Încheierea civilă nr. 3292/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.3292/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 28 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: E. B. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind examinarea cererii formulată de debitoarea SC M. C. S. pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La ambele apeluri nominale făcute în cauză, debitoarea a lipsit.
Procedura este legal îndeplinită, soluționarea cauzei dispunându-se a se efectua fără citarea debitoarei, potrivit prevederilor art. 27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că cererea este legal timbrată și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
De asemenea, se constată că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
în data de 22 noiembrie 2013 ofertă de servicii depusă de AMTT C. SPRL;
în data de 26 noiembrie 2013 oferte de servicii din partea H&B Insolv SPRL, CII S.
D. ;
în data de 27 noiembrie 2013 oferte de servicii formulate de DM Insolv C. IPURL și CII Horațiu Hînganu;
Judecătorul sindic, verificându-și competența reține că este competent general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 131 NCPC și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar în ceea ce privește estimarea duratei litigiului, apreciază că această etapă a procesului se finalizează la acest termen.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor de la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2013 debitoarea SC M. C. S. a solicitat instanței deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata, arătând că, avand la baza, activitatile comerciale pe care le-a desfasurat in domeniul activtatilor de contabilitate si audit fiscal, respectiv consultanta in domeniul fiscal, precum si a faptului ca nu mai poate efectua aceste operatiuni si nici nu face fata datoriilor acumulate la acest moment, dat fiind ca intreaga activitate se deruleaza cu mare dificultate:
Debitoarea a mai arătat că nu mai poate sa desfășoare activitatea comerciala conform obiectului de activitate, ca a inregistrat datorii neplatite catre bugetul statului si creditorii societati comerciale, in cuantum de 80.020 lei, conform situatiilor financiare la luna octombrie 2013, anexate prezentului raport.
In aceste conditii, dat fiind cele mai sus aratate, considera ca societatea nu poate face fata datoriilor acumulate si ca se impune intrarea in procedura de insolventa in forma simplificata a societatii, avand ca scop incercarea de stingere a tuturor datoriilor acumulate in aceasta perioada, societatea neamaivand perspective de redresare si neavand flux numerar pentru efectuarea platilor.
Pe cale de consecinta, solicita deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata, la cererea debitoarei SC M. C. S. și numirea ca lichidator a AMTT C. SPRL.
In drept, debitoarea invoca dispozitiile art.1 alin.2 lit f si art. 26-28 din legea 85/2006.
În probațiune a depus bilant cotabil la data de_, contul de profit si pierderi la data de_, balanta de verificare la data de_, lista cu toti creditorii societatii, lista debitorilor societatii, lista cu conturile bancare ale societatii, lista cu bunurile societatii, declaratia societati privind intentia de intrare in procedura simplificata a insolventei, declaratia administratorului privind starea de insolventa societatii din ultimii 5 ani, declaratiile
administratorului societati in conformitate cu prevederile art.28 lit.j si k din legea 85/2006, declaratia societati privind lipsa transferurilor patrimoniale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 insolvența este definită ca fiind acea stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.Art 27 din acelși act normativ impune debitorului sa formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, in termen de maxim 30 de zile de la data apariției stării de insolvență.
Cererea debitoarei trebuie să fie însoțită de actele menționate la art. 28 din Legea nr.85/2006, respectiv debitoarea trebuie să facă dovada faptului că se află în stare de insolvență, să depună la dosar lista completă a tuturor bunurilor, bilanțul și balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, lista numelor și adreselor creditorilor, lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive, precum și o listă a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observație.
Totodată, debitorul este obligat să depună la dosar contul de profit și pierdere pentru anul anterior depunerii cererii, o declarație prin care își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau în reorganizare și să descrie modalitățile pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității.
De asemenea, debitorul are obligația de a da o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar, sau să depună un certificat de la registrul comerțului din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii și o declarație pe propria răspundere, autentificată, din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru fals ori infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr.21/1996.
Conform art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep, cererea formulata de debitor prin care se solicită deschiderea procedurii insolvenței ,,se va judeca de urgență, in termen de maxim 5 zile in camera de consiliu, fără citarea părților";. Conform art. 149 din Legea nr. 85/2006 rep.,, dispozițiile prezentei legi se completează, in măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedura civilă (…)";.
Conform art. 200 din noul Cod de procedura civilă, cererea înregistrată care nu îndeplinește cerințele art. 194-197, urmează procedura de regularizare prevăzută de textul anterior menționat, reclamantului aducându-i-se la cunoștință lipsurile acesteia și obligația de a le remedia în termen de maxim 10 zile.
Judecătorul sindic apreciază că in cazul cererii de deschiderea procedurii insolvenței formulate de către debitoare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 200 din noul Cod de procedură civilă, aceste dispoziții fiind incompatibile cu cele ale art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep.
Astfel, judecătorului sindic îi este interzis să supună cererea formulată de către debitorul aflat în insolvență procedurii regularizării, fiind obligat sa o judece în termenul imperativ de 5 zile prevăzut de art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep., acest termen fiind stabilit de legiuitor nu doar în favoarea debitorului titular al cererii, ci și în beneficiul creditorilor acestuia, interesele acestora fiind prejudiciate prin întârzierea deschiderii procedurii, respectiv prin agravarea stării de insolvență a debitorului.
Judecătorul sindic observă că susținerile debitoarei în sensul că nu mai poate să-și desfășoare activitatea și că nu dispune de lichidități financiare pentru a face față datoriilor ajunse la scandență sunt vădit nefondate.
Astfel, obiectul de activitate al debitoarei îl constituie desfășurarea activităților de contabilitate și consultanșă fiscală, activități care, pe de o parte, nu sunt prohibite la data înregistrării cererii formulate de către debitoare, iar pe de altă parte nu este indicat motivul pentru care debitoarea nu mai poate desfășura astfel de activități. În plus, susținerile debitoarei sunt infirmate de balanța de verificare din luna anterioară înregistraării cererii, balanță din care rezultă că debitoarea a adesfășurat activitate comercială.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat de către debitoare, judecătorul sindic reține că în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea
stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Din balanța de verificare la_ rezultă că debitoarea a reportat un profit de 37.358,06 lei (f. 60). Din balanța de verificare aferentă lunii octombrie 2013 rezultă că debitoarea a înregistrat o pierdere de 1.132,81 lei și un profit de 10.299 lei (f. 22). Această sumă a fost înregistrată de către debitoare și în contul 704, ca fiind venituri obținute din activitatea de contabilitate desfășurată. (f. 24).
Apoi, reține judecătorul sindic că anterior lunii octombrie 2013, debitoarea a încasat cu titlu de avansuri imobil și autoturism totalul de 427.800 lei (f. 23, contul 461), sumă pe care a înregistrat-o apoi în contul 654, cu prilejul scăderii din evidență a debitorilor (f. 24). Prin urmare, susținerile acesteia în sensul că nu are disponibilități pentru a face față datoriilor ajunse la scadență sunt vădit nefondate, debitoarea nefiind în stare de insolvență.
Judecătorul sindic reține că procedura reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006 este o procedură specială, distinctă de procedura reglementată de Titlul VII Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, debitoarea având posibilitatea să urmeze această din urmă procedură în scopul dizolvării, lichidării și radierii societății din registrul comerțului.
Față de toate aceste considerente, dat fiind faptul că cererea debitoarei nu întrunește cerințele prevăzute de art.26 și 27 din Legea nr.85/2006 rep., în baza art.32 din Legea nr.85/2006 rep urmează să fie respinsă ca fiind vădit nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge cererea formulată de debitoarea SC M. C. S. cu sediul în C. -N., str. J.
, nr. 24, ap. 27, jud.C., J_, cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică din 28 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
E. B.
C.
P.
Red.4.ex. EB/LU/_
← Încheierea civilă nr. 1936/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 620/2013. Procedura insolvenței → |
---|