Sentința civilă nr. 1009/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1009/2013

Ședința publică din data de 3 aprilie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - F. I. M. GREFIER - F. B.

S-a luat spre examinare stadiul procedurii de faliment, deschisă împotriva debitoarei S.C. A. C. S.R.L, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar P. O. I., d-na practician în insolvență M. Mălăiescu, lipsă fiind restul părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că lichidatorul judiciar a trimis prin fax la dosar în data de_, raportul lunar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor, însoțit de acte anexe.

Reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei depune la dosar raportul de activitate și actele anexate acestuia în original precum și adresa de la M. C. -N. și o adeverință eliberată SC Sif Alexa

S. prin care certifică faptul că în cursul anului 2011, luna august, debitoarea a predat caroseria ca și deșeu de fier vechi și susține raportul de activitate astfel cum a fost întocmit. Având în vedere că în patrimoniul societății debitoare nu există bunuri sau creanțe de recuperat, solicită închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea debitoarei din Registrul Comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură și încuviințarea onorariului în cuantum de 3.000 lei plus TVA precum și a cheltuielilor de procedură avansate în cuantum de 134,98 lei.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că, prin cererea depusă la dosar la data de 3 aprilie 2013, lichidatorul judiciar P.

O. I. a solicitat închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A. C. S., radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul raportului a fost făcută o analiză a principalelor operațiuni efectuate în cadrul procedurii și s-a arătat că notificarea deschiderii procedurii a fost publicată în BPI și într-un ziar de largă circulație, fiind trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul cu care societatea este înscrisă la ORC C. . În urma notificărilor administratorul statutar al debitoarei a predat documentele financiar-contabile solicitate.

În urma notificărilor trimise au fost formulate declarații de creanță din partea creditorilor, fiind întocmit tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei care a fost definitivat și afișat la ușa instanței și publicat în BPI nr.5427/_ .

Lichidatorul judiciar a arătat că a întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei, care a fost depuse la dosarul cauzei și afișate la ușa instanței la data de_, precum și publicat în BPI nr.5976/_ . În cuprinsul raportului lichidatorul judiciar a arătat că nu au fost identificate elemente care să justifice formularea unei cereri de antrenare a răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.

Având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri și nici disponibilități bănești și că toate cheltuielile legate de procedură au fost suportate de lichidatorul judiciar, acesta le-a solicitat creditorilor implicați în procedură să-și exprime poziția cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii, însă creditorii nu au formulat nici un răspuns în termenul legal.

Având în vedere că nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu a fost de acord cu avansarea sumelor de bani necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul prev. art.131 din Legea nr.85/2006, întrucât debitoarea nu are sume de bani în conturi și nici bunuri care pot fi valorificate în procedură.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creanțelor.

1

Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.

Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.

Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici unul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D. C. și O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006, se va încuviința onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei + TVA = 3.720 lei și cheltuielile de lichidare avansate de P. O. I. în cuantum de 134,98 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea lichidatorului judiciar P. O. I., formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC A. C. S., CUI 3222036, J_, cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989 nr.131, ap.60, jud. C. și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A. C. S. în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Dispune radierea debitoarei SC A. C. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar P. O. I., în cuantum de 3000 lei + TVA = 3720 lei, precum și cheltuielile de lichidare avansate de P. O. I., în cuantum de 134,98 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

F. I. M. F. B.

Red.FIM/MM 6 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1009/2013. Procedura insolvenței