Sentința civilă nr. 1384/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1384/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe debitoarea S. B. S. , având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura îndeplinită prin BPI.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că administratorul judiciar a depus la dosar, prin registratura instanței, raportul întocmit în condițiile prev. de art. 21 din Legea 85/2006 privind activitatea desfășurată, cu acte anexă, prin care se arată că se menține propunerea de trecere a debitoarei în procedura simplificată a falimentului în condițiile prev. de art. 107 alin. 1 lit. D din Legea 85/2006, întrucât societatea se încadrează în condițiile prev. de art. 1 alin. 2 lit. d din aceeași lege.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin sentința civilă nr.2l87 din l9.l2.20l2 pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea S. C. SA privind pe debitoarea S. B. S. și s- a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței acesteia, a fost numit administrator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la l_ ; de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la l0.03.20l3; a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 30.03.20l3 .
In îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege, administratorul judiciar desemnat, prin raportul întocmit în conf.cu prev.art.54 din legea insolvenței, arată că intrarea debitoarei în procedura insolvenței s-a datorat acumulării de datorii comerciale precum și restanțe în plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului. S-a mai arătat că împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență sunt efectuarea unor activități de comerț potrivit obiectului de activitate și pentru care administratorii nu avea pregătirea și experiența necesară, precum și slaba preocupare manifestată de aceștia pentru asigurarea desfășurării activității, lipsa de preocupare pentru încasarea contravalorii lucrărilor efectuate și recuperarea creanțelor societății.
A fost întocmit tabelul preliminar al creanțelor devenit tabel definitiv (f.l6), care cuprinde: 1.SC C. SA cu o creanță chirografară în sumă de l53.594,42 lei;
Se arată că deși au fost notificați în vederea depunerii actelor și informațiilor prev.de art.28 alin.l din L.85/2006, debitoarea nu a depus actele și informațiilor solicitate, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.l alin.2 lit.d din L.85/2006, propunând trecerea debitoarei în faliment în procedură simplificată potrivit art. l07 alin.l lit.D din L.85/2006.
Raportul a fost adus la cunoștința creditorilor (f.6).
Față de aceste constatări, instanța a reținut că debitoarea nu a formulat și depus la dosarul cauzei un plan de reorganizare judiciară în termenul prevăzut de lege, că aceasta nu mai funcționează la sediul social cu care figurează înscrisă la O. R. C., că administratorii statutari legal notificați nu au depus actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din L.85/2006, fiind îndeplinite condițiile art.l07 alin.l lit.D din L.85/2006, temei în baza căruia se va pronunța o hotărâre de intrare în faliment în procedură simplificată, aprobându-se prin aceasta raportul administratorului judiciar întocmit în conf.cu prev.art.54 alin.5 din lege.
2
Va fi desemnat lichidator judiciar U. S., care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25 din lege, vor fi fixate termene limită pentru predarea gestiunii averii către lichidator, în termen de l0 zile de la notificare, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate în perioada de observație, se va dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului,creditorilor și ORC BN pentru efectuarea de mențiuni, precum și publicarea în BI de insolvență.
In baza art. l08 alin.l, 2 și 3 din lege,
Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de 20.08.20l3;
Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de l0.09.20l3;
Fixează termen de depune la tribunal a contestațiilor la data de 25.09.20l3.
Fixează termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la l0.l0.20l3.
Se dispune ridicarea dreptului de administrare al administratorului statutar al societății, indisponibilizarea părților sociale și dizolvarea societății.
In temeiul art.ll3 din L.85/2006, se dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Se stabilește termen pentru continuarea procedurii la 06.ll.20l3.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Aprobă raportul administratorului judiciar U. S., cu sediul în B., str.S. nr.9, jud.B. -N., și în consecință:
In temeiul art. l07 alin.l lit.B rap.la art.54 alin.5 din Legea nr. 85/2006,
Dispune intrarea în faliment a debitoarei S. B. S. , cu sediul în B., str.I. nr.5, cam.l4, județul B. -N., înregistrată la Registrul C. sub nr. J06/l025/2005, CUI l82l6733, prin procedură simplificată .
In temeiul art.l07 alin.2 din lege,
Desemnează lichidator judiciar U. S., care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25, cu o retribuție ce se va stabili pe bază de decont.
Dispune dizolvarea societății debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.
Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la l0 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului, creditorilor și O. UI
R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
In baza art. l08 alin.l, 2 și 3 din lege,
Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de 20.08.20l3;
Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de l0.09.20l3;
Fixează termen de depunere la tribunal a contestațiilor la 25.09.20l3 ;
Fixează termen de întocmire a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la l0.l0.20l3. In temeiul art. ll3 din lege privind procedura insolvenței.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Termen pentru continuarea procedurii la 06.ll.20l3. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de l9 iunie 20l3 . PREȘEDINTE,
Judecător-sindic
GREFIER,
P. I.
G.
A.
G.
Red/dact PI/CR/4 l5.07.20l3
3
← Decizia civilă nr. 155/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1488/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|