Sentința civilă nr. 1488/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.1488/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: T. B.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC C. I. S. T., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar CII D. A., practicianul în insolvență D. A., lipsind reprezentantul creditoarei.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:

în data de 15 februarie 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul-verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor;

în data de 13 mai 2013, din partea lichidatorului judiciar, raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei, întocmit în conformitate cu prevederile art.20 din Legea nr.85/2006, în cuprinsul căruia a fost formulată cererea privind propunerea de închidere a procedurii de faliment a debitoarei;

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 8434/_ a cererii privind propunerea de închidere a procedurii de faliment, dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr.8177/_ a convocatorului Adunării creditorilor și adresa primită de la M. T. prin care arată că nu se opun închiderii procedurii falimentului debitoarei, arătând faptul că susține cererea de închidere a procedurii falimentului în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr.85/2006 astfel cum a fost formulată, raportat la faptul că nu mai există bunuri în patrimoniul debitoarei și nici un creditor nu a înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii. Solicită radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedură și aprobarea recuperării cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar din fondul de lichidare.

Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC:

Constată că lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D. A. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC C. I. S. a depus la dosar la data de 13 mai 2013 cererea privind închiderea procedurii, învederând judecătorului sindic faptul că în cursul derulării procedurii a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa de lege și de judecătorul sindic.

Lichidatorul judiciar a arătat că în cadrul procedurii a procedat la obținerea de informații asupra istoricului debitoarei și a situațiilor financiare, notificarea societății debitoare și a administratorului statutar în vederea predării documentelor contabile și a bunurilor din patrimoniu; publicarea deschiderii procedurii de insolvență în ziarul "Monitorul de C. ";; notificarea creditorilor bugetari; publicarea notificării deschiderii procedurii de insolvență în BPI nr. 14910/_ ; notificarea propunerii de intrare în faliment în procedura simplificată cu creditorul care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, cu debitoarea și prin BPI nr.15770/_ ; notificarea deschiderii procedurii falimentului în BPI nr.16909/_ ; întocmirea tabelului preliminar, suplimentar și definitiv consolidat al creanțelor; publicarea tabelului preliminar al creanțelor în BPI nr.17989/_ ; publicarea tabelului suplimentar în BPI nr.17972/_ ; întocmirea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvența debitoarei și publicarea acestuia în BPI nr.18206/_ ; inventarierea bunurilor debitoarei; convocarea adunării creditorilor și casarea bunului debitoarei ca urmare a aprobării de către adunarea creditorilor.

1

Lichidatorul judiciar a arătat că urmare notificărilor efectuate au fost formulate mai multe declarații de creanță din partea creditorilor, cereri care au făcut obiectul analizei din punct de vedere al stabilirii legitimității, a valorii exacte și a priorității, întocmindu-se tabelul preliminar, tabelul suplimentar și tabelul definitiv consolidat al creanțelor care cuprinde creanțe în sumă totală de 1.445.418,92 lei.

S-a arătat că actele contabile ale debitoarei au fost predate de către administratorul statutar P. a Emilia, iar ca urmare a analizării acestora lichidatorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat insolvența debitoarei, în cuprinsul căruia a arătat că debitoarea nu a deținut un spațiu propriu pentru desfășurarea activității de comercializare a mobilei, motiv pentru care a încheiat un contract de locațiune cu SC T. H. T DEVELOPMENT S. care nu a fost onorat datorită scăderii drastice a vânzărilor de mobilă și a lipsei disponibilităților bănești ale persoanelor fizice, nu a întocmit un plan de activitate pe perioadă scurtă și medie pentru stabilirea unei proporții între activitatea productivă și sursele de finanțare, sens în care a contractat în leasing două autovehicule, ajungând în cele din urmă ca acestea să fie ridicate de societățile de leasing, iar criza economică declanșată la nivel mondial a dus la diminuarea semnificativă a activității societății.

Lichidatorul judiciar a arătat că nu a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale întrucât nu a identificat elemente incidente art.138 alin.1 lit.-a-g din Legea nr.85/2006.

Având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care ar putea fi valorificate în vederea obținerii de lichidități, lichidatorul judiciar le-a solicitat creditorilor implicați în procedură avansarea sumelor de bani necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, arătând că în cazul în care aceste sume nu vor fi avansate va solicita judecătorului sindic să dispună închiderea procedurii falimentului în baza prev. art.131 din Legea nr.85/2006, solicitare la care nu a primit nici un răspuns.

Lichidatorul judiciar a arătat că pe perioada procedurii de lichidare a debitoarei a efectuat cheltuieli de procedură în sumă de 105,90 lei din bugetul propriu, reprezentând cheltuieli poștale, publicații în ziar, iar onorariul lichidatorului judiciar se ridică la suma de 3.000 lei + TVA, sume ce urmează a fi suportate din fondul de lichidare prevăzut la art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

Având în vedere faptul că în patrimoniul debitoarei nu mai există alte bunuri care să poată fi valorificate pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de către creditori și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării acesteia, lichidatorul judiciar apreciază că se impune închiderea procedurii de faliment și radierea societății din Registrul Comerțului C. .

Analizând cererea de închidere a procedurii falimentului formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Deoarece în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC C. I.

S. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În temeiul art.11 și art.4 din Legea nr.85/2006, va fi încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei + TVA și cheltuieli de procedură în cuantum de 105,90 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite cererea lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "D. A. ";, formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC C. I. S., J_, CUI 2., cu sediul în T., str. T. V., nr. 17A, jud. C. și, în consecință:

2

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC C. I. S. în condițiile art.

131 din Legea nr. 85/2006.

Dispune radierea debitoarei SC C. I. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ

"D. A. ";, în cuantum de 3.000 lei + TVA și cheltuieli de procedură nedecontate în cuantum de 105,90 lei care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. G. T. B.

Red.CG/MM 6 ex./_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1488/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)