Sentința civilă nr. 1113/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod op. 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1113
Ședința publică din 20 Februarie 2013 Instanța constituită din:
Președintre: I. V. - judecător sindic
G. ier: P. I.
Pe rol fiind cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul
C. I. de I. S. C.,
desemnat pentru falimentul debitoarei SC B.
C.
S. I. .
La apelul nominal lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 13 februarie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de azi, când după deliberare s-a pronunțat următoarea hotărâre.
JUDECĂTORUL - SINDIC
Asupra propunerii din raportul final privind închiderea procedurii.
Prin cererea înregistrată la_, debitoarea SC B. C. S. I. a solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment, arătând că aceasta se află în incapacitate de plată.
Prin sentința civilă nr. 3578 din 30 mai 2012, Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de debitoare, a dispus deschiderea procedurii simplificate a debitoarei SC B. C. S. I., C. ul I. de I. S. C. fiind desemnat lichidator judiciar.
În dosar au fost înregistrate două declarații de creanță din partea creditorilor D. G. a F. P. M. pentru suma de 82.849 lei creanță garantată, 2078 lei creanță bugetară și Inspectoratul Teritorial de Muncă M. pentru suma de 825, totalul masei credale fiind în cuantum de 85.752 lei, aspect ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor aflat la fila 103.
Din rapoartele lichidatorului reiese că administratorul statutar al debitoarei a predat actele și documentele contabile ale societății iar din analiza economico-financiară efectuată de lichidator s-a ajuns la concluzia că insolvența debitoarei se datorează, în general, unor cauze obiective din contextul general al evoluției economiei naționale, nereieșind elemente care să indice culpa vreunei persoane.
2
Totodată, din analizele efectuate de lichidator cu privire la incidența art. 79 - 80 (posibile transferuri frauduloase) nu s-au constatat înstrăinări de active patrimoniale și nu s-a identificat nici un caz în care s-ar fi plătit cu preferință un creditor în dauna celorlalți.
Ultimul raport depus de lichidator la_, cu propunerea de închidere a procedurii pentru lipsă bunuri în patrimoniul debitoarei și pentru a se evita alte cheltuieli cu procedura a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2289 din 7 februarie 2013 (fila 172).
Împotriva raportului final nu s-au înregistrat obiecții în conformitate cu art. 129 din Legea insolvenței.
Din perspectiva celor descrise mai sus și pentru evitarea altor cheltuieli cu procedura, atâta vreme cât nu s-au identificat bunuri în patrimoniul debitoarei falite, sau elemente de natură să atragă răspunderea patrimonială în baza art. 138, judecătorul-sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii de faliment, situație în care raportul va fi aprobat iar procedura urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.
Văzând și dispozițiile art. 4 din Legea insolvenței, va dispune plata cheltuielilor cu procedura justificate cu deconturile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Aprobă raportul final înregistrat la _ de lichidatorul C. I. de I. S. C. cu sediu profesional în C. N., str. D. nr. 6, ap. 4 și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii de faliment
privind pe SC B. C.
S. cu sediul în I., nr. 114 jud. M., înmatriculată sub nr. J_
, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și radierea societății din Registrul C. .
Dispune plata din fondul de lichidare către lichidatorul C. I. de
I. S. C.
a sumei de 3.000 lei
fără TVA reprezentând onorariul lichidatorului și 95,40 lei
cheltuielile ocazionate cu procedura insolvenței.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 20 februarie 2013.
Președinte,
G. ier,
I. V.
P.
I.
Red. I.V/_ .Tehnored.P.I/_ . 4 ex.
← Încheierea civilă nr. 2132/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 266/2013. Procedura insolvenței → |
---|