Sentința civilă nr. 2120/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2120/2013
Ședința publică din 20 noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de lichidatorul C. M. UV I. în contradictoriu cu debitoarea S. I. E. S. , având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța analizând actele și lucrările dosarului, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, lichidatorul C. M. UV I. a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoare S. I. E. S.
.
, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei .
In motivarea cererii lichidatorul a arată că societatea debitoare de află în dizolvare de drept, iar prin sentința comercială nr. l525/28.l0.20l0 judecătorul delegat la ORC l-a numit în calitate de lichidator, însă nu a reușit să ia legătură cu niciunul din asociații debitoarei pentru a intra în posesia actelor și documentelor societății, iar sediul societății nu mai există.
Așa cum reiese din fișa sintetică eliberată de către reprezentanții Ministerului Finanțelor, debitarea deține în patrimoniu, total active în valoare de 254.960 lei, din care active imobilizate l43.4l7 lei, active circulante lll.543. Activele circulante de natura stocurilor în valoare de 83.440 lei, de natură creanțelor în valoare de 25.450 lei precum și a soldurilor în casieria debitoarei în valoare de 2.653 lei. Datoriile societății așa cum se reflectă în situațiile financiare sunt în valoare de 288.689 lei, dintre care datorii către DGFP BN în sumă de ll.077 lei; că societatea se găsește în încetare de plăți, înregistrând datorii în valoare de 288.689 lei pe care nu le poate achita.
Legal citată debitoarea nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări în scris. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin sentința comercială nr. l525 din 28.l0.20l0 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr. 6733/ll2/20l0, a fost admisă cererea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud și în temeiul art.237 alin.l lit.b din L.3l/l990, s-a dispus dizolvarea pârâtei
S. I. E. S.
pentru nedepunerea situațiilor financiare aferente anului 2008.
Prin rezoluția 569 din l9.0l.20l3 a directorului Of.Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul BN, a fost admisă cererea creditorului DGFP B. -Năsăud și a fost desemnat în calitate de lichidator al debitoarei C. M. UV I., care în condițiile lipsei de la sediul social a oricărei persoane care să poată da informații cu privire la societatea dizolvată, a formulat prezenta cerere.
La 20.l2.20l2 Of.Național al Registrului Comerțului prin ORC B. -Năsăud, a solicitat Tribunalului B. -Năsăud pronunțarea unei hotărâri de radiere a debitoarei S. I. E. S. întemeiată pe disp.art.237 alin.8 din L.3l/l900 rep., cu motivarea că de la data dizolvării de drept a debitoarei a început să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului, termen în care, instanța nu a fost sesizată cu o cerere în acest sens, astfel că persoana juridică urmează a fi radiată din evidențele ORC.
2
Cererea Of.Național al Registrului Comerțului a făcut obiectul dosarului nr. 7872/ll2/20l2, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.l075 din 7.05.20l3, rămasă irevocabilă ca urmare a neexercitării căii de atac a recursului, prin care a fost admisă cererea de radiere în contradictoriu cu DGFP B. -Năsăud și ANAF București, dispunându-se radierea acesteia din evidențele ORC, unde este înregistrată sub nr. J_, CUI l8334763 și înregistrarea mențiunii de radiere, comunicare și publicitate cerute de lege.
Prin urmare, la data înregistrării cererii formulate de către lichidatorul judiciar C. M. UV I., respectiv ll.07.20l3, în vederea deschiderii procedurii simplificate a falimentului debitoarei
S. I. E. S.,
această societatea era dizolvată și respectiv radiată din evidențele ORC BN, prin hotărâri pronunțate de către instanțele judecătorești rămase irevocabile, motiv pentru care, unei asemenea societăți nu-i mai sunt aplicabile procedurile prevăzute de lege pentru desfășurarea insolvenței în sensul disp.art.l din L.nr.85/2006, motiv pentru care se va respinge ca fiind neîntemeiată cererea formulată de către lichidatorul judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar C. M. UV I., cu sediul în B.
, B-dul Decebal nr. 9, sc B,ap. 27, jud.B. -Năsăud, privind pe debitoarea S. I. E. S., cu sediul în sat S., com.Chiuza nr.l0C, jud.B. -Năsăud, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI l8334763, având ca obiect deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 20l3 .
PREȘEDINTE,
Judecător sindic,
GREFIER,
I. P.
G.
A.
G.
Red/dact
PI/CR/4 ex. 27.0l.20l4
← Sentința civilă nr. 399/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2463/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|