Sentința civilă nr. 1343/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1343/2013

Ședința publică de la 19 Iunie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: I. P. GREFIER A. G. G.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea D. G. A F. P.

B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. N. împotriva debitoarei S.

A. T. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată . La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței oferte de servicii de către practicienii în insolvență.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus creditoarea D. G. A F.

P. B. N. ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI F. P. B.

a chemat în judecată pe debitoarea SA T. S.

, solicitând a se constata că debitoarea se află în încetare de plăți și a se dispune deschiderea procedurii insolvenței.

În motivarea cererii se arată faptul că debitoarea datorează suma de 149.628 lei, reprezentând debit principal, dobânzi și penalități de întârziere.

Se menționează faptul că creanța bugetară este certă, lichidă și exigibilă, precum și că debitoarea a încetat plățile de mai mult de 90 de zile, iar stingerea obligațiilor nu a fost posibilă nici după declanșarea acțiunii de executare silită prev. de O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Legal citată debitoarea nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în scris. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Debitoarea se află în încetare de plăți, obligațiile față de bugetul de stat fiind în sumă de 149.628 lei.

Creanța prezentată de către creditoare este certă, lichidă și exigibilă, întrunind condițiile de admisibilitate prev.de art.31 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, text în baza căruia urmează a se constata că, în condițiile în care debitoarea nu a formulat contestație în termenul legal prev.de art.33 alin.2 din aceeași lege, instanța făcând aplicarea prevederilor art.31 alin.6, va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței, privind pe debitoare, va proceda în baza art.34 din lege la desemnarea administratorului judiciar, căruia i se vor stabili principale atribuții.

În termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, societatea debitoarei va fi somată să depună restul actelor la dosarul cauzei, toate actele și informațiile prev.de art.28 alin.1 și art.34 din lege, refuzul constituind infracțiunea prev.de art.l47 din lege.

Totodată, se vor dispune și celelalte măsuri imediate prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea formulată de către creditoarea D. G. A F. P. B. N. ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI F. P. B. cu sediul în B., str. l D. nr. 6, jud. B. -N., în contradictoriu cu debitoarea SA T. S., cu sediul în B., str.D. C., nr.19/D, jud. B. -N., CUI 16469594, înmatriculată la ORC BN sub nr. J/_, ca fiind întemeiată și în consecință:

În baza prevederilor art. 33 alin. 6 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 1 din Legea nr.

85/2006:

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SA

T. S.,

cu sediul în B., str.D. C., nr.19/D, jud. B. -N., CUI 16469594, înmatriculată la ORC BN sub nr. J/_ .

În baza art. 35, obligă pe debitor ca, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1, refuzul constituind infracțiune potrivit art. 147.

În temeiul prevederilor art. 34 din lege:

Desemnează administrator judiciar pe U. S. , cu sediul în B., str. S., nr.9, jud. B. N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, remunerația urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont supus aprobării.

În baza prevederilor art. 61 din lege:

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaților, acționarilor, creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N., în vederea efectuării mențiunii, conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica totodată pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.

În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii Judecătoriei B., în a cărei jurisdicție se află sediul debitorului precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

În baza prevederilor art. 62 și 73 din lege:

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la 10 august 2013.

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea,

comunicarea și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar al creanțelor la 25 august 2013.

Fixează termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

Fixează termen pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 10 septembrie

2013.

Fixează prima ședință a adunării creditorilor la data de --, la ora și locul stabilite de

administratorul judiciar.

Fixează termen pentru depunerea raportului prev. de art. 59 din Legea 85/2006 la 10 septembrie 2013.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la 23 octombrie 2013.

Executorie.

Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător sindic G. A. G.

P. I.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1343/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)