Sentința civilă nr. 1136/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

1

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1136/2013

Ședința publică din 22 mai 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea SC V. P. C. S. aflată în procedura falimentului prev. de Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar V. C. I. prin Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită prin BPI.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Lichidatorul judiciar solicită aprobarea raportului final astfel cum a fost întocmit, a se dispune închiderea procedurii falimentului, radierea debitoarei din evidența registrului comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatori sau responsabilități privitoare la procedură, aprobarea decontului privind cheltuielile efectuate cu procedura.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin încheierea comercială nr.757 din 20.05.20ll pronunțată de T. B. -N. în dosar nr.l66l/112/2007 a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC V. P. C. S. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței privind pe debitoare, a fost numit lichidatorul judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 30.06.20ll; de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la l0.07.20ll; a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 25.07.20ll.

Prin raportul depus la dosar pentru termenul din 2.03.20l3 lichidatorul judiciar al debitoarei arată că, verificând activitatea societății comerciale debitoare, apreciază că instalarea insolvenței s-a datorat scăderii drastice a volumului vânzărilor datorită crizei economice, la care se adaugă creșterea cheltuielilor privind utilitățile, astfel că societatea debitoare nu a putut face față cheltuielilor curente.

La dosarul cauzei au depus declarații de creanță, care au fost acceptate și înscrise în tabelul definitiv consolidat de creanță următorii (f.99 ).

l. AFP B. cu o creanță bugetară în sumă de 87.774 lei ;

AVAS B. cu o creanță bugetară în sumă de l38 lei;

SC M. R. S. cu o creanță chirografară în sumă de 9.039 lei;

Au fost valorificate bunurile din patrimoniul debitoarei și potrivit raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și planul de distribuire a sumelor întocmit de lichidatorul judiciar (f.l3l, din valorificarea bunurilor existente în patrimoniul debitoarei,s-a încasat suma de 500 lei, care nu asigură plata tuturor creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor.

In aceste circumstanțe, lichidatorul judiciar a formulat raport final (f.l3l) în care se detaliază activitățile desfășurate precum și distribuirea sumelor rezultate din valorificarea patrimoniului, precum și bilanțul general, ce au fost afișate la sediul instanței, publicate în BPI și comunicate creditorilor (f.l35l38), solicitând închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul art.l32 alin.2 din L.85/2006.

2

Potrivit art.l32 alin.2 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, " o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite";.

Constatând că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri sau valori pentru satisfacerea integrală a creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor, instanța urmează a admite raportul final, planul de distribuire, decontul de cheltuieli și bilanțul general ce au fost notificate creditorilor, care nu au formulat obiecțiuni, și în temeiul art.l32 alin.2 din L.nr. 85/2006, privind procedura insolvenției, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea și radierea acesteia din evidențele Of.R. ui C. .

Va fi aprobat decontul lichidatorului judiciar pentru suma de 3.000 lei, ce se va achita din fondul de lichidare prev.de art.4 alin.4 din L.85/2006 privind procedura insolvenței.

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a F. P. B. -N. precum și O. ui R. ui C. de pe lângă T. B. -

N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun .

PENTRU ACESTE MOTIVE I N NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E

In baza art. l32 alin.2 din L.85/2006 privind procedura insolvenței,

Dispune închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC V. P. C. S., cu sediul în B., str.V. R. nr. lB, jud.B. -N., înregistrată la O. R. ui C. Nr.ORC J_ ,CUI 3863529.

Dispune radierea debitoarei din evidențele ORC B.

-N. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar V. C.

I., cu sediul în B.

, str.V.

G.

nr.44, jud.BN, pentru suma de 3.000 lei, ce va achita din fondul de lichidare prev.de art.4 alin.4 din L.85/2006 privind procedura insolvenței.

Dispune descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități cu privire la procedură.

Prezenta sentință de închidere a procedurii va fi notificată Direcției Generală a F. P.

B. -N. și Of.R. ui C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 22 mai 20l3.

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic

GREFIER,

P. I.

G.

G.

A.

Red/dact PI/CR/4 ex. 2l.06.20l3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1136/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)