Încheierea civilă nr. 2157/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.2157/2013
Ședința Camerei de C. iliu din data de 06 septembrie 2013 Instanța constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată formulate de creditoarea SC R. L. I. SA în contradictoriu cu debitoarea SC C. SS, având ca obiect cerere de deschidere a procedurii de insolvență.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, soluționarea cauzei făcându-se în Camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei și se constatată că la dosarul cauzei s-au înregistrat oferte de servicii formulate de următorii practicieni în insolvență: REDRESARE LICHIDARE SPRL, CII TERPE M. CRISTINA, CII S. D., VOICU &VOICU LIQUIDATORS, CII C. A EVA, JUDICIAR SPRL, SOLVENDI SPRL, DM INSOLV C. ULT IPURL, CII LUPU M., CII NICORICI SILVIU PAVEL.
De asemenea, creditoarea a înregistrat la data de 12 iulie 2013, rapoartele de facturi și încasări din care reiese cuantumul facturilor emise și neachitate, facturile emise și neachitate, rezilierile contractelor de leasing, certificatul constatator furnizat în baza abonamentului cu plata încheiat cu ONRC și precizarea cu privire la modul de calcul al sumelor datorate de către debitoare.
Se mai constată că la dosarul cauzei nu s-au depus modificările și completările solicitate de către instanță la data de 28 iunie 2013 prin comunicarea adresei către reclamant.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Cu ocazia verificării cererii formulate, în temeiul art. 200 Noul Cod de procedură civilă, judecătorul sindic a solicitat creditoarei SC R. L. I. SA să precizeze cererea de chemare în judecată cu informații privitoare la contul bancar al pârâtului, în măsura în care este cunoscut de reclamant, numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional, de a preciza modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii obiectului cererii cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, precum și de a face dovada calității de reprezentant, inclusiv împuternicirea din care să reiasă că semnatarul cererii are abilitatea de a formula în numele creditoarei acțiuni în instanță, termenul fixat pentru îndeplinirea obligației fiind de 10 zile de la comunicare. Solicitarea a fost comunicată reclamantei creditoare la data de 10 iulie 2013, potrivit dovezii de înmânare (fila 101), dată de la care începe
să curgă termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă și care s-a împlinit la data de 21 iulie 2013.
Prin înscrisurile depuse la dosar la data de 12 iulie 2013 (filele 105-139), reclamanta creditoare și-a îndeplinit parțial obligațiile stabilite în sarcina sa, mai puțin obligația de a face dovada abilitării persoanei semnatare a cererii de deschidere a procedurii insolvenței de a formula această cerere.
Potrivit art. 200 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu mențiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, neîndeplinirea acestor obligații ducând la anularea cererii
Potrivit art. 194 Cod procedură civilă, Cererea de chemare în judecată va cuprinde: … b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. … Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii; ... . "; Potrivit art. 150 alin. 2 Cod procedură civilă "Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul";, iar potrivit art. 151 alin. 3 același act normativ "Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.";
Potrivit art. 2016 alin. 2 Noul Cod Civil, pentru a intenta acțiuni în justiție mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres. Examinând cererea de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul sindic reține că aceasta este semnată din partea reclamantei creditoare de coordonatorul departamentului litigii, d-na av. Corina Nastac (fila 7), iar potrivit împuternicirii avocațiale seria B 1325751/2013 (fila 106) aceasta din urmă a fost mandatată de către creditoare doar pentru activități de "reprezentare juridică în fața Tribunalului Comercial C. în dosarul_ ";, ori activitatea de reprezentare nu implică și puterea de a intenta o acțiune în instanță, astfel că neregularitatea cererii prin raportare la dispozițiile art. 194 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă coroborat cu art. 2016 cod civil nu a fost acoperită.
Având în vedere faptul că reclamanta creditoare SC R. L. I. SA nu și-a îndeplinit obligația de a proceda la efectuarea în termen, în întregime, a modificărilor sau completărilor dispuse prin rezoluția premergătoare ce i-a fost comunicată, respectiv nu a făcut dovada calității de reprezentant a persoanei care a redactat cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulate, judecătorul sindic va anula cererea formulată de reclamanta creditoarea SC R. L. I. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Anulează cererea formulată de creditoarea SC R. L. I. SA, cu sediul în B., str. M.
B., nr.20, sector 3.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.C.G./_
3 ex.
← Sentința civilă nr. 3055/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2001/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|