 suma de 26.382,97 lei.

Au fost depuse la dosar anexate adresei din 4 aprilie 2013 cartoteca aferentă debitorului din care creditoarea susținea că rezulta creanța la data de_, fiind depuse extrase de cont aferente celor trei contracte.

Judecătorul sindic, verificând îndeplinirea de către creditoare a obligațiilor stabilite în sarcina acesteia, a constatat că la dosar nu a fost depusă dovada calității de reprezentant întrucât cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoare în contradictoriu cu debitoarea SC T. S. este formulată de SC B. - G. S. G. SA prin S. G. C. reprezentată de dl. Petruț Petru în calitate de director.

Nu a fost depusă la dosar de către creditoare dovada mandatului acordat de societatea mamă sucursalei din C. -N. pentru formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei și nici dovada faptului că reprezentarea acestei sucursale este realizată de dl. Petruț Petru.

Aceasta în condițiile în care art.151 statuează asupra faptului că atunci când cererea este făcută prin mandatar se va alătura procura în original sau copie legalizată, reprezentantul legal fiind obligat să alăture cererii cu care instanța este învestită o copie legalizată de pe înscrisul doveditor a calității sale (alineatul 3).

Alineatul 4 al articolului menționat statuează asupra faptului că reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depuse în copie un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.

Creditoarea a depus la dosar doar împuternicirea avocațială în dublu exemplar, fără însă a depune dovada faptului că mandatara S. G. C. a B.R.D. - G. S. G. SA a fost mandatată că formuleze cerere de chemare în judecată și nici dovada calității reprezentantului legal astfel cum le prevăd disp. art.151 alin.1 și 3 N.C.Pr.civ.

Creditoarea nu și-a îndeplinit nici obligația de a depune la dosar modul de calcul privind debitul în cuantum de 200.609,99 lei ce se susținea că îl datorează debitoarea SC T. S., menționarea defalcată a acestei sume și indicarea contractelor de credit din care rezultă nefiind de natură să poată fi considerată un mod de calcul al debitului, respectiv modul în care s-a ajuns la determinarea acestei valori, astfel cum prevăd disp. art.194 alin.1 lit.c din N.C.pr.civ.

Raportat la aceste considerente, ținând cont de faptul că reclamanta creditoare B.R.D. - G.

S. G. SA nu și-a îndeplinit obligația de a proceda la efectuarea în termen a modificărilor și completărilor dispuse prin rezoluția premergătoare ce i-a fost comunicată, judecătorul sindic va anula cererea formulată de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Anulează cererea formulată de creditoarea B.R.D. - G. S. G. SA prin S. G.

C., cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989 nr. 81-83, jud. C., reprezentată prin dl. Petruț Petru, în contradictoriu cu debitoarea SC T. S., cu sediul în C. -N., str. B. nr. 55, ap. 28, jud. C., J_, CUI 16152099, reprezentată prin asociat Takacs Delinke.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. C. T. B.

Red.CC/MM 3 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1065/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)