Încheierea civilă nr. 1764/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA C IVILĂ Nr. 1764/2013

Ședința camerei de consiliu din 27 Septembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: I. U. GREFIER L. C. A.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de debitor S.C. B. SS B.

, având ca obiect cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5.

Cauza se soluționează fără citarea părților. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (f.2). Totodată se constată că prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarea a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar pe U.

S. .

Se mai constată că la dosar s-au depus oferte de serviciu din partea practicienilor în insolvență.

Instanța a examinat actele dosarului și constatând că nu mai sunt alte cereri, reține cauza în pronunțare.

Deliberând, constată.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. de mai sus, debitoarea S.C. B.

SS a solicitat, ca în temeiul disp.art.27 alin.1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, să se dispună deschiderea procedurii generale de insolvență, cu motivarea că se din al doilea trimestru al anului 2013 societatea nu a mai încasat sume de bani suficiente pentru a-și continua activitatea și achita debitele, deși asociații care au creditat societatea cu sume importante de bani.

Se mai arată că societatea intenționează propunerea unui plan de reorganizare judiciară în condițiile prev. de art. 94 alin.1 lit. a din legea 85/2006, cu propunerea pentru desemnarea administratorului judiciar U. S. .

S-au anexat la cerere actele prev. de art.28 alin.1 din Legea nr. 85/2006. Cererea a fost legal timbrată cu chitanțele anulate la dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței la cererea debitorului potrivit art.27 și urm. și art. 32 alin. l din L.85/2006, astfel că în baza prev. art. 11 alin.1 lit. a din același act normativ se va admite cererea debitorului așa cum a fost formulată, urmând să fie desemnat administratorul judiciar propus în condițiile art.11 lit.c din lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

1

Admite cererea formulată de debitorul S.C. B. SS cu sediul social în localitatea B., str. T. V., nr. 24, jud. B. -N., pentru deschiderea procedurii generale de insolvență.

În temeiul art. 32 alin.1 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului

S.C. B. SS

cu datele de identificare menționate, nr. de înregistrare ORC J_, CUI RO 15605310.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,

Numește administrator judiciar pe U. S. cu sediul în B., str. S., nr.9, jud. B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție pe bază de decont.

În baza art. 61 din Legea privind procedura insolvenței;

Dispune notificarea deschiderii procedurii creditorilor și O. ui R. C., prin Buletinul Procedurilor de Insolvență și conform prevederilor Codului de procedură civilă, în vederea efectuării mențiunii, în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii

Judecătoriei B.

în a cărei jurisdicție se află sediul debitorului.

Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea 31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți.

Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la data de 01 noiembrie 2013.

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 21 noiembrie 2013.

Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 06 decembrie 2013.

Fixează data ședinței adunării creditorilor în perioada 25 noiembrie 2013, la sediul indicat de administratorul judiciar și convoacă creditorii debitorului.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii, debitorului, de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea de către administrator a unui cont bancar - din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Termen pentru examinarea stadiului procedurii la 20 decembrie 2013.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Soluționată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică din 27 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Judecător sindic

A.

L.

C.

U. I.

Dact. ALC . 4 ex/_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1764/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței