Încheierea civilă nr. 2738/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2738/CC/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 22 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - DP
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC D. M. S. C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, la solicitarea acesteia.
La apelul nominal la ambele strigări ale cauzei se constată lipsa reprezentantului debitoarei.
Procedura este îndeplinită, soluționarea cererii s-a făcut în Camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art.131 Cod procedură civilă raportat la art.6 din Legea nr.85/2006, tribunalul constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Se constată că s-au înregistrat oferte de preluare a poziției de administrator/lichidator judiciar din partea următorilor practicieni în insolvență: H&B INSOLV SPRL, INSOLVROM IPURL, C. S. D., C. NICORICI SILVIU PAVEL, DM INSOLV CONSULT IPURL, JUDICIAR IPURL.
Apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, judecătorul sindic o reține în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 11 octombrie 2013 sub nr. de mai sus, debitoarea S.C. D. M. S.R.L. a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de aceasta și numirea în calitate de lichidator a C.I.I. I. B. .
În motivarea cererii, debitoarea a arătat în esență că a desfășurat în principal activitatea de depozitare și distribuție de produse farmaceutice și funcționează din anul 2010. Activitatea societății a intrat în ultima perioadă într-un impas datorită imposibilității încasării creanțelor de la clienți și lipsei comenzilor.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 27, art.107 din Legea nr.85/2006, art .112 C.proc.civ.
In probatiune, au fost depuse actele prevazute de art. 28, alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, judecătorul sindic reține următoarele:
Față de actele financiar-contabile depuse de către debitoare, se constată că aceasta nu mai deține disponibil bănesc pentru a acoperi datoriile, nemaiputând face față datoriilor sale exigibile, astfel încât, cererea debitoarei este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare.
În acest context, judecătorul sindic reține incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor Legii nr. 85/2006, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Văzând că cererea debitoarei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, în baza art. 32 coroborat cu art. 3 pct.
1 lit. a din Legea nr. 85/2006 va admite cererea formulată de debitoarea și va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva acesteia.
În temeiul dispozițiilor art. 34 coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, ținând seama de solicitarea debitoarei, va desemna in calitate de lichidator judiciar provizoriu pe C.I.I. I. B., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din același act normativ.
În baza dispozițiilor imperative ale art.28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de articolul de lege arătat, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
În temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligația de a depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006 același act normativ, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 2 teza I din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului, iar în baza art. 18 alin. 1 va dispune desemnarea administratorului special, în vederea reprezentării intereselor asociaților.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006, va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.
În baza art. 84 din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina debitoarei/administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art.187 alin. 1 pct. 2 lit. f si g Cod proc. civ..
În temeiul art. 48 alin.1 din Legea nr. 85/2006, va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar provizoriu sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar provizoriu.
În baza art. 62 lit. b, c și d din Legea nr. 85/2006, va fixa termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la 25 noiembrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 3 decembrie 2013, și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 17 decembrie 2013.
În temeiul art. 113 și următoarele din Legea nr. 85/206, va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
În temeiul art.21 alin. 1 din Legea nr.85/2006, se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
În temeiul art. 62 lit. a din Legea nr. 85/2006, va fixa termen limită pentru depunerea de către creditori a opozițiilor la hotărârea de deschidere a procedurii pentru data de 3 decembrie 2013, precum și termenul de soluționare a opozițiilor pentru data de 17 decembrie 2013, sala 249, ora 8,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Admite cererea formulata de debitoarea SC D. M. S., cu sediul in
C. N. str.T. T. nr.47 jud.C. .
Dispune deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata impotriva debitoarei SC D. M. S., J_ .
Numeste lichidator judiciar provizoriu pe C. I. B., care va indeplini atributiile prevazute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Stabileste in sarcina debitoarei obligatia de a depune la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Dispune desemnarea administratorului special in vederea reprezentarii intereselor asociatilor.
Stabileste in sarcina lichidatorului obligatia de a depune la dosar, in termen de maxim 40 de zile de la data desemnarii sale, un raport asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitoarei, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila conform prevederilor art.59 din Legea nr.85/2006.
Stabileste in sarcina debitoarei/administratorului special obligatia de a pune la dispozitia lichidatorului toate informatiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum si lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale facute in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sanctiunea prevazuta la art.187 alin. 1 pct. 2 lit. f si g Cod proc. civ..
Da dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara ordinul lichidatorului sub sanctiunea prevazuta de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Dispune in sarcina lichidatorului judiciar obligatia de a efectua notificarile prevazute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Fixeaza termenul limita pentru depunerea cererilor de admitere a creantelor asupra averii debitoarei la data de_, termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar al creantelor la data de_, si termenul pentru solutionarea eventualelor contestatii si pentru afisarea tabelului definitiv al creantelor la_ .
Dispune notificarea de catre lichidator a intrarii in procedura simplificata debitoarei, asociatilor, creditorilor, Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj pentru efectuarea mentiunii, precum si publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei si indeplinirea celorlalte operatiuni de lichidare.
Dispune comunicarea prezentei, instantelor judecatoresti in a caror jurisdictie se afla sediul debitoarei, si tuturor bancilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urma obligatie fiind in sarcina lichidatorului judiciar.
Dispune in sarcina lichidatorului obligatia de a depune rapoarte lunare privind modul de indeplinire a atributiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
Fixeaza termenul limita pentru depunerea de catre creditori a opozitiilor la hotararea de deschidere a procedurii la data de_, precum si termenul de solutionare a opozitiilor pentru data de_, sala 249, ora 11,00.
Executorie.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronuntata in sedinta publica din data de 22 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC: GREFIER:
M. C. B. DP
Red./Dact./MCB/LU/6ex./_
← Decizia civilă nr. 1185/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 6565/2013. Procedura insolvenței → |
---|