Încheierea civilă nr. 1653/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 1653/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de_ Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind verificarea și regularizarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de către creditoarea SC P. S. prin administrator judiciar C.I.I. D. L. D. împotriva debitoarei SC C. I. S., în conformitate cu prevederile art. 200 N.C.P.C.
La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, procedura de verificare și regularizare se efectuează în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 200 alin. 3 N.C.P.C. raportat la art. 532 alin. 1 N.C.P.C.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:
la data de 14 mai 2013, din partea JUDICIAR SPRL, ofertă de servicii;
la data de 15 mai 2013, din partea C.I.I. TERPE M. CRISTINA, ofertă de servicii;
la data de 15 mai 2013, din partea HODOȘ BUSINESS RECOVERY IPURL, ofertă de servicii;
la data de 15 mai 2013, din partea C.I.I. NICORICI SILVIU PAVEL, ofertă de servicii;
la data de 21 mai 2013, din partea VOICU & VOICU LIQUIDATORS IPURL, ofertă de servicii;
la data de 22 mai 2013, din partea DM INSOLV CONSULT IPURL, ofertă de servicii profesionale;
la data de 23 mai 2013, din partea REDRESARE LICHIDARE SPRL, ofertă de servicii;
la data de 4 iunie 2013, din partea SOLVENDI SPRL, ofertă de servicii;
De asemenea, se constată că prin rezoluția premergătoare (f. 15) s-a stabilit în sarcina creditoarei obligația de a depune la dosar într-un exemplar înscrisurile doveditoare și dovada calității de reprezentant și să precizeze cererea de chemare în judecată cu privire la sediul debitoarei, contul bancar al creditoarei și debitoarei, în măsura în care ultimul este cunoscut, numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional și arătarea motivelor de drept pe care se întemeiază cererea.
De asemenea, se constată că creditoarea SC P. S. prin administrator judiciar
C.I.I. D. L. D. a primit înștiințarea, în data de_, semnând de primire(f.41). Instanța, în baza înscrisurilor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Cu ocazia verificării cererii formulate de creditoarea SC P. S. prin administrator judiciar C.I.I. D. L. D., în temeiul art. 200 Noul Cod de procedură civilă, judecătorul sindic i-a solicitat debitoarei să depună în dublu exemplar înscrisurile doveditoare și dovada calității de reprezentant, să precizeze cererea de chemare în judecată cu privire la sediul debitoarei, contul bancar al creditoarei și debitoarei, în măsura în care ultimul este cunoscut, solicitându-se totodată să precizeze și numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional.
În plus, s-a solicitat creditoarei să precizeze motivele de drept pe care își întemeiază cererea.
Termenul fixat pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina creditoarei a fost de
10 zile de la comunicare, solicitarea fiind comunicată creditoarei la data de 16 mai 2013, potrivit dovezii de înmânare depuse la dosar la fila 37, dată de la care începe să curgă termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă, termen care s-a împlinit la data de 27 mai 2013.
Potrivit art. 200 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu mențiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, neîndeplinirea acestor obligații ducând la anularea cererii.
1
Potrivit art. 194 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde: a)
… codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. … b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. … Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii; ... c) obiectul cererii și valoarea lui … precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; …e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. "; Potrivit art. 150 alin. 2 Cod procedură civilă "Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul";, iar potrivit art. 151 alin. 3 același act normativ "Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.";
Instanța, verificând îndeplinirea de către creditoare a obligațiilor stabilite în sarcina acesteia, a constatat că aceasta nu a depus înscrisurile doveditoare și dovada calității de reprezentant, nu a precizat sediul debitoarei și contul bancar al creditoarei și al debitoarei, nu a precizat numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces și nici nu a procedat la indicarea motivelor de drept pe care îți întemeiază cererea.
Raportat la aceste considerente, ținând cont de faptul că creditoarea SC P. S. nu și-a îndeplinit obligația de a proceda la efectuarea în termen a modificărilor și completărilor dispuse prin rezoluția premergătoare ce i-a fost comunicată, instanța va anula cererea formulată de aceasta prin raportare la disp. art.200 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Anulează cererea formulată de creditoarea SC P. S., cu sediul în localitatea Halmasd nr. 342, comuna Halmasd, județul Sălaj, prin administrator judiciar C.I.I. D. L.
D., cu sediul în localitatea Z., str. M. nr. 2, județul Sălaj, având J_, CUI 18277102, cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC C. I. S., cu sediul în
G., str. Izvorului nr. 30, județul C., J_, CUI 16719674.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 3 ex./_
2
← Sentința civilă nr. 96/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 4867/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|